Procurorul oradean Alexandru Lele, anchetat si retinut in anul 2002 in regimul Nastase-Stanoiu dupa ce il arestase pe fiul unui sponsor PSD, a acordat un interviu in exclusivitate pentru ziarul Bursa in care vorbeste despre evenimentele si cauzele care au dus la moartea procurorului Cristian Panait.
Alexandru Lele acuza regimul Nastase ca a intrat cu bocancii peste Justitie si ca ministrul de atunci – Rodica Stanoiu -, era implicata direct in cazul Tarau. Procurorul oradean crede ca moartea procurorului Panait, care fusese trimis de la Bucuresti sa-l ancheteze, a fost o moarte provocata si ca „este clar ca Victor Ponta este unul dintre cei mai putin interesati sa se stabileasca adevarul cu privire la moartea lui Cristian Panait”. „Daca ducea la capat grozavenia pe care i-o cerusera sefii sai, procurorul Cristian Panait ar fi facut dovada loialitatii ireversibile fata de un sistem criminal”, mai spune Alexandru Lele care marturiseste: „Chiar si numai faptul ca am ramas in viata constituie, in sine, o victorie”.
Reporter: Vă consideraţi o victimă a sistemului?
Alexandru Lele: Dacă aş judeca reducţionist, limitându-mă doar la carieră, pot fi – şi am fost – catalogat „o victimă a sistemului”. Dar experienţa prin care am trecut mi-a confirmat că există alte valori, mai importante decât funcţiile efemere, pentru care merită să lupţi. Pe acestea nu mi le-au putut lua. Chiar şi numai faptul că am rămas în viaţă constituie, în sine, o victorie şi nu m-am victimizat niciodată.
Reporter: Aţi fost suspendat din funcţie în 2002 şi aţi a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea infractorului, fals intelectual şi reţinere sau distrugere de înscrisuri. Ulterior, aţi primit soluţii de scoatere de sub urmărire penală atât de la DNA, cât şi de la Parchetul Înaltei Curţi, iar pe 28 ianuarie 2008, Consiliul Superior al Magistraturii a decis repunerea dvs în funcţie. Au trecut şase ani, timp în care, practic, aţi fost scos din joc. Cum comentaţi această tergiversare şi, practic, distrugerea carierei dvs?
Alexandru Lele: În acea perioadă, comanditarii acestui proces au avut ca scop principal decredibilizarea mea, ca să nu fie luate în considerare cele spuse de mine. Or, metoda cea mai eficientă pentru a compromite un om este fabricarea unui dosar penal. Câtă vreme populaţia este ahtiată de circ şi sânge, nu contează cât de hazardate sunt acuzaţiile. În paralel, o mediatizare sistematică pune sub semnul întrebării pe oricine. Pe de altă parte, atâta timp cât responsabilizarea celor implicaţi în astfel de demersuri este o himeră, astfel de practici vor continua. Victimele viitoare vor realiza târziu că, practic, sunt folosiţi mereu aceiaşi algoritmi de compromitere şi că numai personajele piesei sunt schimbate, după nevoie. În cazul meu, prin faptul că am apelat imediat la presă, scenariul nu a mai putut fi urmat, lucrurile s-au precipitat, a fost necesară deconspirarea pompieristică a generalului Ovidius Păun (prin care, la vremea respectivă, era controlat parchetul) sau a lui Adrian Năstase, care funcţiona ca interfaţă politică. Ponta – „rezerva” ţinută la încălzire, care încă de pe atunci avea mare apetenţă pentru publicitate – s-a trezit vorbind şi abia l-au scos din vâltoare. După moartea procurorului Panait, nu le-a rămas decât varianta temporizării, parchetul asumându-şi restituirea pentru refacerea urmăririi penale a dosarului penal ce mă privea şi, apoi, în faza următoare, scoaterea mea definitivă de sub urmărire penală. Era aceeaşi soluţie pe care procurorul Panait o dispusese în urmă cu circa şase ani şi pentru care a plătit atât de scump. „Vina” pentru care nu l-au iertat pe Cristian a fost că i-a forţat pe dinozauri să se implice direct în caz.
(…)
Reporter: L-aţi acuzat pe Adrian Nastase, premierul de atunci, că „a intrat cu bocancii în anchetele penale”. Pe cine aţi „deranjat” atât de tare încât să fie trimis de la Bucureşti procurorul Cristian Panait ca să vă ancheteze?
Alexandru Lele: După deconspirarea, inclusiv judiciară, a participării lucrătorilor serviciilor secrete la operaţiunile de contrabandă cu produse petroliere (de exemplu, „Dosarul Jimbolia”), centrul de greutate al acestor activităţi de „autofinanţare” a fost mutat în zona de nord-vest a României. Ele nu au încetat, în ciuda faptului că tocmai fuseserăm acceptaţi în structurile euro-atlantice şi ni se cerea transparenţă în privinţa finanţării serviciilor secrete. Astfel, ca măsură de siguranţă, implicarea directă a propriilor lucrători în operaţiuni speciale a fost înlocuită cu folosirea interpuşilor, care urmau să fie sprijiniţi şi protejaţi „din umbră” din punct de vedere operativ, informativ şi logistic. Tărău a fost o interfaţă de lucru, înconjurat de „locotenenţi” care mediau finanţarea operaţiunilor, consilierea şi protecţia lui în faţa legii. Din acest punct de vedere, „albirea” judiciară a lui Adrian Tărău de după arestarea de vineri seara a constituit o amplă misiune, ce a mobilizat ani în şir „simpatizanţi” ai serviciilor din DIICOT, DNA, CSM, din fostul parchet general, poliţie, instanţe, presă, diplomaţie. Nu cred să mai existe un precedent intern al unei operaţiuni „de salvare” de asemenea anvergură. Oricum, salvându-l pe Tărău, urmăreau de fapt să salveze sistemul. Cine ar mai putea ordona şi dirija o operaţiune transinstituţională atât de vastă şi complexă? De aici înverşunarea permanentă a celor implicaţi în compromiterea mea, coerenţa şi disponibilitatea celor somaţi să răspundă unui astfel de deziderat. Altfel, dacă s-ar fi pus problema numai pentru individul Adrian Tărău – dovedit deja ca labil psihic în cazul în care era încarcerat – nu ar fi dat nimeni doi bani pentru salvarea lui de la puşcărie.
