Tinarul premier Victor Ponta a reusit citeva „performante” de Cartea Recordurilor.

Ne-a aratat, in doar citeva saptamini, ca mineriadiale au fost mici mofturi, spalindu-l pe Ion Iliescu!

A demonstrat ca aroganta si dictatura lui Adrian Nastase sint niste copii palide pe linga ce potential are baiatul asta!

A reusit cea mai buna „operatie estetica” politica din lume, demonstrind ca Basescu si Boc sint niste „ingerasi” ai democratiei si ai binelui suprem, deja ii regretam, chiar daca nu isi pot exercita prerogativele!

ViP a reusit sa demonstreze, in timp record, ca orice ministru al Guvernului poate fi un „grajdan” comic, ultimul inscris pe lista fiind ministrul Ioan Rus, „intelectualul” care a declarat ca se plagiaza de peste 2000 de ani, de la Aristotel si Platon incoace. Cumva, „grecii astia” sint tot niste „furaciosi”!

ViPonta a demonstrat, prin „fapte eroice” ca, daca se supara si trece pe rosu si il opreste Politia e gata sa desfiinteze institutia numai ca sa scape el „virgin” de amenda!

Din pacate pentru el, Ponta nu a trecut „testul cu suta”, adica nu o sa punem botul la promisiunile lui fantasmagorice, nici noi cei cu scoala, nici ei cu punga-cadou! „Pulimea” nu e proasta Victoras, e doar un pic amortzita, cit sa te pacaleasca! Sa fii sigur Ce Gargara!

„Doctore”, Copy-Lotule, Micule Furtilescu, pai nu ziceai matale ca ai fost in ’90 in Piata Universitatii?! Hai bre ca ne-am prins, erai pe post de incendiator de autobuz! Bravo nenicule, nici nu putea Basescu sa nimereasca unul mai „barbat” ca matale care sa-i dea foc la valiza lui nen’tu Crin Antonescu si la tot familionu’ falimentonu’ PeSeDeu! Esti de Guiness Book amigo, te asteptam sa fredonezi la revevanghelionul 2013 slagarul „Ce-am avut si m-am pierdut!”. Sa fii pierdut amice! Adios!

821 COMENTARII

  1. S-a anuntat demararea suspendarii presedintelui
    incepand de saptamana viitoare.
    CCR e contestata si se vrea modificarea ei si a
    importantei verdictelor ei.Practic,aproape nu vamai conta ce zice.
    Socrul Sarbu vrea sa se umble si la votul uninominal.
    Se respecta deci calendarul anuntat de Voiculescu.
    Toate deciziile vor fi luate de Parlament.
    Nu ne-a trecut glontul pe la tampla.E GROASA!!!

    • NIMIC DIN ACESTE DORINTE ALE USL NU POT FI DUSE LA INDEPLINIRE FARA ACORDUL CCR! NIMENI NU POATE INLOCUI CCR ! NIMENI NU POATE ANULA DECIZIILE CCR, SUNT OBLIGATORII!TOATE ACESTE LUCRURI ANUNTATE SUNT DOAR STRIGATE DE LUPTA! SUSPENDAREA TREBUIE APROBATA TOT DE CCR!

      • tina
        avizul ccr trebuie sa existe, dar are doar rol consultativ.
        un fel de tinuta obligatorie, dar nu e nevoie sa o porti.
        au avut astia grija de tot…

  2. este cel mai ”nemernic” prim-ministru, prefacut, plin de el,parca este crescut de Adrian Nastase…si oricum cred ca va lua un flit… de la PNL… au si aia interesele lor …l-au bagat pe papagal la inaintare!

  3. Nu ma obliga nimeni sa ma uit la Realitatea TV asa ca-i vina mea dar ma gandesc ca se uita si oameni care vin obositi de la serviciu si aud bazaconiile de la tv. Cat de cretin sa fii sa crezi ca Basescu a generat subiecte gen plecarea la Bruxelles, gen plagiatul lui Ponta.

  4. @Alex,02/07/2012 17:24
    Comunist-o ai nevoie de un glont in cap.
    Daca iese nasta din puscarie, vin pe firul de net si-ti trag un glont in cap si tie si lui. Ca altfel bag sama ca nu scapa tara asta de comunisti.
    In ce-l priveste pe base, s-a trezit cam tarziu sa ceara corectitudine in randul ministrilor alesi.

  5. Diseara vedeti ca este adunarea guvernului. Diseara se pregateste terenul pentru combatarea dictaturii basesciene.
    Mai avem putin prieteni si raul o sa fie taiat de la radacina si aruncat in puscarie impreuna cu Vantu. Trebuie sa grabim eliberarea lui Nastase si pentru asta trebuie sa-l dam jos cat mai repede pe tiranul Traian Basescu

    • 😆 😆 😆 Se zvoneste ca Nastase, ar sta in aceeasi celula cu Vantu, nu te bucuri? Creste nivelul intelectual al puscariei 😉
      Hai, fa-le o vizita 😉

    • Viziunea ta Alex n-are nici o sansa, nu e la fel de puternica precum e a noastra.

