Motto: „Împreună biruinţă sau va veni întunericul peste toţi RUMUNII”.
Diogio
Citate din personalităţi străine ce dovedesc fabuloasa cultură a neamului nostru Rumun (Arimin) – poporul primordial al Europei şi continuitatea sa pe pământul ROMÂNIEI.
(NEGAREA NEGAŢIEI)
Cele ce vor fi prezentate în acest material se adresează acelor persoane care nu au încă lămurită idea continuităţii de limbă şi tradiţii a neamului nostru rumun pe plaiurile carpato-mioritice. Ele nu se adresează persoanelor străine de glia neamului şi nici celor rău intenţionaţi în afirmaţiile lor, fie că se auto numesc români sau nu. Am să încep prin a cita din marele patriot şi geniu rumun Mihail Eminescu:
“Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi şi a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte.”
“Va veni ziua când şi pietrele vor vorbi adevărul, în care CARTEA faptelor petrecute va sta deschisă şi se va citi atât de lămurit, încât toată doctrina paralogismelor nu va fi în stare să-i întunece inţelesul”.
Aceasta vine în completare a ceea ce a zis evanghelistul Marcu (4:22):
“Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină” (cine are urechi de auzit, să audă;).
Trăim o perioadă de timp în care neamul nostru este ameninţat cu dispariţia, fiind supus unui atac concertant şi concentrat foarte puternic. Şi asta pentru că forţele negative, slujitoare Satanei, ştiu că zilele lor ar putea fi numărate. E o ultimă încercare a forţelor întunericului de a învinge forţele luminii. ”CALEA LUMINII, ADEVĂRULUI ŞI DREPTĂŢII” se pare că a fost prima “CARTE” pe care neamul nostru primordial, cu a sa limbă edenică a fost ales să o răspândească în lume. Ce misiune nobilă au avut strămoşii noştri!
Sfântul din HAAR-DEAL, Arsenie Boca spunea: “Ştiam şi înainte de Hristos că avem o obârşie divină, că suntem nemuritori cu sufletul şi că este un singur Dumnezeu, nevăzut şi spiritual. Ştiau asta şi dacii lui Zamolxe, dar odată cu venirea lui Hristos pe pamânt se repară structural firea omenească”. Am dat acest citat pentru a face legătura cu cu ceea ce Papa Ioan Paul II spunea în 1999 cu ocazia vizitei în România. “România este Grădina Maicii Domnului”. Mai spunea sfântul Papă: “Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei mari perioade de entuziasm şi curaj, vei fi naţiune prosperă, pamânt roditor de bine, popor solidar şi factor de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu”.
Acestea fiind zise aş dori să fac o remarcă la adresa neamului nostru care este în faza de trezire a conştiinţei ancestrale. Prea am fost obişnuiţi (instruiţi, dirijaţi) să ne uitam numai înspre 2 puncte cardinale din cele 6 existente. Ne-am uitat cu frică în est la ruşi şi ne-am uitat cu admiraţie (şi unii încă se mai uită spre vest, la aşa zisa “cultură”. Mulţi au uitat să-şi îndrepte privirea spre cel mai important punct cardinal dintre cele 6 existente: spre cer.
Iată câteva citate care arată unde este locul neamului nostru în rânduiala divină:
1. Sumerologul rus A. Kifisim: “Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”
2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În “Legea 1143” el spune: ”Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.
3. Homer: “Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”
4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul “CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste:
“Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vinde la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”.
Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!
5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): “În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”
6. Marco Merlini, arheolog italian (n.1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: “Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”
7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: “Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani)
8. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului: “Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.
9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A.- Civilizaţie şi Cultură: “România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”
10. Louis de la Valle Pousin: “Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”
11. Gordon W. Childe: “Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul Romaniei. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”
12. Eugene Pittard: “Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”
13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: “Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”
14. William Schiller – arheolog american: “Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”
15. John Mandis: “România e vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6500-3500 î.H. … cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.
16. Olof Ekstrom: “Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”
17. Universitatea din Cambridge:
– în mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franta şi aşa-zisul spaţiu slav;
– VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.
18. Bonfini: “Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”
19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): “Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor propie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.
20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: “Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”
21. Andre Armad: “Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa (… fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”
22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): “Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.
23. Huszti Andras: “Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.
24. Bocignolli (1524): “Rumunii despre care am spus că sunt daci”
25. L.A. Gebhardi: “Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.
26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): “În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.
27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866): “Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.
28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): “Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”
29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): “Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”
30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): “Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”
31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): “Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”
32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): “Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”
33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): “Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers!
Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limba latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.
34. Daniel Ruzo (1968): “Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”
35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): “Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”
36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): “Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”
37. Paul Mac Kendrick: “Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”. “Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” “Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali)
38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi,1995): “Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.
39. Robert Ballard, (explorator 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman
40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): “În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”
41. Leclerc (Moldo-Valahia, Paris, 1866): “…nicaieri în lume nu vei găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii şi ca o completare, limba sa este atât de armonioasă şi bogată că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe pământ”
42. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: “Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.
43. Clement Alexandrinul (Stromatele): “În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”
44. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): “Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”
45. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): “Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”
46. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): “… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunarea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.
47. Jean Laumonier (în cartea La nationalite francaise, Paris, 1892): “Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”.
48. Andre le Fevre (în lucrarea Les races et les langues, Paris 1893): “Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia pâna în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi… populaţii care vorbeau dialecte indo-europene”.
48. Împăratul Iosif al II-lea: “Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…”
Conform teoriei tale, pt ca-l venerez pe Isus Hristos, incep sa ma simt si putin evreu.
Domnule „cetatean roman”, nu ai nici o dovada palpabila ca dacii au disparut asa peste noapte. Da-mi te rog un exemplu de oriunde de pe aceasta planeta unde Imperiul Roman a reusit o astfel de epurare etnica. Prezinta-mi cu dovezi un astel de exemplu si apoi voi incepe sa-ti iau in considerare aceasta teorie.
Ce legatura au sfinti si numele lor cu cu etnogeneza poporului roman? Daca si Decebal ar fi persecutat pe dacii care practicau crestinismul probabil aveam si sfinti cu nume de dac. Daca Isus Hristos a fost evreu asta inseamna ca si noi aveam vre-o legatura cu Israel?
Vad ca le stii pe toate, poti sa-mi explici te rog cum este posibil ca un popor care se trage de la Roma sa aibe ca si costume populare total diferite de costumele traditionale din Italia. Cum se face ca muzica noastra populara este diferita de muzica traditionala din Italia?
ROMANIZAREA dacilor și ROMANITATEA ROMÂNILOR.Exemplu de manual.
Crăișorul NOSTRU Avram Iancu nu se simțea ”DAC PUR”.
Avram Iancu SE ȘTIA și SE MÂNDREA CĂ E URMAȘ AL ROMEI.
SECTA dacizatorilor” DE MOSCOVA trebuie să înțeleagă că
pentru a susține o continuitate PUR DACICĂ ar trebui să demonstreze că a existat O CONȘTIINȚĂ NAȚIONALĂ DACICĂ.
Adică O IDENTITATE DACICĂ(neromânească) asumată de strămoșii noștri.
Pot ei demonstra așa ceva?NU.
CONȘTIINȚĂ NAȚIONALĂ DACICĂ este admirabilă, e sublimă, putem zice,
dar LIPSEȘTE CU DESĂVÂRȘIRE.
Să vedem cât de ”DAC PUR” se simțea Crăișorul NOSTRU al Munților-AVRAM IANCU:
SIGILIUL ROMAN
AL PREFECTURII AURARIA GEMINA CONDUSĂ DE AVRAM IANCU
îi strică « dacizarea »Moscovei.Deci…trebuie « UITAT » şi el nu-i aşa ?»
Şi pentru că ungurii au îndrăznit să profaneze amintirea SFÂNTĂ a Crăişorului munţilor
Apuseni,MARELE ROMÂN Avram Iancu …
Să ne amintim că sigiliul lui Avram Iancu era un brad verde încadrat de inscripţia
« SIGILLU PRAEFECTUREI AURARIEI GEMINE ».
De ce « GEMINE »?
Pentru că la APOULON-APULLUM(ALBA-Iulia)
era cantonată LEGIUNEA ROMANĂ A-XIII-A GEMINA.
Ca să vezi.
Spre deosebire de IDIOȚII UTILI ai Moscovei din SECTA ”dacistă”
CRĂIŞORUL munţilor Abram Iancu ERA MÂNDRU de strămoşii noștri ROMANI.
Chiar şi-i pusese şi pe propriul sigiliu.SPRE VEŞNICĂ ADUCERE AMINTE.
Ce vremuri!Ce și-a mai luat-o atunci pe cocoașă spurcăciunea de BEM,general ungur din haita lui Petofi Sandor!
Să vadă și SECTANȚII ”dacizatori” DE MOSCOVA cu ochii lor CÂT DE MULT SE
MÂNDREA Crăișorul Munților cu ORIGINEA NOASTRĂ ROMANĂ,cum GLORIFICA Marele Iancu memoria LEGIUNII ROMANE A-XIII-A GEMINA până și pe PROPRIUL SĂU SIGILIU!
Apropo,reintroducerea SIGILIUL PREFECTUREI AURARIEI GEMINE
pe STEMA Județului ALBA a fost sabotată.
Cică să nu deranjăm sensibilitățile maghiarimii de la Bruxelles…
“ROMÂNIA este patria noastrã şi a tuturor ROMÂNILOR.
E ROMÂNIA celor de demult şi-a celor de mai apoi
E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã vie.”-Barbu Ştefãnescu Delavrancea
Pentru a vizualiza SIGILIUL ROMAN AL PREFECTURII AURARIA GEMINA CONDUSĂ DE AVRAM IANCU căutați pe net STEMA Județului Alba.
Cum spuneam:
CONȘTIINȚĂ NAȚIONALĂ DACICĂ este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar LIPSEȘTE CU DESĂVÂRȘIRE.
După cum ați văzut nici Crăișorul NOSTRU al Munților Avram Iancu nu se simțea ”DAC PUR” ci URMAȘ AL ROMEI.
ROMANITATEA ROMÂNILOR la Avram Iancu-exemplu de manual.
Eminescu> da, de la Roma venim……
Multumim pe bogatia de citate, info.. Hai sa le analizam pe ale dvs. si pe ale Dl. Dan Groza, cu obiectivitate, slujind Romania. Ca o Romanica nespecialista – dar avizata fata de agendele politice care ne sufoca orice demers fie el de arta, arheologie, religie, istorie- va intreb daca ar fi posibila o dezbatere stiintifica, o conferinta. S-ar putea oare ca sutele, miile de documente sa ne arate adevarul istoric, in timp ce agendele politice sa se ridice ca uleiul la suprafata?
De ex. Eminescu precum il invocati, a spus ca „venim de la Roma” dar tot el a spus ca in „Romania” totul „ar trebui dacizat”. Tot el a spus unui prieten, intr-o sedinta de la Junimea ca neamul nostru este un sir nesfirsit de martiri….
Printre atitia criminali si minciuni, e greu sa facem un proces asupra Economiei romanesti, sa zicem. Dar am putea face procesul Istoriei noastre stravechi. Nu mai e nici un martor in viata, e mai simplu. Ar fi un model de Proces romanesc.
Aceste postari pro si contra nu ar trebui sa aiba nici o invectiva, nu ar trebui sa fie ca sabie contra altei sabii, ci ca o mina spre o alta mina. Mina de la mina sa ne salvam istoria straveche, si apoi tara. Avem un
„De ex. Eminescu precum il invocati, a spus ca „venim de la Roma” dar tot el a spus ca in „Romania totul „ar trebui dacizat”
…pentru ca Eminescu a inteles ca – DA! – administratia FORTATA romana – a lasat amprente puternice – care unele se simt si in zilele de azi; i legislatie si nu nunai – dar a simtit/ stiut ca cultura dacica era SUPERIOAR celei (…si de desfriu romane) si atunci a spus:
In Romania, totul trebuie dacizat! Si asa cred si eu si multi altii!
Da, de acord, a spune despre Eminescu ca a „simtit/ ( stiut) ” este un argument foarte solid. „Dacizarea” lui Eminescu este un punct de referinta crucial.
Doamnă,vă repet și dumneavoastră: Eminescu se referea la O PURIFICARE SUFLETEASCĂ,la un alt mod de a face politică și de a sluji ROMÂNIA.
Să nu cădem în capcana de ne rezuma la propoziția SCOASĂ DIN CONTEXT de SECTA ”dacizatorilor” DE MOSCOVA.
Prin asta li prinde atât de bine MANIPULAREA RUSEASCĂ ”dacizatoare”.
Amestecă viclean adevărul cu MINCIUNILE CELE MAI NERUȘINATE.
Citiți doamnă,citiți și altceva decât blogorile SPĂLĂTORILOR DE CREIERE,agenții kgb din SECTA ”dacizatorilor” DE MOSCOVA.
„aceasta e morala și neînduratul adevăr PE CARE NICI UN ROMÂN NU TREBUIE SĂ-L SCAPE DIN VEDERE; nouă, generațiunilor în viață ne-a căzut sarcina măreață de a dovedi că
BUNĂ A FOST PRĂSILA
CE TRAIAN A SĂDIT PE PĂMÂNTUL DACIEI
și că nu în zadar au luptat strămoșii noștri veacuri de-a rândul.”
”MISIUNEA NOASTRĂ CA STAT”
-Mihai Eminescu, Timpul, 2 noiembrie 1879
ROMÂNUL(nu dacul) Mihai EMINESCU
-o necunoscută pentru SECTA ”dacizatorilor”DE RUSIA:
„aceasta e morala și neînduratul adevăr PE CARE NICI UN ROMÂN NU
TREBUIE SĂ-L SCAPE DIN VEDERE; nouă, generațiunilor în viață ne-a căzut sarcina măreață de a dovedi că
BUNĂ A FOST PRĂSILA
CE TRAIAN A SĂDIT PE PĂMÂNTUL DACIEI
și că nu în zadar au luptat strămoșii
noștri veacuri de-a rândul .”
”MISIUNEA NOASTRĂ CA STAT”
-Mihai Eminescu, Timpul, 2 noiembrie 1879
Citiți domnule,citiți și altceva decât blogorile SPĂLĂTORILOR DE CREIERE,agenții kgb din SECTA ”dacizatorilor” DE MOSCOVA.
MINCIUNA RUSEASCĂ începe chiar cu evocarea manipulatoare a ROMÂNULUI absolut Mihai Eminescu.
Cât tupeu de borfaș trebuie să aibă ”dacizatorii” și ”rumunizatorii” DE
RUSIA ca să îndrăznească măcar să-l citeze pe ROMÂNUL Eminescu în
sprijinul MINCIUNILOR LOR NERUŞINATE !
”rumunul”Mihai Eminescu spune că ”Daciștii” și mai nou ”RUMUNIȘTII” de MOSCOVA MINT,MINT CU NERUŞINARE !
„CINE CONTROLEAZĂ TRECUTUL CONTROLEAZĂ ŞI VIITORUL.
Cine controlează prezentul controlează ŞI trecutul”.
“1984 “-George Orwell
” PENTRU CA SĂ NE IA INDIVIDUALITATEA,
Rusia AR TREBUI SĂ NE DEA ALTA ÎN SCHIMB”
-Mihai Eminescu
Parcă presimţind că OCUPANŢII RUŞI vor folosi în viitor MINCIUNA VICLEANĂ A « DACISMULUI » și mai nou a „ RUMUNISMULUI” OPUS
ROMÂNISMULUI pentru A NE DEZBINA şi controla,Eminescu scria pentru eternitate,pentru a le da peste boturile de viperă tuturor «daciștilor» și ”rumuniștilor” :
„… Nici mai este astăzi chestiunea originii noastre,abstrăgând de la
împrejurarea că o asemenea interesantă chestiune nu este de
nici o importanţă.
Daci sau romani, romani sau daci, e indiferent:
SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM.
Nimeni n-are să ne înveţe
ce-am fost sau ce-am trebui să fim;
voim să fim ceea ce suntem: ROMÂNI.”
-Mihai Eminescu(1876)
Iată în seama cui au pus dacizatoriiKGB ÎN MOD TICĂLOS şi MINCINOS planul înfăptuirii « Daciei Mari ».
Iată care este numele SFÂNT al ţării pe care încă de la 17 ani tânărul Eminescu o adora.Să fi fost «Dacia»?Să fi fost ”RUMUNIA”?
**”Ce-ţi doresc eu ţie, DULCE ROMÂNIE”**
“Ce-ţi doresc eu ţie, DULCE ROMÂNIE,
ŢARA MEA de glorii, ŢARA MEA de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
DULCE ROMÂNIE, asta ţi-o doresc.”
-Mihai EMINESCU
Dar de la ce trebuie să ne abată atenţia MANIPULĂRILE şi DIVERSIUNILE « DACISMULUI » și ”RUMUNISMULUI” ?
Cine se folosește de ”dacism” și ”rumunism”
PENTRU A LOVI ÎN ROMÂNISM?
“RUSIA VOIEŞTE SĂ IA Basarabia cu orice preţ:
noi nu primim nici un preţ.
Primind un preţ, am vinde;
şi NOI NU VINDEM NIMIC !
ROMÂNUL care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător.»
Mihai Eminescu, (“Cestiunea retrocedarii…”), Timpul, 10 februarie 1878, în Opere, vol X, Ed. Academiei, 1989, p.46
Tot Eminescu explica STRATEGIA RUSEASCĂ a “MOLDOVENISMULUI”, PRECURSORUL “DACISMULUI” și ”RUMUNISMULUI”,
prin care LI S-A SPĂLAT CREIERUL ROMÂNILOR basarabeni:
” PENTRU CA SĂ NE IA INDIVIDUALITATEA,
Rusia AR TREBUI SĂ NE DEA ALTA ÎN SCHIMB,
şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.
Ruşii s-au încredinţat că această libertate este
primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele
ermeticeşte şi au curmat atingerea între ROMÂNII de peste Prut şi
restul POPORULUI ROMÂN.
De atunci şi până acum măsurile silnice pentru
STÂRPIREA ROMÂNISMULUI se iau fără de curmare.
Administraţia, biserica şi şcoala SUNT CU
DESĂVÂRŞIRE RUSEŞTI, încât este oprit a cânta în ziua de Paşti “Hristos a înviat” în ROMÂNEŞTE.
Nimic în limba ROMÂNEASCĂ nu se poate scrie;nimic ce e scris în limba ROMÂNEASCĂ,nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă ROMÂNEŞTE, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă ROMÂNEASCĂ e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.”
Mihai Eminescu – « ROMÂNIA în luptă cu panslavismul”
Mihai Eminescu -Doina
“De la NISTRU pân’ la Tisa
Tot ROMÂNUL plânsu-mi-s’a,”
Mă întreb cât tupeu trebuie să fi avut ”dacizatorii” și ”rumânizatorii” DE
RUSIA ca să îndrăznească măcar să-l citeze pe ROMÂNUL Eminescu în
sprijinul MINCIUNILOR LOR NERUŞINATE ?
“SUNTEM ROMÂNI,
VREM SĂ RĂMÂNEM ROMÂNI
şi cerem egală îndreptăţire naţiunii noastre.”
– Mihai Eminescu :
Şi pentru că adulatorii naivi ai SECTEI ”daciste” sunt complet ORBIŢI de
VENINUL « DACIC » și mai nou ”RUMUNESC” ANTI-ROMÂNESC să îl cităm din nou pe Eminescu.
O fi acelaşi Eminescu ,”RUMUNUL” cu « Planul Daciei Mari » ?Sau o fi fost ”RUMUNIA mare”?
Mihai Eminescu :
”Sau ţara aceasta să fie în adevăr ROMÂNEASCĂ, sau nici nu merită să fie.”
Manipularea RUSEASCĂ ”dacistă” și mai nou ”RUMUNISTĂ” contestă latinitatea și ROMANITATEA noastră a românilor.Ori tocmai
aceasta proclama Mihai Eminescu,cel cu atâta nerușinare citat …în sprijinul aberaților și minciunilor SECTEI ”dacizatorilor” de Rusia:
“DA,DE LA ROMA VENIM,
scumpi şi iubiţi compatrioţi,
Din Dacia TRAIANĂ”.
-Mihai Eminescu,Curierul de Iaşi 17 noiembrie 1876
Cât de frumos,simplu şi concis a rezumat Eminescu DUALITATEA
DACO-ROMANĂ a POPORULUI ROMÂN!
Dar ”daciștii” clocitori de « MINCIUNI TULBURĂTOARE » nu au auzit şi nici nu vor să audă de nici unul din citatele de mai sus.
Vă daţi seama spre CE ABIS AL NEGĂRII PROPRIEI IDENTITĂŢI NAŢIONALE ROMÂNEŞTI vă duce TEZA MINCINOASĂ a “imposibilităţii
ROMANIZĂRII şi LATINIZĂRII dacilor”?
Chiar nu aţi fost la ora de istorie în care se preda lecţia despre ANTI-ROMÂNUL ROESSLER,ideologul BOZGORILOR care susţinea ACEEAŞI MINCIUNĂ dar folosind altă « pistă » ?
« Dacismul » ca şi « moldovenismul » sau ”mai nou ”RUMUNISMUL” suntALTE MANIPULĂRI DE TIP ROESSLERIAN.
Atât.
Amintiţi-vă povaţă sacră şi testamentara a genialului TITAN ROMÂN,MARTIRUL MIHAI EMINESCU, adresată neamului nostru :
« POPOR ROMÂNESC!
DACĂ FIII TĂI AR FI FOST UNIŢI TOTDEAUNA, ATUNCI ŞI PĂMÂNTUL TĂU STRĂMOŞESC RĂMÂNEA UNUL ŞI NEDESPĂRŢIT.”
Mihai EMINESCU
România în luptă cu panslavismul Timpul, iunie 1878
« Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească
ROMÂNII au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor
proprii, de bogăţia şi SUPERIORITATEA INDIVIDUALITĂŢII LOR NAŢIONALE;
tocmai fiind puşi în contact cu ruşii,
ROMÂNII ERAU MÂNDRI DE ROMÂNITATEA LOR .»
„De când e SUFLET DE ROMÂN pe faţa pământului,
ROMÂNUL A FOST MÂNDRU DE A FI ROMÂN,
şi chiar atunci când lumea îl privea cu dispreţ, el îşi cânta doina şi,în
conştiinţa puterilor pe care le purta în sine, privea mândru împrejurul său.
Sămânţa, din care a răsărit acest popor, e nobilă, şi poporul nu va pieri decât atunci când ROMÂNII vor uita de nobleţea seminţiei lor. ”
– Mihai Eminescu
„Aceasta e alternativa fatală în fața căreia se află NEAMUL ROMÂNESC în zilele noastre; aceasta e morala și neînduratul adevăr PE CARE NICI UN ROMÂN NU TREBUIE SĂ-L SCAPE DIN VEDERE; nouă, generațiunilor în viață ne-a căzut sarcina măreață de a dovedi că
BUNĂ A FOST PRĂSILA
CE TRAIAN A SĂDIT PE PĂMÂNTUL DACIEI
și că nu în zadar au luptat strămoșii noștri veacuri de-a rândul .”
”MISIUNEA NOASTRĂ CA STAT”
-Mihai Eminescu, Timpul, 2 noiembrie 1879
“Schimbaţi opţiunea publică, daţi-i urgent o altă direcţie, răscoliţi printre
comorile ascunse ale geniului naţional, treziţi cât mai repede spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, faceţi astfel să apară o uriaşă reacţiune morală, o nouă revoluţie de
idei, în care ideea de spiritualitate românească să fie mai mare decât cuvinte precum uman, genial, frumos; în fine,
fiţi cu o mare putere
ROMÂNI, ROMÂNI şi iar ROMÂNI…”
– Mihai Eminescu
DEȘTEPTAREA ROMÂNI !
