Între anii 2004 și 2010, inclusiv, Victor Viorel Ponta a fost, pe rînd, lector universitar (doi ani, 2004 și 2005) și conferențiar universitar (cinci ani, între 2006 și 2010, inclusiv) la Universitatea Româno-Americană (URA). În 2004, venitul de lector universitar al lui Ponta a fost modest: doar 16.000 RON (sursa). Dar, la un moment dat, s-a triplat.

Astfel: în 2005, tot ca lector, Ponta a mai luat 16.000 de lei (sursa). Din 2006, Ponta a devenit conferențiar universitar la URA. Iar veniturile au crescut: doar 16.500 lei în 2006 (sursa), cu peste 50% mai mult în 2007 – 25.850 lei (sursa), aproape 37.000 de lei în 2008 (sursa), aproape 48.000 de lei în 2009 (sursa) și puțin peste 32.000 de lei în 2010 (sursa).

În total, între 2004 și 2010, Ponta a cîștigat de la Universitatea Româno-Americană aproape 200.000 de lei din pozițiile de lector, respectiv conferențiar universitar.

Singura problemă este că, pentru ambele poziții universitare, era nevoie de doctorat. Pe care, ce-i drept, Ponta îl avea din 2003. Numai că, acum, Victor Viorel Ponta semnează chiar o OUG ca să scape de acest doctorat. În condițiile acestea, după ce doctoratul îi va fi retras la cerere, e logic că atît poziția de lector, cît și cea de conferențiar universitar, au fost ocupate imoral și, mai ales, ilegal.

Practic, acum, Universitatea Româno-Americană s-ar putea îndrepta împotriva lui Ponta pentru a-i cere atît banii pe care actualul premier i-a primit de la URA, cît și daune, pentru că Ponta a obținut poziții universitare pe baza unui plagiat. Pe care acum Victor Viorel îl admite, fie și fără să o spună textual.

Despre toate normele universitare încălcate de Ponta cu furtul grosolan al unui text însușit ca propriul doctorat nu mai sînt multe de zis, s-a zis totul și ceva în plus.

 

Sursa: prisacariu.ro

Comentariile sunt închise.