  6. Nu stiu cati din tara asta realizeaza ca ne-a trecut glontul pe la ureche, daca legea votului uninominal pur ramanea valabila, in toamna la alegeri aveam 85% USL in Parlament, imaginati-va daca USL face ceea ce face acum doar cu o majoritate conjuncturala si relativ instabila, dar cu 85% – din toamna Romania urma sa fie devorata la propriu de catre jegurile politice din USL care au cei mai mari penali, securisti, corupti si hoti din istoria postdecembrista.
    Trebuie sa fim recunoscatori ptr asta CCR, a celor car-i apara , in final tutror oamenilor legii care se lupta zilele acestea ca societatea sa ia un parcurs european si democratic, parcursul unui stat de drept in care legea sa fie aceeasi pentru toti . Trebuie sa-i sprijinim Doamne Ajuta!:)

    • Draga Tina, suntem toti agitati din cauza evenimentelor ce se succed acum ca un tavalug dar eu stiu un lucru ca NU vreau sa-mi imaginez raul care ar fi putut sa fie, mai bine ma gandesc ce bine va fi atunci cand Romania va fi condusa de cei care vor binele ei.

      Sunt asemenea oameni si prind puteri acum. Traian Basescu si multi altii care sunt mai mult sau mai putin vizibili, sunt cei care au deschis o usa catre ceea ce trebuie sa fie si va fi.

      Nimic nu se petrece la intamplare, nici macar traiectoria glontului amintit de catre tine. 🙂 Intr-un final, totul va fi bine!

  7. Jalnica plimbare prin Bruxelles a lui Junior împreună cu tataie Marga

    Aproape că mi s-a făcut milă de Andrei Marga, vineri după-amiaza, când l-am văzut cum şedea obosit pe un scăunel şi dădea din cap fericit de câte ori Victor Ponta mai anunţa un succes personal la reuniunea Consiliului European.
    Share on printShare on facebookShare on twitterShare on emailMore Sharing Services
    Dacă am fi fost la Fălticeni, aş fi zis că este firesc ca bunelul să fie încântat în ziua în care nepoţelul ştiurlubatic, mare amator de motoare şi distracţii nocturne, anunţă că vrea să fie om serios. Dar eram la Bruxelles, la cel mai important summit al Consiliului European din ultimii ani, iar delegaţia română avea o singură preocupare: să răspândească vestea că şeful delegaţiei, Victor Ponta, este luat în serios de ceilalţi lideri europeni, nu tratat ca un plagiator ordinar.

    Nu aş fi vrut să reiau toate aventurile ridicole ale lui Ponta prin capitala Belgiei: cum şi-a ţinut la secret programul, cum fugea ca o căprioară de ziariştii care vroiau să-l întrebe despre plagiat sau cum a plătit şi transportul şi hotelul unui grup bine selectat de propagandişti de la televiziunile prietene (dar toată stima pentru colegii care au încercat să-şi facă meseria şi aveau tot dispreţul pentru această mită, acceptată nu de ei, ci de şefii lor). S-a nimerit însă să deschid site-ul The Economist în această după-amiază de duminică şi să dau peste o înregistrare video (realizată chiar la Bruxelles, la summitul CE!) cu premierul Letoniei, Valdis Dombrovskis, care vorbea despre zona euro, despre succesul măsurilor de austeritate şi despre „uluitoarea” („astonishing”) performanţă economică a ţării sale. Poate vă amintiţi, Dombrovskis este cel pe care-l fugărea Ponta cu mâna întinsă pe culoarele de la Bruxelles, numai că letonul l-a ignorat şi a preferat să discute cu presa (pe el nu-l întrebau despre plagiat). Pe acelaşi site, http://www.economist.com, ce scrie despre România? Cum se ceartă primul-ministru cu preşedintele şi cum se face că ţara asta are un ministru de Externe care nu „a asimilat” agenda Consiliului European, deşi l-a însoţit pe premier la Bruxelles. Cam aceeaşi poveste şi pe site-ul celor de la Financial Times, cu câteva zile înainte: ironii fine despre drama ambasadorului român la UE, care nu ştia cine va conduce delegaţia la reuniunea CE.

