Sute de vieți au fost salvate, vineri, la Stockholm, de un bărbat care condicea o dubă de securitate, în momentul în care un camion urma să intre în mulțimea adunată într-o zonă centrală din capitala Suediei. Este vorba despre Santiago Cueva, un tânăr de 27 de ani, potrivit Daily Mail.
Tânărul se afla în duba sa, în fața magazinului Åhlens, când a văzut un camion care a intrat, în viteză, pe o stradă aglomerată din Stockholm, măturând tot ce prindea în calea sa. Într-un interviu acordat exclusiv Daily Mail, bărbatul a mărturisit că primul gând a fost că trebuie să protejeze Parlamentul suedez, care se afla la 500 de metri de zona atacului.
„Am văzut cum camionul dărâma totul în calea sa – băncuțe, flori și corpuri de iluminat stradale. Apoi am început să văd cum oamenii se prăbușesc. Am avut certitudinea că acel camion se îndreaptă spre Parlament. Era clar că intenția șofrului era să își continue drumul pe strada Drottninggatan și să ajungă la Parlament. Cel mai clar îmi amintesc zgomotul. Era un zgomot foarte puternic care venea dinspre camion; bubuiturile care se auzeau atunci când lovea oamenii. Iar acest zgomot era din ce în e mai intens. A fost neplăcut să aud (n.r – zgomotul) și să văd (n.r – cum trecea peste mulțime)”, a spus el pentru MailOnline.
Astfel, el a decis să pornească duba în care se afla și să accelereze în direcția camionului, pentru a-l încetini.
„Nu mi-a fost teamă. De fapt, am avut un sentiment ciudat când s-a întâmplat. Vedea cum camionul se îndreaptă spre mine și eu mă puteam gândi doar la cum să procedez pentru a proteja oamenii de pe stradă. Așa că am continuat să îmi conduc dubița spre camion, pentru a-l împiedica să meargă mai departe”, a mai spus Santiago Cueva.
Astfel, camionul a fost incapabil de a-și continua misiunea și a virat spre magazin, unde s-a oprit și a luat foc.
„Cred că șoferul s-a speriat și a pierdut controlul. Camionul a dat înapoi și apoi a accelerat, atunci când a intrat în magazin. Cred că a vrut să ucidă și mai mulți oameni”, a mai spus el.
După aceea, Santiago Cueva, un imigrant ecuadorian care s-a mutat în Suedia în 1996, a ieșit din dubița sa, pentru a oferi asistență celor răniți.
„Am ieșit din mașină, să ajut oamenii. A fost îngrozitor ce am văzut. Am văzut oameni care fuseseră loviți și am văzut oameni morți. O femeie zăcea lângă camion, iar câțiva oameni încercau să o ajute. Erau în preajmă mulți părinți care nu își găseau copiii și care au refuzat să plece, deși camionul luase foc. Am căzut de acord cu mai mulți angajați de securitate că trebuie să mutăm oamenii din zonă. Nu știam cât de insta bilă era situația. Toți am simțit că vrem să facem ceva, în caz că era și o bombă în camion. Totul s-a întâmplat atât de repede. Nu cred că oamenii de aici (n.r – Stockholm) au realizat, la acel moment, ce s-a întâmplat. Erau multe cadavre care zăceau pe șosea și oameni care țipau, dar am văzut și mulți oameni care stăteau să facă poze și să filmeze, în timp ce noi încercam să îi convingem să se îndepărteze de camion”, a mai spus bărbatul.
Potrivit acestuia, teroristul a reușit să fugă de la locul incidentului tocmai pentru că în jur se adunase o mulțime agitată.
„Erau atât de mulți oameni în zonă. Poliția a venit imediat. Șoferul a intrat în magazin, după accident. Cred că s-a ascuns printre oamenii care fugeau. Așa cred că a reușit să scape. Nici eu, nici ceilați gardieni nu l-am văzut când a plecat”, a continuat tânărul.
Citiți mai mult pe romanialibera.ro