Președintele statului Mali, Ibrahim Boubacar Keita, a afirmat sâmbătă că nicăieri în lume nu suntem la adăpost de atacurile teroriste, după ce un atentat soldat cu numeroase victime a avut loc vineri într-un hotel din centrul capitalei Bamako, transmite AFP, citată de agerpres.ro
Șeful statului Mali, însoțit de prim-ministrul Modibo Keita și de mai mulți membri ai guvernului, s-a deplasat la locul atacului, la hotelul Radisson Blu din Bamako.
„Mali nu este o zonă închisă și nicăieri în lume astăzi nu suntem la adăpost de acești barbari care vin parcă din alte timpuri”, a spus președintele malian. El a adăugat că autorii atacului nu au nimic de-a face cu umanitatea.
„Valorile noastre nu sunt și ale lor. (…) Valoarea vieții le este necunoscută și de aceea trebuie să fim foarte atenți”, a spus șeful statului Mali, care a insistat asupra nevoii de vigilență sporită.
Președintele din Mali și-a exprimat aprecierea pentru acțiunea agenților de securitate francezi, americani și ai ONU, care au sprijinit forțele de securitate locale în intervenția împotriva atacatorilor.
Bilanțul oficial al victimelor, prezentat în noaptea de vineri spre sâmbătă de președintele malian, este de 19 morți, șapte răniți și doi atacatori uciși.
O sursă militară locală a declarat pentru AFP că ar fi vorba de cel puțin 27 de morți și de cel puțin trei teroriști uciși.
În urma atacului, guvernul a instituit stare de urgență timp de zece zile, iar de luni vor fi trei zile de doliu național în Mali.