Dragă Anton,

1. Îți trimit alăturat un document redactat chiar de mine (la computerul de familie, Xerox, la care mi-am scris și teza de doctorat) în legătură cu niște cercetări pe care le-am promis, dar pe care, conform caracterului, nu le-am concretizat, fiind mai tot timpul în Dubai cu Dragnea să răscumpărăm Vlașca și Teleormanul, ca să le transformăm în Alsacia și Lorena românimii pesediste – nume de cod (fiscal) “Loredana”.

2. Dacă ai ocazia (e un ordin, Moliceanule, nu o rugăminte!) să vorbește la Parchet despre subiect, bine. Dacă nu — și asta ar fi și mai bine — , consideră-l pe fratele Dan Diaconescu ca și numit în funcția de Ministru al Imposturii Naționale. Fă pe dracu’n patru să nu ajungă biletul ăsta la Nuți Udrea, că prietena mea e chiar o apucată și-i dă biletul lui Băsescu și nu-i mai putem suspenda pensia de Președinte acestui animal. Oricum, Anticristul de Băse va huzuri pe milioanele prietenului meu cel mai drag, Dorin Cocoș, tocmai acum, când Cocoș a rămas fără flintă.

rozgalben

3. Începutul temeiurilor pentru numirea fratelui nostru drag, Dan Diaconescu, este acesta:

“În absolut orice țară dacă dumneavoastră, jurnalist, eu, deputat, sau oricine altcineva vă duceți la o bancă cu documente false sau vă duceți la o licitație publică și depuneți o ofertă falsă, în acea seară ar trebui să dormiți la Poliție. Mai puțin situația în care, fiind aliatul Partidului Democrat, dar și marea speranță de reformă a României, România Dreaptă, cu Dan Diaconescu. Mai puțin această situație. “

Motivația integrală o găsești aici. Pune-o pe siteul Guvernului, ca să nu ne mai acuze fasciștii lui Băse că umblăm cu căcaturi, când noi umblăm doar cu pasărea națională – cioara vopsită. N-avea nicio grije, nașu’ meu și al multor altora, George Maior, e permanent în spatele tău, pe funcția de Cocoașă de Prim-ministru.

4. Mâine semnez și-ți trimit decretul de numire al verișorului meu iubit, Gruia Stoica – va fi Ministru al Tuturor Bunurilor Care Pot Merge pe Calea Ferată. E mai sigur pe șine decât cu motocicleta, crede-mă.

Cum ar spune tovarășul Ion Iliescu – “Așa să ne ajute Dumnezeu, Antoane!”

 

Sursa: dorintudoran.com