patrula-lui-vlad-tepes

Statul de drept din România este ameninţat de forţe paramilitare. Iată ce susţin trei organizaţii neguvernamentale într-o scrisoare deschisă către preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş, informează rfi.ro

Cele trei asociaţii (Romani CRISS, MCA România şi Agenţia de Monitorizare a Presei) se arată îngrijorate de „Patrula lui Vlad Ţepeş”, o unitate formată din voluntari care ar urma să intervină acolo unde instituţiile statului nu o fac. Structura a fost înfiinţată de Partidul România Unită, condus de deputatul Bogdan Diaconu.

„Patrula lui Vlad Ţepeş” va veghea ca cei sărmani şi uitaţi de autorităţi să nu fie victimele interlopilor, tâlharilor şi hoţilor cu diplomă, a declarat coordonatorul unităţii, campionul K1, Daniel Ghiţă. „Dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri”, a mai spus el.

Directorul executiv al asociaţiei Romani CRISS, Marian Mandache, avertizează la RFI că apariţia patrulei riscă să arunce România înapoi în timp: „În orice societate civilizată şi România se încadrează în această categorie nu poţi să-ţi faci dreptate singur. Există organisme abilitate de lege, e Poliţia, e Parchetul, e instanţa de judecată şi ele trebuie să intervină. Chiar dacă nu ne convin anumite soluţii sau dacă sunt deficienţe şi într-adevăr, sunt deficienţe în modul în care instituţiile astea intervin, chiar noi am sesizat lucrul ăsta, însă soluţia aici nu este să-ţi faci o armată proprie, nu este să intervii tu ca cetăţean şi să te substitui autorităţii statului, ci este să sprijini şi să insişti pentru reforma şi pentru îmbunătăţirea acestor instituţii. De fiecare dată când am asistat la asemenea episoade în istorie, că vorbim despre istoria anilor ’30 sau că vorbim despre evenimentele mai recente din anii ’90 sau din anii 2000, aceste forţe paramilitare nu aduc absolut nimic bun”.

 

Cititi tot articolul pe rfi.ro