Pungești este unul dintre cele mai sărace sate din România, dar localnicii se opun gigantului american Chevron de aproape 4 luni. Aceștia înfruntă statul român şi brutalitatea extremă din partea jandarmeriei, în spatele cărora se află generalul de armată american Wesley Clark.

Nebunia începe cu blocajul militar

Nebunia a început pe 2 decembrie- la o zi dupa ce România a sărbătorit Ziua Națională- când Guvernul a impus blocaj mijlitar împotriva satului. Jandarmeria a început să abuzeze oameni, chiar și copii.

Oameni din toată țara au decis să meargă sâmbătă la Pungești pentru a-i susține pe localnici. Am sosit la sfârșitul zilei de vineri și am reușit să ajungem în siguranță la gazda noastră- o doamnă din satul în care au stat și prietenii noștri cand au mai fost în Pungești.

Dimineața devreme am mers la tabăra de lângă locaţia activităţiilor companiei Chevron, unde un fermier local a oferit terenul activiștilor. Oamenii strigau „Chevron go home!”, „Guvernul a vândut țara!”, „Jandarmeria apară hoții!”, „România- stat polițienesc!”

Bătrânii au fost bruscați și abuzați pentru că le strigau jandarmilor „Să vă fie rușine, ar trebui să ne apărați, acesta este pământul și viața noastră!”. O ambulanță a fost chemată pentru că un sătean în vârstă a fost bătut și unui băiat de 25 de ani i-au fost rupte coastele. Polițiștii l-au lovit cu pulanele, iar când era la pământ şi cu picioarele. În scurt timp, jandarmeria a început să aresteze oameni fără a indica un motiv sau vreo lege în virtutea căreia fac asta.

Dărâmarea gardurilor

În încercarea de a împiedica fracturarea hidraulică și de a-și păstra accesul la propriile terenuri, țăranii și activiștii au dărâmat gardurile ce înconjurau aproximativ 10 000 de hectare de pământ, unde Chevron deja începuse explorarea gazelor de șist. Câțiva dintre jandarmi au ajutat chiar la dărâmarea gardului!

După acestea, majoritatea liderilor activiștilor au fost arestați, din nou fără a fi indicat niciun motiv sau explicație. A fost incredibil pentru noi să-i vedem arestați fără motiv sau, pe unii dintre ei, doar pentru apărarea bătrânilor care erau bruscați sau bătuți.

Mai târziu, furioși, unii oameni au aruncat pietre către echipamentul Chevron, iar paznicii au ripostat în același mod.

Apoi, jandarmii au început să percheziționeze manifestanții, spunând că purtăm arme și, de asemenea, au percheziționat și corturile din tabără. Presa nu a avut acces acolo, dar un reporter al Russia Today a reușit să filmeze și să difuzeze abuzurile la TV.

În vreme ce conflictul continua, Chevron a declarat în presă că vor înceta activitățiile din nou. Apoi, au înaintat o plângere împotriva săteniilor pentru distrugerea gardurilor. În ziua următoare, au anunțat că își reiau activitățiile.

Răpiți, arestați, amendați, bătuți

Trei adolescenți localnici care își duceau animalele să pască pe pășunea satului au fost răpiți de jandarmerie duminică dimineață și duși la secția de poliție din Vaslui. Toți sunt minori. De asemenea, un număr mare de activiști au fost arestați și duși la aceeași secție de poliție, unde au fost ținuți timp de 5 ore fără ajutor medical.

Șapte inși au fost amendați și vor fi obligați să plătească între 500 și 5000 de lei pentru a refuza să urmeze ordinele forţelor de ordine. Aceste amenzi sunt uriașe: 500 de lei reprezintă pensia pe o lună pentru mulți dintre acești oameni. Toți ne așteptăm să primim amenzi prin poștă, dar știm că putem face apel deoarece acestea nu sunt date conform niciunei legi.

Seara, unii dintre activiști s-au retras la corturile pe care jandarmii nu au reușit să le dărâme. Sătenii au fugit la casele lor, urmăriți de poliție, care a blocat iarăşi accesul în și din sat.

Când a venit noaptea, jandarmii au dezlănțuit teroarea împotriva satului. Au distrus corturile activiștilor sub pretextul că erau murdare. Un blocaj a fost impus din nou întregii comune Pungești de trupele statului.

Noaptea, jandarmii pândesc

Jandarmii au descins în casele oamenilor, lovindu-i, amenințându-i și luându-i din paturi pentru a-i duce la secția de poliție. O parte din săteni au fost amendați pentru că au permis „ilegal” activiștilor să doarmă în casele lor pe timpul nopții. Oamenii s-au ascuns pe întuneric în propriile locuinție, temându-se să nu fie atacați. În satul Armășoaia din apropiere, 20 de persoane au fost prinse de golanii statului în magazinul local. Aceștia stăteau acolo pentru a se feri de frig, dar au fost brutal arestați de jandarmi.

