Politicienii autohtoni au găsit factorii care aduc răul în ţara noastră. Totul e strâns legat patriotism şi biserică, potrivit B1 Tv.
Rezumat în câteva cuvinte, răul e definit de Julien (Dacian Cioloş) și Werner (Klaus Iohannis). Două nume străine pe care românii, mândri de originile lor, le digeră greu.
Mai mult, președintele nu îmnparte nici aceeași religie cu majoritatea conaționalilor.
Numele, religia și neamurile sunt taxe dut de ceilalți politicieni. A început campania și aleșii autohtoni scot la bătaie toate armele.
“Deunăzi, dl Liviu Dragnea, cu umorul fin care îl caracterizează, nu prididea să se refere la şeful guvernului insistînd pe numele „Julien” din cartea sa de identitate. Adică insul nu e de-al nostru. E un venetic venit să ne încurce, să ne colonizeze, să ne scoată la mezat”, amintește Andrei Pleșu într-un articol pentru Adevărul.
“A fi român, „mîndru că eşti român”, obidit de „oculta mondială”, sortit „dezmembrării”, pîndit, criminal, de hidra „agenturilor”, a sorosistilor, a Bruxelles-ului şi a spionajului mondial e, în aceste zile, cum era de aşteptat – pentru că e o temă grasă de campanie – marota retorică a partidelor şi a presei”, punctează scriitorul..
Ne-am trezit prea târziu însă. Trebuia să începem curăţenia mai demult, spune autorul, arătând că multe din proiectele importante care au condus România spre civilizație se datorează unor străini.
Carol I, Carol Daila, Xenopol, Kisellef, Caragiale sau Anton Pann sunt doar câteva exemple pe care Pleșu le aduce în discuție. Acești oameni au așezat România „pe drumul modernităţii europene”,
“Asta nu înseamnă că „a fi român” e o ficţiune, sau că toate valorile şi reperele noastre sunt de împrumut. Dar dacă tot ne lăudăm cu „ospitalitatea” noastră tradiţională, ar fi un real motiv de mîndrie să observăm că am primit în mijlocul nostru oameni de tot soiul, arătînd o înţeleaptă disponibilitate pentru competenţele lor. E frumos să ne amintim că mulţi dintre ei au slujit ţara cu devotament, că fac parte, tocmai de aceea, din patrimoniul naţional”, spune acesta.
“În ce mă priveşte, prefer să ştiu că ţara mea este şi ţara lui Carol Davila, a lui Xenopol, a lui Caragiale, Noica, Iorga, sau Lazăr Şăineanu, decît să mă fălesc cu „români verzi” fără nicio performanţă, ca de-alde Bogdan Diaconu, Nicolăescu, Fenechiu, Tăriceanu, Palada şi Peia care, spre deosebire de „Julien” şi „Werner”, ne-au făcut numai bine…(Las`că, luaţi la bani mărunţi, nu ştim ce surprize am putea avea şi cu dumnealor). N-am dificultăţi să aleg între „româncele” Cristiana Anghel sau Grapini şi „franţuzoaica” Clotilde Armand. Şi, oricum, mi-e imposibil să pricep cum am putea dori să fim ţara lui Ghiţă, ba mai rău, să ne şi placă…”, conchide Andrei Pleșu.