Unde găsim ARMURI ROMANE,ARME ROMANE(lănci,gladius-uri),LEGIONARI ROMANI și GENERALI ROMANI pictați pe toți pereții?
Ghici ghicitoarea mea.
În TOATE Sfintele biserici și mănăstiri românești.
MILIOANE DE ROMÂNI POARTĂ NUME DE GENERALI și ÎMPĂRAȚI ROMANI:
Constantin,Gheorghe,Dumitru.
Până și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril sunt pictați ÎN ARMURI
ROMANE.
95% dintre NOI,ROMÂNII suntem botezați creștini ortodocși .
Cine erau cei ”40 DE MUCENICI” pe care îi comemorăm anual pe 9 Martie cu
covrigeii ”mucenici” și vin?
Răspuns:”40 DE MUCENICI” erau LEGIONARI ROMANI creștini.
Toți românii creștini le poartă numele cu mândrie,îi prăznuiesc și li SE
ÎNCHINĂ.
Cui?
SFINȚILOR MILITARI ROMANI
:Constantin,Gheorghe,Dumitru,etc…
„agenda politică” A RUSIEI este declanșarea UNUI RĂZBOI IDENTITAR ROMÂNO-ROMÂN.
Se încearcă MUTAREA FRONTULUI IDENTITAR din ROMÂNIA de est(Basarabia ocupată)în România.
Războiul IDENTITAR RUSESC ”moldovean versus ROMÂN” se vrea acum a fi transformat în Războiul IDENTITAR RUSESC ”dac versus ROMÂN”.
Dacă încă nu ați priceput asta sunteți o victimă sigură a PROPAGANDEI ANTI-ROMÂNEȘTI a SECTEI ”dacizatorilor”.
Ați citit ce am postat mai jos despre Eminescu?
Nici gând de nicio ”Daciei mare” cum aberează și MINTE CU NERUȘINARE Secta ”dacizatorilor” DE MOSCOVA.
Călăii Ocupanți RUȘI au clocit în laboratoarele KGB de la Lubyanka și
MANIPULAREA IDENTITARĂ RUSEASCĂ ANTI-ROMÂNEASCĂ
”Noi NU suntem urmașii ROMEI” !
”Dacismul” DE MOSCOVA a împuțit cu duhoarea minciunilor rusești tot
internetul,forumuri,bloguri și televiziuni precum ”NașulTV”,o veritabilă
AGENTURĂ TV a KGB.
”STATALIȘTII-moldoveniști”,agenții ANTI-UNIONIȘTI și ANTI-ROMÂNI de peste Prut sunt și cei mai mari ”DACIȘTI”.
Nicolae PascaruKGB este un exemplu de PROPAGANDIST al ”dacismului” DE
MOSCOVA.
Dar românilor au evitat capcana identitară a Rusiei.
Pentru că ORICE ROMÂN o știe:
”DACISMU` pentru noi e MOLDOVENISMU` 2”.
Bine. Atunci fii obedientul nenorocit al homosexualilor si pedofililor, organizatiei fasciste numite u.e., coordonata de la Bruxelles, de catre cei care ne transforma incet , dar sigur in niste scalvi de doi bani.
Împăratul Iosif al II-lea: “Aceşti
bieţi supuşi rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai
numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de
nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o
cercetezi este într-adevar de plâns…” – chiar asa si e !
”RUMÂN este un nume schimbat în cugetarea anilor de la ROMAN»
( Miron Costin)
Da.Așa e.
Împăratul Nostru BĂDICA TRAIAN-TROIAN
”MARTOR ESTE TROIANUL,șanțul în țara noastră”-Miron COSTIN
***********************************************************
„CULTUL SĂU a devenit obligatoriu și în noua provincie.
TRAIAN S-A PĂSTRAT ÎN CULTURA MITICĂ A ROMÂNILOR CA UN FEL DE ZEU ,
LEGAT DE RITUALUL ANULUI NOU CÂND SE SERBA PRIMĂVARA ”
(Victor Kernbach-1989)
„Cât dar va fi fost putérea lui atunci și cu câtă mulțime de oameni va fi
umblat, cât au umblat și au supus părți ale lumii, putemu-ne însă cu mare
mirare și domiri câte cevași, că iată vrând pre lângă acéle oștiri ale lui și
lucruri mari ce apucase și făcea ca să-i rămâie și în fapte slavă, și pomenire,
doară și minune la oameni în veci rămâindu-i.
Pe unde mergea, drumuri mari de piatră și ȘANȚURI GROAZNICE TRĂGEA,
pe unde și umbla, precum și
PĂNĂ ASTĂZI SĂ VĂD ȘI AICI LA NOI ÎN ȚARĂ,
cărora încă TROIANURI LE ZICEM
RĂMÂIND DE ATUNCEA DIN OM ÎN OM ACEL NUME ,
CARELE SĂ TRAGE ȘI PĂNĂ ASTĂZI
măcar că foarte puțini sunt carii să știe dirept ce le zic TROIANURI.
Iară ACESTA IASTE ADEVĂRUL,
că DIN OȘTIREA ACELUI MARE ÎMPĂRAT, TRAIAN Ulpie, SUNT RIDICATE
și nu numai aici, ci și pentr-alte țări.
Așa au făcut cum s-au zis, pentru ca să rămâie neamului omenesc pomenire de
mari și de putérnice faptele lui.”
Istoria ȚĂRII RUMÂNEȘTI de Constantin CANTACUZINO
”dacizatorii” de Moscova ar trebui intrebati,
au auzit de VALURILE LUI TRAIAN dinspre Tisa ?
Dar de VALUL LUI TRAIAN(„Troianov val”) evocat a fi existat în Ţara
Brodnicilor-Bolohovenilor astăzi teritorii ROMÂNEŞTI în parte ocupate de
ucrainieni?
„Valul de pământ numit de popor TROIANOV VAL se întinde, după Plater, în gubernia
Podolscaia dela Nistru spre Sbruci, în judeţele Uşiţa, Kameneţ şi Proscurov,
iar după Marczinski, începe în judeţul Uşiţa, trece prin judeţul Kameneţului şi
continuă până la târgul Satu Nou pe Sbruci şi de acolo se întinde în Galiţia până
la târgul Magherov. În unele locuri valul acesta are înălţimea între 3,5 şi 5,5
metri.”
În privinţa însemnătăţii acestui val, Schafarik scrie:
„Mărimea lui şi o mulţime de MONEDE ROMANE
care au fost găsite lângă el mărturisesc clar că A FOST RIDICAT DE
ÎMPĂRAȚII ROMANI.”
Marczinski de asemenea crede că „TROIANOV VAL”
a fost construit pentru delimitarea graniţelor Daciei DIN PORUNCA ÎMPĂRATULUI
TRAIAN, în preajma anului 106, şi aceasta este foarte verosimil.”
Era firesc ca brodnicii să-l numească acest val CU NUMELE LUI TRAIAN, despre
care trebuiau să aibă amintiri, emigrând de pe teritoriul fostei Dacii.”
Asupra acestuia din urmă încă sunt controverse dacă a fost sau nu realizat de
Traian.
Un lucru însă e cert.
STRĂMOŞII noştri aveau în sufletele lor atât de întipărit RESPECTUL faţă de
Împăratul NOSTRU TRAIAN,în memoria lor uriaşele sale lucrări militare,”VALURILE-TROIENELE LUI TRAIAN-TROIAN” erau încă atât de vii,încât
i-au dat şi acestei construcţii militare numele de „VALUL LUI TRAIAN”.
Nume care mai apoi după invazia HOARDELOR BARBARE SLAVE a devenit „TROIANOV VAL”.”
SECTA ”martorii lui toxin” se preface a nu pricepe că URMAȘII ROMANILOR au
trecut cu mult dincolo de granițele imperiului ȘI AU FONDAT SATE ROMÂNEȘTI.
Pentru că ei erau URMAȘII VETERANILOR și COLONIȘTILOR ROMANI.
VALUL LUI TRAIAN de sus
ROMÂNIA de Est(Basarabia)
VALUL LUI TRAIAN „De Sus” – reprezintă o fortificaţie din
perioada antică târzie. Traversează teritoriul României de Est(Basarabia) de la
râul Prut până la Nistru, de la orașul Leova până în preajma orașului Tighina
trecând pe lângă satele TROIAN(!!!), Ialpugeni, Caracui, Sărăţica Nouă , ,
Grădişte, Coştangalia, Satu-Nou (Cimişlia), Ciufleşti, Baimaclia, Sălcuţa,
Marianovca de Sus, Zaim, oraşul Căuşeni, Chircăieşti, satele COPANCA şi
Chiţcani.
Conform datelor lui I. Hîncu, are lungimea de aproximativ 120 km, înălţimea sa
iniţială variază între 3-4 m, lăţimea – 10-15 m, fiind secundat de un şanţ
săpat spre nord, adânc de 2-3 m.
În prezent Valul are o înălţime de 0,5 m.
VALUL LUI TRAIAN este prima dată atestat documentar la 13 martie 1489.
VALURILE LUI TRAIAN sunt prelungite de “fortificaţiilor lui Adrian” .
Termenul “VAL” provine din limba latină de la cuvântul “VALLUM”.
Prin noţiunea de val se subînţelege acel tip de fortificaţii,
care se constituie dintr-o ridicătură continuă de pământ, de obicei cu un şanţ
în partea exterioară, folosită în sistemul LIMESULUI ROMAN (hotarul).
VALURILE LUI TRAIAN din România de Est(Basarabia)au 2 ramificaţii principale:
“de jos” şi “de sus”.Înălţimea lor la etapa actuală nu depăşeşte 1,5-3 m.
Conform tradiţiei există opinia, că VALURILE LUI TRAIAN sunt vestigiile construcţiilor defensive din epoca ÎMPĂRATULUI TRAIAN, sau linia de demarcare dintre romani şi aşa-numita „Barbaricum” (lumea „barbară”, neromană).
Importanţa ASIGURĂRII CONTROLULUI ROMAN în zonă rezidă în necesitatea ,
protejării culuarului dintre Carpaţi şi Dunăre, zona predilectă a atacurilor
îndreptate împotriva Imperiului, a punctelor de îmbarcare de pe litoralul
nord-pontic şi, nu în ultimul rând, din considerente economice. Principiile
strategice arătate sunt puse în practică din a II-a jum. a secolului I p. Chr.,
prin tendinţele de extindere a limes-ului moesic către nordul Mării Negre şi de
transformare a acesteia în MARE NOSTRUM.
Astfel de considerente tactice intraseră în vederile strategilor romani încă
din secolul I p. Chr., mai cu seamă din timpul guvernării lui TIBERIUS PLAUTIUS
SILVANUS AELIANUS.
IatăDOVADA ARHEOLOGICĂ ce atestă că Împăratul Nostru TRAIAN
era numit și TROIAN încă din timpul vieții sale:
Este vorba de stela funerară a luiTiberius Claudius Maximus (n. cca. 65 d.Hr. –
d. cca. 117 )un soldat roman care a servit în Legiunea a VII-a Claudia în războaiele
daco-romane, în timpul împăraților Domițian și Traian.
A participat alături de camarazii săi din legiune la prima și a doua bătălie de
la Tapae.
Tiberius Claudius Maximus s-a transferat mai apoi într-o unitate de cavalerie
ca ofițer și a devenit purtător de stindard al cavaleriei. Pentru bravura
arătată în luptă, împăratul Domițian l-a decorat. Pe vremea împăratului Traian
a fost transferat la conducerea unei unități de cavalerie auxiliară de
panonieni. În anul 107, în timpul războiul daco-roman, Tiberius Claudius
Maximus a condus o subunitate de cercetași, care a primit ordinul să-l prindă
pe regele dac fugar, Decebal. Înainte ca romanii să-l poată captura, Decebal
s-a sinucis, tăindu-și gâtul cu „sica” dacică . Momentul a fost ilustrat pe
Columna lui Traian. Totuși Maximus a afirmat, așa cum stă scris pe stela sa
funerară descoperită la Philippi, Grecia, că a reușit să-l captureze pe Decebal
mai înainte ca acesta să moară. Maximus i-a tăiat capul și mâna dreaptă regelui
dac și le-a prezentat împăratului Traian, aflat la Ranisstorum.
Traian l-a decorat pe Maximus, oferindu-i a doua medalie a vieții sale.
A ridicat un monument în Philippi (monument găzduit în zilele noastre în muzeul
din Kavalla). Pe acest monument, alături de reprezentările celor două medalii
primite în timpul serviciului său militar, se află și o inscripție prin care a
pus să se scrie că el l-ar fi capturat pe Decebal în viață(probabil se referea
la faptul că regele nu murise încă ci era în agonie în urma rănii pe și-o
făcuse la gât cu ”sica” dacică).
Tiberius Claudius Maximus a participat și la luptele cu parții.
Tiberius Claudius Maximus a murit după anul 117.
Iată care este TEXTUL DE PE STELA FUNERARĂ a lui Tiberius Claudius Maximus:
”Ti(berius) Claudius / Maximus vet(eranus) / [s(e)] v(ivo) f(aciendum)
c(uravit) militavit / eque(s) in leg(ione) VII C(laudia) P(ia) F(ideli) fac/
tus qu(a)estor equit(um) / singularis legati le/ gionis eiusdem vexil/ larius
equitum item / bello Dacico ob virtu/ te(m) donis donatus ab Im/ p(eratore)
Domitiano factus dupli(carius) /
a divo TROIANO(!)
in ala secu(n)d(a) / Pannoniorum a quo et fac/ tus explorator in bello Da/ cico
et ob virtute(m) bis donis / donatus bello Dacico et / Parthico et ab eode(m)
factus / decurio in ala eade(m) quod / cepisset Decebalu(m) et caput / eius
pertulisset ei Ranissto/ ro missus voluntarius ho/ nesta missione a Terent[io
Scau]/ riano consulare [exerci]/ tus provinciae nov[ae Mes]”
“Tiberius Claudius Maximus, veteran, s-a ingrjit de ridicarea acesteia în timp
ce era în viață. El a luptat ca și călăreț în legiunea a VII-a Claudia Pia
Fidelis, a fost făcut quaestor equitum, apoi singularis al legatului legiunii
aceleiasi legiuni, apoi vexillarius al cavaleriștilor din aceeași unitate. A
primit daruri (recompense) de la împăratul Domițian pentru curaj (bravură) în
timpul războiului dacic. A fost făcut duplicarius
de către Divinul TROIAN
în Ala II (II se citeste secunda) Pannoniorum și a fost făcut explorator
(cercetaș) și decorat de două ori pentru vitejie în războiul dacic și partic și
a fost făcut decurion al aceleiași ale de către el (Traian) deoarece l-a
capturat pe Decebalus și i-a dus capul la Ranisstorum.
A fost lăsat la vatră de către D. Terentius Scaurianus, consular, comandantul
noii provincii Mes… (aici piatra e ruptă)”
a divo TROIANO(!)
de către Divinul TROIAN
Studiați stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus și cam pe rândul al șaselea o veți găsi.
Dar iată ce spune un DEX ROMÂNESC din 1929 :
TROIAN : 1. grămadă de zăpadă ridicată de vifor:
răsbatem iute TROIENE de ninsori AL.; 2. fig. grămadă, morman: TROIENE albe de’a dușmanilor oase Al.; 3. fig. massă
în mișcare: ce s’au făcut acele TROIENE de popoare ? BĂLC.
[După grămada de pământ sau șanțul cunoscut sub numele de TROIANUL ori VALUL LUI TROIAN
(v. TROIAN): interesantă generalizare a unui termen geografic, prin amintirile
ce poporul leagă de numele ÎMPĂRATULUI TRAIAN, personaj istoric ajuns legendar].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)
” Brazda TROIANULUI, drum înălțat în jud. Teleorman (v. Novac); 2. Calea
TROIANULUI, șosea ROMANĂ care pleacă dela Izlaz și apucă în sus spre Carpați,
pe malul apusean al Oltului, până în sus de Râmnicu-Vâlcii;
3. VALUL LUI TROIAN, șanț imens ale cărui urme se văd dela Covurluiu spre Bolgrad și în Dobrogea dela Cernavoda până la Constanța: linia totală a valului de la Dunăre până la Răjnov e de 235 km.;
4. TROIANUL, val de pământ în jud. Iași și Tecuci; 5. CALEA LUI TROIAN, calea lactee, numit și drumul robilor (sens specializat după numirea geografică CALEA TROIANULUI).”
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)
”Novac m. 1. V. Baba; 2. Brazda lui Novac, numit și TROIANUL, șanț de 1½
stânjeni în jud. ROMANAȚI. ”
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929)
”TROIAN, TROIENE, s.n. – 1. Îngrămădire mare de zăpadă; nămete, morman,
grămadă.
2. (top.) Muntele TRAIANUL(TROIANUL, în denumirea locală) din hotarul
Săcelului, ÎN AMINTIREA ÎMPĂRATULUI care stăpânea Dacia (Filipașcu 1940: 17). ♦ La sud de
Moisei se află „MUNTELE TRAIAN, de unde izvorăște pârâul Dragoș”
(Demeter, Marin, 1935, 99). Legenda spune că pe MUNTELE TROIAN din Lăpuș trăiau
mai demult uriașii. „Spuneau că pe Șes, PE TROIAN, între Groși și Suciu erau
niște oameni foarte mari, față de cum suntem noi, cei de astăzi” (Bilțiu 1999:
146). „Cimitirele tumulare propriu-zise apar în nordul Transilvaniei abia în
bronzul târziu. Un astfel de cimitir se afla pe terasa înaltă, lungă de câțiva
km și lată de mai multe sute de metri, numită TROIAN, din stânga râului Suciu
(Țibleș), la aproximativ 1,5 km nord-est de localitatea Suciu de Sus” (Marmația
2003: 123). 3. (astr.) În expr. DRUMU LUI TROIAN (Ieud, Rozavlea, Săcel) sau
CĂRAREA LUI STROIAN (Giulești) – pentru Calea Lactee (ALR 1973: 661).
1. Din TRAIAN, referitor la ÎMPĂRATUL ROMAN
Marcus Ulpius TRAIANUS, CUCERITORUL Daciei;
„CULTUL SĂU a devenit obligatoriu și în noua provincie.
TRAIAN S-A PĂSTRAT ÎN CULTURA MITICĂ A ROMÂNILOR CA UN FEL DE ZEU ,
LEGAT DE RITUALUL ANULUI NOU CÂND SE SERBA PRIMĂVARA ”
(Victor Kernbach-1989)
MIRON COSTIN(30 martie 1633- 1691)
cronicar ROMÂN din Ţara ROMÂNESCĂ Moldovei:
“Stihuri de descălecatul țărâi
Neamul Țărâi Moldovei de unde să trăgănează?
Din ŢĂRÂLE RÂMULUI, tot omul să creadză.
TRAIAN ÎNTÂIU,ÎMPĂRATUL, supuindŭ pre dahi
Dragoș apoi în moldoveni premenindŭ PRE VLAHI
MARTOR ESTE TROIANUL,
șanțul în țara noastră
Și Turnul Săverinului, munteni, în țara voastră.
1 Dahii și dachii tot unii sint (n.a.).
2 Moldovénii nainte de Dragoș-vodă să chema vlahi sau RUMÂNI DE LA RÂM (n.a.).
3 Turnul Săverinul este în Țara Muntenească, unde au fost și POD DE PIATRĂ
PESTE DUNĂRE,DE TRAIAN-ÎMPĂRATUL FĂCUT atunce când au descălecat aceste 2 țări CU RÂMLENII(n.a.).
Și aceste încă dzicŭ că MOLDOVENII SINT DEN RÂMLENI.”
Letopiseţul Ţărâi Moldovei de la Aaron Vodă încoace
de Miron Costin(30 martie 1633- 1691)
cronicar ROMÂN din Ţara ROMÂNESCĂ Moldovei:
”Prédoslovie adecă voroava cătră cititoriul
Fost-au gîndul mieu, iubite cititoriule, să fac létopisețul țărîi noastre
Moldovei din
DESCĂLECATUL EI CEL DINTĂI,CARELE AU FOSTU DE TRAIAN-ÎMPĂRATUL”
”Compunerea lui Miron, preacinstitul mare vornic de Țara-de-Jos:
Neamulǔ Țărâi Moldovii de unde dăradză?
DIN ȚARA ITALIEI, tot omul să creadză.
Fliah întăi, apoi TRAIANU au adus pre acice
Pre strămoșii cestorǔ țări de neamǔ cu ferice.
Răsădit-au țărâlorǔ hotarele toate.
Pre sémne ce stau în véci a să vedea poate.
Elǔ cu vița cestui neamǔ Țara Rumânească
Umplut-au, Ardealul totǔ și Moldovenească.
Sémnele stau de să văd, de dânsulǔ făcute:
Turnulǔ-Severinului să custe-n vremi multe.
Stremoșii Moldoveei adus-au în țară,
Pre ghețâi cu sabiia scoțând din hotară.
Stau sémnele podului cu praguri cădzute
Și Turnulǔ-Severinulǔ de Sevirǔ făcute.
Podulǔ preste Dunăre-n Țara Rumânească”
”Predoslovie, adecă cuvântare dintăi de DESCĂLECATUL ȚĂRÂI CEL DINTĂI[…]
Către cititoriu
”[…]Să înceapă osteneala aceasta, după atâta véci de la discălecatul țărâlor
cel dintăi de TRAIAN ÎMPĂRATUL RÂMULUI , cu câteva sute de ani peste mie
trecute, să sparie gândul.”
-”De neamul moldovénilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor” de Miron Costin
Mai repet odată.Citiți stela funerară a lui Tiberius Claudius Maximus:
”a divo TROIANO(!)
de către Divinul TROIAN (!)”
Pentru că a spus-o Miron Costin acum 400 de ani:
*****************************************
”MARTOR ESTE TROIANUL,
șanțul în țara noastră”
*****************************************
SECTA ”dacistă” contestă isteric INCONTESTABILA ROMANIZARE A DACILOR.
În schimb nu suflă o vorbă despre SLAVIZAREA dacilor din
Bulgaria,Serbia,Ucraina,Slovacia,despre maghiarizarea dacilor…
Adică CEA MAI AVANSATĂ CULTURĂ A ANTICHITĂȚII-STRĂMOȘII NOȘTRI ROMANI,
nu putea romaniza dacii.
În schimb BARBARII veniți din stepele Asiei au putut să-i asimileze .
o singura observatie: nici legiunile lui Traian si nici ale vreunui alt imparat roman nu au ajuns pana pe pamanturile unde este astazi Ucraina… Troianul cu pricina se pare ca e muuuuult mai vechi… cu mii de ani mai vechi!
Mai citiți doamnă,mai citiți și veți descoperi că LEGIUNILE ROMANE AU AJUNS și până pe pământurile unde este azi Ucraina.STRĂMOȘII NOȘTRI ROMANI au ajuns în nordul Deltei Dunării cu peste 100 de ani înainte de TRAIAN.De Consulul TIBERIUS PLAUTIUS SILVANUS AELIANUS ați auzit?
De ce nu ați citit tot ce am postat?Sunt DOVEZI ARHEOLOGICE ale prezenței legiunilor romane acolo:
„Mărimea lui şi o mulţime de MONEDE ROMANE
care au fost găsite lângă el mărturisesc clar că A FOST RIDICAT DE
ÎMPĂRAȚII ROMANI.”-Schafarik
VALUL LUI TRAIAN de sus
ROMÂNIA de Est(Basarabia)azi OCUPAT de Ucraina
VALUL LUI TRAIAN „De Sus” – reprezintă o fortificaţie din
perioada antică târzie. Traversează teritoriul României de Est(Basarabia) de la râul Prut până la Nistru, de la orașul Leova până în preajma orașului Tighina trecând pe lângă satele TROIAN(!!!), Ialpugeni, Caracui, Sărăţica Nouă , Grădişte, Coştangalia, Satu-Nou (Cimişlia), Ciufleşti, Baimaclia, Sălcuţa,Marianovca de Sus, Zaim, oraşul Căuşeni, Chircăieşti, satele COPANCA şi Chiţcani.
