Provocarea Zilei! | Revoluţia salariului minim în funcţie de ramura industrială, adevăratul Interes Naţional. Moise Guran vs ţăranul mercantil

Prin intermediul acestor articole, uşor jignitoare pentru ţărani, Moise Guran ne arată o stare de fapt: unii săteni şomeri refuză să se angajeze pentru salarii de circa 1.000 de lei pe lună, 8 ore de muncă pe zi. Motivul ţăranilor: nu pot să trăiască doar cu aceşti bani şi, simultan, să aibă grijă de gospodărie după 8 ore de muncă. Aşa că sătenii preferă să fie asistaţi social cu 200 de lei pe lună şi să-şi crească bugetul cu ce mai vând de prin bătătură, o ceapă, un boţ de brânză, o găină, un ou, un curcan şi cu ce mai pică din munca de zilier – se plăteşte chiar şi 100 de lei pe zi, plus o masă şi băutură, iar rezultatul poate fi unul mulţumitor: circa 1.000 de lei pe lună pentru 10 zile de muncă!

Satira satârului

De unde tragem concluzia că, după 25 de ani de democraţie, ţăranii au înţeles cum stă treaba cu economia de piaţă – şi chiar mai bine decât angajaţii de la Mega Image plătiţi umilitor de afaceriştii belgieni cu doar 1.000 de lei pe lună pentru 8-10 ore de muncă pe zi, inclusiv în weekend -, ce înseamnă să-ţi manageriezi viaţa, chiar dacă nu înţeleg sensul academicului cuvânt englezesc şi îl pocesc când îl pronunţă!

Dar unde greşeşte Moise Guran când îi acuză pe ţărani de lene? În faptul că el, specialistul, NU pune pe tapet, în acelaşi context, regula salariului minim în funcţie de ramura industrială. Adică unde va fi folosită munca ţăranului, ce plus valoare va introduce în sistem raportat la cheltuielile directe şi indirecte ale săteanului şi care va fi beneficiul atât al ţăranului, cât şi al societăţii. Raportându-ne la regula salariului minim în funcţie de ramura industrială vom înţelege de ce ţăranul NU trebuie să refuze munca.

Această practică a salariului minim în funcţie de ramura industrială este folosită în multe state puternic dezvoltate, dar la noi doar subsemnatul o pune pe tapet, din când în când. Deşi regula amintită a făcut carieră în societatea comunistă – unde, împotriva curentului impus de partidul unic PCR, a reuşit să diferenţieze statutul social al purtătorului de aceeaşi „patalama” -, în epoca postdecembristă a fost ignorată total. De ce? Pentru că ar reintroduce în sistemul economico-financiar un român foarte puţin dependent de stat – vezi ţăranul asistat social – cu adevărat independent financiar, adică… liber.

Ramura şi salariul

Să ne întoarcem la practica salariului minim în funcţie de ramura industrială. De fapt, să explic printr-un exemplu folosindu-mă de ingineri:

– un inginer care lucrează în construcţii să NU poată fi angajat cu mai puţin de – propunerea mea – 1.400 de euro pe lună net, la 8 ore de muncă pe zi, 22 de zile pe lună;

– un inginer din industria petrolieră să NU poată fi angajat cu mai puţin de 1.700 de euro pe lună net, la 8 ore de muncă pe zi, 22 de zile pe lună;

– acelaşi inginer, cu aceeaşi „patalama”, să NU poată fi angajat în industria aeronautică cu mai puţin de 2.000 de euro pe lună net, la 8 ore de muncă pe zi, 22 de zile pe lună.

Evident că această lege – salariul minim în funcţie de ramura industrială – va trebui să fie aplicată începând cu angajaţii necalificaţi şi terminând cu cei care au doctorat. Practic, cel mai mic salariu să pornească de la 1.800 de lei (400 de euro) pe lună, iar în maxim şase ani să ajungă la 800 de euro pe lună.

