Povești brâncovenești

Demult, pe vremea când Europa era sfâşiată de războaie, la graniţa marilor imperii trăia un Domn luminat care adusese pacea pentru supuşii săi. În sfertul de veac de când ţara numai cunoscuse războiul, negoţul înflorise, holdele se aureau din belşug pe câmpuri, mierea curgea mai groasă din faguri, iar vitele şi orătăniile creşteau şi se înmulţeau ca în poveste în bătăturile oamenilor.

Pacea adusese cu ea şi gustul pentru frumos şi evlavie. Principele, şcolit în cele mai faimoase capitale din lumea cunoscută, avea aplecare către învăţătură şi progres. Construise de-a lungul anilor de pace şcoli, spitale, biserici şi palate, iar cei mai înţelepţi cărturari din lumea veche băteau la porţile lui Vodă oferindu-se să fie dascăli pentru învăţăcei. Târgoveţi şi negustori faimoşi se înghesuiau să intre în Ţara Românească, aducând cu ei cele mai de preţ odoare, giuvaieruri, mătăsuri şi mirodenii pentru negoţ.

Vodă Brâncoveanu era cunoscut deopotrivă de duşmani şi de prieteni drept Principele de Aur. Avea harul prosperităţii şi înţelepciunii şi răspândea bunătate în jurul lui. Mare îi era averea, iar faima fără egal. Se spunea că este fără seamăn de bogat şi toţi principii, regii şi împăraţii tânjeau după averea lui. Dar Vodă Brâncoveanu punea mai mare preţ pe credinţă şi pe cele 11 odrasle – patru fii şi şapte fiice, care îi bucurau ochii şi sufletul. Dar pacea avea preţul ei. Aşa cum făgăduise, în fiecare an, la timpul potrivit, Principele îi trimitea tribut Sultanului pentru preţioasa linişte.

Copiii îi crescuseră odată cu progresul ţării, iar Stanca, cea mai mare dintre fiice, fu promisă de soţie fiului lui Alexandru, ultimul Muşatin. Vodă, bucuros peste măsură, îi dărui fiicei sale o avere fabuloasă. Pe lângă “obiectele mişcătoare”, care îi aduceau 26 100 de taleri, domniţa mai primi bijuterii, cununi, cercei, brăţări şi inele cu diamante, smaralde şi rubine, şiruri de mărgăritare, lanţuri de aur şi o salbă cu 400 de galbeni, împreună cu paisprezece rochii împodobite cu sponci de aur şi diamante şi mărgăritare, “plapome şi cearceafuri cu flori în fir de aur şi argint”, covoare de mătase, oglinzi şi vase de argint. Tot ca zestre a primit şi patru moşii cu 30 de suflete de ţigani, case de piatră în Bucureşti, trăsuri şi cai, animale, stupi şi vii.

La nuntă, oaspeţii s-au servit cu tacâmuri grele făcute din aur din atâtea feluri de mâncare că le-au pierdut şirul. Vinul prisosea, iar vesela era din porţelan adevărat.

Lăcomia sultanului era mare. Nu-i plăcea să ştie că un Principe ce îi era supus, stăpân peste o ţară mică, este peste poate de faimos pentru bogăţia lui. Nu-i plăcea nici faptul că Vodă Constantin încheiase în taină înţelegeri cu alţii pentru apărarea hotarelor. Sultanul era mânios şi supărat.

Aşa se face că, în Săptămâna Patimilor Sultanul l-a trimis ca sol la curtea domnească pe Mustafa Aga, un vechi prieten al Principelui, să-l mazilească. Cu părere de rău, Mustafa a îndeplinit porunca Sultanului şi Domnul se trezi cu năframa de mătase neagră pe umăr: –Mazâl!

Timp de un an, în temniţa Edicule, Vodă Brâncoveanu, împreună cu feciorii şi ginerii săi, a fost supus la cazne grele pentru a mărturisi unde ascunsese averea. Nemairăbdând chinurile şi torturile, Principele a aruncat blesteme grele asupra Marelui Vizir şi Sultanului, care mâniat i-a poruncit moartea în acea seară.

A doua zi, aflat în faţa gâdelui, Brâncoveanu rosti: “Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă şi sufletele! Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seama de moarte. Priviţi la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit; credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi nici vă clătiţi din credinţa cea pravoslavnică pentru viaţă şi lumea aceasta„.

Pe rând au căzut capetele tuturor şi, în cele din urmă, cel al Domnitorului. Era ziua în care împlinea 60 de ani.
“O Doamne! O Doamne! Pana-mi tremură când vă scriu Excelenţă. Ceea ce am văzut … Mă întreb: putut-a fi de faţă cineva să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş tânăr tinerel, rostogolindu-se pe jos, lângă capul părintelui său care se apropiase de-al copilului … părea a-l îmbrăţişa…

Gâdele stropit de sângele creştinesc, face un salut Sultanului Ahmed şi se retrage. Sultanul însoţit de plenipotentiarii Germaniei, Rusiei, Angliei se ridică să plece.

Văzându-mă cu ochii înlăcrimaţi spuse Sultanul că regretă acum ceea ce a săvârşit…”, scria mesagerul veneţian către suveranul lui după cumplita faptă.

Europa toată s-a cutremurat la vestea grozăviei petrecute la Stanbul. Oricâte bogaţii ar fi avut Principele de Aur singura de care nu s-a lepădat niciodată a fost credinţa.

În această seară, de la ora 21.00, o EDIȚIE SPECIALĂ NAȘUL!