Reporter: De ce credeţi că dosarul privind moartea procurorului Panait a fost clasat la doar patru luni de la tragedie?
Alexandru Lele: Era un capitol pe care nu puteau risca să-l ţină prea mult timp neînchis, supus speculaţiilor. Oricum, acestea au continuat şi ulterior acestui moment, alimentate de superficialitatea şi graba anchetatorilor, care, printre alte ambiguităţi lăsate în cauză, nu au verificat şi înlăturat motivat varianta determinării sinuciderii – ca infracţiune distinctă, ce se cercetează din oficiu – sau rolul nefast al fostului ministru al Justiţiei, „Sanda/Paula” Stănoiu, foarte prezentă şi în acest caz.
Reporter: Din declaraţiile din presă ale procurorului Panait, acesta s-a exprimat în faţa familiei: „S-ar putea, după delegaţia aceasta, să fiu ori jos, ori unde sunt”. Cum comentaţi? De ce credeţi că ar fi acceptat Cristian Panait o astfel de misiune?
(…)
Reporter: Potrivit informaţiilor din presă, comportamentul lui Cristian Panait s-a schimbat fundamental în noaptea de 27-28 martie 2002, după eşuarea percheziţiei la dumneavoastră acasă. Cum explicaţi acest fapt?
Alexandru Lele: Există un moment „de cotitură” în atitudinea bătăioasă a procurorului Panait (firescă, de altfel, pentru un magistrat aflat în timpul administrării unei probe de duritatea percheziţiei): acesta a deschis o cameră în care soţia, ca să-i protejeze, îi dusese să se joace pe cei trei copii ai noştri, care aveau atunci 12, 9 şi 7 ani. Orice măsură nelegală şi abuzivă împotriva mea s-ar fi repercutat, în cele din urmă, asupra celor trei fiinţe inocente. Se poate observa că, după această revelaţie, Cristian a refuzat să continue percheziţia, dirijată, dintr-o maşină parcată în faţa casei, de şeful lui direct în Biroul de Anchete Speciale, fostul general de poliţie Ovidius Păun. Or, procurorul Panait ştia că percheziţia fusese încuviinţată ca urmare a unui fals şi că aceasta nu avea niciun suport în logica învinuirilor ce mi se aduceau atunci. De fapt, percheziţia era numai un pretext pentru o înscenare pe care generalul Păun – simţind ezitarea subordonatului său – nu a mai avut curajul să o con-ducă la capăt şi a dat ordinul de retragere din locuinţă. Schimbarea de comportament a procurorului Cristian Panait mi-o explic prin faptul că a conştientizat consecinţele abuzului pe care era cât pe ce să îl facă. Cred că atunci s-a dezis de pactul cu diavolul.
(…)
Reporter: Credeţi că procurorul Cristian Panait a fost otrăvit sau a fost supus unor presiuni psihologice care să ducă la sinucidere?
Alexandru Lele: Da, cred că a fost o moarte provocată, dar metoda concretă de suprimare a vieţii ar fi putut fi stabilită şi probată numai printr-o anchetă corectă, efectuată de un procuror obiectiv şi independent, într-un stat de drept.
Reporter: Ce a găsit atât de grav la Bihor procurorul Panait?
Alexandru Lele: A găsit dovada că, atunci când există interese, în România dosarele penale pot fi iniţiate, anchetate şi soluţionate în mod abuziv, la comandă şi contrar realităţii probelor administrate legal, ceea ce i-a demolat încrederea într-un sistem în care voia să intre.
Reporter: Mătuşa procurorului Panait susţine: „Domnul Ponta ştie exact cine se ascunde în spatele asasinării procurorului Panait! Nu-l învinuiesc personal pe domnul Ponta, dar sunt convinsă că ştie exact cine se ascunde în spatele asasinării. S-a lăudat că i-a fost prieten, aştept cu nerăbdare să ajungă la Putere să văd dacă va redeschide dosarul, căci a fost crimă, nu suicid, aşa cum s-a susţinut”. Cum comentaţi?
Alexandru Lele: Ar trebui să răspundă cel vizat de aceste afirmaţii. Mie îmi este clar că Victor Ponta este unul dintre cei mai puţin interesaţi să se stabilească adevărul cu privire la moartea lui Cristian Panait. În realitate, Ponta se teme de acest adevăr. Oricum, şi dacă ar mima un oarecare demers instituţional pentru „redeschiderea” dosarului, el ştie că va fi iarăşi urecheat dacă vorbeşte fără aprobare despre acest subiect.
Cititi aici interviul integral
Comentariile sunt închise.