A doua săptămână de campanie pentru prezidenţiale a evidenţiat menţinerea panotajului electoral care încalcă legislaţia privind finanţarea partidelor, nefiind marcat corespunzător, dar şi folosirea culorilor tricolorului de către echipa lui Victor Ponta, situaţie în contradicţie cu legea. Cei mai mulţi candidaţi la alegerile prezidenţiale folosesc materiale de propagandă electorală care nu beneficiază de menţiunea operatorului economic care le-a realizat.

Această obligaţie este prevăzută în Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, la articolul 29, alineatul 2: „Partidele şi alianţele politice, precum şi candidaţii independenţi au obligaţia de a imprima pe toate materialele de propagandă electorală următoarele date: a) numele candidatului independent, denumirea partidului politic sau a alianţei politice ori electorale care le-a comandat, după caz; b) denumirea operatorului economic care le-a realizat”.

Potrivit aceleiaşi legi, „este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video, care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) se referă la un candidat sau partid clar identificat;

b) este utilizat în perioada campaniei electorale, stabilită potrivit legilor privitoare la organizarea alegerilor;

c) are obiectiv electoral şi se adresează publicului larg;

d) depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului”.

Încălcarea acestor prevederi reprezintă, conform Legii finanţării partidelor şi campaniei electorale, contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 25.000 lei.

În plus, Legea privind alegerile prezidenţiale impune la rândul său o serie de restricţii par a fi încălcate de candidaţi.

Prima dintre aceste prevederi interzice folosirea combinaţiei de culori roşu-galben-albastru, la articolul 41, alineatul 7: „Sunt interzise afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat”.

Astfel, pentru candidatul alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, au fost menţinute în Bucureşti bannerele, panourile şi afişajul care încalcă legislaţia prin faptul că nu este menţionat operatorul economic care a realizat materialele de propagandă.

În plus, la corturile de campanie ale PSD-UNPR-PC au fost surprinse imagini cu persoane care purtau în piept cocarde tricolore, având în centru fotografia premierului Victor Ponta.

De altfel, echipele de campanie au continuat să distribuie pliante pe care este reprodus tricolorul în fotografiile cu care sunt ilustrate. Culorile tricolore sunt reproduse atât în culoarea textului din pliantele PSD-UNPR-PC, cât şi pe afişele şi bannerele pe care sunt reproduse motive tradiţionale care folosesc combinaţia de culori roşu-galben-albastru. În alte cazuri este reprodusă succesiunea culorilor naţionale în formula «Votează Victor Ponta», în care cuvântul votează este tipărit cu o culoare albastră, sub acesta fiind o bandă galbenă, iar cuvintele Victor Ponta sunt tipărite cu culoarea roşie.

Aceeaşi formulă este folosită şi în cazul bannerelor care conţin textul „mândru că sunt român!”, unde mândru este de culoare roşie, sintagma „că sunt” de culoare galbenă, iar „român!” este de culoare albastră.

Prevederile respectate de alianţa electorală PSD-UNPR-PC în privinţa menţionării operatorului economic care a realizat materiale de propagandă electorală au fost în cazul afişelor tipărite pe hârtie, a pliantelor şi altor tipărituri pe care apare sintagma „Tipărit de AMMA PRINT la comanda Alianţei electorale PSD-UNPR-PC”.

La solicitarea MEDIAFAX privind comunicarea unui punct de vedere faţă de problemele semnalate, PSD a transmis prin Ligia Enache, consilierul purtătorului de cuvânt al campaniei prezidenţiale, Gabriela Firea:

„Nu există succesiune tricoloră a drapelului României pe materialele electorale. Ne-am asigurat explicit de asta. Există acea bandă populară, pe care succesiunea este roşu-galben-roşu-albastru-galben-albastru. În legatură cu poza care ar avea cocarda tricoloră, vă informăm că nu există niciun panou şi niciun afiş cu aşa ceva”.

PSD nu a răspuns în chestiunea omiterii menţionării operatorului economic pe unele materiale electorale şi nu a comunicat care sunt societăţile care au realizat aceste materiale.

În cazul candidatului ACL, Klaus Iohannis, a fost menţinut panotajul pe care nu este menţionat operatorul economic care a realizat materialele, fiind vorba de bannere, meshuri şi panouri.

Singurele materiale pe care este menţionat operatorul economic care le-a tipărit sunt afişele tipărite pe hârtie şi montate la panourile speciale pentru afişaj electoral.

În cazul pliantelor, doar unele dintre acestea beneficiază de menţiunea prevăzută de lege. Pe este precizat „Tipărit de Promax Print SRL la comanda ACL Bucureşti”, în timp ce pe alte materiale promoţionale se precizează „Imprimat la SC Neico Grup SA la comanda ACL”.

Însă, pe alte pliante cu Iohannis nu se precizează operatorul economic, cum este cazul celui ilustrat cu o fotografie de la lansarea candidatului ACL şi sunt prezentate opiniile unui fost coleg de facultate, a unui fost coleg de catedră şi a unui fost coleg de armată.

