„Pe aici nu se trece!” 100 de ani de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, bătăliile care au făcut România MARE | 27.000 de eroi: „Sunt negri ca dracii şi viteji! Sunt în pielea goală sau în cămăşi. La baionetă!”

„Pe aici nu se trece!”, deviza născuta pe câmpul de luptă al Mărăşeştilor a intrat in istorie prin jertfa a peste 27 000 de români care au tinut piept atacurilor armatei germane în trei mari bătălii ale Primului Război Mondial, în iulie şi august 1917. „Întru slava eroilor neamului” au fost ridicate un mare Mausoleu la Mărăşesti, cel mai impunator din ţară, şi un altele la Mărăşti şi Soveja, iar povestirile despre marile lor fapte de arme au rămas pentru totdeauna în conştiinţa românilor, relatează stiri.tvr.ro

Pe 6 august 2017 se comemorează 100 de ani de la luptele duse la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, lupte care contribuit la înfăptuirea României Mari.

Aşa povestea generalul Mackensen, şeful armatei germane: “Domnule, dupa ce am luptat cu românii în 1916, am crezut cã a dispãrut armata românã, cã ea nu existã în 1917 când trebuia sã fac un nou efort şi sã cuceresc şi restul României. Dar când a început bãtãlia de la Mãrãşeşti, Mãrãşti, Oituz, mi s-a spus cã în faţa mea este armata românã despre care eu aveam convingerea cã dispãruse. Dar armata românã înviase din cenuşa ei ca pasãrea Phoenix. Rapoartele de front veneau năpraznice: <<Nu sunt români, sunt negri ca dracii şi viteji! N-au nici o haină pe ei! Sunt şi în pielea goală! Sau în cămăşi. Şi la baionetă nu putem să rezistăm!>>”.  „Pe mine m-a bătut la Mărăşeşti armata română, care a înviat ca o pasăre Phoenix, şi care a speriat armata germană!”

România intrase în război pe 27 august 1916. Lupta de partea Antantei, alături de Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus, împotriva Puterilor Centrale, reprezentate de Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria, cu o armata de 500 de mii de militari organizată în 23 de divizii. Erau puţini ofiţeri profesionişti, dotarea insuficientă şi soldaţii slab pregătiţi.

La doar o luna de la începutul războiului trupele române au fost înfrînte pe frontul din Dobrogea, la Turtucaia, şi după încă o luna urma şi eşecul încercării de spargere a frontului germano-bulgar, cu uriaşe consecinţe pentru tot restul campaniei.

Şi pe frontul din Transilvania armata română a fost împiedicată să înainteze, fiind nevoită să de retragă în interiorul graniţelor naţionale.

Până la sfîrşitul anului 1916 Bucureştiul a fost ocupat şi curând mare parte a teritoriului României s-a aflat sub ocupaţia trupelor germane conduse generalii Falkenhayn şi Mackensen. Armata română pierduse 300 de mii de soldaţi – morţi, răniţi, dispăruţi sau prizonieri.

Luptele au continuat în 1917. Guvernul alături de o parte a populaţiei s-au retras în Moldova care rămăsese neocupată, de asemenea şi armata care o proteja împotriva atacurilor germane.

Armata germană, comandată de generalul Mackensen, încerca să străpungă frontul româno-rus printr-o puternică ofensivă şi să ocupe pămîntul dintre Siret şi Prut.

Conform înţelegerii dintre germani şi austro-ungari, dacă armatele române erau învinse, întreg teritoriul românesc urma să fie anexat de Austro-Ungaria, ducând la dizolvarea României că stat.

Dar, bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, desfăşurate sub coordonarea echipei Marelui Cartier General român condus de generalul Constantin Prezan,  secondat de comandantul Armatei I Române, generalul Constantin Christescu, i-au uimit până şi pe nemţi cu modul în care a fost conceput planul de luptă.

Iulie şi august 1917, luni de foc la Mărăşti, Mărăşesti şi Oituz

În 22 iulie 1917, de pe înălţimile ce dominau Mărăştiul, a început atacul armatei române asuprta trupelor germane cu scopul de a încercui şi distruge Armata a 9-a printr-o ofensivă în zona bazinului Soveja şi încă un atac în direcţia Siretului inferior la Nămoloasa, operaţiune la care însă s-a renunţat.

