Patroul Hexi Pharma, Dan Condrea, ar fi murit, duminica seara, in urma unui accident rutier.
Accidentul s-a petrecut in judetul Ilfov, intre localitatile Buftea si Corbeanca, masina la volanul careia se afla barbatul ciocnindu-se violent de un copac, transmit televiziunile de stiri, scrie ziare.com.
Potrivit primelor informatii, chipul barbatului mort in accident nu poate fi recunoscut, dar asupra sa s-au gasit actele de identitate ale lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma.
Accidentul ar fi avut loc in apropierea fabricii Hexi Pharma, intre Buftea si Corbeanca.
Nu se stie deocamdata daca este vorba despre un act voluntar sau despre un accident. Potrivit primelor informatii, in zona respectiva nu exista nicio curba, care sa fi dus la pierderea controlului volanului.
La putin timp dupa accident, sotia lui Condrea a venit la fata locului si a reusit sa il identifice.
Dan Condrea era singur in masina.
Firma lui Dan Condrea, Hexi Pharma, se afla in mijlocul unui scandal izbucnit dupa ce Catalin Tolontan a dezvaluit in Gazeta Sporturilor ca dezinfectantii furnizati spitalelor au concentratii mai mici decat cele inscrise pe eticheta.
Printre consecintele acestor dezvaluiri amintim demisia ministrului Patriciu Achimas Cadariu, dar si deschiderea unui dosar penal si controale inopinate in mai multe spitale din tara.