Pe rolul instanței Curții de Apel București se află un dosar care conține povestea incredibilă a modului în care au fost păcălite sau escrocate, cum doriți să spuneți, aproape o sută de famii, care au plătit avansuri, de zeci de mii de euro fiecare, pentru apartamente într-un imobil din sectorul 6 al Capitalei. Ce face diferența față de zecile de alte cazuri asemănătoare este implicarea în fraudă, potrivit judecătorilor Tribunalului Municipiului București, a ATE Bank, bancă cu capital grecesc. Prejudiciul total al celor o sută de familii este de aproape 30 de milioane de lei.

Garanții dubioase

În cursul anul 2008, SC Elgi Com SRL a încheiat cu aproape 100 de persoane antecontracte de vânzare cumpărare privind locuințele ce urmau a fi construite într-un imobil din sectorul 6 al Capitalei, pe Valea lungă 49, termenul de finalizare a construcției fiind 2009. Deși blocurile nu fuseseră finalizate, SC Elgi Com a garantat, cu imobilul și cu alte trei terenuri din București, în perioada iunie – septembrie 2009, creditele în valoare totală de 7,5 milioane de euro, contractat la ATE Bank de „firma soră” SC Escape B 25 Impex SRL. Spunem „firma-soră” deoarece aceasta avea aceeași asociați și administratori cu Elgi Com.
Metoda a fost dur criticată de către judecătorii Tribunalului București. Ei spun că bancherii de la ATE au fost pe deplin conștienți de faptul că se punea la cale prejudicierea locatarilor și că bancherii ar fi acționat în cunoștință de cauză. Poate se aude și pe la Banca Națională a României!
Judecătorii au constatat că banca a fost conștientă de situația nemaiîntâlnită ca o altă societate comercială să garanteze, gratuit, cu bunurile proprii, împrumuturile bancare ale altei firme. „Banca a acceptat implicit posibilitatea ca debitoarea (Elgi Com – n.r.) să-și creeze în acest fel o cale, cu aparență de legalitate, de fraudare a propriilor creditori (cetățenii care plătiseră avansul pentru apartamente) prin grevarea cu ipoteci a imobilelor respective (…). Instanța reține o intenție directă, deplin conștientă a băncii, de prejudiciere a intereselor masei credale a debitoarei și de fraudare a unor dispoziții legale de ordine publică.

Credite suspecte

Acesta a fost însă doar începutul! Elgi și Escape nu și-au plătit ratele, astfel că banca le-a anulat creditul și apoi, pe 30 iulie 2010, a cesionat creanța de 7,55 milioane de euro unei firme înființate cu doar nouă (9) zile înainte – SC Optimal Recovery Agency. Paradoxal sau nu ATE Bank nu a pus nicio clipă la îndoială capacitatea firmei care funcționa într-un apartament de pe Aleea Fizicienilor și avea un capital social de două sute de lei de a-i plăti, în numai trei zile cei 7,55 milioane de euro. Aceasta și pentru că banca a finanțat firma Optimal Recovery Agency în aceiași zi, tot cu 7,5 milioane de euro. Ulterior, Optimal a executat silit ipotecile, inclusiv blocul din Valea Lungă, garantând apoi, cu imobilele respective, creditul pe care-l primiseră de la ATE Bank. În acest mod, cetățenii care plătiseră zeci de mii de euro fiecare, ca avans pentru viitoarele apartamente, au rămas și fără case și fără banii pe care ii vor mai recupera la Sfântu’ Așteaptă.
Aparent, contractul de fințare nu are legătură cu cel de vânzare a creanțelor, dar, în fapt este evident că banca i-a dat firmei de apartament tocmai banii cu care să cumpere creanța. Scopul adevărat a fost, potrivit judecătorilor, cel de realizare a planului de prejudiciere a creditorilor (cei care plătiseră avansurile pentru apartamente). „Optimal Recovery simulează că plătește iar banca (ATE Bank – n.r.) simulează că încasează prețul cesiunii. (…) Vânzarea de creanțe intervenită între bancă și Optimal Agency SRL a fost făcută în fraudarea legii și a fost folosită drept paravan cu aparență de legalitate pentru atingerea scopului fraudării creditorilor”, au
constatat judecătorii Tribunalului Municipiului București.

ATE Bank, „în culpă”

Cel mai important aspect sesizat de judecători a fost însă faptul că banca a cesionat creanțele unei firme (Optimal Recovery) care nu avea în obiectul de activitate dobândirea de creanțe ipotecare, fapt ceea ce duce la nulitatea contractului de cumpărare creanțe. Astfel că judecătorii au decis, în primă instanță, anularea contractului de cesiune, dar și a celor de ipotecă. De aici și până la repunerea în drepturi a păgubiților este un drum la fel de lung precum redobândirea încrederii acestora în sistemul bancar din România.
Contactați de Nașul TV, reprezentanții ATE Bank ne-au declarat că au făcut recurs la decizia Tribunalului Municipiului București și nu doresc să facă vreun comentariu până la judecarea acestuia. Sesizările penale făcute de păgubiți, inclusiv către DIICOT, dar și cele adresate Băncii Naționale a României au rămas, cel puțin deocamdată, fără răspuns.

6 COMENTARII

  1. In 2007 am achitat 38.000 euro avans pentru o garsoniera vanduta de SC ESCAPE B 25 si am reusit ,cu mari emotii , in 2010 sa fac actul de vanzare – cumprare in sediul ATE BANK , sa dau restul de bani .
    M-am ales cu o locuinta neterminata , in care am mai investit cateva mii de euro , ansamblul nefiind finalizat nici in prezent .
    Ar trebui sa infunde puscaria toti – si dezvoltatorul ,care ne-a ipotecat casele si cei de la Banca – ca a acceptat asa ceva .

  2. S-a judecat si recursul facut de ATE. Acesta a fost respins. Ei, ce mai au de zis acum reprezentantii ATE?

    17/10/2012 Nefondat
    Solutie: Respinge recursurile ca nefondate. Admite cererile de intervenţie accesorie. Irevocabilă.

  3. excelenta emisiune si ancheta.

    postati si schema prezentata ieri la Nasul. este foaaaarte utila, simpla, clara si concisa.

    felicitari domnule Antohe!

  4. Eu sunt unul din cei pagubiti de Domnul Cira si Dna GILDA , Astazi a fost termen la recurs speram ca judecatorii sa nu se „linga” pe degete si sa dea o rezolutie favorabila noua propietari de apartamente

  5. De data asta Isarescu o sa si-o ia in barba.
    Prea se da arogant ca stapaneste piata bancara dar sa ai in curte o banca care este poate actorul principal in fraudarea clientilor.
    Ne ajunge Isarescule, nu ai culoare politica dar ai culoarea banilor si esti mai periculos ca orice actor politic.

  6. acum si sa ma mut a devenit un pericol. va multumesc pentru aceasta pretioasa informatie! nu stiu cand voi vinde ca sa cumpar o casa in alta parte, dar iata chiar devine o problema serioasa!…depinde ce acte in toata regula va avea casa sau terenul respectiv, nu?!
    deja intrevad un mare stres.sa zicem ca eu gasesc sa vand, am un interval de doar 2 luni pana la predarea locuintei in care timp trebuie sa gasesc ceva urgent, la intamplare, din neatentie ca sa cumpar…groaznic, atatea tampenii in tara asta!…incerc sa fiu pe faza, gratie informatiilor voastre!

Comentariile sunt închise.