În jurul orei 7:30 dimineața, prietenii noștri au mers la magazinul din sat pentru a face cumpărături. Brusc, mai jos pe drum a apărut o dubă de poliție din care au coborât 10 mascați. Au fugit către prietenii noștri și au început să îi lovească.

Au bătut bărbați și femei, localnici și vizitatori. Au prins câteva persoane și le-au aruncat în dubă. Cineva a aruncat o piatră către mașina lor. Un băiat a scos telefonul să filmeze întâmplările. Jandarmii l-au atacat și i-au strigat că dacă îi filmează, vor confisca telefoanele.

Jandarmeria a venit în sat la căderea nopții să aresteze protestatarii pe care nu i-au putut prinde la locația Chevron în timpul zilei. Nimeni nu era în siguranță, nici măcar jurnaliștii- au arestat chiar şi un faimos jurnalist, Oreste Teodorescu. Niște oameni au sunat la Urgențe pentru a chema ajutoare, dar poliția locală a răspuns că nu îi poate ajuta.

Protestele se mută la București

Ziua următoare, majoritatea dintre noi am descis să mergem să protestăm la București, unde au urmat aceleași abuzuri făcute de forțele de ordine. În fiecare zi au încălcat Constituția și au uitat de dreptul nostru la libertate într-o țară democratică.

Sătenii continuă să lupte pentru a-și salva pământul și resursele de apă. Aceştia sunt oameni foarte săraci care au trăit acolo toată viața, ca și părinții și bunicii lor. Aceștia trebuie să lucreze terenul pentru a supraviețui, așadar pământul și apa sunt foarte importante pentru ei.

Nimeni nu i-a întrebat dacă vor ca Chevron să facă abuz de pământurile lor și să îi otrăvească pe ei și copiii lor. Guvernul le ignoră temerea că fracturarea hidraulică va distruge apele și totul în jur.

Viețile oamenilor sunt puse în balanță cu profiturile uriașe și puterea militară. Într-o tabără este agresiunea, în alta auto-apărarea. Statul român, căruia îi place să pară naționalist și plin de valori religioase și patriotice, ajută, de fapt, uriașa corporație Chevron.

Guvernul român a dat ilegal companiei Chevron 10 000 de hectare de teren în Pungești pentru a începe exploatare gazelor de șist prin fracturare hidraulică. Guvernul a oferit companiei Chevron drepturile de a explora gazele de șist în încă trei locații aflate în sud-estul țării, în județul Constanța: Vama Veche, Adamclisi și Costinești.

Guvernul corupt

Înainte de alegerile din 2012, actualul Prim-ministru, Victor Ponta, s-a opus acestor afaceri. Acesta l-a acuzat pe fostul Premier, Mihai Răzvan Ungureanu- fostul șef al unui serviciu secret-  de încheierea unei afaceri misterioase și a promis să se opună acesteia.

Dar, odata ajuns Prim-ministru, Ponta și-a exprimat brusc susținerea pentru Chevron și le-a dat undă verde să înceapă exploatare. Credem că omul din spatele acestei schimbări este fostul general militar american, Wesley Clark, prezentat drept un „excelent economist”, care este noul consilier pe probleme de strategii economice al lui Ponta.

După ce jandarmeria a impus blocaje militare împotriva oamenilor din Pungești în urma opoziției acestora, Primul-ministru român a felicitat brutalitatea poliției ce i-a bătut pe protestatari: „Felicit forțele de ordine pentru acțiunile lor la Pungești”. În vreme ce tensiunile escalează pe zi ce trece, localnicii sunt hotărâți să se opună companiei Chevron, Guvernului și jandarmeriei.

Continuăm lupta!

În altă parte, primarul județului Oradea din nord-vestul României a refuzat o cerere a unei companii ungurești subcontractată Gazprom-ului rusesc de a începe explorarea gazelor de șist. Presa locală a felicitat refuzul primarului menit a le apăra resursele de apă.

Sătenii din județul Sibiu, oraşul mei natal, situat în centrul țării, au oprit operațiuni similare desfășurate de o companie românească. Opozanții au luat echipamentul companiei și i-au alungat pe repreyentanţii acesteia de pe pământurile lor, în ciuda atacurilor și amenințărilor poliției.

Cu toții știm dezastrul ecologic cauzat de Chevron în Ecuador și noi, românii, trebuie să împiedicăm un astfel de lucru în țara noastră. În locuri ca Pungești depindem de pământul nostru, de pădurile, pajiștile, câmpurile, izvoarele, fântânile și animalele noastre- ele sunt tot ce avem. Nu avem salarii sau investiții financiare. De aceea, trebuie să ne luptăm cu Chevron, pentru că suntem conștienți că înfrângerea noastră va avea ca efect distrugerea zonei, iar și animalele noastre nu vom mai putea supraviețui.