    Dacă Victor Ponta se limita la performanţa de a se face pe sine ridicol la această onorabilă adunare a liderilor europeni, era problema sa. Din păcate, ne face pe toţi să părem nişte caraghioşi. Suntem cetăţenii unei ţări conduse de un plagiator, care desfiinţează instituţii şi emite ordonanţe de urgenţă numai şi numai pentru a-şi salva cariera politică, în loc să demisioneze decent, fără scandal, aşa cum se face în Europa. Noi l-am ales, noi suntem vinovaţi că avem asemenea lideri. Mai mult, Ponta s-a dus la Bruxelles şi a acceptat să ni se ia din fondurile europene (da, asta se va întâmpla, deşi premierul a încercat să o scalde), doar pentru a obţine sprijinul politic al socialistului Holland, sprijin pe care să-l folosească la în campania electorală a USL.

    Nu sunt de acord cu Valentin Stan care spune că Ponta nu a negociat nimic la Bruxelles. Ba da, şi-a negociat o susţinere politică externă în faţa acuzaţiilor de plagiat şi, în schimb, a cedat ceea ce, cu toată responsabilitatea faţă de această expresie prea des folosită de către politicieni, eu aş numi „interesul naţional”.

    de Mircea Marian

    http://hydepark.ro/articol/articol/jalnica-plimbare-prin-bruxelles-a-lui-junior-impreuna-cu-tataie-marga-950.html

  8. Amice John,
    N-ai vrea sa ne plimbam spre seara, la o mica promenada? Mi-am pregatit o sepcuta cu ghilimele. De fapt, am mai multe sepci in culoarea preferata a mitingistilor, dar nu vreau sa desenez decat pe cateva, ca nu vreau iar sa raman cu ele, asa cum am ramas cu tricourile alea pe care am desenat papioane (= aripi de fputuri)… Am zis ca fac un ban cinstit, dar n-au prea avut cumparatori. Noroc ca vopseaua chinezeasca ( scuze, chinezu’, n-a fost cu intentie) era proasta si a iesit la spalat… Sapca asta cu ghilimele seamana cu caciulita lui Asterix.
    Daca ai chef de promenada, poate ma vezi pe-acolo, cu sepcile pe taraba. Tie-ti dau doua gratis. Una pentru junior…
    Lasa tenisu’, acum se scrie istorie, n-ai voie sa ratezi momentul!…

        • Ssss…liniste
          am sedinta de sumar cu dom primar ivascu la casa cartilor co dop…
          ,nu se aude decat galgaitul… literelor…
          dincolo , la mitting nu e nimeni…
          aici suntem toti.
          taci…acum desfacem o noua carte..

        • Nu sti ce inseamna FAIL?Este ceea ce debitezi tu zi de zi pe aici, o prescurtare pentru aberatiile tale si ale voastre(marilor „telectuali”lipsiti de discernamant).

          • Nu ma mai joc asa!… Eu m-am dus cu o plasa de sepci, dar la cati oameni erau la „promenada”, aveam cam 3-4 sepci de om, asa ca nici nu le-am aratat, n-avea rost sa stau pe caldura aceea, nu-mi scoteam nici banii pe benzina…
            Quattrov, zici ca debitam numai aberatii?… Sunt sigur ca daca l-am lauda pe capitan si pe portocalii, ai spune ca suntem geniali, patrioti si fini observatori/analisti politici…

  9. john, OK ! Cartea junglei e scrisa deja,poate scrii si tu cartea… cite in luna si in stele…

    • cu sau fara voia dvs
      am deja publicate 6 carti…
      necastigand mare lucru de pe urma lor, am cam renuntat la scris…
      acum doar ma plagiez…

      • De care carti,septica,popa(leon)prostul,pacalici(asa cum apareti voi pe aici).hi,hi,hi,hi,hi,hi,hi

  10. nicht
    apropo de plagiat
    tu stiai ca basescu nu are dottorat, dar are masterat??????
    ei bine, chiar daca e greu de crezut, are…
    si, bineinteles,e acuzat …nu, nu de plagiat, ci ca e facut de altii…pt ca base al tau, mancala-i copt, nu a prea fost pe acolo cand si-a facut masteru….
    un fel de 100 de euro si ai diploma de nasist…ai inteles si tu ceva, mai …patru cola licht…nu avem licht, dar va oferim patru zero…

    • Cursul de manageri pe care l-a facut in Norvegia este un curs de specialitate,se pare ca pentru cei care au condus nave de mare tonaj (cam ce depaseste 55000tdw).Deci nu aricine se poate duce la acel curs.In acest moment sunt doar vreo 30 de romani care pot face acel curs.