Reamintesc şi pentru Moise Guran că în România se consideră că persoana cu venituri sub 1.800 de lei (400 euro) pe lună face parte din mulţimea săracilor – în prezent salariu minim net fiind de 724 de lei (165 euro)! Şi ar mai fi ceva de semnalat: avem 1,4 milioane de asistaţi, mai mulţi decât cei care lucrează la stat – 1,2 milioane de români!!! (Eu şi Moise Guran credem în capitalism şi milităm ca doar cei care nu pot să muncească, din diferite motive de sănătate, să fie asistaţi social.)

Progres pe toate liniile

Ce ar avea de câştigat societatea românească, dar şi românii? Progres sau regres?

Societatea ar deveni mult mai sensibilă la valoarea reală a şcolilor înalte, studenţii ar pune din nou mare preţ pe „patalama”. Pentru că, la un salariu de 1.400 de euro pe lună, nu angajează nimeni „împăiaţi” – cel puţin în mediul privat, cel care contează din punct de vedere economic pentru ţară. Iar la un salariu minim net de 400 de euro socoteala ţăranului că mai bine stă acasă „pe asistat” nu va mai fi o… afacere!

Societatea românească ar redeveni un puternic pol industrial, meseria ar redeveni „brăţară de aur”, s-ar diminua simţitor exportul de „inteligenţă” – pentru că ne lăudăm atâta cu olimpicii, dar ei pleacă la studii superioare în străinătate şi nu se mai întorc – iar investorii de calibru s-ar reorienta către patrimoniul nostru nativ.

Societatea românească ar deveni o piaţă de desfacere puternică prin infuzia directă de capital via salarii, ar avea, la vedere, mult mai mulţi bani pe piaţă, ar deveni apetisantă la scară mare, şi nu exclusivistă ca până acum, pentru producătorii produselor de calitate.

Românii ar deveni mult mai bogaţi, mult mai liniştiţi din punct de vedere financiar, ar avea garantat un salariu minim de 800 de euro care i-ar scoate din sărăcie, s-ar reîntoarce cu forţe reale în sistemul bancar, motorul economiei: deponent şi creditor.

Românii ar redeveni foarte interesaţi de viaţa lor socială, de momentele de relaxare, de sănătate, de tot ce îi înconjoară. Căci, nu-i aşa, pofta vine mâncând!

Românii ar deveni foarte atenţi la legile date de guvernanţi pentru că orice ingerinţă le-ar diminua confortul european. Acum, ingerinţele legislative şi administrative sunt îngurgitate mecanic din lipsă de confort, de frică de mai rău!

Românii tineri ar avea posibilitatea să-i susţine pe românii aflaţi la pensie fără să mai simtă presiunea financiară existentă în prezent.

Evident, la aceste câştiguri expuse de noi, specialistul Moise Guran ar mai putea adăuga alte bile albe, dată fiind vasta lui experienţă economico-financiară. Sau, de ce nu, bile negre!

Evaziunea fiscală

Apare întrebarea: Dar oare industriile ar avea de unde să susţină fondul de salarii?

Desigur, dacă ne raportăm la cifre aşa cum îi place lui Moise Guran! La un PIB de circa 150 de miliarde de euro avem o evaziune fiscală de circa 35% – adică 52,5 de miliarde de euro. La un buget de stat de 49 de miliarde de euro – 33% din PIB – avem un salariu mediu net de 1.800 lei pe lună (400 euro).

Reducerea evaziunii fiscale până la maximul de 20% – media europeană – ar putea duce bugetul de stat la valoarea de 70 de miliarde de euro. Aşadar, am putea avea un salariu mediu net de circa 3.000 de lei (700 euro) raportat la forţa industrială actuală care generează o piaţă de circa 200 de miliarde de euro!!! Dar ce s-ar întâmpla dacă valoarea industriei ar creşte cu 10 procente? O altă creştere salarială consistentă, o  altă piaţă de desfacere, efect benefic în cascadă…!