Conform datelor lui I. Hîncu, are lungimea de aproximativ 120 km, înălţimea sa iniţială variază între 3-4 m, lăţimea – 10-15 m, fiind secundat de un şanţ săpat spre nord, adânc de 2-3 m.
În prezent Valul are o înălţime de 0,5 m.
VALUL LUI TRAIAN este prima dată atestat documentar la 13 martie 1489.
VALURILE LUI TRAIAN sunt prelungite de “fortificaţiilor lui Adrian” .
Termenul “VAL” provine din limba latină de la cuvântul “VALLUM”.
Prin noţiunea de val se subînţelege acel tip de fortificaţii,
care se constituie dintr-o ridicătură continuă de pământ, de obicei cu un şanţ în partea exterioară, folosită în sistemul LIMESULUI ROMAN (hotarul).
VALURILE LUI TRAIAN din România de Est(Basarabia)au 2 ramificaţii principale: “de jos” şi “de sus”.Înălţimea lor la etapa actuală nu depăşeşte 1,5-3 m.
Conform tradiţiei există opinia, că VALURILE LUI TRAIAN sunt vestigiile construcţiilor defensive din epoca ÎMPĂRATULUI TRAIAN, sau linia de demarcare dintre romani şi aşa-numita „Barbaricum” (lumea „barbară”, neromană).
Importanţa ASIGURĂRII CONTROLULUI ROMAN în zonă rezidă în necesitatea ,protejării culuarului dintre Carpaţi şi Dunăre, zona predilectă a atacurilor îndreptate împotriva Imperiului, a punctelor de îmbarcare de pe litoralul nord-pontic şi, nu în ultimul rând, din considerente economice.
Principiile strategice arătate sunt puse în practică din a II-a jum. a secolului I p. Chr., prin tendinţele de extindere a limes-ului moesic către nordul Mării Negre şi de transformare a acesteia în MARE NOSTRUM.
Astfel de considerente tactice intraseră în vederile strategilor romani încă din secolul I p. Chr., mai cu seamă din timpul guvernării lui TIBERIUS PLAUTIUS SILVANUS AELIANUS.
Urgent! Lucru la domiciliu! Oamenii sunt asa de
blocati intr-o anumita perspectiva, incat nu pot vedea ceea ce este atat de limpede,
deoarece ideile lor, orientate intr-o singura directie, i-au orbit. Aici veti
gasi garantat cea mai serioasa oferta de lucru la domiciliu, cu castiguri
asigurate prin contract legal de comision! Cereti acum detalii la adresa de
email: [email protected]
Traian
O noua oferta de lucru. Curs gratuit si complet de instruire.
Necesar cunostinte minime de calculator si internet. Cerem seriozitate maxima
. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email:
[email protected]
Cautati ce inseamna Ramani cu dar, cititi si vorbim dupa!Aveti nevoie de informatii pe care doar trebuie sa le cautati.Stramosii nostri au avut grija de restul.
Da.STRĂMOȘII NOȘTRI ROMANI au avut grijă să ne lase spre veșnică păstrare Sfânta LIMBĂ ROMÂNĂ și ROMÂNIA.
Cât despre halucinațiile și aberațiile cu ramani-șamani-brahmani,pelasgi,hiperboreeni,arimini,ele asta vor și rămâne:NIȘTE ABERAȚII.
Ia mergi matale să le spui egiptenilor să renunțe la a se închina la Allah și să se întoarcă la venerarea FARAONILOR .Cum ADN-ul,haplogrupul nu le spune că ei NU SUNT URMAȘII ARABILOR?
Ai noroc dacă scapi nedecapitat…
“Dacizatorilor” și ”rumunizatorilor” care contestă(încă)ROMANIZAREA strămoşilor
noştri daci,celor care ÎNCĂ ÎNDRĂZNESC să-i scuipe ruseşte pe STRĂMOŞII NOŞTRI ROMANI le sugerez să mai intre şi într-o biserică.
Acolo vor vedea STRĂVECHIUL VEXILLUM ROMAN reîntrupat în
STEAGURILE BISERICEŞTI ale biruintei numite “prapuri”.
De mii de ani NIMIC NU S-A SCHIMBAT…E și normal să fie așa.
Strămoșii noștri AU FOST CREȘTINAȚI prima dată de Sfântul Apostol ANDREI.
Dar creștinarea în masă a fost posibilă numai datorită
STRĂMOȘILOR NOȘTRI ROMANI,coloniștii creștini aduși de Împăratul Nostru TRAIAN.
Iar Sfântul Nostru Împărat CONSTANTIN CEL MARE a desăvârșit
CREȘTINAREA STRĂMOȘILOR NOȘTRI ROMANI
prin ”Edictum Mediolanense”-”Edictul de la Mediolanum” din ANUL 313 AD.
Dar cum a devenit VEXILLUM ROMANORUM-steagul legiunilor romane,
LABARUM-Steagul Biruinței Creștine din toate bisericile noastre?
Sfântul Nostru Împărat CONSTANTIN CEL MARE a fost GENERAL DE
LEGIUNI ROMANE.
În seara de 27 Octombrie 312 în timp ce legiunile sale se pregăteau de Bătălia de la Podul MILVIAN (peste râul Tibru)cu Împăratul Maxențiu,
Sfântul Nostru Împărat Constantin a văzut pe cer UN SEMN DUMNEZEIESC-
SEMNUL LUMINOS AL SFINTEI CRUCI cu Numele Mântuitorului Iisus Christos și
inscripția ”IN HOC SIGNO VINCES”-”Prin acest semn VEI ÎNVINGE”.
Împăratul a ordonat fierarilor care însoțeau legiunile capână a doua zi să pună în vârful fiecărui VEXILLUM ROMAN acest semn dat de Bunul Dumnezeu.
Sfântul Nostru Împărat CONSTANTIN CEL MARE l-a zdrobit în luptă pe Maxențiu.
Căutați scena Bătăliei de la Podul Milvian și observați vexillum-ul CU SFÂNTA CRUCE în vârf,la fel și SIGNIFERII CU SFÂNTA CRUCE.Aș fi postat eu link-ul dar platforma de aici nu permite.
De aceea VEXILLUM ROMANORUM-
Steagul de luptă al legiunilor STRĂMOȘILOR NOȘTRI ROMANI a devenit
”STEAGUL BIRUINȚEI” creștine asupra păgânismului.
VEXILLUM ROMANORUM CREȘTIN a fost numit ”LABARUM”.
Căutați monedele ROMANE emise de Sfântul Nostru Împărat CONSTANTIN
CEL MARE în care pe revers apare LABARUM ROMANORUM
străpungând un șarpe,simbolizând PĂGÂNISMUL ÎNFRÂNT .
LABARUM cu SEMNUL LUI CHRISTOS într-o cunună a victoriei:
Monedă bătută de legionarul ROMAN VETRANIO.
Pe revers acesta apare susținând 2 LABARUM-uri-STEAGURILE BIRUINȚEI CREȘTINE.
Împăratul Honorius ținând un LABARUM-STEAGUL BIRUINȚEI CREȘTINE cu inscripția :
”ÎN NUMELE LUI CHRISTOS VEI ÎNVINGE VEȘNIC”
Şi da.
NOI ,ROMÂNII, SUNTEM URMAŞII ROMEI!
VEXILLUM ROMANORUM
DRAPELUL,STEAGUL DE LUPTĂ al LEGIUNILOR ROMANE
este strămoșul STEAGULUI BIRUINȚEI din bisericile NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC.
Căutați imagini cu PRAPURII ROMÂNEȘTI STRĂMOȘEȘTI,
STEAGURILE BIRUINȚEI CREȘTINE și vă veți convinge.
Nimeni nu neaga continuitatea Romana nici civilizatia lor de catre Romani. Cea ce noi descoperim prin Daci, sunt radacinile cele mai adanci si un bagaj de valori inscrise in piatra.
Labarum este format din litere grecesti.
Crestinizarea a fost posibila datorita imperiului Roman, e drept. Asta dovedeste opinia generala a Daciei fata de Romani, erau foarte onorati sa-i aibe ca civilizatori. Totusi, ramane de vazut ca noi suntem una dintre singurele natii antice cotropite de Imperiul Roman care a pastrat limba vorbita. Mie mi se pare ca a fost mai degraba o ocupatie decat o cucerire, cum a fost in Galia etc. Si nu se pare ca dacii au fost asimilati ci exista continuitate.
Propaganda cu Romani a fost ca sa ii inalte pe oamenii plebegiei Transilvanene de sub ocupatie Magyara la statutul de oameni civilizati. Ei erau mai daci ca toata Romania, ei erau dacii liberi care au fugit de la ocupatia Romana.
Dar noi nu suntem experti.
Domnule aveți probleme să vă exprimați în limba română?
Mie îmi pare că sunteți cam…MAGYAR.
Chiar nu vă auziți ce aberații spuneți?Ei erau ”daci liberi” care au fugit de unde?Stați prost cu geografia,spațiul de ROMANIZARE MAXIMĂ au fost tocmai PROVINCIILE ROMANE Dacia Apulensis,Apullum (Alba-Iulia)sediul LEGIUNII a-XIII-a GEMINA și Dacia Porolissensis,Potaissa(Turda),sediul LEGIUNII a-V-a MACEDONICA.
Adică exact INIMA ROMÂNIEI,Țara ROMÂNEASCĂ a Ardealului.
Și aveți dreptate.Nu sunteți expert.
Ba și mai mult,habar nu aveți despre ce vorbiți.
Cine făcea ”Propagandă cu Romani” ?Țăranii români?
ȚĂRANII ROMÂNI analfabeți ,strămoșii noștri,
făceau ”Propagandă cu Romani” ?
Strămoșii noștri atunci când spuneau străinilor cu mândrie că SUNT ROMÂNI,URMAȘI AI ROMEI Împăratului Nostru TRAIAN,
făceau ”Propagandă cu Romani” ? ?
Jan Laski, episcop de Gnezno(1514):
„…căci EI(locuitorii Moldovei) SPUN că
SUNT OSTAŞII DE ODINIOARĂ AI ROMANILOR”
Alooo!Se aude?”EI (strămoșii noștri)SPUN că
SUNT OSTAŞII DE ODINIOARĂ AI ROMANILOR!
Pierre Lescalopier vizitează Transilvania în 1574 :
„ROMÂNII SE CONSIDERĂ ADEVĂRAŢI URMAŞI AI ROMANILOR,
iar limba lor o numesc „ROMÂNEASCĂ” („ROMANECHTE”).”
Asta ziceau străbunii noștri !Că SUNT ROMÂNI,URMAȘI AI ROMEI !
Strămoșii noștri știau că:
”RUMÂN este un nume schimbat în cugetarea anilor
de la ROMAN…»( Miron Costin)
Și este evident că ROMÂNIA ”este un nume schimbat
în cugetarea anilor” DE LA ROMANIA,
Terrae ROMANORUM,Țara ROMANILOR.
Nu venim de la Roma 100%. Exista continuitate a geneticii si un minim a culturii. Si nu sunt magyar.
Exista argumente destule ca sa vedem posibila continuitatea. Au fost legiuni de daci, cum se stie foarte bine asta. Sa spuneti ca nu au existat daci nici o data mi se pare o pierdere de timp. Gasiti altceva sa faceti cu timpul dumneavoastra. Aveti un portfolio destul de lung de dovezi al opiniei straine despre romanitatea daciei si revine la irelevanta comparat cu ce se descopera in ziua de astazi in Dacia.
Nu stiu ce agenda urmariti, dar ma bucur ca va limitati la comentarii de 2 lei pe un site de discutii.
Dacă nu sunteți maghiar sigur SUNTEȚI ANALFABET pentru că răspunsurile dumneavoastră parcă sunt create cu ”Google translate”.Sunteți AGRAMAT.
Nu venim de la Roma 100%.Nici NU A SPUS nimeni asta.
Unii din noi chiar poartă SÂNGELE ROMANILOR în ei.
Dar asta este irelevant.Nu ADN-ul te face dac.
NU ADN-ul,NU GENELE,NU ”haplogrupurile” ne fac ROMÂNI.
Limba,credința,istoria,tradițiile,acestea NE FAC ROMÂNI !
Suntem URMAȘII CULTURALI AI ROMEI:limba Romei-LIMBA ROMÂNĂ e limba noastră și NU limba dacilor.
CREDINȚA ROMEI-CREȘTINISMUL e credința noastră și NU credința păgână a dacilor.
Deci NU EXISTĂ NICIO CONTINUITATE DACICĂ.
Există O CONTINUITATE ROMÂNEASCĂ bazată pe etno-geneza daco-ROMANĂ,rădăconă dacă în care împăratul Nostru TRAIAN a înfipt NOBILUL ALTOI ROMAN.
Înțelege, că pentru a susține o continuitate PUR DACICĂ ar
trebui să demonstrați că a existat O CONȘTIINȚĂ NAȚIONALĂ DACICĂ.
Adică O IDENTITATE DACICĂ asumată de strămoșii noștri.
Puteți demonstra așa ceva?
CONȘTIINȚĂ NAȚIONALĂ
DACICĂ este admirabilă, e sublimă, putem zice,
dar LIPSEȘTE CU DESĂVÂRȘIRE.
”Aveti un portfolio destul de lung de dovezi al opiniei străine despre romanitatea daciei”
Ei na! Dimitrie Cantemir,Grigore Ureche ,Miron Costin,Ion Neculce,Nicolae Milescu Spătarul,Vasile Lupu,Constantin Cantacuzino,mitropoliţii Varlaam şi Dosoftei,ERAU STRĂINI?
Mai degrabă dumneata care CHINUIEȘTI Sfânta noastră LIMBĂ ROMÂNĂ în ultimul hal,dumneata EȘTI TOTAL STRĂIN de neamul nostru românesc!
TOŢI cronicarii medievali ROMÂNI evocaţi mai jos au spus clar:
SUNTEM ROMÂNI
urmași AI ROMEI Împăratului nostru TRAIAN!!
(și nu ”DACI” sau ”RUMUNI” PURI IMPOSIBIL DE ROMANIZAT”)
Întrebaţi-vă de ce NICIUNUL DINTRE CRONICARII ROMÂNI CITAȚI mai jos nu este nici măcar pomenit de RUSIFICATORII ”daciști”-”rumuniști”!
Iată ce nu veți auzi niciodată în PSEUDO-documentarele clocite la Moscova:
Lecții de ROMÂNISM și ADEVĂR ISTORIC
« UITAREA » DE TIP RUSESC, selectiv, loveşte din nou :
”dacizatorii-rumunizatori” I-AU ”UITAT” pe TOŢI CRONICARII ROMÂNI !
Dimitrie Cantemir(1673-1723),
Grigore Ureche(1590-1647) ,
Miron Costin(1633- 1691),
Ion Neculce(1672- 1745),
Nicolae Milescu Spătarul(1636 -1708),
Vasile Lupu(1595 – 1661),
Constantin Cantacuzino( 1639-1716),
mitropoliţii Varlaam (1585 – 1657) şi Dosoftei( 1624 – 1693)
TOŢI cronicarii medievali ROMÂNI evocaţi aici au spus clar:
SUNTEM ROMÂNI urmași AI ROMEI Împăratului nostru TRAIAN !
(și nu ”DACI” sau ”RUMUNI” PURI IMPOSIBIL DE ROMANIZAT”)
ba baiatule esti prost gramada nu ai nici un pic habar de istorie, de scoala ARDELEANA ai auzit????? sti de ce au permis unirea tarilor Romanesti marile puteri ale vremi????? ia mai citeste dracu o carte ca esti handicapat mintal mai mergi dracu la scoala si poate o sa afli cine a schimbat nitel istoria ca sa ne putem uni.
Din categoria ABERAȚIILE Sectei ”dacizaților” DE MOSCOVA:
”latina se vorbea doar într-o mică regiune din nord pe nume LATINIUM și era folosită doar în SENATUL ROMAN”
Și acum să-l alfabetizăm pe bietul creier spălat de Sectei ”dacizaților” DE MOSCOVA:
Deci ,SCRIAU ÎN LATINĂ strămoșii noștri ROMANI?
Da au ba ?
Analiza celor PESTE 4000 de inscripţii descoperite până acum în Dacia
TRAIANĂ-ROMÂNIA, arată preponderenţa zdrobitoare a vorbitorilor de latină.
Doar 40 de inscripţii sunt în limba greacă şi 7 în palmirenă.
Din cele 3000 de antroponime atestate în inscripţii,
74% sunt italice romane, 14%sunt greco-orientale, 4% sunt ilire, 4%celto-germanice, 2% traco-moesice, 2% semitice, iar restul de alte origini.
La Ulpia Traiana Sarmizegetusa procentul de cognomina latine este de 76%,
iar la Apulum de 72 %, ceea ce dovedeşte caracterul profund roman al oraşelor provinciei Dacia TRAIANA .
Deci ,SCRIAU ÎN LATINĂ strămoșii noștri ROMANI?
Da au ba ?
asta nu dovedeste dovedeste decat ca individul era comandant sau o persoana de rang inalt iar aia erau singuri care vorbeau latina fraiere cu cioc iar pentru cultura ta generala italieni din nord nu se inteleg cu aia din sud, intrebare , de ce? ca doar provine din latina ………..nu? iar noi putem intelege spre exemplu ce zice un …… sa zicem un albanez(am invatat sa vorbesc in 2 saptamani) sau un ……..machedon,sarb sau chiar un italian sau spaniol ce dovedeste asta in conditiile in care spanioli nu considera limba lor provenind din latina
”italieni din nord nu se inteleg cu aia din sud”
Aberație sinistră.Chiar crezi toate porcăriile pe care ți le livrează SECTA ”dacistă” la foc automat?
”dacii sunt singuri care nu sunt reprezentați în genunchi pe nici un basorelief sau grup statuar”??????
Măi omule,trezește-te!
De ”Columna lui TRAIAN” ai auzit?Ei acolo strămoșii noștri daci SUNT REPREZENTAȚI ÎN GENUNCHI în fața strămoșilor noștri romani.
”Decebal este singurul rege înfrânt care nu este reprezentat cu capul tăiat”
Încă odată te întreb:de ”Columna lui TRAIAN” ai auzit?
Într-una din scenele de sus un suport purtând CAPUL tragicului nostru Rege Decebal este ținut de doi LEGIONARI ROMANI și este prezentat dacilor dintr-o cetate.
Scena a fost răzuită în Evul Mediu când și statuia Împăratului Nostru TRAIAN a fost topită și înlocuită cu o statuie a Sfântului Apostol Petru.
Așa au fost ordinele Papei de atunci.
Dar gravorii medievali apucaseră să deseneze TOATE basoreliefurile și de aceea putem vedea și azi cum era originalul.
Iată reflectarea scenei ÎNCHINĂRII strămoșilor noștri
daci(după înfrângerea în primul război daco-roman) în fața ÎMPĂRATULUI NOSTRU TRAIAN
la Dio Cassius în ”Istoria ROMANĂ” și
la Stolnicul Constantin Cantacuzino în ”Istoria Țării Rumânești” :
Istoria ROMANĂ – Cassius Dio :
”[DECEBAL]MERSE LA TRAIAN, CĂZU LA PĂMÂNT SPRE A I SE ÎNCHINA ȘI AZVÂRLI ARMELE.
Despre toate acestea [Traian] trimise solie Senatului,
pentru ca și Senatul să întărească pacea. După ce rândui acestea și LĂSĂ OASTE LA SARMIZEGETUSA, punând străji și în restul țării,el se întoarse în Italia.”
”Istoria Țării RUMÂNEȘTI ” – Constantin Cantacuzino :
„Și așa (DECEBAL-nota mea)
VIIND ȘI EL ÎNSUȘI LA ÎMPĂRATUL,
la pământ plecându-se, S-AU ÎNCHINAT ÎMPĂRATULUI. ”
Istoria ROMANĂ- Cassius Dio LXVIII 10, 1–2:
”Trimișii lui Decebal fură aduși în Senat.
Ei puseră armele jos, își legară mâinile în felul prinșilor de război și rostiră câteva cuvinte de implorare.
În chipul acesta îi înduplecară la pace și-și luară înapoi armele.
TRAIAN își sărbători triumful și fu numit „DACICUS“.”
(Fontes Historiae DacoROMANIAE, I, p. 687–691)
”Istoria Țării RUMÂNEȘTI ”- Constantin Cantacuzino :
”Așa deci în Italia TRAIAN întorcându-se, solii lui Decheval
cu dânsul i-au adus, pre carii înaintea a tot sfatului romanu ducându-i, armele lor acolo ș-au lepădat, și mâinile strângându-și în chipul robilor, mult și cu multe cuvinte s-au rugat, și așa pacea făcându-și, iară le-au dat armele și
s-au dus.”
Caută redarea scenei pe ”COLUMNA LUI TRAIAN”-fotografiile după mulajele lui Conrad Cichorius.
Eu am link-ul dar aici NU AVEM VOIE să postăm link-uri.
Tastează cuvintele cheie:
054 Conrad Cichorius și 055 Conrad Cichorius
și vei vedea basorelieful.
ROMANIZAREA DACILOR
a început de la O MÂNĂ ÎNTINSĂ DE ROMANI ÎNVINȘILOR.
Caută pe net cuvintele cheie:
Sarcophage Soumission des sarmates Museo Pio-Clementino Vatican
Priviți basorelieful de mai jos,atenție la personajul CU PILEUS sau la MÂNA ÎNTINSĂ DE ROMAN personajului care protejează un copil.
Așa a început ROMANIZAREA strămoșilor noștri daci.
De la O MÂNĂ ÎNTINSĂ DE ROMANI ÎNVINȘILOR.
SIMBOLISTICA MÂINII ÎNTINSE ÎNVINȘILOR este evidentă.
Din câte se vede Columna TRAIANĂ-
CERTIFICATUL DE NAȘTERE al poporului nostru român,
le este străină celor din SECTA „dacizatorilor” DE MOSCOVA.
Bătălia de la Tapae -anul 88 p.Chr.Dio Cassius:
„Şi dând lupta cu duşmanii la Tapae măcelări pe cei mai mulţi dintre ei.
Între duşmani se afla şi VEZINAS care venea, ca demnitate, îndată după Decebal;
PENTRU CĂ NU PUTEA SCĂPA CU FUGA,
EL SE TRÂNTI LA PĂMÂNT,
CA ȘI CUM AR FI MURIT ;
şi astfel rămase nebăgat în seamă,
iar ÎN TIMPUL NOPȚII A FUGIT.”
(Dio Cassius-Istorie ROMANĂ, LXVII, 10, 2)
”Decebal este singurul rege înfrânt care nu este reprezentat cu capul tăiat”
Iată și scena de pe ”Columna lui TRAIAN” în care CAPUL tragicului nostru Rege Decebal este ținut de doi LEGIONARI ROMANI și este prezentat dacilor dintr-o cetate.
Tastează cuvintele cheie:
108 Conrad Cichorius și vei vedea cum arată astăzi scena după ce a fost răzuită parțial.
Pentru a vedea GRAVURA scenei cu CAPUL LUI DECEBAL
făcută ÎNAINTE de distrugere tastează
digi(punct)ub(punct)uni-heidelberg(punct)de/diglit/bartoli1673/0117
Deci,SCRIAU ÎN LATINĂ strămoșii noștri ROMANI ?
