Poveste INCREDIBILĂ | „Sunt Jeni. Medicii mi-au mai dat doi ani de trăit. Merg la vot pentru că eu cred în viitorul României”

Jeni Diaconu este o bucureşteancă de 45 de ani, mamă a două fete, ce a primit un verdict dureros din partea medicilor care au diagnosticată cu o formă agresivă de cancer cerebral: mai are de trăit cel mult doi ani. Asta după ce a fost operată de două ori pentru a i se extirpa o tumoare de mărimea unui ou. Dacă pentru majoritatea dintre noi o astfel de veste ne-ar schimba întregul univers, Jeni spune că pentru ea viaţa merge înainte. Face lucrurile pe care le făcea şi înainte de cumplitul prognostic: se întâlneşte cu prietenii, se plimbă şi îşi petrece cât de mult timp poate cu fiicele ei. Peste două săptămâni se reîntoarce la serviciu. Şi pentru că nu vrea ca pe lângă boală altcineva să îi decidă viaţa, Jeni Diaconu va merge să voteze pe 2 noiembrie şi va decide pentru viitorul ţării, relatează gandul.info

Ce ai face dacă ai şti că mai ai de trăit cel mult doi ani? Ţi-ai da demisia şi ai face numai lucruri care îţi provoacă plăcere? Ţi-ai cumpăra bilet, doar dus, într-o ţară exotică? Cu siguranţă ţi-ai face o listă cu lucruri prioritare, cu lucruri pe care le-ai tot amânat.

Într-o astfel de situaţie te-ar încerca un sentiment de neputinţă, de disperare. Te-ai simţi precum un condamnat la moarte, care îşi numără nu zilele sau orele, ci secundele.

Cel mai probabil asta am face majoritatea dintre noi puşi într-o astfel de situaţie. Însă, Jeni Diaconu, diagnosticată în urmă cu opt luni cu Glioblastom – gradul 4, o formă de cancer agresivă a cărui rată de supravieţuire este de numai doi ani, refuză să se gândescă la toate astea. Este din Bucureşti. Are 45 de ani. Este mamă a două fete: una de 25 de ani şi una de 23 de ani. Pentru ele continuă să fie un model demn de urmat chiar şi acum când ştie că are zilele numărate.

Îi place să iasă în parc, să se plimbe, să se vadă cu prietenii la o terasă, să îşi facă mărgele, pe care mai apoi să le asorteze la ţinutele ei, să stea pe Facebook – unde are aproape 1.000 de prieteni. Zâmbeşte tot timpul şi nimic în afară de un turban pe care îl are aranjat atent pe cap, nu îţi dă de bănuit că ar avea vreo problemă gravă de sănătate.

De când a primit cumplitul diagnostic, Jeni a aflat în cel mai umilitor mod ce înseamnă să fii pacient în România. A stat ore în şir pe holurile spitalelor pentru a primi o reţetă sau pentru a fi consultată. A fost pusă pe lista de aşteptare timp de 3 luni pentru a putea beneficia de radioterapie, tratament recomandat a fi început imediat după o operaţie oncologică. O terapie ce ar putea creşte şansele de vindecare a unui bolnav de cancer.

După prima operaţie prin care a trecut, Jeni a implorat o asistentă să îi scoată perfuzia pentru că avea nevoie la toaletă. “Nu mai puteam aştepta o oră şi jumătate, atât cât ar mai fi durat perfuzia. Mi-a spus: ’Da, ce, tu nu te gândeşti la picioarele mele? Da, ce, trebuie să vin tot timpul să îţi pun perfuzia?’. După ce a bombănit mi-a scos-o”.

În ciuda acestor umilinţe, a unui sistem care aproape că i-a furat orice speranţă, Jeni spune că are în continuare încredere în România. Refuză să se dea bătută şi speră la zile mai bune. Dacă nu alţii, încearcă să le facă ea, cine ştie poate o minune s-ar întâmpla şi şi şi-ar putea vedea fata mireasă într- bună zi. Speranţa o face să se gândească la anii ce vin şi să facă un gest, simbolic poate, pentru a schimba ceva: peste o săptămână merge să voteze: “ Cred în viitorul României. România se poate schimba. România e acum ca un pacient bolnav şi numai noi o putem salva mergând la vot”.

A primit diagnosticul în plic şi a fost trimisă acasă

La începutul lunii februarie 2014 a ajuns de urgenţă la spital cu tensiunea 22. „De câteva săptămâni mă durea foarte rău capul şi nu mai vedeam bine. Vedeam dublu. Pe 4 februarie am ajuns la spital cu ambulanţa. Le-am explicat medicilor ce simptome aveam şi atunci mi-au făcut un tomograf. Aşa au descoperit tumoarea. Era pe partea dreaptă şi era de mărimea unui ou. Nu puteam nici să dorm”, îşi aminteşte Jeni.

În noaptea aia a rămas în spital pentru a fi monitorizată. Pe 3 martie a fost programată la operaţie la Spitalul Clinic de Urgenţă Pantelimon. “După operaţie mi-au spus că au scos din ea (n.r. tumoare), dar nu mi-au spus cât au scos sau că au scos doar pentru biopsie. Mi s-a spus că totul este ok. Am revenit la spital după rezultatul biopsiei. Mi s-a pus o hârtie în mână. Nu mi s-a spus diagnosticul. Nu mi s-a explicat nimic”, povesteşte bucureşteanca.