Opt ore de bombardamente au creat 12 breşe în rândurile de sârmă ghimpată. Sub adăpostul întunericului şi mascaţi de relief, în dimineaţă zilei de 24 iulie infanteria română a început asaltul cu lupte la baionetă respingînd forţele germane.

Până la 1 august frontul a fost spart pe o lungime de 35 de kilometri, avansindu-se circa 28 de kilometri, s-au eliberat 30 de localităţi şi un teritoriu de aproximativ 500 de km pătraţi. A fost cea mai de succes operaţiune militară aliată din 1917, victoria de la Mărăşti contribuind enorm la ridicarea moralului soldaţilor, dar, în cele 10 zile de lupte crîncene au pierit 1469 de soldaţi şi au fost răniţi încă 3052 de ostaşi ai Armatei a II-a Române, iar inamicul a suferit pierderi încă şi mai grele. În urmă înfrângerii suferite la Mărăşti, generalul german Mackensen a decis un atac pe direcţia Mărăşeşti-Adjud, dat de Armata a 9-a Germană, în timp ce Armata 1 Austro-Ungară urma să atace înspre Oituz.

La 6 august 1917 începea la Mărăşeşti cea mai importantă bătălie a Armatei Române din timpul Primului Război Mondial.

Operaţiunea complexă, de apărare şi menţinere a liniei frontului punctată de 61 de riposte ofensive din partea românilor, era desfăşurată în condiţiile în care armata rusă, în plină disoluţie revoluţionară, îşi părăsea poziţiile.

Germanii şi austro-ungarii plasaseră lângă Mărăşeşti 12 divizii cu peste 1100 tunuri şi în 6 august a început atacul prin focuri de artilerie germană asupra luncii Siretului, apărată de ruşii care începuseră să se retragă din faţă trupelor inamice. Pe poziţiile lor au intervenit însă soldaţii români din Divizia 5 şi 9 Infanterie, în timp ce alte două regimente au oprit ofensivele pe direcţia Moara Albă- Furceni. Rezistanta ostaşilor românilor a fost neobişnuit de dîrză în decursul celor 14 zile de lupte de la Mărăşeşti, continuate apoi şi la Varniţa şi Muncelu. Au pierit în lupte 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români, dar eroicele lor fapte de arme au intrat în istorie.

Concomitent cu bătălia de la Mărăşeşti s-a luptat şi pe văile Casinului, Slănicului, şi a Oituzului pentru a opri ofensiva germano-austro-ungară care urmarea pătrunderea în Moldova. Misiunea de la Oituz a fost încredinţată trupelor conduse de generalul Friedrich von Gerock, iar disproporţia de forţe era destul de mare, în defavoarea românilor care acopereau şi breşă lăsată prin plecarea corpului de armata rus. Animaţi de deviza, „Pe aici nu se trece!”, lansată de generalului Eremia Grigorescu care a condus personal operaţiunile, ostaşii români au rezistat cu eroism în faţă diviziilor inamice, începând din 8 august şi până la 22 august. Pierderile Armatei a II-a în bătălia de la Oituz au fost însemnate, 1 800 morţi, 4 850 de răniţi şi 1 570 de dispăruţi, dar armata română a rezistat dovedind lumii, că „pe aici nu se trece !”.

Pe 8 septembrie 1917 când au încetat operaţiunile militare, România pierduse în total 27.000 de oameni, iar Germania în jur de 47.000. Pe întreagă perioada a confruntărilor cu Puterile Centrale, România a pierdut însă 250.000 de soldaţi şi 430.000 de civili, aproape 10% din populaţia ţării.

Eroii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz

Generalul de corp de armată Constantin Christescu,

unul dintre principalii creatori ai planurilor de campanie din 1916 şi 1917, şi la solicitarea Serbiei şi a planul de campanie împotriva armatei bulgare, a fost schimbat, poate pe nedrept, de la conducerea Armatei I, cu doar câteva zile înainte de declanşarea marii bătălii de la Mărăşeşti, fiind însă înlocuit cu om de aceeaşi valoare, generalul Eremia Grigorescu.