Da au ba?
Cei ”dacizați” de Moscova tot nu mi-au răspuns:
Când mergeți la supermarket și căutați mirodenii pentru friptură căutați la raft MIZELA(numele dacic) sau CIMBRU ?
Mergeți la cules de DUODELA(numele dacic) sau de MUȘEȚEL?
Sau DOAR REFUZAȚI să comentați SUTELE DE DOVEZI ARHEOLOGICE pe care le-am prezentat?
Cât ați ANALIZAT până acum din ce s-a prezentat?”DOAR 14%”?
Sau nici măcar cât PROCENTUL MINCINOS al ”dacizatorilor” de Kremlin?
Se întorc în groapă STRĂMOȘII NOȘTI ROMANI ce-și dorm somnul de veci SUB LESPEZILE ale căror fotografii REFUZAȚI să le luați în calcul.
Dar ce ar mai rămâne din ”dacism” dacă ”dacizatorii” AR ACCEPTA EVIDENȚA ??????
Mai grav,cei ”dacizați” de Moscova au râspândit pe internet MINCIUNA ABJECTĂ că STRĂMOȘII NOȘTRI legionari ,veterani și coloni ROMANI ”nu știau limba latină”!!!
Îi întreb atunci pe membrii SECTEI RUSEȘTI a ”dacizaților”:
Deci ,SCRIAU ÎN LATINĂ strămoșii noștri ROMANI?
Da au ba ?
DIANAE
SANCTAE
Marcus Lucceius
Felix procurator
Augusti nostri
Această inscripție este dedicată Zeiței DIANA-DIANAE SANCTAE,adica DIANA SÂNTA(Sfânta Diana)-SÂN-DIANA-SÂNZIANA de astăzi din povești.
Deci ,SCRIAU ÎN LATINĂ strămoșii noștri ROMANI?
Da au ba ?
Pe un bloc cu inscripţie, Sarmizegetusa Regia
(Grădiştea de Munte, jud. Hunedoara),1980, Începutul sec. II d. Chr.
s-a găsit și DOVADA ÎN PIATRĂ lăsată de LEGIUNEA VI FERRATA
Deci ,SCRIAU ÎN LATINĂ strămoșii noștri ROMANI?
VORBEAU sau nu LATINA LEGIONARII ROMANI ?
Da au ba ?
Dis Manibus
Iulio Secundo exploratori, stipendiorum XXXII
domo Agrippinensi
vixit annis LV.
Heres faciendum curavit
„Zeilor Mani. Lui Iulius Secundus, cercetaş, (decedat) după un serviciu militar de 32 de ani, originar din (colonia) Agrippinensis, a trăit 55 de ani.
(Moştenitorul) s-a îngrijit să se ridice (monumentul)”.
Iulius Secundus a fost militar într-o trupă de cercetaşi, numerus
exploratorum Germanicianorum, recrutată probabil de Traian din trupele din Germania inferior şi pusă să păzească valea care ducea spre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.
Decedatul era originar din colonia Claudia Ara Agrippinensis, astăzi Köln.
Inscripţia se referă numai la el, dar pe stelă este reprezentată întreaga
familie înmormântată în acelaşi loc.
Stela funerară de mai sus a fost descoperită la Orăştioara de Sus (jud.
Hunedoara), 1957 .
Stela este compusă din trei registre. În cel superior este reprezentată în
centru o rozetă într-un fronton triunghiular, încadrată de elemente vegetale şi de doi păuni ciugulind din ciorchini de strugure; în al doilea, într-un medalion rectangular încadrat de colonete cu capiteluri vegetale se disting busturile a trei defuncţi: un bărbat, o femeie şi un copil; al treilea registru cuprinde câmpul inscripţiei, încadrat de asemenea de două colonete.
Deci ,SCRIAU ÎN LATINĂ strămoșii noștri ROMANI?
Da au ba ?
Libero Patri deo
Publius Aelius Marcianus decurio coloniae
Napocensis pro sua et suorum Votum solvit libens merito
Acest altar era închinat lui Liber Pater, grecul Dionysos, zeul vinului de
către un decurion (membru în senatul local, ordo decurionum) al coloniei Napoca, Publius Aelius Marcianus, pentru sine şi ai săi. Altarul atestă statutul de colonia al oraşului, primit sub împăratul Marcus Aurelius (161-180 d. Chr.) sau Commodus (180-192 d. Chr.), oraşul numindu-se colonia Aurelia Napoca.
Altarele votive erau atât ele însele, ca monument, ofrande aduse zeilor,
însă puteau servi şi drept suport pentru ofrande. Pe partea superioară a lor, numită focus, erau depuse diverse ofrande (miere, vin, lapte, fructe, mirodenii şi altele). Altarele puteau fi depuse atât în interiorul templelor zeului respectiv, cât şi în curtea lui, într-o aedicula simplă, la răscruce de drumuri, într-o poiană sau în vila proprie. Pe partea anterioară a altarelor se afla inscripţia, care conţinea numele persoanei sau al persoanelor care au făcut dedicaţia, funcţia lor în cadrul comunităţii, dacă deţineau vreuna, sau, în cazul unui soldat, trupa din care acesta făcea parte. Inscripţia se închidea cu formule standard, de exemplu ocazia care a determinat ridicarea altarului:
în urma unui vis (ex visu), în sănătatea cuiva, (pro salute), urmate de
specificaţia că, dedicantul a îndeplinit acest legământ cu plăcere şi pe merit (votum solvit libens merito).
Deci ,SCRIAU ÎN LATINĂ strămoșii noștri ROMANI?
Da au ba ?
„Moldovenii se trag, după cum am văzut, din daco-geţi amestecaţi cu COLONIȘTI ROMANI de unde le-a rămas şi numele de RUMÂNI sau ROMÂNI,
după cum ÎȘI ZIC EI”.
N. V. Laşcov
„Moldovenii sau ROMÂNII constituie marea majoritate a populaţiei Basarabiei.
Înrudirea strânsă a limbii moldoveneşti cu limbile de origine latină, şederea prelungită a
legiunilor romane în aceste părţi, ÎNSĂȘI NUMELE DE ROMÂNI nu lasă să subziste
nici o îndoială asupra originii acestei naţiuni care o leagă de populaţiile
care au locuit în Moesia sau Dacia LUI TRAIAN şi COLONIȘTII ROMANI .
Ei vorbesc o latină stricată.
Limba lor este însă mai apropiată de VECHEA LIMBĂ A ROMANILOR
decât chiar limba italiană”.
P. Kruşevan , la 1903
Iată cum îl descria acelaşi P. Kruşevan pe ţăranul ROMÂN basarabean:
”trăsăturile deosebit de fine care indică o rasă veche, nobilă.
Aici noi întâlnim feţe cu tăietură caracteristică, daco-ROMANĂ care ne amintesc sculpturile antice DIN EPOCA LUI TRAIAN.
Profilul fin, energic, fruntea înaltă, nasul acvilin ROMAN, părul negru, buclat, ochii negri, capul mândru aşezat pe umeri,
toate acestea ne amintesc FIGURILE DIN FORUL ROMAN .”
Despre româncele din Basarabia:
„Femeile moldovence, de asemenea, AU PĂSTRAT TIPUL ROMAN
care câteodată ni-l aminteşte pe acela AL ITALIENCELOR cu ochi negri şi TRĂSĂTURI DE MATROANĂ ROMANĂ”,
apoi continuă cu înşiruirea obiceiurilor comune basarabenilor şi italienilor, inclusiv DESENELE DE PE COVOARE
„care au zburat DE PE MALURILE TIBRULUI(adică DIN ROMA) pentru a se opri pe acelea ale Dunării şi Nistrului”.
(Basarabia, geografia, istoria,statistica şi culegere de literatură).
Exclusiv pentru cei care vor bani! Oferim tuturor cel mai nou sistem de colaborare part-time la domiciliu! Castiguri garantate prin contract de comision! Activitatea este usoara si relaxanta! Oamenii au inceput deja sa castige bani! Cereti chiar acum mai multe detalii la adresa de email: [email protected]
Întrebări pe care ”DACII” și ”RUMÂNII” ”neromanizați și neromanizabili”
ar trebui să și le pună în fața oglinzii:
În ce țară trăim?
În ROMÂNIA.Ce înseamnă ROMÂNIA?
ROMA înseamnă.
Terrae ROMANORUM.Pământul ROMANILOR.Țeara ROMÂNEASCĂ.
Din ce popor facem parte?
Din POPORUL ROMÂN.
Ce înseamnă ROMÂN?
ROMAN înseamnă.ROMA înseamnă.
Ce limbă vorbim?
LIMBĂ ROMÂNĂ.
Ce înseamnă limba română?
ROMANĂ înseamnă.Limba ROMANILOR.
Limba LATINILOR.
ROMAN înseamnă. ROMA înseamnă.
O știau și o spuneau CU SUTE DE ANI ÎN URMĂ strămoșii
noștri,trebuie să bage la bostane și SECTA ANTI-ROMÂNEASCĂ deghizată sub
HIDOASA și MINCINOASA MASCĂ a ”dacismului” și mai nou a „rumânismului” de Rusia:
”RUMÂN este un nume schimbat în cugetarea anilor de la ROMAN…»
( Miron Costin 1633-1691)
Spuneți-le și tovarășilor ANTI-ROMÂNI camuflați fariseic sub masca ANTI-ROMANĂ :
DA,ROMÂN,ROMAN înseamnă. TRAIAN înseamnă. ROMA înseamnă.
Te-au spalat bine pe creier.
Nu-i spui și lui Mihai Eminescu-ROMÂNUL ABSOLUT că e spălat pe creier?
“DA,DE LA ROMA VENIM,
scumpi şi iubiţi compatrioţi,
Din Dacia TRAIANĂ”.
-Mihai Eminescu,Curierul de Iaşi 17 noiembrie 1876
„aceasta e morala și neînduratul adevăr PE CARE NICI UN ROMÂN NU TREBUIE SĂ-L SCAPE DIN VEDERE; nouă, generațiunilor în viață ne-a căzut sarcina măreață de a dovedi că
BUNĂ A FOST PRĂSILA
CE TRAIAN A SĂDIT PE PĂMÂNTUL DACIEI
și că nu în zadar au luptat strămoșii noștri veacuri de-a rândul .”
”MISIUNEA NOASTRĂ CA STAT”
-Mihai Eminescu, Timpul, 2 noiembrie 1879
„AM RĂMAS ROMÂNI,
pentru că NU NE-AM PUTUT DESPĂRȚI DE AMINTIREA ROMEI”
Nicolae IORGA
Nu-i spui și lui Nicolae IORGA că e spălat pe creier?
”RUMÂN este un nume schimbat în cugetarea anilor de la ROMAN…»
( Miron Costin)
Existența ”Daciei noastre” ca țară s-a încheiat în anul 106.
De atunci aici este ROMANIA(numele Imperiului Roman de Răsărit),ȚARA
ROMANILOR,nume schimbat în sute de ani în ROMÂNIA,ȚARA ROMÂNILOR.
Este de-a dreptul sinistră aberația asta cu ”dutch”(olandez)=”deutsch
(german)= daci
Ce fel de ”Dacie” ar putea fi Danemarca,Olanda și Germania,țări vorbitoare de
limbi nordice,care NU AU NICI O LEGĂTURĂ CU LIMBA ROMÂNĂ,o limbă latină,cea mai
latină dintre limbile ROMANICE.
Limba ROMÂNĂ,noi,ROMÂNII și MAMA ROMÂNIE,toate acestea își poartă
ROMANITATEA(originea romană)chiar în nume.
Despre ce ”Dacie” poate fi vorba când niciunul dintre strămoșii noștri nu se
declara dac,CI ROMAN,urmaș al Romei Împăratului nostru TRAIAN.
Ce fel de ”daci” mai erau aceia care vorbeau în limba romanilor,scriau în limba
romanilor și își botezau copii cu NUME ROMANILOR?
Însuși Poporul nostru Român s-a născut ROMAN și CREȘTIN.
Pentru că Sfântul Apostol Andrei a fost doar vestitorul creștinismului.
Sfântul Nostru Împărat CONSTANTIN a fost cel care a impus creștinismul în tot
imperiul roman,deci și în provincia Dacia TRAIANĂ pe care a recucerit-o din
ghearele hoardelor barbare ale goților.
Câte dovezi vreți?10?100?1000?
Nu-mi ajunge tot site-ul să le postez!Poftim doar două.Cronicile vorbesc de la sine:
Croatul Ante Verančić precizează în 1570 că « Vlahii » din Transilvania,
MOLDOVA şi ŢARA ROMÂNEASCĂ se desemnează ca « ROMANI »:
„…Valacchi, qui se ROMANOS nominant…„
“Gens quae ear terras (Transsylvaniam, MOLDAVIEM et Transalpinam) nostra
aetate incolit, Valacchi sunt, eaque a ROMANIA ducit originem, tametsi nomine longe alieno…“
/Transsylvaniae, MOLDAVIAE et Transaplinae, in Monumenta Hungariae
Historica, Scriptores; II, Pesta, 1857, p. 120/
Francezul Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în
MOLDOVA, ŢARA ROMÂNEASCĂ şi cea mai mare parte a Transilvaniei,
“ se consideră adevăraţi urmaşi ai ROMANILOR şi-şi numesc limba
“ROMÂNEŞTE”, adică ROMANA”
“Tout ce pays: la Wallachie, la MOLDAVIE et la plus part de la Transylvanie,
a esté peuplé et
des colonies ROMAINES du temps de TRAJAN L`EMPEREUR …
Ceux du pays se disent vrais successeurs des ROMAINS
et nomment leur parler ROMANECHTE, c’est-à-dire ROMAIN … ”
Realizezi ca insusi Traian a spus inainte de declansarea atacului impotriva Daciei: „Ma intorc in tara strabunilor mei”. Intr-o lume catolica, unde Europa avea o singura voce, cea a Papei, tarile romanesti trebuia sa-si pastreze o anumita poarta deschisa la Roma pentru a avea sprijinul lor in luptele cu otomanii. Din pacate, acest sprijin nu a venit niciodata si a trebuit sa ne descurcam singuri.
Ce pot sa spun este ca nu poti sa-ti dai cu parerea noastra ca neam, cunoscand doar istoria primara. Exista vreo dovada clara ca Dacia a disparut? Unde? A disparut Dacia atat de mult incat romanii ne-au facut zeci de statui in Roma antica. A disparut Dacia atat de mult, incat Roma a fost condusa de doi Daci, unul dintre imparati fiind pus acolo de legiunile aflate in lupta. A incetat Dacia sa existe? Unde? Cum?
Sa spui ca dupa anul 106 nu a mai existat Dacia, ci doar Romania, denota faptul ca esti paralel cu Istoria Romaniei (chiar si aia falsificata si manipulata sute de nai de Roma). Romania a fost numele dat in 1866, atunci cand au existat doua curente care au decis istoria scrisa pana astazi:
1. Fanii papei si ai imperiului roman
2. Fanii istoriei stravechi.
Normal ca „mai marii” poporului au ales calea cea mai influenta si mai favorabila…care pana la urma este un paradox. Si cand spui ca ca esti urmas al Romei, defap[t te intorci tot la noi. Cei care au infiintat Roma au fost tracii din Troia, conform propriei legende.
(Asa ca lasa manualele de istorie si invata mai mult decat se pune pe bancile scolii)
”Traian a spus înainte de declanșarea atacului împotriva Daciei:
„Mă întorc în țara străbunilor mei”.”
NU domnule.Împăratul Nostru TRAIAN NU A SPUS așa ceva.
Este o intoxicare promovată agresiv de ”dacizatorii” Moscovei în mediul online.Manipulatorii pretind că citează din cronica scrisă de Împăratul Nostru TRAIAN însuși.Minciună nerușinată!
”De bello Dacico” nu a fost(încă)descoperită.Citatul este deci UN FALS ORDINAR și O INTOXICARE mizerabilă.
Si atunci explica-mi si mie cum de la studiile ADN Italienii au 15-20% din trasaturile noastre si sunt inruditi cu noi, iar noi ne respectam „rasa” in proportie de 85% de la aproape 2000 de ani dupa presupusa „moarte” a Daciei? Daca te ducea capul putin taceai din gura si nu mai intrai cu propaganda ta idioata.Obisnuieste-te cu faptul ca Tracii au fost pe pamantul Italiei de astazi pentru a infiinta alaturi de altii, Roma din trecut si Italia de astazi. O spun ei, o spunem noi, o spun grecii, o spune comunitatea internationala ca limba si scrierea noastra este cea mai veche. Treci peste si gaseste-ti un scop in viata, altul decat sa stai toata ziua pe net si sa folosesti idiotenii de genul „intoxicare” sau „Traian al nostru”. Nu exista un Traian al nostru…exista un om tras din traci care a ajuns la carma imperiului roman, in jurul al carui columna sunt pozitionati dacii care ii vegheaza imperiul.
Da domnule.„TRAIAN AL NOSTRU”.Împăratul Nostru TRAIAN.
”TRAIAN S-A PĂSTRAT ÎN CULTURA MITICĂ A ROMÂNILOR
CA UN FEL DE ZEU,
legat de ritualul Anului Nou, când se serba primăvara”
Victor Kernbach-Dicționarul de mitologie
generală, Miturile esențiale , Universul mitic al ROMÂNILOR
Dar de unde știe asta creierele spălate cu detergentul rusesc ”Dac pur”?
”daciștii” de Moscova AU MINȚIT când ”AU UITAT” de
”Plugușorul Românesc” și de ”BĂDICA TROIAN” adică de Împăratul Nostru TRAIAN GLORIFICAT în colinde de 2000 de ani de STRĂMOȘII NOȘTRI până astăzi!
Colindele noastre străvechi spulberă ABERAŢIA RUSEASCĂ
ANTI-ROMÂNEASCĂ numită « Noi NU suntem urmaşii Romei”.
Soluţia „dacizatorilor” de Moscova?
Aţi ghicit…”daciștii” de Moscova „AU FĂCUT UITAT” şi „Pluguşorul”
Şi unde este cel mai popular şi azi „Pluguşorul”?
În ESTUL ROMÂNIEI.
Ca să vezi.Tocmai la…”dacii liberi”,geţi,costoboci,carpi,roxolani.
Aceia „puri”genetic,”neocupaţi”,”neasimilaţi”,”nelatinizaţi”,
”neromanizaţi”.
Probabil tocmai cei ai căror strămoşi locuiau în acei
închipuiți 86% din Dacia pretins „neatinşi” de Roma Bunelului NOSTRU Traian.
PLUGUȘORUL ROMÂNESC
Aho, aho copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi.
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
Ia mai mânaţi, măi, hăi, hăi…
S-A SCULAT MAI AN,
BĂDICA TRAIAN
Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat,
Cu şeaua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frâu de mătase,
Împletit în şase,
Cât viţa de groasă,
El în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Să aleagă-un loc curat,
De arat şi semănat.
Şi-a pornit într-o joi,
Cu un plug cu doispreceze boi.
Boi boureni,
În coadă codălbeni,
În frunte ţintăţei,
Ia mai mânaţi, măi, flăcăi, hăi, hăi…
La lună, la săptămână,
Îşi umplu cu aur mâna.
Şi el vru să vadă,
De-i dete Dumnezeu roadă.
Era-n spic cât vrabia,
Era-n bob cât trestia.
Ia mai mânaţi, măi, hăi, hăi…
TRAIAN IUTE S-A ÎNTORS
Şi din grajd alt cal a scos,
Un alt cal mai năzdrăvan,
CUM ÎI PLACE LUI TRAIAN,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce dau sporul la fugit.
TRAIAN IUTE A-NCĂLECAT,
La Ţinchin a apucat
Şi oţel a cumpărat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerători tari.
Şi-altele mai mititele,
Pentru fete ocheşele
Şi neveste tinerele.
De urat, am mai ura,
Dar mă tem că va-nsera,
Pe aici, pe la dumneavoastră,
Departe de casa noastră.
Şi ne-aşteaptă şi-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu pâine caldă pufoasă,
Cu vinul de viţă-aleasă,
Cu Cotnar de Drăgăşani,
La anul şi la mulţi ani!
În LATINA STRĂMOȘILOR NOSTRI ROMANI urarea
”La Mulți Ani” se spunea ”AD MULTOS ANNOS”.
Română:”La Mulți Ani !”
Latină:”AD MULTOS ANNOS !”.
*
“Pluguşorul ROMÂNESC” este reiterarea unei binecuvântari de
început (Callendae/ Carinda, Corindă, Cărindar)
ÎNCEPUTUL STRĂMOȘILOR NOȘTRI ROMANI în Dacia odată cu Împăratul Nostru TRAIAN.
Un TRAIAN ÎNTEMEIETOR,Descălecător(vezi Miron Costin),
Un TRAIAN PĂRINTE AL PATRIEI -”Pater Patriae”.
Împărat,BUNUL DOMN(vezi Cantacuzino)-”Optimo Principi” şi
Mare Preot (”Pontifex Maximus”).
El trage PRIMA BRAZDĂ peste Dacia TRAIANĂ ,
Dacia ROMANĂ.
O face DUPĂ RITUALUL STRĂVECHI,CU DOISPREZECE BOI ,
în numele lui “Iuppiter Optimus Maximus”,
chiar ÎN ZIUA LUI JUPITER.
ÎNTR-O JOI .
NU ADN-ul,NU GENELE,NU ”haplogrupurile” ne fac ROMÂNI.
Limba,credința,istoria,tradițiile,acestea NE FAC ROMÂNI !
Ai băgat la tărtăcuță?
De
exemplu:America e plină de ROMÂNI americanizați.Adică TOTAL asimilați
cultural.Bunicii sau străbunicii lor s-au stabilit acolo acum 50,100 sau
150 de ani.Acum nepoții și strănepoții NU MAI ȘTIU o boabă de
română.Numele le-au fost ”englezite” .
Dar bineînțeles sunt purtătorii aceluiași ADN ca și NOI,ROMÂNII.
Știi ce poți să faci cu ADN-ul tău ?Hârtie igienică.
Pentru că NU ADN-ul te face ROMÂN.
Te face doar membru al rasei albe.
Dacă maică-ta te abandona în Italia,azi erai Italian.
Dacă te scăpa în Budapesta azi erai cel mai fanatic ungur.
Dacă te vindea Iohannis sau nevastă-sa la o familie de germani,azi ne făceai țigan.i pe NOI,ROMÂNII,frații tăi de ADN.
Dacă
te vindea în Canada ca pe acei bieți copiii din Rășinari,azi o înjurai
și tu pe Alexandra Dulgheru și o pupai în dos pe Eugenie Bouchard.
Știi de ce nu te închini la Zalmoxis și ești creștin?
Pentru că STRĂMOȘII NOȘTRI ROMANI i-au creștinat pe strămoșii noștri daci.
Dacii nu și-au păstrat credința,gata,s-a terminat cu ea.
Ce treabă are ADN-ul în asta?
Știi de ce vorbești LIMBA ROMÂNĂ?
Pentru că STRĂMOȘII NOȘTRI ROMANI i-au asimilat complet pe strămoșii noștri daci și și-au impus limba LATINĂ .
Dacii nu și-au păstrat limba,gata,s-a terminat și cu limba dacilor.
Dacii nu și-au păstrat numele țării-Dacia,nu și-au păstrat numele etnic,gata,s-a terminat și cu Dacia și cu dacii.
Până și basmele noastre poartă AMPRENTA CULTURII ROMANE.
De Ileana SÂNZIANA ai auzit?Este vorba de Zeița ROMANĂ DIANA.Sanctae Dianae a devenit Sânta Diana și apoi SânDziana-Sânziana.
