Jurnalistul Neculai Constantin Munteanu, disident anticomunist şi una din principalele voci ale postului Radio Europa Liberă, a dezvăluit un episod mai puţin cunoscut din vizita recentă a preşedintelui Klaus Iohannis în Germania, scrie epochtimes-romania.com
„BIG LIKE. Un jurnalist german a întrebat, pe un ton ascuţit, „ce poate face România pentru a-şi împiedica românii de la emigrare?”. Iar Iohannis a replicat vizibil iritat: „O să răspund în limba română, însă, dacă nu este foarte clar, vă rog să întrebaţi din nou”. Apoi a început să vorbească în română, pe un ton apăsat:
„Din păcate, când e vorba de România, se vede mai întâi migraţia sărăciei, dar se discută foarte greu de migraţia forţei de muncă calificată şi foarte calificată care pleacă din România şi vine în Germania. Cunosc personal sute de astfel de persoane – ca să nu zic mii – care s-au integrat perfect şi muncesc în Germania cu folos. Aceste persoane sunt o pierdere pentru România”, a spus Iohannis. N-a fost cazul să mai întrebe cineva din nou”, a scris Neculai Constantin Munteanu pe contul său de Facebook.