Numele său nu a fost uitat, este recunoscut ca unul dintre marii comandanţi ai armatei şi creator al şcolii de stat major din România. Mormântul său se afla la cimitirul Bellu din Bucureşti, iar în 2013, la 90 de ani de la trecerea sa în nefiinţă a fost comemorat printr-o mare ceremonie militara.

Generalul Eremia Grigorescu, care se distinsese în fruntea Diviziei 15 Infanterie, denimită şi Divizia de Fier, atât în luptele de apărare din Dobrogea în 1916, cât şi pe frontul din Carpaţi, în trecătoarea Oituz şi la Mărăşeşti, a primit comandă Armatei I la 30 iulie 1917, în condiţii excepţional de grele şi de mare răspundere după cum afirma, şi şi-a mobilizat soldaţii cu îndemnul „izbânda nu se obţine sigur decât atacând cu hotărârea de a face orice sacrificiu” dobândindu-şi titlul de onoare de „Eroul de la Mărăşeşti”.

La terminarea războiului a fost avansat la gradul de general de corp de armata, iar la 11 noiembrie 1918 când în aula Universităţii din Iaşi i-a fost înmânată o sabie pe care erau înscrise numele glorioase: Oituz, Panciu şi Mărăşeşti, mulţumind, generalul Grigorescu a spus: „Nu am făcut de cât să execut un ordin. Mi s-a ordonat să nu las inamicul să treacă şi l-am oprit.”

Generalul Grigorescu a primit nenumărate distincţii militare româneşti şi străine, dar şi aprecieri elogioase din partea regelui Ferdinand I, ale Ţarului Nicolae al II-lea sau ale unor personalităţi politice şi militare ale epocii. A fost numit apoi ministru de război în guvernul condus de Constantin Coandă şi deşi a ocupat postul numai o luna, a adus îmbunătăţiri în organizarea armate şi s-a ocupat de -a ocupat de refacerea instalaţiilor petrolifere şi a altor obiective distruse de inamic. S-a stins din viaţă la 20 iulie 1919 şi a fost înmormântat, la dorinţa lui, la Mărăşeşti, în mijlocul soldaţilor care s-au jertfit în bătăliile din aceste locuri.

De strălucitele bătălii de la Mărăşti şi Oituz îşi leagă numele şi generalul Alexandru Averescu, conducătorul Armatei a II-a. S-a remarcat printr-un spit ingenios şi plin de iniţiativa, iar operaţiunea din Munţii Vrancei a reprezentat un model de artă militară.

Pentru meritele pe câmpul de lupta a fost decorat cu  Ordinul Mihai Viteazul, iar pe 14 iunie 1930 regele Carol al II-lea i-a conferit demnitatea onorifică de mareşal.

Căpitanul Grigore Ignat din Regimentul 51/52 infanterie primise ordin să ocupe, în zona Mărăşeşti – La Răzoare, poziţiile slăbite şi să reziste până va primi întăriri. Şi a rezistat cu îndârjire împreună cu soldaţii săi sub focul artileriei germane, printre zeci de obuze şi tiruri de mitralira, ordonând că şi morţii să fie puşi în poziţie de tragere. În bătălia de la Răzoare-Mărăşeşti din 6 august 1917 toţi cei 180 de ostaşi au căzut eroic, la fel şi căpitanul Ignat, găsit mort sub cadavre inamice, într-un transeu, cu mitraliera în braţe.

Jertfa căpitanul Ignat şi a companiei sale a oferit un răgaz armatei române, care a contraatacat şi recucerit pământul pierdut. Post-mortem a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul şi înmormântat în Mausoleul de la Mărăşeşti.

Sublocotenentul Teodor Grigoriu, din compania de mitraliori condusă de căpitanul Ignat, grav rănit la cap, dar declarat mort pe câmpul de lupta, a fost recuperat de nemţi, operat la Focşani şi trimis în lagărul de prizonieri din insula Strahlsund-Danholm. A fost singurul supravieţuitor al acestei companii eroice. A primit Steaua României clasa I şi alte decoraţii româneşti şi străine şi înaintat în grad, ajungând general. S-a stins în anul 1974, iar numele său este trecut în dreapta intrării în Mausoleul de la Mărăşeşti, lângă cel al maiorului Grigore Ignat şi al eroicei Companii de mitraliori.