Dansurile noastre populare poartă și ele PECETEA CULTURII ROMANE.
De ”Călușari” ai auzit?
Sunt urmașii CAVALERILOR Zeului MYTHRA-Sol Invictus-Soarele Învingător.
Cască bine ochii la hainele lor.Vei observa acele panglici roșii paralele legate sub centura lor.
Sunt ELEMENTE ALE ARMURII ROMANE stilizate .
Pe de altă parte obsedații de străvechime să fie atenți:dacă mai ”sapă” puțin vor fi nevoiți SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN AFRICA.
Ce să-i faci.Acolo ne sunt primele rădăcini…
Acolo duce ADN-ul lui Homo Sapiens.
Bagă la cap:NU ADN-ul,NU GENELE,
NU ”haplogrupurile” ne fac ROMÂNI.
Limba,credința,istoria,tradițiile,acestea NE FAC ROMÂNI !
”România a fost numele dat în 1866”?????
Doamne Dumnezeule mare!Asta este EXACT TEORIA RUSEASCĂ ANTI-ROMÂNEASCĂ promovată agresiv pe net de postacii KGB!
Nu se mai poate așa!Citește domnule,citește și altceva decât aberațiile Sectei ”dacizatorilor” de Moscova” !
• Domnul Țării ROMÂNEȘTI a Moldovei -Dimitrie Cantemir
(n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723):
“Noi, moldovenii,
LA FEL NE SPUNEM ROMÂNI
iar limbii noastre NU DACICĂ,NU DACICĂ,NU DACICĂ
nici moldovenească,
ci ROMÂNEASCĂ,ROMÂNEASCĂ ,ROMÂNEASCĂ
astfel că, dacă vrem să-l întrebăm pe un străin de ştie
limba noastră, nu-l întrebăm: „Ştii moldoveneşte?” (în latină: „Scis
moldavice?”), ci: „Ştii ROMÂNEŞTE?”, adică (în latineşte – n.n.) „Scis ROMANICE?”.”
MIRON COSTIN(30 martie 1633- 1691)
cronicar ROMÂN din Ţara ROMÂNEASCĂ a Moldovei:
„Moldovénii nainte de Dragos vodă
SĂ CHEMA VLAHI sau RUMÂNI DE LA RÂM”
„Stihuri de descălecatul țărâi
Neamul Țărâi Moldovei de unde să trăgănează?
Din ŢĂRÂLE RÂMULUI, tot omul să creadză.
TRAIAN întâiŭ, ÎMPĂRATUL, supuindŭ pre dahi
Dragoș apoi în moldoveni premenindŭ PRE VLAHI
MARTOR ESTE TROIANUL, șanțul în țara noastră
Și Turnul Săverinului, munteni, în țara voastră.
1 Dahii și dachii tot unii sint (n.a.).
2 Moldovénii nainte de Dragoș-vodă să chema vlahi
sau rumâni de la Râm (n.a.).
3 Turnul Săverinul este în Țara Muntenească, unde au fost și
pod de piatră peste Dunăre,
de TRAIAN-ÎMPĂRATUL făcut atunce când au descălecat aceste 2
țări CU RÂMLENII (n.a.).
Și aceste încă dzicŭ că MOLDOVENII SINT DEN
RÂMLENI.”
LETOPISEȚULŬ ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA AARON-VODĂ ÎNCOACE, DE
UNDE ESTE PĂRĂSITŬ DE URÉCHE VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ, SCOSŬ DE MIRON COSTINŬ VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ ÎN ORAȘŬ ÎN IAȘI, ÎN ANUL DE LA ZIDIREA LUMIEI 7183,
IARĂ DE LA NAȘTEREA MÎNTUITORULUI LUMII, LUI IISUS HRISTOS, 1675
Istoricii, adecă scriitorii de cursul anilor acestor părți,
carii pomenescŭ de DESCĂLECATUL CEL DENTÂIU a țărîi noastre și Țărîi Muntenești:
Bonfin, mare istoric, de Dachia, sau Dația — latin.
Dionŭ, la VIAŢA LUI TRAIAN ÎMPĂRATUL —
latin.
Topeltin, ungur; iară pre acești doi au urmat.
Aceste au scris de Dachia,
CUM AU DESCĂLECATU-OĂ TRAIANU, ÎMPĂRATUL RÂMULUI,
în anii de la Hristos 102, pre socoteala vrémilor, cu RÂMLENII.
Istoricii leșești carii au scris și lucrurile domniilorŭ
Moldovei:
Crorner au scris latinește, Dlugoș latinește, Stricovschîi
litfan, leșește, Piasețschîi, vlădicul de Premislia, latinește.
Istoricii leșești pre carii au urmat răpăosatul Ureche
vornicul:
Bîlschîi, Martin Pașkovschîi. Acești doi au scris leșește.
Și aceste încă dzicŭ că MOLDOVENII SINT DEN
RÂMLENI.
Iară de descălecatul celŭ dentăiŭ n-au știutŭ că léșii mai apoi de ÎMPĂRĂȚIA LUI TRAIAN sintŭ veniți în ceste părți.”
Letopiseţul Ţărâi Moldovei de la Aaron Vodă încoace
de Miron Costin(30 martie 1633- 1691)
cronicar ROMÂN din Ţara ROMÂNESCĂ a Moldovei:
Prédoslovie adecă voroava cătră cititoriul
Fost-au gîndul mieu, iubite cititoriule, să fac létopisețul
țărîi noastre Moldovei din
DESCĂLECATUL EI CEL DINTĂI,
CARELE AU FOSTU DE TRAIAN-ÎMPĂRATUL
*
Să vedem ce scria Stolnicul CANTACUZINO despre Împăratul
Nostru TRAIAN:
„Cât dar va fi fost putérea lui atunci și cu câtă mulțime de oameni va fi umblat, cât au umblat și au supus părți ale lumii, putemu-ne însă cu mare mirare și domiri câte cevași, că iată vrând pre lângă acéle oștiri ale lui și lucruri mari ce apucase și făcea ca să-i rămâie și în fapte slavă, și pomenire, doară și minune la oameni în veci rămâindu-i.
Pe unde mergea,
drumuri mari de piatră și ȘANȚURI GROAZNICE TRĂGEA,
pe unde și umbla,precum și
PĂNĂ ASTĂZI SĂ VĂD ȘI AICI LA NOI ÎN ȚARĂ,
cărora încă TROIANURI LE ZICEM
RĂMÂIND DE ATUNCEA DIN OM ÎN OM ACEL NUME ,
CARELE SĂ TRAGE ȘI PĂNĂ ASTĂZI
măcar că foarte puțini sunt carii să știe dirept ce le zic TROIANURI.
Iară ACESTA IASTE ADEVĂRUL,
că DIN OȘTIREA ACELUI MARE ÎMPĂRAT, TRAIAN Ulpie, SUNT
RIDICATE
și nu numai aici, ci și pentr-alte țări.
Așa au făcut cum s-au zis, pentru ca să rămâie neamului
omenesc pomenire de mari și de putérnice faptele lui.”
Istoria ȚĂRII RUMÂNEȘTI
de Constantin Cantacuzino
*
Iată predoslovia semnată de DOMNUL ŢĂRII MOLDOVEI Vasile
Lupu, la “Cartea de Învăţătură Românească”, tipărită la Iaşi, în 1643, cu
binecuvântarea mitropolitului Varlaam.
Cuvintele Domnului Țării ROMÂNEȘTI a Moldovei Vasile LUPU:
Cuvânt împreună CĂTRĂ TOATĂ SEMENŢIA
ROMÂNEASCĂ(1643)
“IO VASILE VOEVOD– cu darul lui Dumnedzău şi biruitoriu şi DOMN
A TOATĂ ŢARA MOLDOVEI, dar şi milă şi pace şi spasenie
A TOATĂ SEMENŢIA ROMÂNEASCĂ”
“Dintru cât s-au îndurat Dumnedzău dintru mila sa de ne-au
dăruit, dăruim şi noi acest dar LIMBII ROMÂNEŞTI carte
pre LIMBA ROMÂNEASCĂ, întâiu de laudă lui Dumnedzău, după acea de învăţătură şi de folos sufletelor pravoslavnici. Să iaste şi de puţin preţ, iar voi să o priimiţi nu ca un lucru pementesc, ce ca un odor ceresc.
Şi pre dânsa cetind, pre noi pomeniţi şi întru ruga voastră
pre noi nu uitareţi. Să hiţi sănătoşi.”
Miron Costin(30 martie 1633- 1691)
cronicar ROMÂN din Ţara ROMÂNESCĂ a Moldovei,unul dintre primii scriitori și istoriografi din literatura ROMÂNĂ:
«CA ŞI NOI, şi muntenii se numesc ROMÂNI…
RUMÂN este un nume schimbat in cugetarea anilor de la ROMAN…»
(Cronica polonă)
«Cazania lui Varlaam» (1643),prima carte tipărită în Țara ROMÂNEASCĂ a Moldovei:
«Carte ROMÂNEASCĂ de învăţătură», care se adresează întregii «seminţii ROMÂNEŞTI»
Cu câteva decenii mai târziu, Dosoftei numeşte limba în care
scrie exclusiv «LIMBA ROMÂNEASCĂ».
Grigore Ureche(1590 – 1647) în Letopiseţul Ţării Moldovei:
“ROMÂNII câţi se află lăcuitori la Ţara Ungurească
şi la Ardeal şi la Maramoroşu
DE LA UN LOC SÂNTU CU MOLDOVENII şi
TOŢI DE LA RÂM SE TRAG”
• Reprezentantul Poloniei, Jan Laski, episcop de Gnezno,
accentua ORIGINEA ROMÂNĂ a locuitorilor din Principatul
Moldova în 1514 .Mai mult, episcopul subliniază că
MOLDOVENII ÎNŞIŞI SPUN CĂ SUNT ROMANI.
Laski trage concluzia aceasta chiar din afirmaţiile băştinaşilor, care
ERAU CONȘTIENȚI DE ORIGINEA LOR ROMANICĂ .
Jan Laski, episcop de Gnezno(1514):
„…căci ei (locuitorii Moldovei) spun că
SUNT OSTAŞII DE ODINIOARĂ AI ROMANILOR,
trimişi aici pentru apărarea Panoniei împotriva sciţilor…”.
• Francesco della Valle scrie în 1532 că
ROMÂNII “se denumesc ROMEI în limba lor”,
iar mai departe el citează expresia : “Sti ROMINEST?”:
“…si dimandano in lingua loro ROMEI…se alcuno dimanda se sano parlare in la lingua valacca, dicono a questo in questo modo:
Sti RIMINEST? Che vol dire: Sai tu ROMANO ?…”
în:/Claudiu Isopescu, Notizie intorno ai ROMENI nella
letteratura geografica italiana del Cinquecento, în Bulletin de la Section
Historique, XVI, 1929, p. 1- 90./
* Croatul Ante Verančić precizează în 1570 că «
Vlahii » din Transilvania, MOLDOVA şi ŢARA ROMÂNEASCĂ se desemnează ca « ROMANI»:
„…Valacchi, qui se ROMANOS nominant…„ “Gens quae ear terras
(Transsylvaniam, MOLDAVIEM et Transalpinam) nostra aetate incolit, Valacchi sunt, eaque a ROMANIA ducit originem, tametsi nomine longe alieno…“
/Transsylvaniae, MOLDAVIAE et Transaplinae, in Monumenta
Hungariae Historica, Scriptores; II, Pesta, 1857, p. 120/
* Francezul Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care
locuiesc în MOLDOVA, ŢARA ROMÂNEASCĂ şi cea mai mare parte a Transilvaniei,
“ se consideră adevăraţi urmaşi ai ROMANILOR şi-şi
numesc limba “ROMÂNEŞTE”, adică ROMANA”
“Tout ce pays: la Wallachie, la MOLDAVIE et la plus part de
la Transylvanie,
a esté peuplé et des colonies ROMAINES du temps de
TRAJAN L`EMPEREUR…
Ceux du pays se disent vrais successeurs des ROMAINS et
nomment leur parler ROMANECHTE, c’est-à-dire ROMAIN … ”
*MARTIN OPITZ(1623)
în Poemul ”Zlatna” sau ”La Cumpăna DORULUI”
Odă dedicată NOUĂ,ROMÂNILOR,
de un poet german,acum 400 DE ANI!
Ţinutul Zlatna însă
de mine-i mai iubit;
PRIN LOCURILE-ACESTEA,
TRAIAN L-AU BIRUIT
PE DECEBAL; iar pratul
din scriptele-n păstrare,
Ca-n limba voastră veche
rămâne, ca atare –
NUMINDU-L PÂNĂ ASTĂZI ,
CÂMPIA LUI TRAIAN”
„ÎNSCRISELE CUVINTE
ÎN PIETRELE DE-AICI
Nici un puhoi pârdalnic
trecut în goană, nici
Focul şi nici ploaia
nu le-au putut distruge;
Doar cerul le sărută
la ele când ajunge.
Sub ele dorm bărbaţii
de care azi aminte
Ne-aduc aceste stele
de piatră şi cuvinte.
Pe lângă ele drumul
de câte ori mi-l trec
Cu ochii plini de lacrimi
şi fruntea mi-o aplec. ”
„Înscrise în scriptura
posterităţii toate
NUMELE VOASTRE SCUMPE
CE ZAC PE LESPEZILE RECI.
Drept pildă să rămâneţi
urmaşilor pe veci.
Călcând în goană Goţii
cu alţii-n şir grăbit
AL DACIEI ȘI-AL ROMEI
pământ de mulţi râvnit,
NU ȘTERG A VOASTRE NUME
cum NU V-AU NICI ÎNVINS
DE V-AȚI PĂSTRAT LUMINA
AȘA CUM E ÎNSCRIS…
Din depărtate Asii
venind pe cai gonaci
Pe Greci să îi supună,
pe Misii vechi şi Traci,
Cu biciul, nici Attila
cu hoardele de Schiţi
NU POATE FRÂNGE NEAMUL
NEPIERITOAREI GINȚI
Într-un pârdalnic tropot
năvala lor zoreşte
Iar SLAVII VĂ-NCONJOARĂ
CA MAREA ÎNTR-UN CLEȘTE…
Şi totuşi,LIMBA VOASTRĂ
PRIN TIMP A STRĂBĂTUT;
E DULCE CUM E MIEREA
şi-mi place s-o ascult!
Cum Esperida este
cu Galica vecină
ITALICA-I CU-A VOASTRĂ
DINTR-UN IZVOR, LATINĂ; ”
”Cu nici o armă însă
DUȘMANUL N-O SĂ POATĂ
SĂ VĂ RĂPEASCĂ LIMBA,
NĂDEJDEA VOASTRĂ TOATĂ;”
”NEMURITOARE GINTA
din care-au fost pornit
ROMANII SUB UN SCEPTRU
PE TOATE LE-AU UNIT”
* maghiarul ardelean Martinus Szent-Ivany în 1699 citează frazele:
« Si noi sentem RUMENI » (“Şi noi suntem ROMÂNI”)
şi « Noi sentem di sange RUMENESC »
(“Noi suntem de sânge ROMÂNESC”):
“Valachos… dicunt enim communi modo loquendi:
Sie noi sentem RUMENI: etiam nos sumus ROMANI.
Item: Noi sentem di sange RUMENESC :
Nos sumus de sanguine ROMANO”
/Martinus Szent-Ivany, Dissertatio Paralimpomenica rerum
memorabilium Hungariae, Tyrnaviae, 1699, p. 39/
*Papa Grigore al IX-lea în Scrisoarea din noiembrie
1234 adresată principelui Bela:
„După cum am aflat, în episcopatul Cumanilor sunt nişte
popoare (quidam populi), CARE SE NUMESC ROMÂNI (walati),
care deşi DUPĂ NUME SE SOCOT CREȘTINI, îmbrăţişând diferite rituri şi obiceiuri într-o singură credinţă, săvârşesc fapte ce sunt potrivnice acestui nume. Caci nesocotind Biserica romană, primesc toate tainele bisericeşti, nu de la venerabilul nostru frate, episcopul cumanilor, care e diecezian al acelui ţinut, ci de la nişte pseudo-episcopi, CARE ȚIN DE RITUL GRECILOR, iar unii, atât ungurii cât şi teutonii, împreună cu alţi credincioşi din regatul Ungariei, trec la dânşii ca să locuiască acolo şi astfel, ALCĂTUIND UN SINGUR POPOR CU POMENIȚII ROMÂNI,
nesocotindu-l pe acesta, primesc sus-numitele taine spre marea indignare a drept-credincioşilor şi spre o mare abatere a credinţei creştine”.”
Ca să vezi,
1234 și TOT NOI,ROMÂNII,eram menționați în scrisorile papale.
Și asta în Estul României,în spațiul extracarpatic,ÎNAINTE de Descălecatul ROMÂNILOR Dragoș și BOGDAN I,ÎNAINTE de întemeierea Țării ROMÂNEȘTI a Moldovei !!!
Miron Costin,cronicar ROMÂN din Ţara ROMÂNESCĂ a Moldovei:
(1633 – 1691):
”De neamul moldovénilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor.
Predoslovie, adecă cuvântare dintăi de descălecatul ţărâi
cel dintăi şi a neamului moldovenescŭ”
“VECHIU NUME stă întemeiat şi înrădăcinat:RUMÂN.
Şi aşa ieste acestor ţări şi ţărâi noastre, Moldovei şi Ţărâi Munteneşti
NUMELE CEL DIREPTU de moşie, IESTE RUMÂN,
cum să răspundŭ şi acum toţi acéia din Ţările Ungureşti
lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul:
Ţara ROMÂNEASCĂ”
• Domnul Țării ROMÂNEȘTI a Moldovei Dimitrie Cantemir:
“Hronicul vechimii a ROMÂNO-moldo-vlahilor” (scris între 1719-1722)
”Hronikon a toată ŢARA ROMÂNEASCĂ
(carea apoi s-au înpărțit în Moldova, Munteneasca și
Ardealul) din descălecatul ei DE LA TRAIAN, Împăratul RÂMULUI. Așajderea pentru numerele, carele au avut odată și carele are acmu, și pentru ROMANII care de atuncea într-însa așăzându-să într-aceaș și până acmu necontenit lăcuesc.”
Oare tov. Toxin o fi citit ce scria în 1719 Țării ROMÂNEȘTI a Moldovei Dimitrie Cantemir?
• Dimitrie CANTEMIR (n. 26 octombrie 1673 –d. 21 august 1723):
«Înainte de toate, chiar dacă acest (neam) a fost împărţit
în trei ţinuturi de căpetenie,
totuşi TOŢI SE CHEAMĂ CU ACELAŞI NUME DE ROMÂNI,
DISPREŢUIND adică dând de-o parte NUMELE DE VALAHI, care
le-a fost dat de către popoarele barbare. ”
Dimitrie CANTEMIR:
«Hronicul vechimei a ROMÂNO-moldo-vlahilor»:
«neamul moldovenilor, muntenilor, ardelenilor…
TOŢI cu un nume de obste ROMÂNI SE CHEAMĂ».
*Umanistul sas Iohannes Lebel (cca 1490-1566):
„valahii nu-şi zic decât „ROMUINI”,
iar limba lor nu este alta decât „limba ROMÂNĂ”.
Asocierea celor două nume etnice de ROMÂN şi valah se făcea
şi în Cancelaria Polonă, prin noţiunile
„Romanorum” şi „Valachiae”. În anul 1595 cancelarul Poloniei
îi îndemna pe boierii moldoveni să evite instalarea unui domn din Ţara Românească în scaunul domnesc al Moldovei, (
„ … aliquem ROMANORUM SEU GENTIS VALACHIAE nobilem
…”).
Râmunc ducele din ţara vlahilor
În alt caz numele etnic de „ROMÂN” apare alături de cel de
„valah” (în forma „Vlâchen”),prin numele conducătorului, „ducelui” celor 700 de români, RAMUNC (RÂMUNC), care vizitează curtea regelui hunilor Attila. Numele RÂMUNC este eternizat în Cântecul Nibelungilor, o epopee germană din perioada medievală (sfârşitul sec. al XII-lea – începutul sec. al XIII-lea).
Cântecul Nibelungilor
Fraza cu pricina sună în germană astfel:
„Der herzoge RÂMUNC uzer Vlachen land”
(„RAMUNC ducele din ţara vlahilor”).
“RÂMUNC, ducele din ţara vlahilor,
A venit în grabă cu şapte sute de oameni.
Ca păsările zburătoare se vedeau sosind;”
A. Armbruster :
»denumirea de „ROMÂN” este numele intern al românilor,
pe când cea de „valah (valachus)” este numele lor extern. »
Miron Costin:
„Aşa şi neamul acesta, de carele scriem, al ţărilor
acestora, numele vechiu şi mai direptu,
IEASTE RUMÂN, ADICĂ RÂMLEAN, DE LA ROMA”.
Dimitrie Cantemir :
”limba cea părințască
(carea DIN ROMÂNEASCĂ sau LĂTINEASCĂ ESTE)
NEBIRUIT MARTUR NI ESTE […]”
“Iar dacă aceste neamuri n-ar fi obârşia lor ROMANI,
cum, mă rog, ar fi putut să-şi ia, prin minciună,
şi numele, şi limba ROMANILOR?…”
Aşa zice Cantemir la 1717.Tăcere asurzitoare la TOXIN-KGB .
“Strategikon, tratat militar bizantin din secolul
al VII-lea, denumește populația de la nord de Dunăre cu termenul de
“ROMANI”.
• “Scrisoarea lui Neacşu” cel mai vechi document descoperit
până acum scris în LIMBA ROMÂNĂ pe la 1521:
“spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit
de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia,
pren ŢEARA RUMÂNEASCĂ, iară el să treacă.”
• În Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează
popoarele Europei din răsărit ÎN ANUL 900, se specifică „Wahalen oder RUMUMY”
(tradus din germană “Walahia sau RUMUNIA”), pe teritoriul ce
se întindea din Panonia până la Nipru.
Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voievodate ROMÂNEŞTI, adică a unor ţărişoare locale.
Gheorghe Ghimpu:
“La pătrunderea numelui etnic de „ROMÂN” în Europa a
contribuit atât legenda ROMANUS şi Olaha, cât şi cea cu numele Roman şi Vlahata.
E evident că autorii legendelor în cauză au folosit cele
două nume etnice ale românilor -„ROMÂN” (prin Romanus şi Roman) şi „valah” (prin Olaha şi Vlahata) -, spre a demonstra identitatea lor.”
Napolitanul Ferrance Capeci. rectorul Colegiului iezuit din
Cluj, într-o scrisoare a sa din 24 februarie 1584, menţionând numele limbii românilor prin termenul „ROMANESCHI”
,confirmă şi unitatea etnică a purtătorilor acestei limbi din Moldova, Transilvania şi Muntenia.
*
Iezuiţii Cancelariei Papale :
Antonio Possevino (1533-1611) (a vizitat Ţările Române în
1582-1585), Giulio Mancinelli (1537-1618) (a vizitat Moldova şi Ţara Românească în 1586)se conving de „caracterul autohton al CONȘTIINȚEI ROMANITĂȚII la români”, precum şi de „unitatea etnică a moldovenilor şi muntenilor”.
*
Alt iezuit anonim – însoţitor al lui Antonio Possevino –
redactând în 1583 pentru Analele Societăţii Iezuite o descriere a misiunilor lui Possevino în Transilvania, menţionează un stat
populat de „ROMANI” :
„…Vechiul neam al ROMANILOR, care-şi zic până astăzi
ROMÂNI şi care coboară fie din COLONIILE ROMANILOR, fie din
cei care erau osândiţi la muncă în minele de metal.
Limba lor dovedeşte, de altfel, această DESCENDENŢĂ ROMANĂ.
