Premierul francez, Jean-Marc , a declarat ca tara sa sustine intrarea Romaniei, in spatiul Schengen cu punctele de frontiera de pe aeroporturi.
„Franta a acordat mereu o atentie sporita intentiei Romaniei, a guvernului roman de a adera la spatiul Schengen, insa, dupa cum stiti, apartenenta la acest spatiu presupune atat drepturi, cat si obligatii. Prin urmare, daca se vrea avansarea negocierilor si nu asteptarea unei etape urmatoare, este nevoie de pragmatism. De aceea, Franta a propus ca masura imediata permiterea deschiderii frontierelor aeriene”, a afirmat Ayrault, intr-un interviu televizat, realizat la finalul vizitei oficiale pe care Premierul francez a facut-o la sfarsitul saptamanii in Romania.
Aceasta a mai precizat ca este de dorit ca acest lucru sa se intample pana la sfarsitul anului, cu toate ca nu poate sa precizeze pozitia celorlalte state, mai ales ca decizia pentru aderarea unui nou stat la spatiul Schenghen se ia cu votul unanim al tuturor statelor membre. Premierul francez a mai adaugat ca Romania este pregatita sa intre in spatiul Schengen – cu punctele de frontiera din aeroporturi si ca s-au facut eforturi extraordinare pentru care romanii ar trebui sa primeasca un vot pozitiv din partea Europei.
Despre asigurarea punctelor de frontiera terestre, Premierul francez a mai declarat: „Sigur ca raman santierele celorlalte aspecte care trebuie corectate. Fiecare stat membru al spatiului Schengen are drepturi, dar si obligatii, cum spuneam mai devreme, cea mai importanta fiind obligatia de a asigura securitatea la frontiera, pentru a se putea atinge astfel si obiectivul comun al acestui spatiu, respectiv asigurarea securitatii colective contra criminalitatii, coruptiei. (…) E vorba de garantiile cu care Romania si celelalte tari candidate, precum Bulgaria, trebuie sa vina in privinta asigurarii depline a frontierelor contra criminalitatii, garantii ca lupta impotriva coruptiei va continua cu mai mult aplomb. Toate acestea sunt angajamente asumate de toate statele Schengen, deci e inca de lucru”.
Premierul francez s-a intalnit la sfarsitul saptamanii cu Presedintele Traian Basescu si cu Premierul Victor Ponta iar principale discutii s-au axat pe aderarea Romaniei la Spatiul Shengen, la modeda unica europeana, dar si pe relatiile de parteriat dintre cele doua state.
Au ramas la fel … comunisti cu mare „oftica” pe romani !…
Iar problema romilor desi cred ca francezii au o alta mult mai mare problema poate fi rezolvata in contextul anglosaxon inaugurat de PM al Australiei , care este mai mult decat o tara de emigratie majoritar anglosaxona, este un continent :
Musulmanilor care doresc sa traiasca dupa legile islamice li s-a pus in vedere sa paraseasca Australia , in contextul in care guvernul a tintit radicalismul intr-o incercare de a decapita potentiale tentative de atac terorist. Citat:
“IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture. Since the terrorist attacks on Bali , we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.
“IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali incoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor.
Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei in cautarea libertatii.
Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, sau orice alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba!o
Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre.
Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in armonie si bucurie pasnica.
Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA.
Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi sa veniti aici. Voi ati solicitat sa fiti aici. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o.”
Prime Minister Kevin Rudd – Australia
PS Desigur daca aceasta informatie este corecta si nu descrie doar o stare de spirit larg raspandita printre autohtoni in diferite tari covarsite de un anume fel de emigratie. Oricum eu personal subscriu.
– A sustine nu inseamna o HOTARARE !! . Celelalte tari au si ele cate ceva de spus !!! 😀 . Sant prea multe MOTIVE NEGATIVE !! , pentru ca Romania sa nu fie acceptata in Spatiul Schengen . Unul il puteti citii in continuare ; ➽ ➽ BASESCU UN PRIETEN DE NADEJDE A TERORISMULUI INTERNATIONAL
SCRISOAREA CATRE PRESEDINTELE FRANTEI
Nicolas Sarkozy
L’Ambassadeur de France en Roumanie , M. Henri PAUL , Ambassade de France en Roumanie .
Scrisoarea adresata catre PRESEDINTELE FRANTEI si raspunsul la aceasta scrisoare vor fi publicate in curand pe noul meu BLOG ROBERT HORVATH DEVA . http://devanewyork.blogspot.com/
Scrisoara ( ✉ 2012 ) contine urmatoarele subiecte :
1.➽ INTELELEGEREA SECRETA INTRE PRESEDINTELE ROMANIEI BASESCU SI AL QUEDA SI URMATOAREL ORGANIZATII TERORISTE ACRIVAND PE TERITORIUL ROMANIEI : Hamas , Hezbollah , Fratii Musulmani , Partidul Eliberarii Islamice , Frontul Democrat pentru Eliberarea Palestinei , Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei Al Fatah” Al Saika IN SCHIMBUL PROMISIUNII CA NU VOR ACTIONA PE TERITORIL ROMANESC TERORISTII ( FILATI SI ARESTATI ) SUNT ELIBERATI SEMNAND O DECLARATIE IN CARE PROMIT CA NU SE INTORC IN ROMANIA PA TIMP DE 15 ANI. IN ACEST FEL A FOST ELIBERAT O CELULA AL QUEDA SI 2043 DE TERORISTI.
2.030 cetateni arabi au fost expulzati din Romania,Sursa: Oficiul pentru Straini din cadrul MAI.
Acesti teroristi sunt lasati liber sa organizeze actiuni asuprra teritoriului Frantei si Euripei de vest. (documente )
2 Patrunderea pe teritorilul francez a terotistilor arabi pe vase romanesti care pornesc din portul Constanta.
3 INVOLVAREA LUI BASESCU IN URIASUL SCANDAL FRANCEZ ANGOLA- GATE. ULTIMELE DECLARATII FACUTE DE BOUT DIN INCHISOAREA DIN TAILANDA – TRANSPORT DE ARME CATRE ANGOLA IN TANDEM CU BASESCU. (FILMUL BASESCU-BOUT FRATI DE ARME.)
4 CONTRABANDA DE ARME IN AFRICA
-fostele clolonii franceze. Documente ONU
Comentariile sunt închise.