    • @john, mai studiaza putin problema … Basescu nu are nici un masterat … cursurile facute in Norvegia sunt doar CURSURI DE SPECIALIZARE SI DE PERFECTIONARE …

      Unele cursuri de acest fel sunt chiar si obligatorii pentru navigatorii din intreaga lume, ca sa obtina un brevet superior, sau sa isi mentina brevetul vechi dupa o perioada de timp …

      Ceea ce te induce pe tine in eroare (ca si pe cei ce nu au habar de problema, dar se afla in treaba sa o critice si sa o discute), este ca BASESCU ESTE MASTER! … pe bune, adica mai precis, ESTE MASTER MARINER …

      Tradus in romaneste pentru cei care stiu limba engleza mai superficial, asta inseamna CAPITAN DE LUNGA CURSA …

      ADICA ESTE CEEA CE STIE SA FACA FOARTE BINE, NU CE SCRIE IN LUCRARI DE DOCTORAT, MASTERAT, SAU DE „STANDFORD” … 😉

    • Bei Ioane, toti care au terminat facultaile inainte de 1989 au masterat. Pe atunci se facea carte, iar diploma era unica. Asa-i tineretul asta se repede dar la tine bei Jonica nu ma asteptam.

    • draga s elena…
      …ce lunatic suna asta… s.elena… in fine.
      eu cu maestrul nicht, maidanezu de paza al blogului, suntem prieteni vechi si, sa zicem asa, ne permitem si nu ne prea suparam…
      cu dvs sau cu altii nu ne permitem si deci nu facem ce nu se face…

  11. nightmare, nightmare(S… 🙂 )te astept la toamna la Banchet !O sa o rog pe fiica mea sa ma insoteasca,sa nu mai fac greseli 🙂 !

  12. nicht
    tu nu poti pricepe sau nu poti pricepe?
    pai pe ponta il inscauna cu a lui dorinta, maria sa basescu.
    deci e si guvernul lui si al limbistilor lui…
    ce draq nu-ti e asa clar?
    sau dupa bataia ce-ati luat-o aseara nu mai sti nici cum te cheama ( de parca ai fi stiut vreodata )…

  13. john, eu știu dar am promis să nu spun…Mi-au spus tot după ce ai adormit tu și au dat gata tot recașul…Le-am văzut și „Diplomele de onoare…”la Nașul.tv…N-au…Coșmar… adevărate…

    • chiar ashe…
      diplomele de actionar nasutv nu or fi plagiate?
      ca stiu sigur ca se dadura 100 de euroi de bucata pt a indupleca comisia de integritate sa le acorde…
      e clar ca e spaga pe fata… alooo, dna, se aude?…

        • dar atunci de ce s-au dat 100 de euroi???
          pai asta nu e inselatorie???
          nu se spuse ca cei ce obtin diploma vor vedea nasu pe orice cablu, pe orice antena?
          asa cum stau si porumbeii, si ciorile, pe orice cablu, pe orice antena…

  14. Am dat repede fuguta pe aici ,imi cer scuze ca nu v-am salutat ,oricum Salut tuturor si O zi buna !

  15. Diferenta dintre I Iliescu si V Ponta este varsta si alte mijloace folosite seamana leit unul cu celalalt !

  16. mai,astia ai puterii,care postati p-aciulea

    va place Guvernul Prim Plagiatorului ???

    ha ha ha ha

    Cel mai cinstit guvern!!!

    sunteti de rasul curcilor ….nici ,voi nu mai stit ce sa spuneti ca sa-i aparati

    • hai, culca-te
      i-ati „omorat” pe spanioli aseara…
      baga-ti capul in ligheanul ce gheata…

  17. stire bomba.
    peste sase milioane de romani, mai precis 6.748.483, au depus cereri de revizuire a tezelor lor de doctorat.
    iar regia autonoma imprimeria nationala a primit comenzi de peste 200.000.000 perechi de ghilimele pentru citate din lucrari scrise…
    ce draq i-o fi apucat pe fratii nostrii???

  18. zice unul de pe aici:


    kolesattila,01/07/2012 15:06

    Esti responsabil pentru viitorul meu …”

    pai daca e asa, ia apucate-tu , mai cocolosule, si fa nitica curatenie in pecica aia a ta, ca arata de iti vine sa te intorci in occident de cum intri in romania…si cand comuna aia a ta va fi mai frumoasa si mai curata si vom fi nitel mai mandri de ea, vei avea si tu o speranta in viitor…si vei avea si de munca…deci un viitor asigurat.
    matura si farasul ti le asigur eu.

    • Ai vrea tu sa fie Bucurestiul, macar, ca Pecica.
      Arunci cu propria-ti mizerie, doar, doar intimidezi initiativele. Nu va place comunistilor cei care gandesc mai ales daca iau initiative de manifestare!

