Şoc. Azi dimineaţă, Valeria Novodvorskaia, unul dintre cei mai curajoşi militanţi pentru drepturile omului de la Moscova, cel mai intransigent critic al comunismului sovietic şi al regimului Putin, postase pe reţelele de socializare un articol “Конь блед”. Însă în cursul zilei de sâmbătă, 12 iulie 2014, ei brusc i s-a făcut rău. A fost internată într-un spital din capitala Rusiei, unde, în urma unui „şoc toxic-infecţios”, s-a stins de viaţă.
Există, desigur, situaţii, când un om aparent sănătos moare subit, ca ulterior să se demonstreze că l-a ucis o boală latentă de care el habar n-a avut. Aceste situaţii sunt, totuşi, rarisime şi nu par deloc verosimile când vine vorba de Valeria Novodvorskaia.
Disidentă, anticomunistă şi veche luptătoare cu puterea sovietică, arestată de KGB pentru prima oară încă în 1970, dar şi adversară declarată a preşedintelui Putin, ea îşi dădea seama, că având gură bogată şi deranjând puternic Kremlinul prin critica sa virulentă şi lipsită de orice menajamente, este expusă unui risc enorm. De aceea, îşi lua măsuri de precauţie şi avea grijă de sănătatea sa.
Din momentul în care Vladimir Putin a devenit director al FSB-ului în 1998, iar mai apoi şef de stat, au fost asasinaţi deputatul Dumei de Stat Galina Starovoitova (1998),scriitorul şi deputatul Iuri Şcekocihin (2003), cunoscutul jurnalist al revistei Forbes Paul Hlebnikov (2004), editorialista ziarului “Novaya gazeta” Anna Politkovskaia(2006), vicepreşedintele Băncii Centrale a Rusiei, Andrei Kozlov (2006), militantul pentru drepturile omului Natalia Estemiriva (2009), dar şi mulţi alţi politicieni, economişti, jurnalişti, publicişti, scriitori, oameni de cultură. Toţi ei s-au opus uzurpării puterii politice de clanul oligarhic de la Leningrad şi unei noi căderi a Rusiei în despotismul oriental.
Se creează impresia că nimeni dintre criticii lui Putin nu este iertat. Cei mai norocoşi dintre ei ori sunt eliberaţi după 10 ani de detenţie precum Hodorkovski, ori se refugiază afară precum Kasparov sau Guriev. Cei mai mulţi însă sunt omorâţi aidoma fostului colonel Aleksandr Litvinenko, otrăvit cu poloniu la Londra de agenţii FSB în 2006.
“Rusia nu mai există”, scria Valeria Novodvorskaia în una din ultimele sale postări, sugerând că ţara sa astăzi nu-i decât un avatar al naţional-bolşevismului. “Putin a reuşit să şteargă orice deosebire între el şi Stalin”. Iar Stalin, precum se ştie, nu-şi lăsa în viaţă adversarii. Nu-i omul, zicea el, nu-i problema.
Putin, luându-se după Stalin, greşeşte, fireşte. El însuşi a devenit o problemă pentru lumea civilizată. Una foarte dificilă care, până la urmă, va fi, neîndoielnic, rezolvată.
Sursa: bogatu.voceabasarabiei.net
Comentariile sunt închise.