Conform unor surse oficiale, in sedinta CSAT de marti care a durat mai bine de doua ore, s-a discutat dar s-a si aprobat strategia de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” – S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia.

Pe de alta parte, Presedintele Romaniei, Traian Basescu a declarat la sfarsitul lunii ianuarie ca prevatizarea CFR MARFA a fost respinsa pentru ca se impunea ” privatizare cu strigare”.

„CFR Marfă a fost respinsă la privatizare pentru că se propunea privatizare cu strigare, ca la Oltchim. Ori, să vii să vrei să validezi cea mai riscantă variantă de privatizare pentru o companie de talia CFR Marfă mi s-a părut inadmisibil. Deci, CFR Marfă este o companie care poate fi privatizată, dar nu prin privatizare cu strigare. Eu o văd cu un investitor strategic, o mare companie feroviară europeană, va opera pe teritoriul României, o companie care să-i ridice valoare, pentru asta facem privatizare. La privatizare cu strigare pot să merg şi eu şi dvs. şi oricine vrea să facă un show televizat”, a declarat Basescu, la sfarsitul lui ianuarie, potrivit Agerpres.

2 COMENTARII

  1. capusata-m capusat
    pina cind am sucombat
    Normal si firesc ar fi fost ca CFR marfa sa mearga struna.Sa aiba clienti,penru ca avea infrastructura,sa obtina venituri sa dea de lucru unui anumit numar de oame3ni.
    S-a petrecut acelasi fenomen ca si in situatia trenurilor de calatori.
    Patronii firmelor de transporturi rutiere calatori sau marfa AU COTIZAT.
    Au obtinut rute cu privilegiul de a nu avea concurenta,pentru ca odata cu licenta obtinuta dela M.Transporturilor,pe bazade comision gras obtineau si suspendarea trenurilor pe ruta solicitata.
    De ce tirurile aglomereaza soselele Romaniei?
    Producind accidente nenumarate..
    Pentru ca La ministerul Transporturilor s-a acceptat trimitterea la fier vechi sau in depouri a garniturilor de tren fie de marfa fie de calatori,s-au dat licente fara nici o mnasura,nici o gindire sau studiu transportatorilor rutieri…
    Pentru ca parazitii CFR se regasesc in portofoliul firmelor unor ciocoi si baroni..capuse prin simple intermedieri..
    Inceputul l-a facut Miron Mitrea..

Comentariile sunt închise.