Ei locuiesc şi Ţara Românească, şi Moldova”.
*
Un misionar italian, Niccolo Barsi, care a călătorit în
Orient (1632-1639) şi a trecut de două ori prin Ţările Române, menţionează în descrierea călătoriei sale (1640) că oraşul românesc ROMAN îi aminteşte de ROMA antică:
„Si vede anco la citta di ROMANĂ, cosi detta da
ROMA, essendo i primi fondatori di quella STATI ROMANI…”.
*
De la un călugăr moldovean Barsi a mai aflat că :
„ROMANII au întemeiat această ţară, de aceea
ROMÂNII SE BUCURĂ SĂ FIE NUMIŢI ROMANI” .
„… E cossi vedete che hanno alcune parole turche, altre
armene, altre greche, et altre italiane, e da qui nasce che la prima che poi essi cominciorno unitamente ad habitare vi posero NOME ROMANO, perche ROMANI FURONO QUELLI CHE PRINCIPIO A QUEASTA TERRA DIERONO, auzi che loro istessi godono d’esser CHIAAMATI ROMANI”).
Avem, deci, încă o dovadă a CONŞTIINŢA ORIGINII ROMANICE la
ROMÂNII moldoveni.
*
Misionarul bosniac Marco Bandini (Bandulovici), mort în 1650
în Moldova,consemnează şi el o legătură a urbelor din partea locului cu Roma.
Oraşul ROMAN îi pare „QUASI NOVA ROMA”.
*
Polonezul Jan Dlugosz (1415-1480), diplomat şi istoric,
despre care D. Cantemir scria că este „cinstea istoricilor poloni”, acel care a scris despre Ştefan cel Mare că este „cel dintâi dintre principii lumii care a repurtat […] o victorie atât de strălucită împotriva turcilor”, s-a ocupat de originea numelui Vallachus, punând la începutul acestui etnicon numele unuia dintre cele mai vechi neamuri din Italia:
„genus et natio VOLOSCORUM”.
Jan Dlugosz arată că în anul 1070 Valahia, şi mai cu seamă
Moldova, a fost locuită de aceiaşi ROMANI….
Vorbind despre anul 1433, istoricul polonez afirmă
că „NEAMUL VALAHILOR A COBORÂT DIN STIRPEA ITALIENILOR”, iar în alt loc declară că „MOLDOVENII SUNT VALAHI”,
adică ROMÂNI.
*
Istoricul umanist polon Stanislav Orzechowski (1513-1566) în
Analele sale despre regele polon Sigismund, scrise în 1554:
« moldovenii „se cheamă pe limba lor ROMÂNI”.
Stanislav Orzechowski (1513-1566):
„EI ERAU NĂSCUŢI din italieni şi ROMANI
şi SE CHEAMĂ PE LIMBA LOR ROMÂNI DE LA ROMANI,
iar pe a noastră – VALAHI DE LA ITALIENI.
Căci pentru poloni Wloszi este acelaşi lucru ca pentru latini Itali.
*
Italianul Alecsandro Guagnini, după ce a vizitat de două ori
Moldova, susţine că valahii sunt de NAŢIUNE ROMANĂ.
În una din cele două biografii ale lui Despot-Vodă,
domnitorul Moldovei (1561-1563), scrise între anii 1564 şi 1568, găsim viziunea lui privind naţiunea valahilor, inclusiv a celor moldoveni. Anonimul descoperă pentru Moldova că naţiunea valahilor este, de fapt, O NAȚIUNE ROMANĂ.
Acesta a înţeles că ROMÂNII, numiţi de el valahi,
SUNT DE ORIGINE ROMANĂ:
„Haec NACIO VALACORUM APPELATUR ROMANA,
et aiunt originem traxisse ab extoribus adactis in exilium
a ROMANIS EX ITALIA.
Lingua eorum est adulterina latinae et italicae linguae, ita
quod facili negocio Italus intelligit Valachum…”.
“ORIGINEA ROMANĂ A NAŢIUNII VALAHILOR (ROMÂNILOR)
« este explicată atât prin LIMBA ROMÂNILOR, cât şi prin
DESCENDENŢA LOR DIN ROMANI ».
*
Călătorul francez Pierre Lescalopier vizitează Transilvania în 1574 :
„ROMÂNII SE CONSIDERĂ ADEVĂRAŢI URMAŞI AI ROMANILOR,
iar limba lor o numesc „ROMÂNEASCĂ” („ROMANECHTE”).”
Ei cum rămâne cu INSULTA RUSO-BOZGOREASCĂ NERUȘINATĂ tip ROSSLER-ROLLER
”România a fost numele dat în 1866”?????
Doamne Dumnezeule mare!
Te rugăm în genunchi,ajută-ne și pe NOI,ROMÂNII,să risipim
bezna și minciunile sfruntate ce întunecă mințile și sufletele ROMÂNILOR RĂTĂCIȚI și înșelați de viperele viclene RUSO-BOZGOREȘTI ”daciste-rumuniste”spălătoare de creiere!
Altă ABERAȚIE ”DACISTĂ”.Cică MARII CRONICARI ROMÂNI habar nuaveau istorie.Ba și mai rău.Nici strămoșii noștri nu știau cine sunt!
CICĂ străinii LE SPUNEAU CINE SUNT!
Cică ” Fanii papei și ai imperiului roman și Fanii istoriei străvechi au decis istoria scrisă până astăzi”!!!
Ferească-Sfântu`,E NOAPTEA MINȚII!
TOVARĂȘI DROGAȚI CU TOXINA ”dacistă” clocită în eprubetele
de la Lubyanka ale KGB-ului,HABAR NU AVEȚI ce spuneau strămoșii noștri despre Neamul Nostru !
Dar cum spune vechiul proverb ROMÂNESC:
”Prostul nu e prost destul DACĂ NU E ȘI FUDUL”.
ȚĂRANII ROMÂNI analfabeți ,strămoșii noștri,
învățaseră că sunt ROMÂNI și URMAȘI AI ROMEI
la ”colegii iezuite” ,la ”școli ardelene”,la Vatican?
Ai cui ”fani” erau strămoșii noștri atunci când spuneau străinilor cu mândrie că SUNT ROMÂNI,URMAȘI AI ROMEI Împăratului Nostru TRAIAN ?
Aloo!Deșteptarea!
Coșmarul tracist-getist-dacist-rumunist-valahist S-A SFÂRȘIT!
Domnul Țării ROMÂNEȘTI a Moldovei -Dimitrie Cantemir
(n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723):
“Noi, moldovenii, LA FEL NE SPUNEM ROMÂNI
iar limbii noastre NU DACICĂ,nici moldovenească,
ci ROMÂNEASCĂ
astfel că, dacă vrem să-l întrebăm pe un străin de ştie
limba noastră, nu-l întrebăm: „Ştii moldoveneşte?”
(în latină: „Scis moldavice?”), ci:
„Ştii ROMÂNEŞTE?”, adică (în latineşte – n.n.) „Scis ROMANICE?”. ”
Reprezentantul Poloniei, Jan Laski, episcop de Gnezno,
accentua ORIGINEA ROMÂNĂ a locuitorilor din Principatul
Moldova în 1514 .
Mai mult, episcopul subliniază că MOLDOVENII ÎNŞIŞI
SPUN CĂ SUNT ROMANI.
Laski trage concluzia aceasta
CHIAR DIN AFIRMAȚIILE BĂȘTINAȘILOR, care erau conştienţi de ORIGINEA LOR ROMANICĂ.
Jan Laski, episcop de Gnezno(1514):
„…căci EI(locuitorii Moldovei) SPUN că
SUNT OSTAŞII DE ODINIOARĂ AI ROMANILOR,
trimişi aici pentru apărarea Panoniei împotriva sciţilor…”.
Alooo!Se aude?”EI (strămoșii noștri)SPUN că
SUNT OSTAŞII DE ODINIOARĂ AI ROMANILOR!
• Francesco della Valle scrie în 1532 că ROMÂNII
“se denumesc ROMEI în limba lor”, iar mai departe el citează expresia: “Sti ROMINEST?”:
“…si dimandano in lingua loro ROMEI…se alcuno dimanda se sano parlare in la lingua valacca, dicono a questo in questo modo: Sti RIMINEST? Che vol dire: Sai tu ROMANO ?…” în:
/Claudiu Isopescu, Notizie intorno ai ROMENI nella
letteratura geografica italiana del Cinquecento, în Bulletin de la Section
Historique, XVI, 1929, p. 1- 90./
* Croatul Ante Verančić precizează în 1570 că «Vlahii » din Transilvania, MOLDOVA şi ŢARA ROMÂNEASCĂ
se desemnează ca « ROMANI»:
„…Valacchi, qui se ROMANOS nominant…„
“Gens quae ear terras (Transsylvaniam, MOLDAVIEM et Transalpinam) nostra aetate incolit, Valacchi sunt, eaque a ROMANIA ducit originem, tametsi nomine longe alieno…“
/Transsylvaniae, MOLDAVIAE et Transaplinae, in Monumenta
Hungariae Historica, Scriptores; II, Pesta, 1857, p. 120/
* Francezul Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care
locuiesc în MOLDOVA, ŢARA ROMÂNEASCĂ şi cea mai mare parte a Transilvaniei,
“ se consideră adevăraţi urmaşi ai ROMANILOR şi-şi
numesc limba “ROMÂNEŞTE”, adică ROMANA”
“Tout ce pays: la Wallachie, la MOLDAVIE et la plus part de
la Transylvanie,
a esté peuplé et des colonies ROMAINES du
temps de Trajan l’empereur… Ceux du pays se disent vrais successeurs des ROMAINS et nomment leur parler ROMANECHTE, c’est-à-dire ROMAIN … ”
* Martinus Szent-Ivany în 1699 citează frazele:
« Si noi sentem RUMENI » (“Şi noi suntem ROMÂNI”)
şi « Noi sentem di sange RUMENESC »
(“Noi suntem de sânge ROMÂNESC”):
“Valachos… dicunt enim communi modo loquendi:
Sie noi sentem RUMENI:
etiam nos sumus ROMANI.
Item:
Noi sentem di sange RUMENESC :
Nos sumus de sanguine ROMANO”
/Martinus Szent-Ivany, Dissertatio Paralimpomenica rerum
memorabilium Hungariae, Tyrnaviae, 1699, p. 39/
Umanistul sas Iohannes Lebel (cca 1490-1566):
„valahii nu-şi zic decât „ROMUINI”,
iar limba lor nu este alta decât „limba ROMÂNĂ”.
Călătorul francez Pierre Lescalopier vizitează Transilvania în 1574 :
„ROMÂNII SE CONSIDERĂ ADEVĂRAŢI URMAŞI AI
ROMANILOR,
iar limba lor o numesc „ROMÂNEASCĂ” („ROMANECHTE”).”
Asta ziceau străbunii noștri !Că SUNT ROMÂNI,URMAȘI AI ROMEI !
Strămoșii noștri știau că:
”RUMÂN este un nume schimbat în cugetarea anilor
de la ROMAN…»( Miron Costin)
Și este evident că ROMÂNIA ”este un nume schimbat
în cugetarea anilor” DE LA ROMANIA,
Terrae ROMANORUM,Țara ROMANILOR.
„Există vreo dovadă clară că Dacia a dispărut?”
Da.Faptul că SUNTEM ROMÂNI este dovada clară că acum 1900 de ani Dacia și dacii AU DISPĂRUT.Nu prin exterminare fizică așa cum manipulează Secta ”dacizatorilor” DE RUSIA,ci prin ROMANIZARE,adică prin asimilarea dacilor de către strămoșii noștri romani.
Un ROMÂN ”MÂNDRU CĂ ESTE ROMÂN” trebuie să cunoască
îndelungul proces al ETNO-GENEZEI daco-ROMANE,adică al ROMANIZĂRII prin care am apărut pe lume NOI,ROMÂNII!
Așa A DISPĂRUT Dacia!Așa a început ROMANIZAREA dacilor!
Acestea sunt rădăcinile ROMANITĂȚII ROMÂNILOR!
Dacii ,COPIAU MONEDE ROMANE(KOSONII)
precum DENARII ROMANI ”Brutus” și ”Pomponius Rufus”
dacii LUPTAU ÎN LEGIUNILE ROMANE PENTRU ROMA
precum Cohorta Prima AELIA DACORUM
dacii VORBEAU LATINA-ca Tribunul (oratorul) MARCUS CLAUDIUS
Menander
dacii SCRIAU ÎN LATINĂ
dacii aveau NUME și PRENUME ROMANE precum TRANSLATORUL DAC MARCUS ULPIUS CELERINUS și fiul său MARCUS ULPIUS ROMANUS
dacii SE ÎNCHINAU LA ZEII ROMEI precum ”DIANAE
SANCTAE”-Zeița DIANA(SÂNDZIANA- SÂNZIANA)
dacii AVEAU FUNCȚII ÎNALTE în aparatul administrativ ROMAN:
primari(AELIUS ARIORT-Drobeta),tribuni,consuli,prefecți,generali de legiuni (CORNELIUS PUBLIUS Regalianus)și chiar ÎMPĂRAȚI(Gaius GALERIUS Valerius Maximianus Augustus)
dacii SE CĂSĂTOREAU CU FEMEI ROMANE
LEGIONARII dacii primeau titlul de ”VETERANUS” și DREPTUL DE
A FI ”CIVES ROMANORUM” adică ”CETĂȚENI ROMANI”.
dacii primeau și PENTRU SOȚIILE LOR DACE cetățenia ROMANĂ
Dacii(ex:DAIZI COMOZOI) își numeau copiii CU NUME PUR
ROMANE(Ex:IUSTUS și VALENS)
dacii CU NUME ROMANE (Iustus și Valens) își îngropau
părinții DACI(Daizi Comozoi) DUPĂ RITUAL UL ROMAN și le comandau PLĂCI FUNERARE SCRISE ÎN LATINĂ deși puteau cere să fie scrise ÎN LIMBA DACĂ
dacii compuneau și cântau CÂNTECE PRIN CARE ÎL GLORIFICAU pe
Împăratul Nostru TRAIAN(”Plugușorul”)
dacii AU RENUNȚAT LA ZALMOXIS și la vechii zei și S-AU
CREȘTINAT ASEMENI TUTUROR ROMANILOR sub SFÂNTUL Nostru Împărat CONSTANTIN cel MARE.
SECTANȚII ”dacizați” DE MOSCOVA citesc tot ce ați citit mai
sus și declară cu seninătate că acestea NU SUNT DOVEZI ALE ROMANIZĂRII dacilor !!!
Dar oare SECTA ”dacizaților” DE MOSCOVA măcar înțelege
CONCEPTUL DE ROMANIZARE?
Parafrazându-l pe domnul Marius Chicoș Rostogan îi întrebăm:
Loazelor,ce iaște ROMANIZAREA dacilor ?
LEGIONARII ROMANI VETERANI lăsați la …vatră își luau de
soațe femei DACE.
Femeile DACE primeau dreptul la CETĂȚENIA ROMANĂ .
Femeile DACE deveneau CIVES ROMANORUM.
Strămoașele noastre-femeile DACE FĂCEAU COPII cu strămoșii
noștri LEGIONARII ROMANI VETERANI.
Ce erau acești copiii?”DACI PURI neromanizați și neromanizabili”???Nu.
Copiii femeilor dace ERAU ROMANI.
Copiii primeau automat CETĂȚENIA ROMANĂ.
Copiii erau botezați CU NUME ROMANE.
Copiii legionarilor romani și ai femeilor dace PRIMEAU
EDUCAȚIE ROMANĂ,învățau LIMBA și SCRIEREA latină.Strămoșii noștri romani aveau școli GRATUITE PENTRU COPIII SĂRACI,pentru ca toți COPIII ROMANI SĂ FIE ALFABETIZAȚI.
Cum,tovarăși analfabeți în istorie,nu știați că învățământul primar ERA GRATUIT în ROMA Antică?Uite că alfabetizarea era garantată de Roma.
Din ȘCOLILE ROMANE vine și conceptul de ”TABULA RASA” ce-i
caracterizează perfect pe SECTANȚII ”dacizați” DE MOSCOVA.
Dar nu doar femeile dace se căsătoreau cu romanii.
Și BĂRBAȚII DACI SE CĂSĂTOREAU CU FEMEI ROMANE.
Însuși simbolul ”dacizaților”,Împăratul CORNELIUS PUBLIUS
Regalianus,DAC ROMANIZAT,și-a luat de soață O FEMEIE ROMANĂ,chiar din Roma,SULPICIA DRYANTILLA, era fiica ROMANULUI POLLIO SULPICIUS,SENATOR ROMAN şi
general de legiuni sub Împăratul Caracalla și a ROMANEI CLAUDIEI AMMIANA DRYANTILLA .
În plus DACUL ROMANIZAT CORNELIUS PUBLIUS Regalianus e
foarte posibil să fi avut și copii cu ROMANA Sulpicia Dryantilla.
Copii lor ce erau? ”DACI PURI neromanizați și neromanizabili”???
Nu tovarăși din SECTA ”dacistă”!
Daco-ROMANI ERAU COPIII LUI REGALIANUS.
Așa le-am spune azi.Dar ei nu-și spuneau daco-romani .Ei își
spuneau ”Cives ROMANORUM”-”Cetățeni ROMANI”.
Inscripțiile în piatră o dovedesc.
”ROMANUS SUM”.ROMAN SUNT.ROMÂN SUNT.
ASTA E ROMANIZAREA DACILOR.
În plus SECTA ”dacizaților”DE MOSCOVA nu suflă o vorbă
despre SUTELE DE MII DE COLONI ROMANI aduși de Împăratul Nostru TRAIAN:
”quod TRAIANUS, VICTA DACIA ,ex toto orbe ROMANO INFINITAS
EO COPIAS HOMINUM TRANSTULERAT ad agros et urbes colendas.
Dacia enim diuturno bello Decibali viris fuerat exhausta”-Eutropius
„Deoarece Traian,după cucerirea Daciei, adusese aici o
mulţime nenumărată de oameni, din (toată) LUMEA ROMANĂ, spre a cultiva câmpurile şi a locui oraşele;
căci Dacia fusese secătuită DE BĂRBAȚI
în urma lungului război al lui Decebal”.
–Eutropius,VIII,6,1,”Fontes Historiae Daco-ROMANIAE”
Ați observat nuanța?Cronicarul Eutropius nu spune că DACII
AU DISPĂRUT din Dacia ci doar că
Dacia fusese secătuită DE BĂRBAȚII DACI (evident nu de toți)
uciși în luptele cu romanii sau luați prizonieri și duși la Roma.
În plus avem un indiciu asupra strămoșilor noștri care au
compus PRIMUL IMN dedicat glorificării Împăratului Nostru TRAIAN:
„Traian […]adusese aici o mulţime nenumărată de oameni,
DIN (toată) LUMEA ROMANĂ,
SPRE A CULTIVA CÂMPURILE[…]”.
Deci era vorba de FOARTE MULȚI ȚĂRANI ROMANI,agricultori.
Și cine sunt personajele evocate în”Plugușorul”?
PLUGARII,țăranii români.
Mai e un element care evident ”LE-A SCĂPAT” SECTANȚILOR
”dacizați” DE MOSCOVA.
Când se colindă cu ”Plugușorul”?
ÎN AJUN DE ANUL NOU.
Despre ce se vorbește în colindă?
DESPRE ARAT și SEMĂNAT.
De când se ară și se seamănă pe 31 DECEMBRIE?
Este clar că este vorba de ANUL NOU ROMAN,care se sărbătorea
până la Iulius Cezar ÎN MARTIE dar în popor și mult după aceea.
Zeul Marte fiind(pe lângă Zeul Războiului) și un protector
al muncilor câmpului, personificând totodată renașterea periodică a naturii.
Și iată că NOI,ROMÂNII,urmașii dacilor
romanizați,NOI,ROMÂNII,urmașii LEGIONARILOR VETERANI și AI COLONILOR ROMANI nu l-am uitat pe Împăratul Nostru TRAIAN,”BĂDICA TROIAN” al nostru.
ASTA E ROMANIZAREA.
”Profesorul:
[…]No! acuma… NOI, ROMÂNII, musai doară să șkim pe cum că:
GHE UNGHE NE TRAJEM NOI?… GHE UNGHE?… spune!
Elevul (energic): DE LA TRAIAN, dom’le!”
(Ion Luca Caragiale- Un pedagog de școală nouă)
Până și LOAZELE pe care le trăgea de urechi Marius Chicoș
Rostogan știau adevărul istoric.
Să vedem dacă SECTANȚII ”dacizați” peste noapte de Moscova
își pot reveni de sub efectul TOXINELOR ”tulburătoare”.
„Împăraţii Daci AI ROMEI „
O NOUĂ INTOXICARE PERFIDĂ a tovarăşului Daniel TOXIN
Cum,nu te-a indignat manipularea abjectă numită „împăraţii DACI ai
Romei”?
Sau dimpotrivă ai luat de bun tot ceea ce au afirmat acolo
„dacizatorii” VALENTINUS ROMANUS(„adDACI”,evident…. 😆 ) şi Daniel Toxin?
Aşa cum ar fi făcut ORICE ROMÂN raţional eu am verificat mai
întâi „informaţiile” prezentate drept „adevăruri tulburătoare”.
Concluzia a venit imediat:
e vorba de O NOUĂ INTOXICARE PERFIDĂ în stil toxinKGB.
Iată doar câteva din întrebările pe care aş fi vrut să le
adresez „dacizatorilor” de Moskova:
Aş fi vrut să-l întreb pe Daniel Toxin DE CE aşa-zişii
„împăraţi daci” ai Romei îşi luau titlul de „DACICUS Maximus”,adică de
„VICTORIOS CONTRA DACILOR”?
Aş fi vrut să-l întreb pe Daniel Toxin DE CE pe monedele
ROMANE emise de aşa-zişii „împăraţi daci” ai Romei,(de Filip Arabul de exemplu) PROVINCIA ROMANĂ Dacia apare GARDATĂ DE LEGIUNILE XIII-GEMINA şi V-MACEDONICA?
Ia căutați pe net monedele romane emise de Filip Arabul
Marcus Iulius Philippus(cca. 198 – 249):
Avers: Filip Arabul laureat, spre dreapta, inscripţia
IMPMIVLPHILIPPVSAVG, semnificând
IMP[ERATOR] M[ARCUS] IUL[IUS] PHILIPPUS AUG[USTUS]
Revers: Pax, personificarea alegorică a păcii, cu o ramură
de măslin în mâna dreaptă (ramura desparte literele N şi C din PROVINCIA) şi cu un caduceu în cealaltă mână, la stânga o acvilă cu o coroană în cioc – simbol al legiunii a V-a Macedonica – şi la dreapta un leu – simbol al legiunii a XIII-a GEMINA, inscripţia PROVINCIA DACIA.
Aş fi vrut să-l întreb pe daniel Toxin DE CE pretinşii „împăraţii daci” ai Romei aveau NUME şi PRENUME ROMANE şi nu nume şi prenume
DACICE?
VALENTINUS ROMANUS(„adDACI”,evident…. 😆 ) şi Daniel
Toxin citează o cronică romană în care se afirmă că Împăratul Nostru Galerius ar fi vrut să schimbe numele Imperiul Roman în Imperiul Dac.
Dacă,repet,DACĂ,ar fi fost aşa,nu şi-ar fi schimbat mai
întâi propriul său NUME şi PRENUME PUR ROMAN într-unul PUR DACIC?
I-aţi auzit măcar o singură dată pe VALENTINUS ROMANUS („adDACI”,evident…. 😆 ) şi Daniel Toxin ,să citeze
NUMELE COMPLET al Împăratului Galerius,adică:
GAIUS GALERIUS VALERIUS MAXIMIANUS
(250 AD- 311 AD)?
