Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a adresat un apel separatiştilor din estul Ucrainei, să amâne referendumul pe care-l programaseră pentru ziua de 11 mai. Guvernul de la Kiev reacţionează cu reţinere.
Este o ştire de senzaţie: Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a cerut separatiştilor din estul Ucrainei, să amâne referendumul de separare, programat pentru data de 11 mai. Anunţul a fost făcut miercuri, 07.05, de liderul de la Kremlin într-o conferinţă de presă comună cu şeful Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Didier Burkhalter. Putin a condiţionat însă această amânare de o încetare a misiunii armatei ucrainene împotriva separatiştilor din estul ţării. În plus, Putin a cerut ambelor părţi să intre în dialog.
Conducerea auto-proclamatei „Republici Populare Doneţk” a reacţionat prompt. Un purtător de cuvânt al separatiştilor a declarat, citat de agenţia rusă de presă Interfax, că amânarea referendumului este posibilă, iar decizia finală va fi luată joi, 08.05.
Apelul surprinzător al lui Putin a fost pronunţat la câteva ore după ce serviciul secret ucrainean a publicat o convorbire telefonică între Dimitri Boiţov, un reprezentant al separatiştilor, şi liderul partidului de extremă dreaptă „Unitatea naţională a Rusiei”, Alexander Barkaşov. Boiţov explică în cursul convorbirii: „Vă zic că anulăm referendumul din 11 mai – asta nu vom reuşi să organizăm”. Boiţov mai spune că trebuie amânat plebiscitul deoarece armata ucraineană este în superioritate numerică faţă de pro-ruşii din regiunea Doneţk.
Guvernul de la Kiev acţionează de săptămâni împotriva separatiştilor înarmaţi din estul ţării. Oraşul Slaviansk, perceput ca un bastion al separatiştilor, este încercuit de câteva zile de armata ucraineană şi unităţi speciale ale poliţiei.
Guvernul provizoriu din Ucraina a reacţionat cu reţinere la propunerile recente ale lui Putin. Premierul Arzeni Iaţeniuk le-a calificat drept vorbe goale. „Pentru 11 mai nu a fost planificat niciun referendum”, a declarat Iaţeniuk, la capătul unei şedinţe de guvern care s-a desfăşurat în estul ţării, la Harkov.
În aceeaşi zi a fost eliberat, surprinzător, şi Pavlo Hubarev, liderul separatiştilor, în schimbul a trei poliţişti capturaţi de separatişti. Hubarev, auto-intitulatul „guvernator popular al Doneţk-ului”, se afla în arest de la începutul lunii martie.
Guvernul priveşte anunţatul referendum de separare în regiunile Doneţk şi Luhans ca pe un lucru ilegal. Executivul subliniază că, potrivit legii, referendumurile nu se pot efectua decât la nivel naţional. Posibilitatea unui plebiscit regional nu există.
Preşedintele interimar ucrainean, Olexander Turcinov, a recunoscut cu câteva zile în urmă că a pierdut în mare parte controlul asupra celor două provincii din est. Miza referendumului va fi independenţa celor două regiuni, potrivit fostului deputat din Rada de la Kiev, Oleg Ţariov. El a subliniat la televiziunea rusă că plebiscite urmează a fi organizate şi în alte regiuni din estul şi sudul Ucrainei, iar la final va lua naştere un stat cu denumirea de „noua Rusie”.
Experţi occidentali manifestă un optimism precaut faţă de schimbarea de ton de la Moscova. Aparent, este vorba de o măsură tactică a Kremlinului, făcută din dorinţa de a păstra sub control situaţia din Ucraina. Dacă se va ajunge la o detensionare a crizei – aceasta depinde acum de reacţiile guvernului de la Kiev.
Articol publicat de Deutsche Welle
Comentariile sunt închise.