Fostul comisar european Leonard Orban a declarat, miercuri, intr-o emisiune la Digi 24, potrivit Agerpres, ca introducerea unui element in raportul MCV, si anume, presa, va crea dificultati suplimentare.
„Cred ca acesta este elementul fundamental din acest raport (mass-media – n.red.), pentru ca, daca ne uitam, tonul este in general unul mixt, poate cu accente pozitive, dar elementul nou este ca se aduce in discutie si se pune sub umbrela acestui mecanism acest subiect care nu exista pana in momentul de fata si e tratat de maniera ingrijoratoare, facandu-se referire la anumite atacuri venite dinspre mass-media fata de unii reprezentanti din sistemul judiciar”, a afirmat Orban.
„Cred ca acesta este elementul de noutate, nu neaparat pozitiv, mai degraba negativ, care va crea dificultati suplimentare in continuare, pentru ca au inceput cu patru conditionalitati, apoi au mai aparut si chestiuni referitoare la fonduri europene, la achizitii publice, sigur, tratate prin elementul de coruptie, dar prin acest instrument ni s-au cerut niste pasi legati de modul in care trebuie sa modificam procedurile pe zona achizitiilor publice si acum avem un alt element, legat de zona de mass-media, de, daca vreti, vorbea Mark Grey, introducerea unor reglementari mai stricte legate de conduita in domeniu”, a completat fostul comisar european la Digi 24.
Leonard Orban a adus in atentie faptul ca in momentul in care Comisia Europeana a pus un subiect pe masa, va veni si cu recomandari foarte concrete. In acest sens cele doua exemple sunt: achizitiile publice si fondurile europene.
„Ce ma astept este ca e o formulare (in raport – n.red.) nu suficient de explicita (legata de mass-media – n.red.) pentru ca este un domeniu de competenta nationala. Reglementarea in acest domeniu al libertatii presei este o chestiune ce nu tine de legislatia comunitara. (…) Vor fi niste recomandari, daca nu sunt in acest raport, ulterior se va veni cu recomandari foarte concrete – aici ne asteptam sa actionati asa, aici asa. Sa nu credem ca vorbim doar de chestiuni cu caracter general. Nu. Toate aceste lucruri se transpun pana la urma in niste chestiuni foarte concrete de recomandari, care sunt monitorizate in detaliu atat de CE, dar si de unele dintre statele membre, care sunt foarte atente la evolutiile in domeniu atat in Romania, cat si in Bulgaria. (…) Ne putem astepta inclusiv la recomandari – sigur, speculez aici – privind modificarea Legii audiovizualului sau alte lucruri. Eu ma astept ca, mai devreme sau mai tarziu, poate nu in raportul acesta, poate ulterior, sa fie niste recomandari concrete legate de acest domeniu”, a explicat Leonard Orban.
Fara ca fostul comisar european sa fi vazut raportul, a spus ca „pe langa efectele benefice pe care le are, creeaza statului roman dificultati suplimentare in multe domenii”.
N-a facut nimic ,cat afost ministru, pt tara
nu avea cum, a fost o numire de imagine pentru ceilalti
Comentariile sunt închise.