ORDONANȚA MILITARĂ nr. 5 din 30.03.2020
privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19❗

?Art.1 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori
economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru o perioadă de 14
zile, începând cu data de 31 martie 2020 ora 18.00.
(2) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori
economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile,
începând cu data de 6 aprilie 2020.
(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) nu se aplică zborurilor efectuate cu
aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care
asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

?Art.2 – (1) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor este abilitat să
asigure aplicarea și respectarea prevederilor art. 1 din prezenta ordonanță militară.
(2) Nerespectarea măsurii prevăzute la art.1 atrage răspunderea disciplinară,
civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și
regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituției prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate
contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

?Art.3 – (1) Alineatele (1) și (2) ale articolului 3 din Ordonanța militară nr.4/2020
privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr.257 din 29 martie 2020, se modifică și vor avea următorul
cuprins:
„(1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea
autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare,
suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal
conform legii.
(2) Persoanele care nu respectă condițiile izolării la locul declarat / la care au
optat să efectueze izolarea și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi
obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea
acestora, și vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de
urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de
urgență, cu modificările și completările ulterioare, dacă fapta nu constituie
infracțiune.”
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în
Monitorul Oficial al României, Partea I.

?Art.4 – Prevederile art. 4 din Ordonanța militară nr.4/2020 privind măsuri de
prevenire a răspândirii COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.257 din 29 martie 2020, nu se aplică:
a) piloților de aeronave și personalului navigant care zboară înspre și dinspre zone
aflate sub incidența codului „zonă GALBENĂ” sau fără risc epidemiologic;
b) piloților de aeronave și personalului navigant care zboară înspre și dinspre zone
aflate sub incidența codului „zonă ROȘIE” sau cu risc epidemiologic, care nu coboară din aeronave între zboruri, sau poartă echipament de protecție
(combinezon, mănuși, ochelari, mască), dacă între zboruri coboară din
aeronavă.
?Art.5 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul,
prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre
conținutul prezentei ordonanțe militare.

2 COMENTARII

  1. Jos cu totii hotii din parlament
    In preuna cu iohan,la puscarie cu ei si pedepse mari,confiscarea averilor colosale facute prin fraude

Comentariile sunt închise.