În drum spre casă a deschis plicul şi a citit rezultatul. Nu a înţeles nimic. Aşa că a sunat-o pe o colegă de serviciu care, după ce a căutat pe internet, i-a dat diagnosticul: Glioblastom – gradul 4, o formă agresivă de cancer cerebral.

După operaţie, Jeni a fost trimisă la Spitalul Clinic Fundeni pentru şedinţe de radioterapie. Acolo a aflat că poate fi programată abia în luna iunie, pentru că la rând mai erau mii de pacienţi care îşi aşteptau şi tratamentul. A încercat  la alte clinici de stat, dar nu a găsit nicăieri liber. A vrut să meargă la clinicile din sistemul privat pentru radioterapie, dar acolo i s-a cerut între 4.000 şi 5.000 de euro pentru şedinţe. Aşa că a aşteptat trei luni ca să-i vină rândul la stat pentru a primi un tratament cu ajutorul căruia i-ar fi putut creşte şansele de vindecare. Jeni Diaconu a făcut zece şedinţe.

La câteva zile de la terminarea lor a început să se simtă rău. O durea rău capul şi avea senzaţia de greaţă.

A ajuns la medicul neurolog care i-a spus că era pe punctul de a face un accident vascular cerebral. Asta pentru că, pe perioada radioterapiei, ar fi trebuit să urmeze şi un tratament intravenos, după cum era specificat şi în schema ei de tratament. Dar medicii de la Fundeni ar fi omis acest „amănunt”.

“Am fost o norocoasă că nu am făcut accident vascular cerebral. Asta mi-a spus medicul. Durerile mele de cap erau simptomele accidentului”. Aşa că s-a întors pe holurile spitalului Fundeni, unde, timp de o săptămână, a aşteptat zilnic să îi vină rândul ca să i se pună o perfuzie şi să i se facă o injecţie.

„Trebuie să aştept. Cât? Nu mi s-a spus. Din păcate, timpul nu curge în favoarea mea”

După alte trei luni, Jeni s-a prezentat din nou la doctor pentru un control. Atunci a aflat că ar fi trebuit să facă un RMN pentru a vedea cum a evoluat tumoarea. Rezultatele au arătat că tumoarea era în continuare de dimensiunea unui ou şi că trebuia din nou operată.

După experienţa avută la Spitalul Pantelimon a decis să caute ajutor în altă parte. Aşa l-a găsit pe dr. Sergiu Stoica de la Brain Institute, centrul specializat în neurochirurgie. Pe 26 septembrie a făcut şi a doua operaţie, iar tumoarea i-a fost scoasă în totalitate. Atunci medicii i-au spus că mai are de trăit cel mult doi ani.

Când a crezut că nimic rău nu i se mai poate întâmpla, a mai primit o lovitură din partea sistemului: ar fi trebuit să înceapă o nouă cură de radioterapie, dar din păcate nu va reuşi să o urmeze prea curând. Motivul? Cele 10 şedinţe făcute în iunie au fost la o intensitate atât de mare încât este contraindicată o nouă cură de radioterapie.

“Mi s-a spus că în mod normal trebuia să fac 40 sau 50 de şedinţe la boala pe care o am. În niciun caz 10 şi la intensitate maximă. Dar, probabil, pentru că erau prea mulţi pacienţi puşi pe lista de aşteptare, mi-au mărit intensitatea fără să imi spună.  Trebuie să aştept. Cât? Nu mi s-a spus. Din păcate, timpul nu curge în favoarea mea. Ca să mă vindec ar fi trebuit să fac radioterapie”, spune femeia.

Problemele lui Jeni nu s-au terminat, însă. Recent i-a fost descoperită o nouă tumoare pe partea stângă, care deocamdată e mică şi nu ridică probleme. Spune că diagnosticul pe care îl are nu o lasă să îşi facă planuri de viitor, dar pentru ea viaţa merge mai departe. Tot ce îşi doreşte este să îşi vadă şi fiica cea mică mireasă. Până atunci continuă să se întâlnească cu oamenii care îi fac ziua mai frumoasă, este alături de fetele ei şi aşteaptă să se reîntoarcă la serviciu în două săptămâni.

Dincolo de toate încercările prin care a trecut din cauza unui sistem sanitar strâmb, are în continuare încredere în România şi spune că va merge la vot. O face pentru că numai aşa poate schimba ceva în România.

Recunoaşte că până în prezent au mai fost alegeri la care nu s-a prezentat, dar acum este mai decisă ca niciodată că votul ei chiar poate face diferenţa. Ce crede că ar schimba cu un simplu vot – sistemul sanitar din România, de exemplu. “Toţi avem dreptul să fim sănătoşi, iar atunci când ne îmbolnăvim avem dreptul să fim ajutaţi să trecem peste. Să fim îndrumaţi. Nu avem nicio vină. Nu ne-am ales noi boala. Este inuman să tratezi orice boală ca şi când îl aştepţi pe următorul la rând. Ar trebui să aibă mai multă grijă că suntem suflete şi aşa suferim destul din cauza bolii”, spune Jeni Diaconu, unul dintre românii cu drept de vot.