Evident,niciodată…Oare de ce?E retoric:
GAIUS GALERIUS VALERIUS MAXIMIANUS
Mamă ce ””””dacic”””” sună.””””Pur dacic”””” nu-i așa?
Aloo,Secta ”dacizaților” DE MOSCOVA,ați observat ghilimelele da?
Să mai spunem că mama sa cea de origine dacă,se numea ROMULA
,probabil după oraşul-castru ROMAN ROMULA,azi comuna Reşca,județul Olt(fost ROMANAȚI),aproape de Deveselu?
Până şi mama sa,ROMULA,avea nume sau poreclă ROMANĂ.
Romula înseamnă MICA ROMĂ.
O fi romanizare,n-o fi ?
În plus ROMULA,mama împăratului Galerius,era o păgână
fanatică şi şi-a educat fiul în aceeaşi URĂ FAŢĂ DE CREŞTINI.
Ceea ce l-a determinat pe Galerius să fie unul din cei mai
mari duşmani ai creştinismului,el fiind cel care a declanșat MAREA PERSECUȚIE contra creștinilor.
Abia pe patul de moarte ,când VIERMII ÎL MÂNCAU DE VIU şi
nici măcar medicii nu se mai puteau apropia de duhoarea putrefacţiei,a dat Edictul de la Nicomedeia prin care creştinilor li se permitea oficial să îl venereze pe Dumnezeu cu condiţia să se roage pentru împărat….
Şi ce spuneau „dacizatorii” VALENTINUS ROMANUS(„adDACI”,evident…. 😆 ) şi Daniel Toxin despre carpi?
Că sunt „DACII LIBERI” nu-i aşa?
Iată că că „împăratul dac” ,caesarul Gaius Galerius Valerius
Maximianus a primit DE ŞASE ORI titlul de Carpicus Maximius de la Împăratul Diocleţian pentru respingerea atacurile sarmaţilor, CARPILOR, bastarnilor la frontiera Dunării.
CARPICUS Maximius = ÎNVINGĂTOR CONTRA CARPILOR
Adică că „împăratul dac” ,caesarul Gaius Galerius Valerius
Maximianus îi zdrobea în luptă tocmai pe „dacii liberi” ai lui VALENTINUS
ROMANUS(„adDACI”,evident…. 😆 ) ?
Mda.Îi „ura” foarte tare pe romani „împăratul dac” ,caesarul
Gaius Galerius Valerius Maximianus…
Aş fi vrut să-l întreb pe Daniel Toxin ,atunci când vorbeşte
de intrarea lui Constantin cel Mare în Roma, dacă ştie care e DIFERENŢA între DRACONESUL DACIC şi DRACONESUL ROMAN?
Aş fi vrut să-l întreb pe Daniel Toxin dacă ştie că semnificaţia inscripţiilor „GERMDACPART” de pe monedele emise de aşa-zişii „împăraţi daci” ai Romei este de „ÎNVINGĂTOR CONTRA germanilor,dacilor şi parţilor”?
Aş fi vrut să-l întreb pe Daniel Toxin de ce Constantin cel
Mare aşa-zis „împărat dac” al Romei a primit în 336 e.n. titlul de „DACICUS MAXIMUS”-„ÎNVINGĂTOR CONTRA DACILOR”?
Sfântul Nostru Împărat ROMAN Constantin cel Mare
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus
(n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337),a condus Imperiul Nostru ROMAN între anii 306 și 337.
Ce nume ”pur dacic” nu-i așa?
Nume de împărat ”dac” al MAMEI Noastre ROMA:
GAIUS FLAVIUS VALERIUS AURELIUS CONSTANTINUS
Mda.Evident „pur dacic”.Ce-mi plac glumele mele…
Aş fi vrut să-l întreb pe Daniel Toxin de ce ,după ce afirmă
ÎN MOD MINCINOS că ROMANIZAREA dacilor era imposibilă în 165 de ani „UITĂ” că ROMANIZAREA a început la sud de Dunăre şi în Dobrogea imediat DUPĂ Burebista(deci încă 140 de ani în plus şi iată că trecem de 300 de ani)iar DUPĂ retragerea aureliană Sfântul Nostru Împărat ROMAN Constantin cel Mare A CONSTRUIT UN POD IMENS PESTE DUNĂRE la Sucidava-Celei-Corabia de azi.Şi era
DUPĂ anul 300….
Căutați pe net ruinele Piciorului podului lui Constantin cel Mare peste Dunăre de la Sucidava-Celei-Corabia
Aş fi vrut să-l întreb multe pe toxinKGB… dar cum o ştie oricine a încercat să posteze pe site-urile lor,”dacizatorii” CENZUREAZĂ TOATE întrebările şi comentariile „incomode”.
Cei care ne livrează la foc automat de Kalaşnikov rusesc
„adevărul despre daci” NU ACCEPTĂ pe propriile bloguri şi site-uri decât opiniile celor care NU SE ÎNTREABĂ NIMIC.
Sunt permise doar comentariile celor care cred că TOT CE
ZBOARĂ din direcţia lui VALENTINUS ROMANUS(„adDACI”,evident … 😆 ) şi a lui daniel Toxin…se mănâncă .
Doar sunt „ADEVĂRURI tulburătoare”,nu?
Deci NU poate nimeni să-l întrebe NIMIC pe manipulatorul KGB
daniel TOXIN…
FRICA DE DEMASCARE îi roade rău.Dar degeaba.
MINCIUNA RUSEASCĂ a „dacismului” cinic redenumită
„adevăruri tulburătoare”s-a fâsâit mai repede decât prima tentativă
de manipulare,cea a lui Napoleon Săvescu.
Pentru că oricine o ştie deja:
„DACISMU` pentru noi e MOLDOVENISMU` 2”!
În concluzie:
Acești ÎMPĂRAȚI DACO-ROMANI ai Romei(deci STRĂROMÂNI)vorbeau
perfect LATINA,aveau nume și prenume ROMANE,băteau monedă cu PROVINCIA Dacia Felix APĂRATĂ de Legiunile ROMANE a-XIII-a GEMINA(Apullum) și a-V-a MACEDONICA(Potaissa).
Acești ÎMPĂRAȚI DACO-ROMANI ai Romei APĂRAU ROMA de
atacurile carpilor,costobocilor,roxolanilor,yazigilor și a aliaților lor
barbari.
În urma VICTORIILOR RĂSUNĂTOARE ASUPRA DACILOR și a
aliaților lor barbari,acești ÎMPĂRAȚI DACO-ROMANI ai Romei primeau recunoștința Imperiului ROMAN sub forma titlurilor militare de ”ÎNVINGĂTOR CONTRA DACILOR”-”DACICUS Maximus”,”Învingător CONTRA carpilor”-”CARPICUS Maximus”.
Și mai mult,acești ÎMPĂRAȚI DACO-ROMANI ai Romei BĂTEAU ȘI
MONEDĂ pe care treceau aceste titluri câștigate ÎN LUPTA CONTRA DACILOR din afara imperiului ROMAN.
În cele din urmă,faptul că CETĂȚENII ROMANI de
origine dacă au ajuns ÎMPĂRAȚI AI ROMEI,nu infirmă ci exact pe
dos,CONFIRMĂ ROMANIZAREA DACILOR.
Felicitări Nicolae Dan Groza, felicitări Nașul Tv!!!!!
Pentru ce îl felicitați?Pentru că SUNTEM MINȚIȚI RUSEȘTE cu nerușinare?
TOŢI cronicarii medievali ROMÂNI evocaţi mai jos au spus clar:
SUNTEM ROMÂNI urmași AI ROMEI Împăratului nostru TRAIAN !!
(și nu ”DACI” sau ”RUMÂNI” PURI IMPOSIBIL DE ROMANIZAT”)
Întrebaţi-vă de ce NICIUNUL DINTRE CRONICARII ROMÂNI CITAȚI mai jos
nu este nici măcar pomenit de RUSIFICATORII ”daciști”-”rumâniști”!
Iată ce nu veți auzi niciodată în PSEUDO-documentarele clocite la Moscova:
Lecții de ROMÂNISM și ADEVĂR ISTORIC
« UITAREA » DE TIP RUSESC, selectiv, loveşte din nou :
”dacizatorii-rumânizatori” I-AU ”UITAT” pe TOŢI CRONICARII ROMÂNI !
Dimitrie Cantemir(1673-1723),
Grigore Ureche(1590-1647) ,
Miron Costin(1633- 1691),
Ion Neculce(1672- 1745),
Nicolae Milescu Spătarul(1636 -1708),
Vasile Lupu(1595 – 1661),
Constantin Cantacuzino( 1639-1716),
mitropoliţii Varlaam (1585 – 1657) şi Dosoftei( 1624 – 1693)
TOŢI cronicarii medievali ROMÂNI evocaţi aici au spus clar:
SUNTEM ROMÂNI urmași AI ROMEI Împăratului nostru TRAIAN !
(și nu ”DACI” sau ”RUMÂNI” PURI IMPOSIBIL DE ROMANIZAT”)
Dar si TU esti mintit!; problema cu tine este ca inca nu-ti dai seama inca.
„Dacismul” și ”rumunismul”(ca și ”valahismul”) = FĂCĂTURI
RUSEȘTI.
TU vorbești de minciuni?Poftim Lista minciunilor sfruntate și a MINCIUNILOR PERFIDE PRIN OMISIUNE:
Așa arată FAȚA HIDOASĂ a „Dacismului-rumunist” clocit de KGB la Moscova.
1)daniel toxin A MINȚIT când l-a citat pe Eminescu
2)daniel toxin A MINȚIT când l-a citat pe Hașdeu
3)daniel toxin A MINȚIT când l-a citat pe Stolnicul CANTACUZINO
4)daniel toxin A MINȚIT când ”I-A UITAT” pe TOȚI CRONICARII ROMÂNI
5)daniel toxin A MINȚIT când l-a citat pe Lactantius în problema Împăratului DACO-ROMAN GALERIUS
6)daniel toxin A MINȚIT când a vorbit despre ”Împărații DACI ai Romei”
7)daniel toxin A MINȚIT când a vorbit de așa-zisele ”cercetări paleogenetice”
8)daniel toxin A MINȚIT când a îndrăznit să spună că Împăratul Nostru TRAIAN a cucerit ”DOAR 14%” din Dacia.
9)daniel toxin A MINȚIT când a spus că LEGIONARII ROMANI NU ȘTIAU LATINA
10)daniel toxin A MINȚIT când a vorbit de Împăratul Nostru Constantin cel Mare
11)daniel toxin A MINȚIT când a afirmat că pe ”Tăblițele de la Sinaia” sunt texte scrise ÎNTR-O FORMĂ DE LATINĂ
12)daniel toxin A MINȚIT când a afirmat că ROMANIZAREA NU PUTEA AVEA LOC ”uitând” de contraexemplele etruscilor, egiptenilor,sumerienilor și chiar ale tracilor sud-dunăreni
13)daniel toxin A MINȚIT când NU A SUFLAT O VORBĂ despre numărul uriaș de INSCRIPȚII LATINE descoperite în ROMÂNIA(Dacia TRAIANA)
14)daniel toxin A MINȚIT când ”A UITAT” de ”Plugușorul Românesc” și de BĂDICA TROIAN-TRAIAN al nostru.
15)daniel toxin A MINȚIT când A FĂCUT ”UITAT” dicționarul de PLANTE CU NUME DACICE al lui DIOSCORIDE,medicului lui Traian,care demonstrează că APROAPE NIMIC din limba
dacilor nu s-a păstrat până azi.
16)daniel toxin A MINȚIT când A FĂCUT ”UITATE” COHORTELE DACILOR din Britania Romană,care
demonstrează ROMANIZAREA DACILOR
17)daniel toxin A MINȚIT când a vorbit despre Împăratul DACO-ROMAN REGALIANUS.
”A UITAT” să spună că era UN DAC CU PRENUME ROMANE,căsătorit cu O ROMANĂ chiar din ROMA,Sulpicia
DRYANTILLA,fiică de SENATOR ROMAN,Pollio Sulpicius,fost GENERAL DE LEGIUNI ROMANE căsătorit și el tot cu o femeie ROMANĂ,Claudia Dryantilla.
O DEMONSTRAȚIE CA LA MANUAL DE ROMANIZARE A UNUI DAC ”din neam cu însuși Decebal”
Mai evident de așa nici nu se putea.
18)daniel toxin A MINȚIT când ”A UITAT” să citeze ZECI DE CRONICI STRĂINE,antice și medievale,înșirate pe 1900 de ani,de la CRONICARII ROMANI la cei bizantini,greci, italieni, germani,polonezi,turci,ruși,francezi.
19)daniel toxin A MINȚIT când ”A UITAT” să citeze descoperirea sarcofagului cu inscripția ”Marcus Ulpius Celerinus INTERPREX DACORUM” .
Celerinus TRADUCĂTORUL dacilor!
20) daniel toxin A MINȚIT când l-a citat pe poetul roman OVIDIUS Publius Naso
21) daniel toxin A MINȚIT când l-a citat pe poetul George Coșbuc
22) daniel toxin A MINȚIT când a afirmat,de zeci de ori,că ”dacii AU FOST SCOȘI din manualele de istorie”
MINCIUNILE ORIBILE enumerate mai sus sunt MINCIUNI DOVEDITE,parte a unei MANIPULĂRI EXTREM
DE COMPLEXE și INSIDIOASE pe care am demascat-o CU PROBE INCONTESTABILE.
Probe provenite în majoritate CHIAR DIN SURSELE pe care daniel toxinKGB le-a CITAT MINCINOS PRIN OMISIUNE.
După ce I SE DEMONSTREAZĂ că a fost mințit,înșelat,practic ESCROCAT ca la ”Alba-Neagra” și deci MANIPULAT GROSOLAN,orice român nu poate avea decât o reacție de apărare și de respingere totală a intoxicării.
daniel toxinKGB vopsit în ipostaza de ”MARE PROTECTOR” de sit-uri arheologice ESTE O STRATEGIE DE IMAGINE pentru păcălirea naivilor.
POZÂND în mare ”dacist” el nu are decât o țintă:câștigarea ÎNCREDERII ROMÂNILOR pentru a-i
putea ESCROCA și MANIPULA în continuare.
Scopul:
să-i determine pe români SĂ-ȘI NEGE ORIGINILE ROMANE prin exacerbarea celor dacice și prin INDUCEREA URII RUSEȘTI ”DACISTE” împotriva a tot ce ține de MAMA NOASTRĂ ROMA.
Țintele sunt geneza poporului nostru,SFINTELE NUME DE ROMÂNIA,ROMÂN și NUMELE LIMBII NOASTRE:LIMBA ROMÂNĂ(pe care Călăii OCUPANȚI RUȘI de 200 de ani o
vor…”MOLDOVENEASCĂ”)
daniel toxinKGB o vrea…”DACICĂ”.
SECTA „dacistă-rumunistă” pur și simplu REFUZĂ SĂ CITEASCĂ ce au scris cu sute de ani în urmă cronicarii români și străini.
REPETITIO MATER STUDIORUM EST.
Ba da ce te inversunezi asa? Omu normal ,vine cu un argument sta oleaca da si pleaca…tu vad ca o tii langa cu textele tale scoase din putza gandirii. Mai las-o naibii de propaganda ca la inversunarea cu care postezi am inceput sa cred ca iei banii la cuvinte nu la comenturi!
Hai basti de aici ca ne poluezi vederea cu aberatiile tale!
Da` pe tine te-a întrebat cineva ceva?
Da` tu de ce te înverșunezi contra ”înverșunării” mele?
Ce te bagi ca musca-n c.uru calului?
Dacă tot te doare-n bască de MIZERABILUL ATAC RUSESC ”dacizator” contra IDENTITĂȚII NOASTRE ROMÂNEȘTI,ce te bagi?
Vezi-ți de drum !
By the way(pre limba ta):
Eu zic să iei tu toți banii pe care îi iau eu ”la cuvinte nu la comenturi”.Dar și cu dobândă.Măcar 1000%.Ce zic eu 1000%,hai să fiu și mai generos,100.000.000% să fie dobânda!
Și ăștia să fie toți banii cu care să trăiești tot restul vieții.Ce zici?
În rest,cu ”putza gândirii” probabil ai scris matale ”comentul” de mai sus.
Ce ROMÂNEȘTE sună asta…”coment”.Ca și Wandoo.
Bai imputzitule sictir! Marsh la ma-ta kgb blea!
Deșteaptă-te ROMÂNE!
”Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge UN SÂNGE DE ROMAN,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, UN NUME DE TRAIAN!”
ROMANIZATULE! EMinescu a invatat ca a fost romanizat si tine la neamul lui OMENESC. El a fost un GENIU national si un Martir, Cristosul neamului nostru care a suferit mai mult ca ÎiSus – (Îi sus in cer). Eminescu a suferit 6 ANI otarvit cu mercur, denigrat si izolat de familie si prieteni si in final asasasinat in1889). Creanga si Vronica au fost si ei asasinati in acelasi an! La o suta de ani este ucis un alt GENIU national, sacrificat ca porcul de craciun (religia ta CRETINA) Toti Europenii se considera plecati D-ACIA de la noi din OMENIA. RAMA era RAMA-sul UR-masul (Orasul UR si PROMETEU – Promit Eu! Zamolxes este Zaua Mosilor (furat de hibrixi si renumit Moises, Moshe). Hibrizii care ti-au bagat pe gat o noua religie – te-au relegat si regulat cum au vrut ei 1910 ani! Ce nu intelegi tu este ca in spatele Imperiul r-OM-an, ot-OM-an, RUS si Austroungar au stat si inca stau hibrizii turco-mongoli care ti-au adus doctrina supunerii, sclavagismul bine explicat in Talmud si Vechiul Testament (Torah). Rusii nu au avut nici o sansa in fata macelarilor (hibrizi) turco-mongoli si afro-asiati – au devenit sclavi (slavone-sclavoni) si Serbi = Servitori (a pleca in serbie) Din poporul care aducea slava Cerului au ajuns sclavi, robi si iobagi ai hibrizilor invadatori, (JugoSlavia = Jugul Sclavilor) si cei care vorbeau graiul de la tine LA-TINE VULAGARA (V=B) BULGARII corciti cu aceste vipere hibride de pe VOLGA au invadat fratii nostrii de pe malul drept la sud de DUNARE. Ungaria este UNGHERUL Dunarii. Dunarea este Adunarea de ape de-a latul Europei (late, la tine, lati-tu-din-e) ––––––––––––CRETINISMUL ne-a adus in starea de jale in care ne aflam! „capul plecat sabia nu-l taie” dar e pus la jug! – asta consideri tu altoire? resurse furate si indobitocire! Au venit *hibrizii cu masti de greci si sutane de satane s-au instalat la noi in tara subjugand OMenirea, ducand veniturile in Grecia la talmudistii lor. Cum poti afirma ca nu esti D-acia de la noi din OMenia unde se vorbeste OMeneste? D’ici, D-aci, Dacia. Dutch, (Daci) Deutsche (Doici) – ROMA e fiica noastra dusa la destrabalare de aceeasi hibrizi care impun liberalismul si libertinismul si toate mizeriile contra naturii ce se arata deschis la TV, Film si in Presa… si cretinismul bisericesc le accepta – uitate-te pe asazisa „columna lui traian” si vezi barbatii si femeile decent imbracati dar haituti de *altoitorii tai cretinizatori! – da au altoit OMENIA adaugandu-i un R de la Rasarit asa cum hibrizii au L-au rebotezat pe Brahma > Abraham si Pe MOSUL nostru multimilenar Moise exact de la Za Moixe?
El isi da seama, este pus sa abereze pe aici, crezand ca ne poate spala pe creieri!
Pentru ce îl felicitați?Pentru că V-A MINȚIT cu nerușinare?
Nicolae Dan Groza A MINȚIT PRIN OMISIUNE când ”A UITAT” să citeze ZECI DE CRONICI STRĂINE,antice și medievale,înșirate pe 1900 de ani,de la CRONICARII ROMANI la cei bizantini,italieni,germani,polonezi,turci, francezi.
TOŢI cronicarii medievali STRĂINI evocaţi mai jos
au spus același ADEVĂR ISTORIC :
SUNTEM ROMÂNI urmași AI ROMEI Împăratului nostru TRAIAN !!
(și nu ”DACI” sau ”RUMÂNI” PURI IMPOSIBIL DE ROMANIZAT”)
« UITAREA »DE TIP RUSESC, selectiv, loveşte cu repetiţie :
Nicolae Dan Groza, ”I-A UITAT” şi pe TOŢI CRONICARII STRĂINI!
Papa Grigore al IX-lea:
Scrisoarea din noiembrie 1234 adresată principelui Bela
Jan Laski, episcop de Gnezno(1514)
Francesco della Valle (1532)
Croatul Ante Verančić (1570)
Francezul Pierre Lescalopier (1574)
MARTIN OPITZ-poet german (1623)
Martinus Szent-Ivany (1699)
Umanistul sas Iohannes Lebel (cca 1490-1566)
Cancelarul Poloniei (1595)
Cântecul Nibelungilor,epopee germană din perioada medievală
(sec. al XII-lea – al XIII-lea)
A.Armbruster
Strategikon, tratat militar bizantin din secolul al VII-lea
Napolitanul Ferrance Capeci (24 februarie 1584)
Iezuiţii Cancelariei Papale
Antonio Possevino (1533-1611)
Giulio Mancinelli (1537-1618)
Misionarul italian Niccolo Barsi (1640)
Misionarul bosniac Marco Bandini (Bandulovici), mort în 1650
Misionarul catolic bulgar Petru Bogdan Baksic (Baksev)
(1601-1674)
Paolo Bonncini(Malta) 24 aprilie 1630
“Elia Bilnerio della diocesi di Vratislavia,sacerdote
germano” (1650)
Misionarul poliglot Giovanni Battista del Monte (1671)
Arhiepiscopul de Marcianopoli Vito Piluzio (1671)
Superiorul iezuiţilor din Iaşi, polonezul Martinus
Maximilanus Kiernozyscki (1722)
Polonezul Jan Dlugosz (1415-1480)
Istoricul umanist polon Stanislav Orzechowski (1513-1566)
Stanislav Orzechowski (1513-1566)
Secretarul polonez al reginei Isabella, Petru Porembsky
(1524)
Cronica moldopolonă(1566)
Umanistul sas Georg Reicherstorffer (sec. XV-XVI, născut în
Sibiu), notar al oraşului Sibiu, secretar regal şi consilier (din 1526) al lui
Ferdinand I de Habsburg
Italianul Alecsandro Guagnini(1564)
Călătorul francez Pierre Lescalopier (1574)
Întrebaţi-vă de ce tovarăşii RUSIFICATORI ”daciști-rumâniști” au
”uitat” că TOŢI cronicarii medievali STRĂINI evocaţi mai sus
au spus același ADEVĂR ISTORIC :
SUNTEM ROMÂNI urmași AI ROMEI Împăratului nostru TRAIAN !!
(și nu ”DACI” sau ”RUMÂNI” PURI IMPOSIBIL DE ROMANIZAT”)
Întrebaţi-vă de ce NICIUNUL DINTRE CRONICARII STRĂINI CITAȚI
MAI SUS nu este nici măcar pomenit de RUSIFICATORII ”daciști-rumâniști”!
Mai mult decit necesar si suficient!
MINCIUNA RUSEASCĂ începe chiar cu evocarea manipulatoare a ROMÂNULUI absolut Mihai Eminescu.
Cât tupeu de borfaș trebuie să aibă ”dacizatorii” și ”rumânizatorii” DE
RUSIA ca să îndrăznească măcar să-l citeze pe ROMÂNUL Eminescu în sprijinul
MINCIUNILOR LOR NERUŞINATE !
