simona-halep-wta-2014Simona Halep a devenit, începând de luni, numărul trei mondial în clasamentul WTA după performanţa de la Roland Garros, fiind devansată doar de americanca Serena Williams şi de chinezoaica Na Li. Performata obţinută de Simona o clasează drept tenismena din România cu ce mai bun rezultat din toate timpurile.

Victor Ponta nu se gândeşte să-i răsplătească performanţa cu un premiu în bani, ci se gândeşte să îi acorde paşaportul de „Ambasador al Turismului”.

„Unde este cazul, mărim premiile, în alte părţi facem alte lucruri, pentru că la Simona, care a câştigat aproape un milion, e greu să spui că îi măreşti premiul, dar poţi să faci alte lucruri. Va fi Ambasador al Turismului românesc”, a spus Ponta, la o emisiune de televiziune.

În urmă cu câteva luni, nume de referinţă precum Nadia Comăneci, Maia Morgenstern, Dinu Săraru, Dumitru Prunariu, Dan Puric, Ilie Năstase, Oana Pellea, Elisabeta Lipa, Ovidiu Lipan şi Helmuth Duckadam au primit paşapoarte diplomatice, fiind desemnaţi „Ambasadori ai Turismului Românesc”.