parlamentCamera Deputatilor a adoptat fara dezbateri, marti, un proiect de lege controversat prin care presedintele si parlamentarii sunt scosi din categoria functionarilor publici, fiind for decizional. Astfel acest proiect de lege reglementeaza situatia parlamentarilor care se afla in conflict de interese, ei neputand sa mai fie anchetati deoarece nu sunt functionari.

Astfel, la articolul 147 Codul Penal prevede ca „prin «functionar public» se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145 (autoritati, institutii publice, persoane juridice de interes public – n.r.)”. De asemenea, „prin «functionar» se intelege persoana mentionata in alin. 1, precum si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat cele prevazute in acel alineat”.

Comisia juridica a introdus un nou alineat potrivit caruia: „Sunt exceptati de la dispozitiile art. 147, Presedintele Romaniei, deputatii si senatorii, precum si persoanele care isi desfasoara activitatea in cadrul unei profesii liberale, in baza unei legi speciale si care nu sunt finantati de la bugetul de stat, acestia raspunzand penal, civil sau administrativ in conformitate cu dispozitiile legilor speciale in baza carora isi desfasoara activitatea, precum si cu dispozitiile dreptului comun, cu respectarea dispozitiilor prezentului alineat”.

Astfel, raportul propus de Comisia juridica a fost adoptat cu 240 voturi „pentru”, 57 de voturi „impotriva” si 4 abtineri.

Luiderul PNL Crin Antonescu a declarat ca aceasta modificare modificarea legii privind regimul in care sunt cercetati parlamentarii, este corecta, precizand ca este corect ca alesii sa nu fie asimilati functionarilor publici si nici sa fie cercetati pentru abuz in serviciu, aceasta fiind o decizie din USL.

„Parlamentarii pot fi anchetati, parlamentarii insa nu sunt functionari publici, cred ca asta este un lucru evident pentru toata lumea si faptul ca pana acum ei erau asimilati functionarilor publici era un lucru nefiresc, care nu se regaseste nicaieri in lumea democratica si care, din fericire, prin aceasta modificare a fost schimbat. Deci, este foarte corecta. Nu inseamna cu nimic ca parlamentarii – asa cum iar ati inceput dumneavoastra, unii, sa titrati – au vreo superimunitate. Regimul parlamentarilor este exact acelasi in fata legii, in fata Statutului Senatului si Camerei, dar ei nu sunt functionari publici”.

4 COMENTARII

  1. Pai solutia este..iesirea din casa, dar mai placut e hey rupul si chibiteala de pe margine.

  2. Dl Presedinte Basescu in ce a spus azi are absoluta dreptate . Lovitura de stat inceputa dar esuata in vara trecuta, care era indreptata impotriva statului de drept, a democratiei si a orintarii occidentale a Romaniei al caror reprezentat si aparator de nivel si forta maxima era si este dl Presedinte Basescu se continua printr-o alta tactica kgbista (ca nu pe Ponta il duce capul pentru asemenea planuri marsave) si anume aceea ca daca nu putem demola Preedintele, daca justitia si institutiile statului de drept precum DNA si ANI isi fac treaba fara sa fie speriate de alde Dragnea sau de Socru, atunci avand majoritatea palamentara si Avocatul poporului sa umblam la lege pentru a castra atat procuratura cat si ANI caci judecatorii nu mai au ce face daca legea este stramba.

    Semnalul de alarma tras azi de Presedinte este foarte important si daca societatea civila cat si partidele democratice si prooccidentale nu-i vin in ajutor, am terminat-o.

    Asadar cred ca modelul protestului Rosia Montana dus chiar pana la modelul Kievului (si nici macar nu exagerez pentru ca de fapt distrugera statului de drept ne uneste cu Moldova, dar cu o Moldova sovietica, cu aia a lui Voronin si cu Transnistria) trebuie repede aplicat acum de catre partidele de dreapta, de catre toti cei care doresc integrarea in occident si nu in stepa asiatica cat si de societatea civila care are aceste idealuri.
    Dar mobilizarea trebuie sa o faca partidele, fara prea multa parada de apartennta politica, caci ele au deja un cadru organizat ce poate fi folosit ca infrastructura pentru astfel de manifestatii.

    Asadar la treaba!

  3. SI-AU DAT DREPTUL LEGAL LA FURAT IAR POPORUL STA IN CASA SI SE ROAGA LA CHIPURI CIOPLITE!

  4. Borfaşii îşi fac legi în miez de noapte! Si amnistia a fost doar amànată, aşteptànd ,,la cotitură”momentul potrivit! Singura speranţă rămàne TB, CCR, şi mai ales… UE.
    De la China şi Rusia nu mă aştept la nimic!

Comentariile sunt închise.