nicolae-timofti-unimediaPresedintele moldovean Nicolae Timofti a declarat joi, intr-o intalnire cu o delegatie de senatori americani aflati in vizita la Chisinau, ca actualul format de negocieri privind conflictul transnistrean este ineficient si trebuie modificat, relateaza postul Europa Libera in pagina electronica, citata de Mediafax.

„Formatul actual de negocieri 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean s-a dovedit ineficient. Cred ca este oportun sa examinam posibilitatea de a modifica acest mecanism cu scopul de a eficientiza tratativele”, a afirmat Nicolae Timofti.

Presedintele roman Traian Basescu s-a pronuntat, de asemenea, intr-un interviu pentru portalul Unimedia, in favoarea modificarii actualului format de negocieri, afirmand ca acesta ar trebui sa fie „mult mai suplu”.

Seful statului roman a declarat ca acesta ar fi trebuit sa fie format din UE, Statele Unite, Rusia si Republica Moldova, adica fara Ucraina, OSCE si Tiraspol.