Ecaterina Teodoroiu, răsplătită pentru curaj în lupta cu distincţii militare şi ridicată ridicată la gradul de sublocotenent, primise comandă unui pluton de infanterie.

La 22 august 1917 în bătălia de la Varniţa şi Muncelu a căzut eroic, în fruntea plutonului, fiind împuşcată în piept.

Ultimele ei cuvinte au fost: Înainte băieţi, sunteţi cu mine !. Este prima femeie-ofiţer din armata româna care şi-a sacrificat viaţa pe câmpul de luptă. Avea doar 23 de ani.

A fost înmormântată în satul Poieni din judeţul Vrancea, dar osemintele sale au fost strămutate în iunie 1921 la Târgu Jiu, în mormântul monument din centrul oraşului.

În memoria ei au fost ridicate încă cinci monumente, la Slatina, Brăila, Tişiţa, Azuga şi Soveja, iar bustul ei a fost amplasat pe aleea personalităților istorice de pe platoul din fața Mausoleului de la Mărăşeşti.

Măriuca Zaharia, o fetiţă de 12 ani din satul Haret, a ajutat armata română transmiţînd din nucul aflat în spatele casei date despre înaintarea nemţilor, până în momentul în care a fost doborîtă de glonţul unui lunetist neamţ.

În cinstea sacrificiul făcut, trupul neînsufleţit al Măriuca Zaharia a fost depus în Mausoleul Mărăşeşti, printre alţi mari eroi ai acelor lupte, iar în faţă şcolii din Haret s-a ridicat un monument închinat faptelor ei din anul 1917.

Figura eroică a fetiţei a fost evocată în filmul Baladă pentru Măriuca în anul 1969 şi în cartea Povestiri istorice al lui Dumitru Almaş, prezentă şi în manualele claselor primare.

Chiar în zona de rupere a frontului inamic a fost ridicat Mausoleul de la Mărăşti.

Pe cele 15 table de marmură albă au fost înscrise numele soldaţilor căzuţi în lupta, din Regimentele: 17 infanterie, 30 Dorobanţi, 11 Infanterie, 18 Infanterie, 2 Vânători, Regimentul de Călăraşi, numele sublocotenetior I. Stănescu, C. Breazu, sergent C. Florea, dar şi eroi necunoscuţi. Aici a fost înmormântat şi marele general Alexandru Averescu, alături de Arthur Vaitoianu, Alexandru Mărgineanu şi Nicolae Arghirescu.

Cel mai important mausoleu al eroilor din Estul Europei a fost construit la Mărăşeşti, „Întru slava eroilor neamului„, aşa cum a fost scris pe frontispiciu, în memoria celor 480 de ofiţeri şi peste 21.000 de soldaţi care şi-au jertfit viaţa în lupte. Mausoleul a fost ridicat la iniţiativa Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, pe pămîntul donat chiar de socrul marelui general Eremia Grigorescu, boierul Georges Ulise Negropontes, şi inaugurat în 18 septembrie 1938. În impresionantul monument sunt osemintele a 5.073 de soldaţi, ofiţeri şi preoţi, în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune.

Aici sunt şi osemintele micuţei eroine Măriuca Zaharia, pe Culoarul Cavalerilor, alături de maiorul mitralior Grigore Ignat sau locotenentul Gabriel Pruncu, dar şi mormântul generalului Eremia Grigorescu, sprijinit pe osemintele a 600 de eroi necunoscuţi. În muzeul  mausoleu sunt expuse steaguri, arme, tunuri, proiectile sau alte trofee şi documente revelatoare pentru luptele de la Mărăşeşti, iar de pe terasă, de lângă marele basorelief care înfăţişează episoade din timpul crincenelor bătălii, se vede Valea Siretului apărată de eroi cu preţul vieţii.

Mausoleele de la Focşani, Mărăşti, Mărăşeşti şi Soveja au fost restaurate, printr-un proiect început în 2007,  şi introduse în circuitul turistic Drumul de glorie, împreună cu alte monumente istorice şi religioase,  care cuprinde localităţile Focşani, Mărăşeşti, Panciu, Străoane, Varniţa, Mărăşti şi Soveja.