În aceste zile se tot vorbeşte despre importanţa comunicării prin intermediul Facebook-ului. Chiar preşedintele Klaus Iohannis a demarat un referendum pe reţeaua sa de socializare, pe o temă ridicolă – în viziunea noastră: Procurorul General ar trebui să facă parte din CSAT? Că tot veni vorba: preşedintele Iohannis nu şi-a cerut scuze după gafa monumentală făcută prin afirmaţia că ministrul Transporturilor face parte din CSAT – „postulat” fals emis de domnul profesor de fizică, ce a dovedit că nu cunoaşte legea de organizare şi funcţionare a unui organism pe care îl conduce direct. În acest context, pe pagina mea de Facebook am pus întrebarea: „În următoarele luni, în viziunea dvs., de rezolvarea căror probleme ar trebui să se ocupe preşedintele Iohannis? Evident, în limita prerogativelor acordate de Constituţie”. Le-am promis celor care îşi exprimă părerea că, în funcţie de propunerile lor, vom dezvolta articole în cotidianul PUTEREA. Pentru început, ne grăbim să-i prezentăm preşedintelui Klaus Iohannis solicitările semnalate de către o parte dintre români.

Facebook peste tot!

Conform regulilor sociologiei, fiecare cetăţean face parte dintr-o mulţime mai mică sau mai mare de membri, în funcţie de caracteristicile, afinităţile şi preocupările lor. Practic, cel care a afirmat că preşedintele Iohannis ar trebui să se ocupe de construirea autostrăzilor nu este singur în România, ci portavocea unei mulţimi procupate de rezolvarea acestei probleme. Desigur, articolul nostru nu trebuie privit ca un sondaj de opinie. Rezultatul este însă plin de învăţăminte, iar domnul profesor de fizică trebuie să perceapă sugestiile românilor ca pe un raport liber exprimat într-un context decent. Din opisul priorităţilor cerute a fi puse în practică de preşedintele Klaus Iohannis am selectat câteva: construirea de autostrăzi, modificarea legii electorale, revizuirea Constituţiei, crearea de locuri de muncă. Redăm mai jos câteva dintre cerinţele stringente exprimate de români pe Facebook.

Modificarea Constituţiei

Adrian Marius – Iohannis are obligaţia să-şi exercite toate atributele conferite de Constituţie.

Andrei Vacaru – 1. Proiectul de Constituţie – înfiinţarea unei comisii de experţi în drept constituţional, pe lângă Preşedinţie, pentru redactarea unui proiect de Constituţie. 2. Regionalizarea – consultări politice şi cu societatea civilă referitoare la o nouă împărţire administrativ-teritorială a României. 3. Codul de Securitate – precum Codul fiscal, penal etc. să avem şi un cod de securitate cu vulnerabilităţi, instituţii responsabile, proceduri. 4. Politica externă – discuţii privind principalele teme de politică externă cu propunerea a 1-2 obiective naţionale. Mai sunt 3 ani şi se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. E unirea cu R. Moldova o prioritate sau securizarea în actualele graniţe plus integrarea în spaţiul Schengen. 5. Câteva referendumuri pe teme importante: Redevenţele – Schimbarea Codului fiscal – Legea Electorală – Votul prin corespondenţă… toate acestea pentru a pune presiune pe clasa politică pentru legiferare urgentă.

Carmen Gothard – Locuri de muncă, legislaţia favorabilă pentru micii întreprinzători… Căpşunarii s-ar întoarce acasă la „căşile” lor, cu bruma de bani, dar şi cu idei noi!

Autostrăzi şi Schengen

Popescu Marian – Să nu intre-n jocurile DODOLOŢULUI PNL, să-şi exercite prerogativele constituţionale, să pună „presiuni” pe clasa politică, pentru schimbarea legii electorale, să comunice cu media – implicit cu poporul -, de câte ori e necesar, poporul tre’ să fie informat cu acţiunile preşedintelui, să ceară Parlamentului: rediscutarea şi aducerea pe ordinea de zi a dosarelor parlamentarilor corupţi etc., etc.

Ion Sandu – Autostrăzi!

Vulpe Marius – Ar trebui să fie decisiv în respectarea referendumului din 2009 şi să demareze proceduri care să ducă urgent la reducerea numărului de parlamentari conform acelui referendum. Să susţină lupta anticorupţie, dar şi să susţină transparenţa maximă în ceea ce priveşte activitatea justiţiei în cazul dosarelor de mare corupţie. Datele din aceste dosare trebuie făcute publice şi fără menajamente întrucât în aceste dosare sunt implicaţi înalţi demnitari ai statului român.

