Bărbatul care a filmat uciderea polițistului Ahmed Merabet din Paris, în timpul atacului terorist de la Charlie Hebdo, a declarat că regretă că a postat filmul online și că nu s-a așteptat că se va răspândi cu o așa repeziciune, scrie The Associated Press.

Inginerul Jordi Mir a acordat un interviu The Associated Press în care a spus că a postat filmul dintr-un „reflex prostesc”. „Eram panicat complet”, a spus bărbatul. „Trebuia să vorbesc cu cineva. Eram singur în apartament. Am postat filmulețul pe Facebook. Asta a fost greșeala mea”, a spus Jordi Mir.

Bărbatul a povestit că a lăsat filmul pe Facebook timp de 15 minute, înainte să-l șteargă. Dar era prea târziu. Video-ul fusese distribuit pe rețeaua de socializare și cineva îl postase și pe Youtube. În forma sa needitată, filmul de 42 de secunde îi înfățișează pe cei doi bărbați mascați – frații Cherif and Said Kouachi – cum merg lângă ofițerul de Ahmed Merabet și în final cum îl omoară, după un scurt schimb de replici.

Mir a declarat că la început nici nu știa ce filmează și că a ieșit din cauza zgomotului. „Pentru mine imaginea polițistlui ucis e ca o fotografie de război”, a spus Jordi Mir, comparând-o cu una dintre controversatele fotografii realizate de Robert Capa, în timpul Războiului Civil Spaniol, în care un soldat este împușcat mortal.

sursa: digi24.ro

sursa: Youtube.com