Victor Ponta a postat, marţi seară, un mesaj pe Facebook, în care cere scuze pentru greşelile din campania electorală şi spune că lista regretelor lui este destul de lungă.

Cu alegerile pierdute, partidul în criză şi funcţiile de premier şi preşedinte PSD în pericol, Victor Ponta schimbă strategia de comunicare publică şi trece la mesaje împăciuitoare. Pe pagina de Facebook a primului-ministru a apărut, aseară, un mesaj în care Victor Ponta spune că a făcut „cu siguranţă multe greşeli”, dar vârsta îi permite să le recunoască şi să înveţe din ele.

”Cu siguranţă am făcut multe greşeli, dar la 42 de ani am capacitatea să le recunosc şi să învăţ din ele, indiferent de poziţia pe care o voi avea pe scena publică. Ce regret? Este o listă destul de lungă, dar tot ce am greşit a fost omenesc. Încă o dată îmi cer scuze celor care s-au simţit jigniţi de spusele mele sau ale celor care mă susţineau. Am intrat de multe ori în schimburi de replici pe care îmi doresc să le fi putut evita. Asta regret cu adevărat!’‘, a scris Ponta pe Facebook.

Postarea a strâns peste 11.900 de Like-uri, 400 de Share-uri şi peste 1.500 de comentarii.

sursa facebook.com