”rumânul”Mihai Eminescu spune că ”Daciștii” și mai nou ”RUMÂNIȘTII”
de MOSCOVA MINT,MINT CU NERUŞINARE !
„CINE CONTROLEAZĂ TRECUTUL CONTROLEAZĂ ŞI VIITORUL.
Cine controlează prezentul controlează ŞI trecutul”.
“1984 “-George Orwell
” PENTRU CA SĂ NE IA INDIVIDUALITATEA,
Rusia AR TREBUI SĂ NE DEA ALTA ÎN SCHIMB”
-Mihai Eminescu
Parcă presimţind că OCUPANŢII RUŞI vor folosi în viitor MINCIUNA VICLEANĂ A «DACISMULUI » și mai nou a „ RUMÂNISMULUI” OPUS ROMÂNISMULUI pentru A NE DEZBINA şi controla,Eminescu scria pentru eternitate,pentru a le da peste boturile de viperă tuturor «daciștilor» și ”rumâniștilor”:
„… Nici mai este astăzi chestiunea originii noastre,abstrăgând de la împrejurarea că o asemenea interesantă chestiune nu este de nici o importanţă.Daci sau romani, romani sau daci, e indiferent:
SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM.
Nimeni n-are să ne înveţe
ce-am fost sau ce-am trebui să fim;
voim să fim ceea ce suntem: ROMÂNI.”
-Mihai Eminescu(1876)
Iată în seama cui au pus dacizatoriiKGB ÎN MOD TICĂLOS şi MINCINOS planul
înfăptuirii « Daciei Mari ».
Iată care este numele SFÂNT al ţării pe care încă de la 17 ani tânărul Eminescu
o adora.Să fi fost «Dacia»?
**”Ce-ţi doresc eu ţie, DULCE ROMÂNIE”**
“Ce-ţi doresc eu ţie, DULCE ROMÂNIE,
ŢARA MEA de glorii, ŢARA MEA de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
DULCE ROMÂNIE, asta ţi-o doresc.”
-Mihai EMINESCU
Dar de la ce trebuie să ne abată atenţia MANIPULĂRILE şi DIVERSIUNILE
« DACISMULUI » și ”RUMÂNISMULUI” ?
Cine se folosește de ”dacism” și ”rumânism”
PENTRU A LOVI ÎN ROMÂNISM?
“RUSIA VOIEŞTE SĂ IA Basarabia cu orice
preţ: noi nu primim nici un preţ.
Primind un preţ, am vinde;
şi NOI NU VINDEM NIMIC !
ROMÂNUL care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător.»
Mihai Eminescu, (“Cestiunea retrocedarii…”), Timpul, 10 februarie 1878, in
Opere, vol X, Ed. Academiei, 1989, p.46
Tot Eminescu explica STRATEGIA RUSEASCĂ a “MOLDOVENISMULUI”,
PRECURSORUL “DACISMULUI” și ”RUMÂNISMULUI”,
prin care LI S-A SPĂLAT CREIERUL ROMÂNILOR basarabeni:
” PENTRU CA SĂ NE IA INDIVIDUALITATEA,
Rusia AR TREBUI SĂ NE DEA ALTA ÎN SCHIMB,
şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.
Ruşii s-au încredinţat că această libertate este
primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele
ermeticeşte şi au curmat atingerea între ROMÂNII de peste Prut şi
restul POPORULUI ROMÂN.
De atunci şi până acum măsurile silnice pentru
STÂRPIREA ROMÂNISMULUI se iau fără de curmare.
Administraţia, biserica şi şcoala SUNT CU
DESĂVÂRŞIRE RUSEŞTI, încât este oprit a cânta în ziua de Paşti “Hristos a
înviat” în ROMÂNEŞTE.
Nimic în limba ROMÂNEASCĂ nu se poate scrie;nimic ce e scris în limba
ROMÂNEASCĂ,nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri
şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă
ROMÂNEŞTE, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt,
orice manifestaţie de viaţă ROMÂNEASCĂ e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.”
Mihai Eminescu – « ROMÂNIA în luptă cu panslavismul”
Mihai Eminescu -Doina
“De la NISTRU pân’ la Tisa
Tot ROMÂNUL plânsu-mi-s’a,”
Mă întreb cât tupeu trebuie să fi avut ”dacizatorii” și ”rumânizatorii” DE
RUSIA ca să îndrăznească măcar să-l citeze pe ROMÂNUL Eminescu în
sprijinul MINCIUNILOR LOR NERUŞINATE ?
“SUNTEM ROMÂNI,
VREM SĂ RĂMÂNEM ROMÂNI
şi cerem egală îndreptăţire naţiunii noastre.”
– Mihai Eminescu :
Şi pentru că adulatorii naivi ai SECTEI ”daciste” sunt complet ORBIŢI de
VENINUL « DACIC » ANTI-ROMÂNESC să îl cităm din nou pe Eminescu.
O fi acelaşi Eminescu ,cel cu așa-zisul « Plan al Daciei Mari » ?
Mihai Eminescu :
”Sau ţara aceasta să fie în adevăr ROMÂNEASCĂ,
sau nici nu merită să fie.”
Manipularea RUSEASCĂ ”dacistă” și mai nou ”RUMÂNISTĂ” contestă latinitatea și ROMANITATEA noastră a românilor.
Ori tocmai aceasta proclama Mihai Eminescu,cel cu atâta nerușinare citat …în
sprijinul aberaților și minciunilor SECTEI ”dacizatorilor” de Rusia:
“DA,DE LA ROMA VENIM,
scumpi şi iubiţi compatrioţi,
Din Dacia TRAIANĂ”.
-Mihai Eminescu,Curierul de Iaşi 17 noiembrie 1876
Cât de frumos,simplu şi concis a rezumat Eminescu DUALITATEA DACO-ROMANĂ a POPORULUI ROMÂN!
Dar ”daciștii” clocitori de « MINCIUNI TULBURĂTOARE » nu au auzit şi nici nu
vor să audă de nici unul din citatele de mai sus.
Vă daţi seama spre CE ABIS AL NEGĂRII PROPRIEI IDENTITĂŢI NAŢIONALE ROMÂNEŞTI vă duce TEZA MINCINOASĂ a “imposibilităţii
ROMANIZĂRII şi LATINIZĂRII dacilor”?
Chiar nu aţi fost la ora de istorie în care se preda lecţia despre ANTI-ROMÂNUL
ROESSLER,ideologul BOZGORILOR care susţinea ACEEAŞI MINCIUNĂ dar folosind altă « pistă » ?
« Dacismul » ca şi « moldovenismul » sau ”mai nou ”RUMÂNISMUL” sunt
ALTE MANIPULĂRI DE TIP ROESSLERIAN.Atât.
Amintiţi-vă povaţă sacră şi testamentara a genialului TITAN ROMÂN,
MARTIRUL MIHAI EMINESCU, adresată neamului nostru :
« POPOR ROMÂNESC!
DACĂ FIII TĂI AR FI FOST UNIŢI TOTDEAUNA, ATUNCI ŞI PĂMÂNTUL TĂU STRĂMOŞESC RĂMÂNEA UNUL ŞI NEDESPĂRŢIT.”
Mihai EMINESCU,România în luptă cu panslavismul ,Timpul, iunie 1878
« Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească
ROMÂNII au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor
proprii,de bogăţia şi SUPERIORITATEA INDIVIDUALITĂŢII LOR NAŢIONALE;
tocmai fiind puşi în contact cu ruşii,
ROMÂNII ERAU MÂNDRI DE ROMÂNITATEA LOR .»
„De când e SUFLET DE ROMÂN pe faţa pământului,
ROMÂNUL A FOST MÂNDRU DE A FI ROMÂN,
şi chiar atunci când lumea îl privea cu dispreţ, el îşi cânta doina şi,în
conştiinţa puterilor pe care le purta în sine, privea mândru împrejurul său.
Sămânţa, din care a răsărit acest popor, e nobilă, şi poporul nu va pieri decât
atunci când ROMÂNII vor uita de nobleţea seminţiei lor. ”
– Mihai Eminescu
„Aceasta e alternativa fatală în fața căreia se află NEAMUL ROMÂNESC în zilele noastre; aceasta e morala și neînduratul adevăr PE CARE NICI UN ROMÂN NU TREBUIE SĂ-L SCAPE DIN VEDERE; nouă, generațiunilor în viață ne-a căzut sarcina măreață de a dovedi că
BUNĂ A FOST PRĂSILA
CE TRAIAN A SĂDIT PE PĂMÂNTUL DACIEI
și că nu în zadar au luptat strămoșii noștri veacuri de-a rândul .”
”MISIUNEA NOASTRĂ CA STAT”
-Mihai Eminescu, Timpul, 2 noiembrie 1879
“Schimbaţi opţiunea publică, daţi-i urgent o altă direcţie, răscoliţi printre
comorile ascunse ale geniului naţional, treziţi cât mai repede spiritul propriu
şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, faceţi astfel să
apară o uriaşă reacţiune morală, o nouă revoluţie de idei, în care ideea de spiritualitate românească să fie mai mare decât cuvinte precum uman, genial, frumos; în fine,
fiţi cu o mare putere ROMÂNI, ROMÂNI şi iar ROMÂNI…”
– Mihai Eminescu
Buna ziua domnule din spatele pseudonimului :Eminescu>DA,DE LA ROMA VENIM ! Va admir darjenia cu care a-ti argumentat crezul dumneavoastra Eminescian ! Eu sunt un om simplu roman auto ezilat . I-mi cumosc limitele si incerc sa le imbunatatesc dar viata de zi cu zi i-mi ingreuneaza drumul. Dar nu ma las si incet incet evoluez ! Zic eu . Pt mine este prima data cand aud o astfel de pledoarie asa darza ca adumneavoastra despre daci si rusi . Am sa incerc sa fiu mai concis in explicatii ca sa nu ma pierd in amanunte iar ! Sincer sa fiu am avut senzatia intr-o prima faza ca incercati sa ne spalati creerul prin vorbele dumneavoastra atat de darze si repetative ba chiar cu o consegventa naucitoare de abuziva ! Incer incet m-am adaptat srirti dv si am inceput sa inteleg mai bine gandirea in scris pe care ne-o prezentati ! Asa putin cunoscator cum sunt eu in ale lingvistici si culturi trag niste concluzi (poate pripite ) in primul rand este clar ca influenta rusa din trecut si prezent este clar distrugatoare pt natia noastra , mai sunt si populatiile migratoare care ne tot racaie natia de vreo 1200 de ani ,atatea imperii care prin calicie si extremism nusi pot stapani nevoia de expansiune . Chiar daca a fii un imperiu sa-au parte dintrunul iti da putere liniste si finatare pt cultura tot spre extremism se ajunge ! Eu cand aud numele Eminescu am o reactie interesanta in tot corpul ba chiar mi se ridica parul pe maini si i-mi dau lacrimile . Dar totusi stiu ca in ani 1850 romani gandeau diferit, ba eram chiar mai chinuiti ca acum find divizati ca astazi ! Si chiar poate si maine o sa gandim diferit de azi pt ca evoluam . Dar ca sa putem evolua trebuie sa plecam de la un punct de principiu iar cu cat punctul asta este mai indepartat cu atat evolutia noatra este mai vasta mai complexa si cu mai multe baze si ipoteze clare si mai concise . De acea cred ca ar trebui sa fim mai precauti cu inceputul natiei noastre ca fiind anul 271 este cam prea aproape si riscant sa intram in jocul imperiilor urmatoare care se vede clar au tot vrut sa ne stearga istoria datorita a multor motive . Cum ar fi : (asa cum le vad eu ca incepator ) primul catolici si crestinismul le este frica de alte religi pure si puternice il sterg pe Zamolxes , toti adepti catolicismului condusi de Alde Papa calare permenent pe nou sa ne subjuge fizic si psihic folosinduse de diferite nati si metode , imperiile ne vroiau pamanturile ,capitalisti avizi ne vor podoabele din sithrile arheologiceasate in paragina ,mai nou ni se cumpara pamanturile de Europeni pe bani de nimic ascuns de vazul lumi si sub patura Europei libere . Care pt noi Romani inseamna salari de 1000€ .in tarile lor unde sunte mai mai sclavi fie din constinta fie din asupriere . Asa ca toti cei ce vorbesc de istorie dupa anul 500-700 pot intra intr-o categorie cu un mare semna al intrebari ! Nu lrea se stie daca vor sa dezinformeze,submineze,dezbine ,sunt lipsiti de informare ,sunt prea agresati de mediu si imperi ,sunt condusi de ideologi extremisme , incercari de stergere a radacinilor ;religiei , nevoi financiare ,raufacatori . Rai in general cu natia noastra s-au dezinformari prin lipasa de documente si implicare a statului Român in asi cunoaste istoria . Asa ca a and atatea vestigi arheolkgice prin tara de la Traci .geti,daci si romani ar trebui sa gandim mai amplu a supra origini noastre si sa dezbatem toate punctele de vere mai elaborat , ca de la dezbateri pleaca inaltarea sufleteasca de la vorbe frumoase iti dezchizi sufletul la intelepciune si evolutie . Este greu sa tragi concluzi despre provenienta noastra cand lazile inca stau in muzee pline de podoabe aeheologice pt studiat . Este greu sa fim siguri de ceea ce spunem cand noi nu facem arjelofie de informare la nivel natoional prin cartile si muzeele lumi . Este tare greu sa spui ceva despre Daci cand nou nici macar nu le stim alfabetul scris pe tablitele de aur topite de regele Carol pt a finanta razboaie. Si nici macar copiile din plumb nu au fist studiate ! Poate de acolo scoteam alfabetul biblia lor si asa poate ii puteam considera adevarati stramosi . Dar poate mai apar si alte curente sustinute ca cel Dacic si putem dezbate mai mult fara a incerca sa ne impunem parere cum se practica in Rom in ultimile sute de ani . Respectul se castiga nu se IMPUNE
”trebui să fim mai precauți cu începutul nației noastre ca fiind anul 271”
Unde ați găsit în scrierile mele că 271 este anul creării POPORULUI ROMÂN?
NOI,ROMÂNII și ROMÂNIA își au începuturile LA DESCĂLECATUL Împăratului Nostru TRAIAN în 106,după cucerirea ÎNTREGII Dacii.
(deci nu aberantul 14% inventat de Secta ”dacizatorilor”.
Dar etnogeneza ROMÂNILOR este duală la baza ei:
daco-ROMANĂ!
Cu alte cuvinte e ca la altoirea viței de vie:
RĂDĂCINĂ dacică peste care Împăratul Nostru TRAIAN dar și Sfântul Împărat Constantin au înfipt ALTOIUL NOBIL ROMAN.
Cu alte cuvinte nimeni nu a exterminat rădăcina ci doar a ”altoit-o”.
NOI,ROMÂNII suntem această viță străveche.
Rădăcina dacică are o atestare de încă o mie de ani în urmă iar cea romană la fel,cel puțin din 753 Ante Christos DE LA FACEREA ROMEI…
Atenție:”cucutenienii”,”hamangienii”,”vincenii” NU ERAU DACI.
Iar pe noi NU GENELE,NU ”haplogrupurie” ne fac ROMÂNI.
Limba,credința,istoria,tradițiile,acestea NE FAC ROMÂNI !
Pe de altă parte obsedații de străvechime să fie atenți:dacă mai ”sapă” puțin vor fi nevoiți SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN AFRICA.
Ce să-i faci.Acolo ne sunt primele rădăcini…
”catolicilor și creștinilor,le este frică de alte religii pure și puternice” și de aceea ” îl șterg pe Zamolxes”????
Să înțeleg că dumneata NU EȘTI CREȘTIN?
Faci parte dintr-un cult sectar, păgân,”zalmoxian”?
Înseamnă că NU EȘTI ROMÂN.Pentru că NOI,ROMÂNII ne-am născut creștini,prin Sfântul Apostol ANDREI și prin Sfântul Nostru Împărat CONSTANTIN.
Cine ”l-a șters pe Zamolxes”?Și de unde?
În cărțile de istorie Zeul Păgân Suprem al dacilor,
Zalmoxis-Zamolxis este descris prin citate din cronici antice.
Deci nu l-a șters nimeni.Este o dovadă de respect și corectitudine istorică.
Dar dacă te referi la CREDINȚA NOASTRĂ CREȘTINĂ STRĂBUNĂ,da,de acolo Zalmoxis al dacilor a fost ”șters”.
Dar la fel au fost ”șterși” și Zeii Păgâni ai strămoșilor noștri ROMANI!
Asta înseamnă CREȘTINARE.Renunțarea la idolii păgâni.
Orice român își respectă înaintașii,atât pe cei daci cât și pe cei romani.
Diferența e că pe zeii păgâni Zalmoxis,Apollo,Diana îi cunoaștem.Și atât.
Dar CREDINȚA NOASTRĂ a românilor este în Bunul Dumnezeu ,în Mântuitorul Iisus Hristos și în Sfânta Fecioară Maria cărora le închinăm rugăciunile noastre.
Evident un asemenea text nu poate rezona decât în sufletul UNUI ROMÂN ADEVĂRAT.
În sufletul unui ROMÂN NĂSCUT CREȘTIN.
În plus strămoșii noștri creștini au avut de îndurat SUTE DE ANI de persecuții,crucificări,torturi,TOCMAI DIN CAUZA ZEILOR PĂGÂNI la care refuzau să se închine.
Strategia rusească a ZALMOXIANIZĂRII ROMÂNILOR
Observați la SECTANȚII ”dacizați” DE RUSIA un alt PLAN
RUSESC DIABOLIC în plină desfășurare.
De data aceasta este vorba de DISTRUGEREA CREDINȚEI
CREȘTINE ORTODOXE în sufletele românilor.
Ca și la PERFIDA ÎNLOCUIRE a IDENTITĂȚII ROMÂNEȘTI cu cea ”dacică pură” și aici se încearcă ÎNLOCUIREA credinței ortodoxe creștine cu O CREDINȚĂ PĂGÂNĂ,credința în Zalmoxis-zeul dacilor.
Procesul s-ar putea numi ”ZALMOXIANIZARE” și ESTE ÎN PLINĂ
DESFĂȘURARE !
Premise:
După 1900 de ani DE ROMANIZARE,Secta ”martorii lui daniel toxin” deja s-a lepădat de sfintele nume de ”ROMÂN” și ”ROMÂNIA”.
Acum ”idioții utili”ai Rusiei se cred ”DACI PURI neromanizați” din ”DACIA”!
Acum trebuie convinși SĂ SE LEPEDE și de 2000 de ani de
CREDINȚĂ CREȘTINĂ !
Prin citări repetate din Carolus Lundius,cronicari greci,romani, regele și ZEUL DACILOR ZAMOLXES-ZALMOXIS
a fost transformat în PERSONAJ DE CULT pentru SECTA ”martorii lui daniel toxin”.
Zeul PĂGÂN ZAMOLXES-ZALMOXIS are misiunea de A-L ÎNLOCUI pe Mântuitorul Iisus Hristos în sufletele românilor!
Perfid printre rânduri s-a indus ideea FALSĂ că DACII ERAU
CREȘTINI și MONOTEIȘTI ÎNCĂ ÎNAINTE de a fi creștinați de către Sfântul Apostol ANDREI CEL ÎNTÂI CHEMAT.
Unul dintre ”dacizatori” s-a și declarat ”ZALMOXIANIST-ortodox”
pentru a pregăti și mai mult ”martorii lui daniel toxin” pentru pasul următor.
Observați tactica:
Pentru a se induce UN ELEMENT NOU,MANIPULATOR ,
acesta este mereu atașat UNUI ELEMENT VECHI,TRADIȚIONAL.
Este o TEHNICĂ ÎN DOI PAȘI .
Această tehnică de manipulare elimină riscul UNEI REACȚII
”ALERGICE” de respingere a NOULUI ELEMENT INDUS CA UN VIRUS DEVASTATOR în mințile românilor.
Astfel se pregătește TRECEREA LA O NOUĂ CREDINȚĂ,”ZALMOXIANISMUL”.O CREDINȚĂ PĂGÂNĂ.
Scopul ei?
RUPEREA DEFINITIVĂ a românilor de CREDINȚA ORTODOXĂ
CREȘTINĂ.
Măi să fie!Au dispărut din peisaj ”DACII PURI” neromanizați și neromanizabili
și au apărut
”RUMÂNII PURI” evident(cum altfel!),tot ”NEROMANIZAȚI și NEROMANIZABILI”.
”dacism”,”rumânism”=NEGAREA a tot ce înseamnă ROMÂN și ROMÂNIA.
Aceeași MATRIOȘKA KGB cu altă pălărie.
Odată demascată bășina dughinistă-putinistă-KAGHEBISTĂ a ”DACIZĂRII” de Moscova laboratoarele rusești au trecut la Planul B.
”RUMÂNIZAREA” Sfintei Noastre ROMÂNII !
Parafrazându-l pe ROMÂNUL ABSOLUT,titanul martir Eminescu,
PENTRU CA SĂ NE IA INDIVIDUALITATEA ROMÂNEASCĂ,
Rusia VREA SĂ NE BAGE ÎN CAP O ALTA ÎN SCHIMB,
”identitatea ”RUMÂNĂ-arimină” PURĂ,NEROMANIZATĂ și NEROMANIZABILĂ”.
Dar foarte ușor RUSIFICABILĂ.
Nu degeaba vicleanul toxinKGB băgase șopârla cu originile traco-SLAVE ale
…. ROMÂNILOR…
Acolo bate ”TRACISMUL” dar și mai noul ”RUMÂNISM” al SECTEI ”dacizatorilor”.
La impunerea în rândul ”dacizaților” a UNUI NUMITOR COMUN SLAV între ROMÂNI(convertiți peste noapte în ”RUMÂNI PURI”) și RUȘI.
Evident pe fundalul RESPINGERII TOTALE a tot ce înseamnă FUNDAMENTUL
ETNO-GENEZEI daco-ROMANE ce a dus la FORMAREA POPORULUI NOSTRU ROMÂNESC.
Adică LA NEGAREA a tot ce înseamnă ROMÂN și ROMÂNIA.
Visul de sute de ani al BOZGORILOR și RUȘILOR.
„Limba lor, a moldovenilor, ca și a celorlalți ROMÂNI,
a fost cândva ROMANĂ,
ca unii ce sunt coloni ai ROMANILOR”.
Nicolaus Olahus(Nicolae ROMÂNUL-”olah” era numele pe care ni l-au dat ungurii)
Valah cu derivatele vlah,vlas,voloh,voloșin,blac,ulac,olah,etc ESTE EXONIM-nume extern dat de străini.
ROMÂN este endonim,NUMELE NOSTRU INTERN ,numele nostru etnic de după 106 pentru strămoșii noștri daci ROMANIZAȚI și numele DE LA FACEREA ROMEI-753 Ante Christos pentru STRĂMOȘII NOȘTRI ROMANI(colonii legionari veterani,țărani,meșteșugari)
Francezul Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în
MOLDOVA, ŢARA ROMÂNEASCĂ şi cea mai mare parte a Transilvaniei,
“ se consideră adevăraţi urmaşi ai ROMANILOR şi-şi numesc limba
“ROMÂNEŞTE”, adică ROMANA”
“Tout ce pays: la Wallachie, la MOLDAVIE et la plus part de la Transylvanie,
a esté peuplé et
des colonies ROMAINES du temps de TRAJAN L`EMPEREUR …
Ceux du pays se disent vrais successeurs des ROMAINS
et nomment leur parler ROMANECHTE, c’est-à-dire ROMAIN … ”
Comentariile sunt închise.