E loc de mult mai bine

Dar să lăsăm matematica economică pe seama lui Moise Guran – noi am lucrat cu aproximări şi nu am laut în calcul că, deja, în anumite industrii absolvenţii de facultate primesc salarii europene – şi să ne întoarcem la efectul direct al „Revoluţiei Salariului Minim” şi la afirmaţia că industria ar susţine o astfel de creştere salarială generală. Şi, iată cum: În primul rând, din „diminuarea” profiturilor unor companii care acum sunt uriaşe nu pentru că sunt bine manageriate, ci pentru că produsele lor se vând pe piaţă noastră la preţurile europene – venituri europene, cheltuieli româneşti – în timp ce salariile autohtonilor sunt la nivel… românesc, de subzistenţă sau de sărăcie.

În al doilea rând, din reducerea substanţială a economiei subterane, prin diminuarea corupţiei la un procent de sustenabilitate. De fapt, prin scăderea evaziunii fiscale s-ar mări bugetul de stat cu 15% din PIB – efect direct, major, în investiţii.

În al treilea rând, pentru că 70% din salariu se vor întoarce automat în economia de piaţă românească actuală – vânzări mai mari, consum consistent, efect benefic în cascadă…

În al patrulea rând, România este încă într-o groapă socială – vezi argumentele lui Moise Guran. Pentru a ieşi din ea şi a se alinia la standardele europene, are nevoie de consumatori „potenţi” şi nu de consumatori asistaţi social; or, în acest caz, nici în viitorii 20 de ani nu vom putea ajunge la stadiul mediu al Europei. Aşadar, e loc de dezvoltare iar salariile mari ajută direct la saltul economic şi social pe care ţara îl poate suporta graţie bogăţiei sale naturale şi a necesităţilor evidente încă neonorate – infrastructură, sănătate, învăţământ etc.

Atenţie! Simultan cu creşterea salariilor, mărirea accelerată, gratuită, a preţurilor nu va mai fi posibilă. De ce? Deoarece în majoritatea lor, preţurile materiilor prime care contează în coşul de tarif al unui produs sunt la nivel european. O eventuală creştere arbitrară va fi imediat amendată de Consiliul Concurenţei, dar şi de apariţia pe piaţă a unor comercianţi mai puţini lacomi.

Nu în ultimul rând, statul poate interveni fără a se folosi de mercurial. Căci, statul prin impunerea regulei „salariul minim în funcţie de ramura industrială” introduce în ecuaţia economico-financiară următoarea teoremă: INVESTITORULE, dacă vrei să faci afaceri în ROMÂNIA, atunci trebuie să RESPECŢI forţa de muncă autohtonă. Iar noi, statul, îţi vom acorda facilităţi în funcţie de importanţa afacerii tale…

Adevăratul Interes Naţional

Aşadar, revoluţia financiară propusă de mine – legea salariul minim în funcţie de ramura industrială – ar pune umărul serios la atingerea progresului visat de tot românul. Asta dacă nu introducem, arbitrar, în ecuaţie postulatul drobului de sare!

Evident, proiectul prezentat nu poate fi pus în practică într-un singur pas, într-un singur an. Estimez că ar fi posibil în trei etape de câte 2 ani. Iar în cazul exemplului nostru ar trebui ca la sfârşitul revoluţiei, după şase ani, inginerul constructor să aibă un salariu minim garantat de 1.800 de euro/lună etc. Cât priveşte fondul de salarii, acesta mai poate fi alimentat şi din, încă, neexploatata zonă a parteneriatului public privat sau din colectarea rezonabilă a fondurilor europene.

Pentru ca „Revoluţia Salariului Minim” să izbândească ar mai fi nevoie de ceva: de consens politic fără de care nu se poate face nimic bun în România: Interesul Naţional, dar nu cel afişat de epigonul militar Gabriel Oprea.

P.S.: Prin acest articol îl provoc pe specialistul Moise Guran la o dezbatere publică pe tema „salariului minim în funcţie de ramura industrială”. Comentariile sale, dar şi ale altor analişti izvorâte în urma acestui articol vor fi publicate în cotidianul naţional PUTEREA.

Articolul lui Moise Guran poate fi lecturat AICI

Postarea lui Moise Guran poate fi lecturată AICI

Sursa text / foto: puterea.ro