Echipa ACL a distribuit şi un ziar tipărit pentru campania electorală, în care de asemenea nu este precizat operatorul economic care l-a tipărit. Materialul este împărţit în două părţi, ”România lucrului bine făcut” şi „România lucrului rău făcut”.

Echipa de campanie ACL nu a comunicat încă un punct de vedere faţă de problemele semnalate.

Candidatul PMP, Elena Udrea, foloseşte bannere electorale pe care este imprimat textul „Comandat de PMP livrat de La Spaziale Media”. Totuşi, legea privind finanţarea partidelor face referire la „denumirea operatorului economic care le-a realizat”, şi nu la operatorul care le-a comandat în numele partidului.

Pe de altă parte, sediul PMP din Piaţa Charles de Gaulle din Capitală este acoperit de două meshuri pe care nu se precizează ce operator economic a realizat materialul electoral şi nici dacă ar fi fost comandat de cineva.

De asemenea, echipa de campanie a PMP a distribuit în Bucureşti pachete de chibrituri mari imprimate cu chipul Elenei Udrea, pe care se menţionează că sunt „comandate de PMP – Livrate de Mach Point”, care conţin beţe de chibrituri la dimensiunea uzuală.

Echipa de campanie a PMP nu a comunicat încă un punct de vedere faţă de problemele semnalate.

Candidatul independent Monica Macovei menţionează pe afişele tipărite pe hârtie că acestea sunt realizate de 2S Design SRL, însă nu acelaşi lucru este precizat pe bulinele tipărite pentru Macovei.

Totodată, nici pe afişele candidatul PER, William Brînză, nu este menţionat operatorul economic care a tipărit materialele, după cum nici pe afişele şi bannerele candidatului independent Teodor Meleşcanu nu se face această precizare prevăzută de lege.

De asemenea, şi candidatul independent Călin Popescu Tăriceanu a păstrat panotajul de campanie electorală care nu face menţiunea operatorului economic care l-a realizat. În plus, unele pliante şi obiecte promoţionale distribuite în Capitală nu conţin o astfel de menţiune.

La solicitarea MEDIAFAX, vicepreşedintele PLR Graţiela Gavrilescu a negat existenţa unor materiale de campanie ale candidatului Călin Popescu Tăriceanu care nu conţin menţiunea operatorului economic care le-a realizat.

„Toate materialele comandate de candidatul la Preşedinţia României, Călin Popescu-Tăriceanu, poartă inscripţia legală care menţionează comanda în numele acestuia şi operatorul economic care le-a realizat”, se arată în punctul de vedere transmis de Gavrilescu.

Campanie de strângere de numere de telefon din partea PSD-UNPR-PC şi ACL

În acelaşi timp, echipele de campanie ale PSD şi ACL desfăşoară acţiuni de strângere de date de la alegători, această practică nefiind interzisă şi nici reglementată de lege.

La unele corturi de campanie echipele PSD-UNPR-PC realizează un chestionar privind participarea la alegerile prezidenţiale. Între întrebări se numără cele referitoare la opţiunea de vot la prezidenţiale, atât în primul tur de scrutin, cât şi în al doilea tur de scrutin, pe fiecare chestionar urmând să fie completate datele personale ale respondentului. Între datele solicitate de echipele PSD-UNPR-PC sunt numele şi prenumele, numărul de telefon, adresa de domiciliu, iar în unele cazuri sunt colectate şi date precum seria şi numărul cărţii de indentitate. De asemenea, sunt solicitate semnături olografe ale celor care doresc să-şi lase datele de identitate.

Potrivit reprezentanţilor PSD de la corturile de campanie fiecare alegător care îşi comunică numărul de telefon va fi sunat de premierul Victor Ponta.

De asemenea, echipele ACL colectează date precum nume, prenume, domiciliu şi numărul de telefon, în chestionar figurând o secţiune în care respondenţii pot să-şi exprime opinia despre Klaus Iohannis.

1 COMENTARIU

  1. „Potrivit reprezentanţilor PSD de la corturile de campanie fiecare alegător care îşi comunică numărul de telefon va fi sunat de premierul Victor Ponta.”

    Sa presupunem ca va trebui sa ii contacteze personal pe toti cei 2 milioane de semnatari sustinatori ai candidaturii lui si altora ca el. Asta inseamna 2 milioane de secunde daca apelul ar fi de 1 secunda si ar trebui aproximativ 23 de zile non stop fara pauza ca victor ponta sa apeleze.

    Minciuni mai gogonate si mai inghitite ca chef d’oeuvre gastronomica nu cred ca au mai existat in istorie.
    Suntem atat de tristi.
    Avem laureati de origine romana de premiul nobel si trebuie sa alegem dintre personaje care nu ar fi angajate nici pe salariul minim daca ar trebui sa participe la un interviu pe bune.

    Trista tara. Tristi alegatori.

Comentariile sunt închise.