De asemenea, știm că putem învinge numai dacă luptăm destul de tare. Senatul nostru a respins proiectul Roșia Montană din Transilvania pe 2 decembrie, după o luptă de 14 ani. Acolo voia compania Gabriel Resources să creeze cea mai mare mină de aur din Europa și să folosească cianură pentru a extrage aurul.

Dacă putem învinge la Roșia Montană, putem învinge și la Pugești.

Articol original de Alex Summerchild. Alex Summerchild este o apărătoare a mediului din România.

Traducere de UVT

13 COMENTARII

  1. Spuneti-mi cum sa-i arat lui taica’meu adevarul?
    Nu ma asculta, nu vrea sa se uite la nimic pe net, nu citeste nimic din ce i-am printat… Crede Antena 3- la care se uita- si nu pricepe o iota din alte media. Nu intelege internetul, e depasit de vremuri. Are peste 70 de ani, e verde, uraste sincer comunistii, minciuna, dar…nu pricepe. Ii spala creierii. Nu crede ca-ti poti lua informatiile decat din presa scrisa (cumpra ziare) si „de pe sticla”. Nu pricepe „neam” tehnologia. Dati-mi o solutie, presa (scrisa)e oricum aservita.

    • E simplu! Nu-ti mai bate capul si ai grija sa-ti asiguri viitorul tau nu si pe al lui taica-tau altfel vei cara o povara dupa tine. Ma scuzi,nu cu referire la el, dar prostul moare prost, asa ii e dat. Nu trebuie sa ne facem griji in privinta asta.

    • Inainte sa ma judeci, gandeste-te ca din cauza lui taica-tau si alte milioane ca el in situatia lui tu te afli intr-o astfel de situatie in tara.

      Eu le-am interzis alor mei sa mearga la vot.

  2. Cred ca in momentul acesta , artcolul postat ,este cel mai complet si documentat.Fugăriți bandiții și hoții ce distrug glia noastră străbună.

  3. La Pungesti politicienii au demonstrat cat de mult isi respecta si cum ii rasplatesc pe cetatenii platitori de taxe si impozite si pe ale caror voturi au ajuns la putere. Un lucru este cert. Puterea deformeaza judecata, perceptia realitatii cotidiene si comportamentul politicianului aflat pe val si ii scade drastic acestuia imunitatea la coruptie, la marea tentatie a puterii: banul, simultan cu scaderea dramatica a sentimentului de apartenenta la comunitate.

  4. WOW! TARE DE TOT:

    FRATI JANDARMI!

    Iata ca si politia din Italia a fraternizat cu populatia! cu manifestanii!

    Faceti la fel IMEDIAT! Chiar sinteti prostiilui Stroe zis Postelnicu si a infractorului international Ponta?

    Iata clipul:

    http://capitalismpepaine.ro/2013/12/12/revolutie-in-italia-politia-fraternizeaza/

    Iata ca si politia din Tailanda a fraternizat cu populatia:

    http://politicalblindspot.com/police-in-thailand-lay-down-vests-and-barricades-in-solidarity-with-protestors/

    PS. Stroe si Ponta cred ca ati piz….t-o! Chemati elicopetereLE si roiul! taiati-o!
    NU o faceti in citeva zile? va va pare rau la amindoi!

  5. Pe criminalul de razboi Wesley Clark dati-l pe mana sarbilor! Stiu ei mai bine ce-i trebuie ucigasului…

  6. Mai jos puteti vedea un film despre activitatea Chevron in Ecuador. Filmul a fost facut chiar de americani; din pacate nu este titrat in romana.

    Ce asemanari am observat cu ceea ce se intimpla in Romania:

    1- au patruns in Ecuador prin mituirea unor inalti functionari de stat

    2- au „negociat” de asemenea in favoarea lor platind SPAGA!

    3- dupa dezastrul pe care l-au facut au fost dati in judecata pentru a plati daune de peste 10 miliarde de dolari! NU i-au platit – si nici nu-i vor plati – in schimb au fost prinsi platind spaga unor avocati internationali!

    De ce au venit in Romania? Pentru ca in decurs de peste 20 de ani au investit in echipamentele lor („MIGHTY” dar DEADLY TECHNOLOGY) mii de miliarde de dolari si se pare ca guvernul federal al SUA vrea sa interzica aceasta tehnologie de fracturare!

    Denumirea corecta NU este gaze de sist ci gaze de crusta (terestra); „shell gas”, „shell” inseamna: scut, scoica, crusta!

    Ce sparg ei prin fracturare este de fapt CRUSTA terestra pe care se afla pinzele de apa freatice, solul! Pe linga toate pericolele prezentate in filmul de mai jos pozele din, in Romania sint o multime de falii / cruste care – datorita presiunii uriase a lichidelor otravitoare injectate – ar putea sa scoata din echilibrul lor unele falii si vor fi mai mult ca sigur cutremure de toate magnitudinile.

    http://www.youtube.com/watch?v=_azgdnGBdh8

    PS. Cine poate intra pe Youtube ar fi bine sa traduca acest film si in romaneste!

Comentariile sunt închise.