Dragoş Cosmin Mihalache – Modificarea Constituţiei, cu aplicarea referendumului din 2009, reorganizarea teritorială a ţării pe principiile euroregiunilor pentru o mai bună absorbţie a fondurilor europene, modernizarea sistemului de învăţământ, prin consultări cu partidele politice şi semnarea unui pact de nemodificare ulterioară a legii, reformarea clasei politice prin eliminarea tuturor cercetaşilor penal din calitatea de membru de partid. I-am dat aici teme pentru un mandat întreg! Dacă tot a refăcut USL, cu adaos de PDL, să le rezolve. Ce sunt convins, este că nu va face nimic din toate cele enumerate mai sus. Va citi discursuri, va fi împăciuitor şi va avea „curajul să nu comenteze” indiferent ce se va întâmpla pe scena politică!

Andrei Vlășceanu – Aderarea la spaţiul Schengen.

Cristi Şerban – Aderarea la spaţiul schengen, infrastructura (autostrăzi), învăţământ şi nu în ultimul rând sănătatea!

Viorica Halmaci – Să iniţieze discuţii cu liderii europeni şi să-i convingă, dacă bineînţeles el însuşi este convins, că România trebuie să intre în Schengen.

Cristi Şerban – Eu aş veni cu 5 sau 6 proiecte importante pentru ţară la nivel naţional şi făcut referendum naţional pentru stabilirea priorităţii nr 1. Bineînţeles cu termen de finalizare! Dacă nu se respectă termenele, cei răspunzători trebuie să plătească, cei din privat cu despăgubiri, iar cei subordonaţi statului cu mandatul!

Educaţie şi SRI

Monica Dumitriu – Tezaurul de la ruşi.

Livius Acris – Educarea şi promovarea discursului raţional şi civilizat, identificarea şi dezbaterea priorităţilor de dezvoltare economică a României (nu exportului de minereuri).

Dragos Vărzaru – Nepromovarea „foamei” în rândul românilor… spiritul trece prin stomac chiar dacă prin constrângere se formează conştiinţa.

Virginia Lupu – Dezbatere pe măsuri de dezvoltare unitară a ţării. Politicienii din guvern să reînceapă finanţarea proiectelor din zona Moldovei şi să nu scoată din Master Planul pe transport autostrada ce leagă Moldova de Transilvania.

Dragoş Maria – În primul rând să numească şefi la SIE şi SRI, căci Maior s-a uitat cocoţat în vârf şi nu mai vrea să coboare, parcă este veşnic, până şi preşedintele are mandat de cinci ani şi el uită să mai coboare de pe JILŢ.

Adrian Beldean – Educaţie, sănătate.

Adrian Mayer – Justiţie, educaţie, sănătate, vot electronic.

Roxana Voican – Să lupte pentru întoarcerea ICR la Președinție.

Marian Grecu – Să atragă investiții străine.

Angela T Angela – Să se poată consilia corect, apoi, să se dezermetizeze. Să-l elimine pe „supra” şi să lase ce-i bine făcut în justiţie. Un AVOCAT AL POPORULUI nu un avocat PSD. Un avocat al poporului care acceptă a modifica o LEGE ORGANICĂ în proporţie de 70-90% prin OUG nu ne respectă legea fundamentală – CONSTITUŢIA – şi nu ne poate reprezenta. Cer ca MONITORUL OFICIAL SĂ REDEVINĂ REGIE AUTONOMĂ, este a tuturor şi vrem să vedem ce se publică, cine, când şi în termenele stabilite de Lege. 300 de deputaţi, Parlament unicameral. Vot electronic, atenţie la promulgările pe repede înainte precum bugetul şi un mare PAS la ordonanţele acelea necurate (inclusiv cea personalizată „doctorat”, ne-au ajuns, au fost sute şi nici o ţară democratică nu uzează în stilul acesta de ele. Să se rupă de „fenomenul 2012”, popularitate şi accent pe sănătate, educaţie şi corupţie. Să apere justiţia! De asemenea, presa este a 4-a putere în stat, putere pe care CNA-ul o batjocoreşte. Cine este reprezentantul Preşedenţiei în CNA, CNA care nu mai reprezintă audiovizualul român, ci doar nişte interese?

Amaru Ion – Să scape de clica ce-l parazitează!

Constantin Popa – Sprijinirea justiţiei, ANI (chiar dacă nu-i convine), politică externă.

Critici şi cârcoteli

Ion Sandu – Dacă face ca până acum, nu va face nimic.

Ana Mih – Ar fi câteva probleme…, dar se ocupă şi el de ceva!? Sau se ocupă doar să muşamalizeze iniţiativele PSD şi să reducă la tăcere justiţia…

Vasile Niculae – Iohannis e sluga SUA, pentru el prioritar este pactul pe apărare cu alocarea a minim 2% din PIB pe următorii 10 ani. Apoi urmează antrenarea armatei române în toate războaiele Americii și apoi, logic, vor apărea şi atentatele teroriste pe teritoriul ţării noastre și, ca urmare, se vor aloca fonduri mai mari serviciilor secrete şi restrângerea drepturilor cetățenilor români, că el este Charlie și e consiliat de agentul străin MRU!

 

Sursa: puterea.ro

Comentariile sunt închise.