ponta-masa-tacerii

Nu e prima oara cand fostul premier semnaleaza, pe un ton vadit ironic, aspecte ce tin de actiuni sau discursuri ale liderului de la Cotroceni. De aceasta data, insa, e clar ca Victor Ponta n-a putut trece cu vederea faptul ca primul om in stat a ales sa se aseze pe un scaun de la Masa Tacerii, in urma cu ceva saptamani, cand a fost in vizita in Targu Jiu, scrie national.ro

Si spunem asta pentru ca social-democratul a transmis si la momentul respectiv un mesaj in care comenta, dezaprobator, gestul, doar ca de aceasta data, daca tot a ajuns la randul sau in celebrul parc unde e expus ansamblul semnat Brancusi, fostul premier – si deputat de Gorj- s-a gandit sa-i transmita cateva ganduri primului om in stat, de aceasta data prin intermediul unei inregistrari video. “Mesaj de la Targu Jiu pentru Dl. Iohannis!!!”, e descrierea pe care o are, pe contul de Facebook al lui Ponta, fimuletul de mai jos, realizat chiar in parcul central din oras.

“Vreau sa va rog sa invatati, sa intelegeti, ca pe Masa Tacerii nu se mananca nici macar salam sasesc, Poarta Sarutului nu se inchide si pe Coloana Infinita (sic!) nu se atarna rufe la uscat. Daca o sa invatati mai mult despre Romania, sunt convins ca o sa ne respectati mai mult”, a tinut sa-i transmita Victor Ponta, pe un ton deopotriva ironic si didactic, primului om in stat.

Ulterior, Ponta a mai adăugat un comentariu, pe pagina de Facebook: Update – am constatat ca postacii PNL au devenit deodata mari specialisti in Brancusi (probabil de cand a dat Ciolos 11 Milioane pe „Mutenia Pamantului” ????????????)!
Sau pur si simplu cand vor sa treaca de la injuraturi si blesteme se incurca!!! Si devin de o prostie si penibilitate „INFINITA”!