      • nu am vazut nici macar un singur pliant in care sa fim invitati sa vizitam celebrele castele tiganesti netencuite si neterminate din centrul pecicai…pe cand toti prietenii mei din strainatate ce m-au vizitat mi-au cerut sa le arat monstruoasa casa a poporului din bucuresti…iar orasul arata mult mai bine ca acum 10 sau 20 de ani…desi nu e nici parisul, nici wiena, nici venetia, nici macar praga…parca incep sa nu-mi mai fie asa rusine cu capitala tarii mele.
        dar in curand vom vizita pecica si casa memoriala a celui mai mare ilegalist uslist ( sau pdlist, mi-e lene sa socotesc al cui e ), numitul cocoloshattila…cel mai mare organizator de demonstratii fara participanti, unul dintre cei mai mari scalciatori si ai limbii romane…samd, samd…

        • Esti prea dur, amice John!
          Gandeste-te si imagineaza-ti: oare cat de greu i-o fi lui attila, saracu’, sa viseze doar demonstratii, petitii si rasturnari de guverne!?… Pentru el asta nu-i o distractie sau mod de a petrece timpul, el chiar traieste, sufera si se consuma, parca ar fi angajatul politicienilor, parca ar fi presedinte de filiala sau comerciant de tricouri portocalii. Nici nu vreau sa ma gandesc cate ore doarme el in ultimul timp, ce simte cand vede ca la invitatiile sale disperate nu vine aproape nimeni… De-aia am zis ca ma duc eu, chiar daca nu-s de acord cu cererile mitingistilor, dar macar sa fie cineva acolo, sa nu se repete situatia de acum o saptamana…

        • John, nu poti sa lasi rautatea la o parte? Parca era vorba fara atacuri la persoana!

        • Jhon, Attila, este de nationalitate maghiara, il scuz pentru ca nu scrie corect romaneste, dar ideile si sentimentele lui sunt curate si de patriotism, ceea ce la multi romani care stiu sa scrie corect, sunt si care nu stiu, iau in zeflemea observatiile, ideile si manifestarile lui. Nu desconsidera pe cel de langa tine, s-ar putea sa aiba o viziune mai clara decat tine, dar sa nu stie sa si-o exprime. Avem nevoie unii de altii, ar trebui sa stim sa ne respectam reciproc. Si totusi, manifestatia ghilimelelor a pornit. Perseverenta lui incepe sa dea roade.
          „Insusirea este numita perseverenta, cand este folosita pentru o cauza buna, si incapatanare, daca e pusa in slujba unei cauze rele.”(Laurence Sterne)
          „Efortul isi arata roadele dupa ce o persoana refuza sa se opreasca.”(Napoleon Hill)
          „Numai perseverenta duce la izbanda.”(Honore de Balzac)

          • Attila este un tip cult si citit. Daca va uitati pe blogul lui, citatele din autori diversi sunt comentate la obiect. Si desi este ungur, este mult mai roman decat multi romani.

  19. Cristian Preda și-a atins nivelul maxim de incompetență… coleg în decizii politice majore cu Blaga și Flutur. Ca și în cazul MRU își vom avea repede încă un mit spulberat și o mare decepție… A fost decan, consilier și apoi europarlamentar(plecat la PE) în același timp. Mircea Diaconu măcar era prezent la ambele funcții…

    • E bine, daca pe voi va deceptioneaza Cristi Preda(si nu Blaga)!
      PS
      Ieri ati avut invoire, d-le?

      • luci…feroaso…,amintește-ți ce a zis A. Marino despre Preda.
        Am fost la mare, cum stabilisem cu John, popaleon la CE și eu la mare.Noi ne ținem de cuvânt…
        De Blaga are grijă Președintele…sau invers…

        • timane,
          nu stiu cum te simti , dar pe mine ma ustura pielea de la soare si ochii de la bunaciunile alea de pe plaja…
          din pacate, le-am auzit vorbind…
          aveau un accent ashe, dulce grai moldovinesc…
          o fi fost adnana? sau alice? sau…

  20. O saptamana plina de stiri cat mai bune pentru o ROMANIE CURATA va doresc!
    ….si spor la lucru!

    • Maaaai, dar ce te pricepi la multumiri din inima catre partid….asa e la voi? pupincuristilor? Sunteti indoctrinati ca slugi, e clar nu mai aveti scapare. Pai, sa va traiasca USL-ul, dar scutiti-ne, la noi nu-i cu de-astea din suflet, inima, cu multumiri catre partid! Sper sa vedem curand roadele multumirilor voastre, cainii cu covrigii promisi. Cred insa ca veti ramane cu linsaturile de pe antene!!!

      • Cred ca trebuie sa te decizi @Silvia cu cine esti. Din cate stiu aici pe blog suntem, cu mici exceptii Pro Basescu, pro PDL si pro MRU. N-am inteles comentariul.

        • si eu care credeam ca sunteti PRO-Nasu’… iar nasu’ este cel mai obiectiv si echidistant ziarist de pe meleagurile mioritice… Parca asa se zice!…
          Silvia o fi avand calculatorul virusat, scrie singur postari anti-Base, l-o fi virusat chinezu’, ca este mester IT si vad ca n-a prea aparut de cand s-a-ntors din concediu, sigur „coace” un virus pro-USL si anti-PDL…
          Nu m-as mira sa vad chiar un articol scris sub semnatura Nasului, in care sa fie laudat Ponta…

          • @Popaleoane Vezi ca ai fost identificat intre ghilimele. Sa te uiti diseara la By Alexa. De 8 minute e cu camera pe tine. Ai grija ca sefii tai cred ca te-ai dat cu noi.

