Aproximativ 2.000 de tablouri si obiecte de cult posibil furate au fost descoperite la casele de licitatii si sunt in curs de expertizare, iar alte 30 de kilograme de monede din aur din tezaurul Lysimach, 25 de kilograme de monede Koson de aur, cinci scuturi regale din fier, 11 bratari spiralice din aur, toate furate din Romania sunt urmarite prin Interpol, transmite News.ro, conform hotnews.ro
In primele sase luni din 2016, politistii de investigatii criminale au recuperat, in total, 7.446 de bunuri culturale, dintre care 3.963 (aproximativ 53%) sunt bunuri arheologice si monede antice si medievale sustrase din siturile arheologice din Romania, arata Politia Romana.
In aceasta perioada, politistii au deschis dosare penale pentru 106 persoane suspecte de infractiuni impotriva patrimoniului cultural national. Tot in aceasta perioada au fost constatate 323 de infractiuni.
„Din totalul infractiunilor constatate in aceasta perioada, cea mai mare parte (56%) este reprezentata de cele comise la regimul autorizarii constructiilor, 12,5% este reprezentata de furturi, dintre acestea 55% fiind furturi comise in dauna lacaselor de cult”, mai arata sursa citata.
O parte dintre cercetarile facute de politisti si procurori legate de infractiunile impotriva patrimoniului cultural national au vizat si casele de licitatie.
La doua galerii de arta din Bucuresti care organizau licitatii au fost facute perchezitii si au fost ridicate pentru examinare mai multe loturi de bunuri arheologice intre care trei monede Koson din aur, 1.050 de monede antice din argint (denari romani, tetradrahme etc.), 102 artefacte din metal (o arma dacica tip sica, depozite de unelte etc.) si 12 statuete si vase ceramice (inclusiv apartinand culturii Cucuteni). De la casele de licitatii au fost ridicate si peste 2.000 de tablouri care sunt in curs de examinare.
Politistii romani au dat in urmarire prin Interpol peste 30 de kilograme de monede din aur din tezaurul Lysimach, 25 de kilograme de monede Koson de aur, cinci scuturi regale din fier, 11 bratari spiralice din aur, toate furate din Romania sunt urmarite prin Interpol.
Politia Romana a creat o structura specializata in investigarea infractiunilor contra patrimoniului cultural din care fac parte peste 50 de politisti care au studii in arheologie, arte plastice, istorie sau arhivistica.