Textul acesta ar fi trebuit să fie despre importanța votului în turul II, despre cum va schimba Igor Dodon cursul European al Moldovioarei și despre cum Maia Sandu a promis că va vota pentru Unire în cazul unui referendum pentru Unire în 2018. Nu cred însă că mai e cazul. Cititorii TIMPUL înțeleg și singuri de ce Igor Dodon este cancerul și trebuie să mobilizeze fiecare vot al cetățenilor vii ai Republicii Moldova. De morți se ocupă alții…
Textul acesta este despre altceva: cine și de ce are interes să ne prezinte societatea Republicii Moldova ca o societate divizată, ruptă în două, în care Rusia este gata oricând să capete puterea și, pe cale de urmare, nimeni nu poate produce schimbări în republică. Vrei legea Audiovizualului? Niet (n.red.: nu), nu se poate, Parlamentul e jumate-jumate. Vrei reforme în justiție.
Da, dar știți, vom pierde Găgăuzia. Vrei să vorbești despre Unire? Doamne-ferește, îi dai muniție lui Dodon. Vă sunt cunoscute astfel de situații? Este forma prin care clasa politică moldovenească își susține în continuare statul și statutul de vițel care suge la două capete.
Avem alegeri prezidențiale? E momentul tocmai bun să mai scoatem niște bani de la europeni/români/de la orice dă. Un stat al cărui buget, încă de la apariție, a fost proiectat ca având un 20 la sută care provine din donații externe trebuie, nu-i așa, să țină lumea în priză și cu buzunarele largi deschise.
De asta, dragi cititori, am avut în turul I un Igor Dodon care aproape-aproape a câștigat, a atins 50 la sută din sufragii. Nu este acest Dodon nici iubit de oameni și se știe că este un individ corupt. Vedeți atent cum au votat satele unde sunt primari care înainte îl susțineau pe Lupu. O să vedeți că ordinul a fost de a vota cu Dodon.
De ce? Poate pentru a crea suspans pentru turul II, pentru a primi susținere sau pentru a negocia mai bine acest sprijin. Actorii, dacă nu stârnesc emoție, nu primesc aplauze la final…
Nu exclud posibilitatea de a îl vedea pe Dodon președinte al Republicii Moldova tot din cauza faptului că politicienilor Republicii Moldova le plac perversiunile sexuale și se gândesc că o simpatie mai mare, cu ajutoarele bănești aferente, va veni dinspre Occident. Că șarada pe care ei o numesc guvernare va contrapune pentru următorii doi ani un parlament și guvern european unui președinte de sorginte estică. Bine, la finalul zilei, ei vor avea grijă, nederanjați, mai departe de businessurile lor, unde sunt asociați, și unii și alții.
Un Dodon președinte ar fi pe placul și unora de la București, care ar jubila plini de satisfacție: ce căutați la moldovenii ăia, v-am zis noi că nu votează Unirea. Iar unora din establishmentul (n.red.: instituție) politic li s-ar ridica o piatră din agendă: n-ar mai trebui să facă nimic, ar avea justificarea perfectă.
Dodon pro-rusul? Tot o glumă proastă. Omul e român, are mama profesoară de română și trebuie să-și joace rolul de lacheu al Moscovei pentru că Moscova nu crede în lacrimi și acceptă orice supunere. Iar Dodon joacă pentru că trebuie să mănânce.
Pentru mine, ca unionist, o motivație în plus a votului din 13 noiembrie este faptul că unii, creduli, mai se amăgesc singuri că Republica Moldova, vreodată, va fi un stat de succes.
Să ajungă fata asta, firavă, româncă și, probabil, cu bune-intenții, Maia Sandu, președinte și o să vedem ultima scenă a acestei piese de teatru proaste. Desigur, și în varianta în care Maia Sandu vine președinte, se va juca un teatru: cel al opoziției președinte/clasă politică, iar mobilizarea va merge către un 2018 în care forțele „oligarhice” vor fi înfrânte. De fapt, noi știm cu toții că doar Unirea poate înfrânge acest imperiu al corupției și complicităților.
Politicienii moldoveni, scuzată-mi fie expresia, ne f** pe noi, din România, pe cetățenii Republicii Moldova și pe cei din Vest. Își joacă rolurile într-un stat a cărui singură menire ar trebui să fie Unirea cu restul neamului său. Cine tace, e complice cu violatorii.
sursa: timpul.md