  21. Cred ca base isi va prezenta demisia, dar in momentul hotarat si propice, dupa suspendare, cand va avea o mai mare valoare. De ce? Va cere pentru a nu se mai cheltui bani pe referendum, 300 de parlamentari si schimbarea constitutiei. Efectul e mult mai puternic deoarece oamenii vor simti ca au in mana ambele decizii. Daca USL nu accepta iar base isi da demisia, castiga dreapta.
    O alta varianta ar fi anuntarea demisiei anticipat, inainte de suspendare, avand ca obiectiv aceleasi cerinte 300 de jegosi in parlament.

  22. tupeu jegos a lui v.ponta este fara de margini
    nemernici psd-isti au furat tot ce au putut din tata asta.

  23. ma intreb daca in spatele ne-demisiei lui Ponta nu e de fapt tot USL. Eu cred ca il vor tine in functie, ca pe un om spanzurat pe vremuri, pentru ca noi sa invatam ca „asa nu”. Problema mea este ca nu imi dau seama ce lectie vor ei sa ne dea, ce sa invatam ca niste copii cuminti ce suntem, sa nu mai facem?
    Si daca tot e spanzurat de o diploma de doctor eu zic sa il tina pana in februarie, la maxim, sa treaca si zapada si sa se chinuie el cu ea nu altul mai imaculat decat cel mai bun si imaculat guvern pe care l-a avut aceasta tara.
    Tot s-a facut de ras la intalnirea europenilor, dar ce conteaza avem si noi romanii prostii nostri, numai ca ai nostri bubuie. Ce mai conteaza ca aveam unul supraspecializat care sunt sigura ca putea intelege o dorinta doua si din partea USL sau a Partidului si sa negocieze la sange pentru tara asta. Un om care vorbeste la telefon cu Angela Merkel, dar nu tine sa se laude ca orice pufarin ca a vorbit cu …
    Tot nu au facut nimic pentru a crea noi locuri de munca, pentru a debloca serviciile de orice fel de la cele pentru curierat la cele pentru barbati singuri, pentru a restabili salariile (nu ca ar fi fost o gaura in cer cei 9% fata de inflatie, nici macar nu o acopera)
    Am trait in ultimele 4-5 saptamani „cele mai interesante zile din viata mea”. Sa spunem ca atunci cand ploua in viata este intotdeauna o ploaie torentiala si cu suparari si cu bucurii.
    Culmea „nesimtirii” este ca intotdeauna apare curcubeul, asa-mi spunea bunicul meu fost aviator in al doilea razboi mondial.
    Iar am scris mult si rupt in bucatele, ma scuzati, vremurile…
    http://www.youtube.com/watch?v=33sjX7JLDEo (ma iertati pentru calitatea inregistrarii)

    • Multzumim georgiana,corect commentat, iar in ceea ce priveste publicul din linkul prezentat de tine este minunat,tanar,frumos,entuziasmat…..deci asteptam rezultate pe masura in toamna de la ei…
      te imbratisez pe tine si toata familia!

  24. emisiune pe B1
    – Tapalaga, gonflat, prins in propria-i voce
    – Andronic – interesant
    – Macovei – interesant
    – Turcescu – interesant
    – Cristoiu – mai nauc, dar cu tehnica 🙂

      • intre ele tot vad ce aiurit e Cristoiu si CE PENIBILI SUNT ASTIA DIN USL – IN FRUNTE CU TZIPTZIRICUL ALA DE POP 🙂

          • da sefu John, asa e , cum zici dumneata !

            ce facura italienii – de cacao maxim , mai bine era Germania in teren, macar vedeam fotbal pana la capat.

  25. Cu toata parerea de rau pentru strategia PDL-ului, dar atata timp cat trimit pe la tembeleziuni mascarici ca si igas, gelu visan, florin popoviciu, spanu si alte panarame din acestea, nu vor reusi sa faca in nici un caz opozitie pozitiva, ci din contra se vor face in continuare de ras. Putini sunt in PDL, capabili sa faca fata pe tembeleziuni, poate Vass, Theodor Paleologu, Radu Alexandru Feldman si Funeriu, in rest sunt doar panarame.
    In ce priveste pe stimabilul Regina vamilor a ajuns „fruncea”, nu strica nici tomneste, tovaras si pretin cu toti indiferent de pozitie/opozitie.

