Parsiveii care ne conduc

Dupa razgindeli si dedublari prost ticluite, declaratii care se pot transforma in bratara de aur pentru Gold Corporation intr-un eventual proces al despagubirilor, Ponta marturiseste senin ca nu convingerea, vreun ecologism de birou, nationalism mostenit din anii de glorie ai fesenismului sau anticapitalismul a la Iliescu il minau in lupta atunci cind se impotrivea proiectului Rosia Montana, ci ura fata de Basescu. „Eu am fost împotriva proiectului, înainte să cunosc aproape nimic despre proiect, pentru că era susţinut de Băsescu şi am spus că dacă îl susţine Băsescu e ceva de rău”. Din acelasi motiv se presupune ca s-a opus tuturor proiectelor fostei guvernari: legea educatiei, a pensiilor, sanatatii, codul muncii, gazele de sist, regionalizare, constitutie etc. « Camaradul » Antonescu, desi n-o spune, a functionat exact in aceleasi coordonate, din „printip” tot ce venea de la Basescu era rau, iar de oful scaunului de la Cotroceni si al cartilor de vizita cu antet a fost si este in stare sa calce in picioare tara cu aur si locuitori cu tot. Intelegem acum mai bine ratiunea strimba pentru care cei doi au blocat ani de zile orice reforma initiata de guvernul Boc sau de Cotroceni, ca si falia sapata in societate.

Ajuns premier, habarnistul ros de ura a descoperit greua povara a realitatii si a dat-o la intors. Tot ce era rau a devenit digerabil. Din lasitate si prostie a gestionat mizerabil cazul Rosia Montana- de la declaratia uluitoare ca voteaza intr-un fel ca premier si in altul ca parlamentar, la justificarea ridicola ca i-a promis Dacianei un vot negativ, la ascunsul in nadragii parlamentului si pina la iresponsabilitatea unor afirmatii legate de despagubiri ( culminind cu ultima : « potrivit legilor actuale ar trebui sa dam avizul de Mediu »). Prins intre potentialul proces, promisiunile facute companiei, atacarile dure ale « colegului de servici » Antonescu si protestele din strada, Ponta trece prin cea mai complicata perioada ca politician. Una care i-ar putea fi fatala, asa cum pe Oprescu par sa-l termine maidanezii. Declicul s-a produs. Incearca sa se scoata fluturind spectrul proceselor, vorbind de interesele straine care vor sa blocheze exploatarea ( cel al Rusiei este real), acuzind conspiratii mondiale si dambovitene, iar pe protestatari si ONG-uri ca sunt platiti de George Soros (personaj cu certe interese in proiect, dar care a fost indelung folosit, inca de pe vremea FSN-ului,  de politicieni si jurnalisti dubiosi drept sperietoare capitalista).

La rindul sau, Antonescu isi confirma realele calitati de demagog si parsivel, lovind fara mila in coastele tovarasului aflat in dificultate, speculind cinic protestele si dindu-se « fata mare », vorba lui tata socru. Nu este intimplator ca s-a oprit din ridicatul osanalelor la adresa proiectului exact a doua zi dupa ce la Universitate s-au strins 10.000 de oameni, moment in care a avut multiple revelatii : lipsa responsabilitate a lui Ponta, a viciilor legii, coruptiei si despagubirilor. Greu de spus care dintre cei doi- Ponta sau Antonescu- este mai javruta si mai periculos pentru Romania.

Intrebarile de fond sint insa altele. Ce urmeaza ? Ce se va intimpla cu proiectul, cu USL si cu candidatura lui Antonescu ? E limpede ca subiectul Rosia Montana va fi unul de forta in campania electorala si indiferent de deznodamint el nu se va inchide. Daca proiectul este respins in parlament, lupta se va da pe tapul ispasitor pentru procese si despagubiri- desi mai exista solutia Ordonantei, putin probabila la cita barbatie are Ponta- dar si pentru specularea crizei de la Rosia Montana, ce va fi alimentata din greu de Gold Corporation. Daca trece, razboiul va fi pe capitalizarea politica a protestelor care vor urma, iar aici Antonescu isi face socoteli gresite. Pentru ca ceea ce se intimpla acolo depaseste zona traditionala a nemultumirilor pe care politicienii au invatat sa le  manipuleze mediatic sau sa le stinga cu pomeni si promisiuni.

In ce priveste « chiloteii » pe care Antonescu ii arata publicului, acestia « tremura » pe el de luni bune, de cind sondajele il arata alunecind vertiginos pe cascada Niagara. Schimbarea de strategie e limpede si isi trage seva din chiar invataturile PSD din 2008-2009 : si la putere, si in opozitie. Rosia Montana e doar debutul la scena deschisa a noii pozitionari. Va tine ? Ma indoiesc. Antonescu isi va pierde rapid chiloteii de candidat USL daca impinge lucrurile prea departe si va fi obligat sa caute altii prin tirg. PSD, partid mare, cu orgolii si foame pe masura, avea oricum serioase indoieli in privinta lui, iar recentele atacuri n-au facut decit sa le consolideze. Principalul semnal pe care l-a dat Antonescu este acela ca nu se poate avea incredere in el, ca odata vazut cu sacii in caruta Cotroceniului va trada, va trage presul de sub picioarele PSD atunci cind interesele i-o vor cere, va face pe nebunul si nu va mai putea fi controlat. Cine va mai putea garanta PSD si lui Ponta ca in alegerile parlamentare din 2016 Antonescu- presedintele nu va ataca guvernarea – pe ultima suta de metri PNL ar putea parasi barca puterii- ca nu va deveni un alt Basescu, etalonul la care vad ca se tot raporteaza, mai periculos insa pentru ca omul e vidat de etica, principii si loialitati. Ce-i vor putea face ? Sa-l suspende, sa-l inchida in palat si sa arunce cheia in Dambovita ?

Miza si riscul sunt prea mari. Baronii partidului nu-l mai vor, iar ceea ce se intimpla acum este doar cautarea unor argumente cit mai solide in fata electoratului USL care sa justifice divortul si sa indulceasca partajul. PSD trebuie sa se decida insa rapid, propriilor prezidentiabili, Ponta si Oprescu, incep sa le cada chiloteii in vine.