radu pietreanuRadu Pietreanu, cunoscutul component al grupului „Vacanta Mare”, a interpretat, cu ocazia unui eveniment umanitar, poezia „Lectia de istorie”, publicata in primul volum care ii poarta semnatura, „Ganduri si canturi”. Poezia lui Radu Pietreanu este deosebit de critica la adresa politicienilor, care au distrus Romania in cei 24 de ani scursi de la Revolutie.

 

 

Lecţia de istorie

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Ţară şi o Limbă şi un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei
Că din ei răsare pâinea şi prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morţii mei se-aşează
Limba nu ne mai e limbă, ţara nu mai este trează
Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii şi să venerăm partide
Cum să cântărim istoria şi s-o vindem pe bucăţi
Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi
Pe Vlad Ţepeş cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învață idioţii că Bălcescu a fost laş
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaş
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimțiți cât să-și permită a ne ponegri eroii?
Niște dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n faţă ca pe legi adevărate
Bieți defăimători de stirpe, lacomi si periculoţi
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoşi?
Fără urletul lui Horea am fi sclavi şi azi pe roată
Iară hunii din pustiuri nobilime elevată!
Fara paloşul lui Ştefan am fi paşalâc turcesc
Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!
Dacă nu muream in luptă la Neajlov şi la Rovine
N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!
Nu trecurăm peste veacuri ca o naţie coruptă
Ci cu aspre sacrificii, şi cu jertfă, şi cu luptă!
Si a trebuit adesea, spre a ne salva norodul
Sângele lui Brâncoveanu să inunde eşafodul
Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâşie-n bucăţi
Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăţi
Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni
Ca un preambul la imnul ”Desteptaţi-vă români”
Fierul scos din pieptul ţării ne-a fost arma şi necazul
Şi coroană pentru Doja, şi baltag pentru Viteazul
Munţii noştri aur poartă, am putea să fim bogaţi
Însă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădaţi
Biciuiţi de monştrii vremii şi răpuşi de neputinţă
Am trecut peste milenii cu speranţă si credinţă
Şi-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi
Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci…

Astăzi… cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară
Pentru sfânta Libertate, pentru neam si pentru ţară?
Graşii şi libidinoşii, snobii si analfabeţii
Banii mulţi şi burta plină pentru ei sunt sensul vieţii
Nişte lacomi fără şcoală, nişte scârbe, nişte javre
Care pentru-o şpagă calcă fără milă pe cadavre
Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanţii
Şi-am trimis toţi imbecilii, proastele şi aroganţii
Să ne facă de ruşine cerând mită pe la toţi
Şi să fim priviţi prin dânşii ca o naţie de hoţi
Poticnindu-se-n discursuri insipide şi banale
Fără dicţie sau noimă, cu greşeli gramaticale
Piţipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume
Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?
Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?
Nu mai sunt eroi in țară, oameni demni şi responsabili
Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili?
Creierele geniale sunt trimise la străini
Spre-a nu-i încurca la furturi pe-aceşti avortoni cretini
Cincisprezece milioane, câţi am mai rămas prin ţară
Să fim pentru haimanale animale de povară
Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar
Cam cât lasă ei pe seară șpagă la vreun ospătar
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Şi nici mame disperate, “ce le dau la ăia micii”
Nu mai vreau să-mi văd părintii dependenţi de tratamente
Şi cu banii pentru hrană cumpărând medicamente
Nu mai vreau să-mi văd soţia umilită la ghisee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee
Ca o boala fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoţii iar capabilii-n mizerie
Eu aştept Reînvierea, când din marile morminte
Vor ieşi din nou Eroii înarmaţi c-un bici fierbinte
Şi vor face curăţenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!

2 COMENTARII

  1. Bravo Radu Pietreanu!Dar pe noi cine ne impiedica sa luam atitudine si sa reinviem neamul?

Comentariile sunt închise.