  26. Victor Ponta incearca la emisiunea din aceasta seara de la Antena3 (realizator Radu Tudor) o diversiune: el si Traian Basescu sa-si dea demisia amandoi si organizarea de noi alegeri: parlamentare si prezidentiale. Aceasta va fi surpriza (propunerea) de maine din Parlament.
    Dupa modul cum a pus problema Victor Ponta, Traian Basescu va refuza. Pentru a accepta, Traian Basescu va veni cu o contra-propunere (inclusiv Parlament unicameral cu 300 parlamentari), care va fi refuzata de data aceasta de Victor Ponta.
    Astfel presedintele Traian Basescu va fi acuzat ca nu doreste reconcilierea, ca nu doreste intoarcerea la popor pentru a decide.
    Urmatorul pas va fi initierea procedurii de suspendare a presedintelui Traian Basescu.
    Acesta este planul de bataie a USL-ului.
    Prin aceasta miscare USL-ul doreste sa impuste mai multi iepuri deodata (inclusiv demisia lui Ponta).
    In alta ordine de idei, PDL-ul nu este deloc pregatit pentru batalia de la Parlamentare si Presedintie. In plus se afla intr-o situatie foarte prosta.

  27. 🙁 🙁 Asta seara Nasul e plecat in vacanta? Vad ca se dau emisiunile „best of”. nici Grigore Cartianu nu e in seara asta? Dar maine sunt emisiunile preferate in direct, nu-i asa?

    • Cartianu va fi in direct, el incepe saptamana duminica 🙂 si am vazut ceva si pe prima pagina a site-ului.

  28. Parerea mea.
    Mutarile usl-ului din aceste zile extrem de fiebinti au fost foarte abil concepute si puse in aplicare, pas cu pas. Au o strategie de anvergura, cu bataie lunga si cu pioni implementati in locuri cheie, cu sarcini precise in executarea planurilor.
    Toate actiunile lor se succed cu rapiditate si au ca scop o singura finalitate : demiterea urgenta a presedintelui TB. De fapt acest plan a fost deja devoalat.
    La toate acestea se poate adauga si conventia PDL, finalizata cu alegerea in fruntea partidului a lui Blaga . In sfarsit, Blaga a ajuns la butoanele puterii partidului. Dar, nu acesta este insa, cred eu, telul suprem sau mai bine zis, visul lui tainic. Prin alegerea lui i-a platit o polita atat lui TB, cat si lui Boc. Prea fusese marginalizat. In campania electorala care tocmai s-a incheiat, in calitatea sa de coordonator de campanie, a lasat motoarele partidului la „ralanti” (imi cer scuze daca am scis gresit acest cuvant), umbland uneori cu carti masluite pentru a le face jocul celor din usl, pentru ca tinta pe care dorea sa o atinga era mai sus. Nu il cred chiar strain de toate tradarile si traseismul politic al fostilor pdl-isti.
    Toate aceste ganduri de mai sus mi-au incoltit in urma mesajului de felicitari pe care i l-a adresat Ponta cu prilejul investirii sale in functia de presedinte al pdl. Acest mesaj mi se pare a avea mai multe subintelesuri. Chiar daca Blaga neaga vreo eventuala colaborare cu psd-ul, aceasta afirmatie este doar pentru ochii prostilor, pentru ca intentiile reale ale lui si ale usl-asilor sunt mult mai profunde.
    Blaga este acum investit cu o dubla putere : cea de presedinte al senatului + cea de presedinte al pdl-ului.
    In eventualitatea cazului ca ultima mutare pe tabla de sah – respectiv suspendarea lui TB – va fi o reusita, cine oare va fi presedintele interimar al Romaniei pana la organizarea noilor alegeri ? Nu-i greu de ghicit ! Nimeni altul …decat Blaga !!! Pentru o confirmare a celor de mai sus citez de pe site-ul cdep : „Interimatul funcţiei de presedinte al Romaniei
    ARTICOLUL 98
    (1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
    (2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.”
    Acest scenariu poate deveni certitudine, pentru ca din carti este exclusa Roberta
    Anastase.
    Am mai scris, mai demult, un comentariu privind persoana lui Vasile Blaga. Si atunci am afirmat ca acest om nu imi inspira incredere pentru ca toate demersurile, afirmatiile, actiunile lui atat cat a fost in gratiile puterii cat si dupa mazilirea lui, au avut accente revansarde , dar stimulate de setea accederii la puterea suprema !
    Daca Blaga a jucat la doua capete se va vedea in timp. Este totusi destul de riscant acest joc. Trebuie sa fie extrem de experimentat pentru ca s-ar putea ca jucandu-se cu focul sa se arda chiar el intr-o singura secunda de neatentie la mutarile vecinilor de masa !

    • ti-ai gasit , usl-ul si „strategii de avengura”

      HAHAHAHHAHAHAHAHAHAHHAHAHAHAHAHAHHAHAHAHAHAHA !

      iar in ceea ce-l priveste pe Blaga, poate imi spui alt membru din pdl care sa conduca a doua echipa a pdl-ului in aceasta perioada inainte de alegeri?

      • Cristi, eu mi-am exprimat o parere.
        -Am folosit cuvantul „mare anvergura” pentru ca strategia lor se desfasoara pe mai multe planuri.
        – Referitor la intrebarea ta privind un alt nume de membru pdl care poate sa fie liderul acestui partid, iti raspund sincer ca nu stiu.Nu stiu pentru ca nu-i cunosc. Ceea ce am vazut insa a fost faptul ca persoane ca M.Macovei si alti cativa au facut un pas inapoi, nu si-au depus candidatura la sefia partidului. Intrebarea se pune, de ce ?
        Fiind doar un simplu „spectator” al jocurilor murdare din originala noastra democratie damboviteana si a ultimilor evenimente politice, recunosc ca nu sunt eu cea calificata sa-mi dau cu parerea cine ar fi meritat sa detina presedentia pdl in aceasta perioada tulbure.Este datoria membrilor acestui partid sa o faca.
        Daca Blaga si-a asumat aceasta responsabilitate, atunci sa o duca la indeplinire.
        Dar, pana acum, el nu a demonstrat ca detine calitatile necesare unui adevarat lider. In opinia mea, Blaga este un personaj controversat. Actiunile si declaratiile sale in media au fost contrazise de evenimentele care s-au derulat.
        Mie, mi-au ramas in minte cateva ciudatenii.
        1)Pe vremea cand el era ministru de interne, politistii au dat cu caschetele de pamant si au manifestat impotriva lui TB. Atunci si-a dat demisia, fara explicatii !
        2)La emisiunea lui R.Turcescu a subliniat ca este exclusa varianta caderii guvernului MRU in urma motiunii de cenzura ! Chiar nu stia nimic din ceea ce se intampla in propriul partid? Era oare strain de manevrele si jocurile de culise care se desfasurau chiar sub nasul lor ? Este prea cusut cu ata alba totul !
        3)Din ultimile declaratii facute, se poate subintelege ca se distanteaza de TB. Oare cum pot sa interpretez aceasta atitudine duplicitara ? Face oare aceeasi politica ca si Ponta ? Vrea sa le cante in struna noilor guvernanti pentru ca TB este considerat, in viziunea acestora, un paria ?
        Toate acestea nasc multe semne de intrebare.
        Eu asa l-am perceput pe Blaga.

    • @graziela, sunt de acord cu tine, cu niste completari:actiunile lui (Blaga) nu numai ca au avut accente revansarde, ci, Blaga a demonstrat prin toata activitatea sa ca este fidel cauzei neocomunistilor – a fost, in fond, un obstructionist din interior, al masurilor gandite de TB pentru reformarea statului!
      Pentru mine, analizand faptele, nu vorbele(si mi-e tot mai clar), Blaga e un exponent de frunte al democratiei originale iliesciene si atat!+ un orgoliu nemasurat!
      Nicidecum, in acest context, dreapta nu se poate construi in jurul pdl, ci, daca intr-adevar se doreste ca pdl sa mearga pe drumul dreptei, pdl – cuminte ca un catelus- ar trebui sa se alature Initiativei civice, fara prea multe conditii. Pentru ca, numai de dreapta nu poate fi acest partid, distantat de TB, a carui conducere e presarata nesemnificativ de oameni cu adevarat de dreapta1

      • Multumesc, Luci, pentru aceste completari.
        La pct.3 al postarii mele trebuie sa fac urmatoarea rectificare : Senat.R.F.Alexandru a declarat : „ca venirea lui V.Blaga la sefia pdl va asigura o independenta totala fata de TB” si ca „ar fi trebuit ca pdl-ul sa se decupleze demult de postura de ecou al deciziilor prezidentiale”. Blaga nu va uita niciodata spusele lui T.B. anul trecut : „PDL-ul nu poate fi condus prin caprarie!” Iar raspunsul lui Blaga a fost : „ca vrea sa-i fie sefului statului un partener vertical, nu sluga!” Acest schimb de replici spune mult !

    • Nu stiu cati din tara asta realizeaza ca ne-a trecut glontul pe la ureche, daca legea votului uninominal pur ramanea valabila, in toamna la alegeri aveam 85% USL in Parlament, imaginati-va daca USL face ceea ce face acum doar cu o majoritate conjuncturala si relativ instabila, dar cu 85% – din toamna Romania urma sa fie devorata la propriu de catre jegurile politice din USL care au cei mai mari penali, securisti, corupti si hoti din istoria postdecembrista.
      Trebuie sa fim recunoscatori ptr asta CCR, a celor car-i apara , in final tutror oamenilor legii care se lupta zilele acestea ca societatea sa ia un parcurs european si democratic, parcursul unui stat de drept in care legea sa fie aceeasi pentru toti . Trebuie sa-i sprijinim Doamne Ajuta!:)

Comentariile sunt închise.