Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) va apărea în curând pe scena financiară românească şi va fi condus de către guvernatorul BNR.
CNSM va fi înfiinţat „graţie” unei Ordonanţe de Urgenţă semnată de Victor Viorel Ponta. De ce Ordonanţă de Urgenţă cu o majoritate de 70% in Parlament?
Proiectul de ordonanţă se poate găsi pe net, pe site-ul de la Finanţe, presa l-a semnalat, fără a-l declara nociv. Oare de ce? Sunt foarte curioasă dacă el este în acord cu Constituţia. Cred că nu, dar ce contează ce cred eu sau dumneavoastră? O Ordonanţă de Urgenţă poate fi atacată la curtea Constituţională doar de Avocatul Poporului, iar acolo – ghinion – este un interimar fără studii juridice, dar cu inimă mare şi pesedistă…
Cred că acest text de ordonanţă este un sacrilegiu la adresa legii, cât timp prevede, negru pe alb, că membrii Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială sunt stat în stat şi se situează deasupra legii.
Dacă Ordonanţa va fi adoptată, Mugur Isărescu nu are de ce să candideze la Preşedinţie: e deja cel mai puternic om din stat, indiferent de locatarii de la palatele Cotroceni, Victoria, de la Palatul Parlamentului sau din alte instituţii vitale ale României.
Textul ordonanţei este de a natură a da frisoane tuturor, din cel puţin cinci motive:
– Membrii Comitetului, precum şi persoanele care au lucrat sau lucrează pentru sau în legătură cu activitatea Comitetului, nu răspund civil sau penal pentru îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere macroprudenţială, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că au acţionat cu rea-credinţă şi cu neglijenţă gravă. (Articolul 11, aliniatul 2)
– Desfăşurarea activităţii în cadrul Comitetului de către persoanele prevăzute la alin. (1) nu intră sub incidenţa regimului incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese prevăzut de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare ori a celui prevăzut în legile speciale care guvernează statutul autorităţilor din care fac parte aceste persoane (Articolul 7, aliniatul 3)
– În îndeplinirea obiectivului fundamental prevăzut la alin. (1), Comitetul şi membrii Consiliului general nu solicită şi nu accepta instrucţiuni din partea niciunei autorităţi, instituţii sau organism public ori privat. (Articolul 2, aliniatul 2)
– Preşedintele Comitetului prezintă Parlamentului României, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al Comitetului, care este dezbătut, fără a fi supus votului, în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului. (Articolul 11, aliniatul 1)
– Comitetul adoptă şi urmăreşte implementarea strategiei privind politica macroprudenţială, fără a aduce atingere independenţei Băncii Naţionale a României, conform art.130 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (Articolul 13)
Nu cred nici în ruptul capului că UE ne-a cerut înfiinţarea unui organism care să nu fie controlat de nimeni (in Parlament merge doar pentru informare, odată pe an), a cărui decizie e literă de lege pentru executiv şi legislativ (ce hotărăsc cei patru membri ai BNR din Comitet e sfânt fiindcă, în caz de paritate, Mugur Isărescu are drept de veto), şi, mai ales, care nu răspunde în faţa legii (administrativ, civil sau penal, cu prevedere scrisă, ca nu cumva DNA, DIICOT sau ANI să aibă dubii).
Singura instituţie a statului în faţa căreia se înclină noul Comitet Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială este Banca Naţională a României, a cărei independenţă nu poate fi clintită de nimeni şi nimic
Acestea fiind zise, ce mai putem adăuga? Absolut nimic. Quod erat demonstrandum.
P.S.
Nu am nimic cu Mugur Isărescu. Nici un român nu ar trebui să primească, prin lege, atâtea puteri discreţionare. Sunt jurnalist din 1990, dar n-am văzut niciodată vreun text de lege care să prevadă, expres, imunitatea penală şi civilă, a unor persoane numite sau alese.
Între noi fie vorba, Mugur Isărescu trebuie reconfirmat în toamna acestui an pentru un nou mandat în fruntea BNR şi, implicit, a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială. E, deci, la mâna lui Victor Ponta… Deocamdată.
Un gând năstruşnic nu-mi dă pace: şi dacă noul mastodont financiar nu e pus pe roate pentru Mugur Isărescu, ci pentru altcineva, aflat deocamdată pe post de as în mâneca Puterii?
Link unde puteţi vedea, integral, textul proiectului de ordonanţă de urgenţă din care am extras cele 5 prevederi. http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/transparenta/OUG_supravegherea_macroprudentiala_26092013.pdf
Sursa: nicoletasavin.wordpress.com
….si bancile camatarii de lux ai tarii ….ca sa nu zic snapanii….au facut in asa fel sa fure cu acte in regula de la cel ce se-mprumuta !…..daca observati la fiecare 100 de metri este o banca !…de ce atatea banci cind noi nu producem nimic ?doar pentru a-i indatora pa cei „saraci cu duhul „!
In doi ani Ponta a realizat imposibilul, STATUL MAFIOT, cu acordul celor 588 invizibili.
Va intrebati de ce Raiffeisen este atat de „tare” ? (ca expertii stiu despre „picioarele ei de lut” este alta poveste).
PAI ARE UN CLIENT „SUFICIENT SI NECESAR” : OMV ! Care OMV este o companie austriaca de stat ! Care stat austriac a cumparat … o parte din statul roman inclusive resursele sale. Vorba vine a cumparat ! Bombonel este EXACT Iulia Timosenco a noastra. Iulia Timosenco pe care UE o vroia afara din puscarie pentru a admite Ucraina. Care Ucraina … stiti ! Asa ca mai usor cu „europenii din strada de la Kiev”. Asa joaca marile puteri lumea si tembelii nationali se bat intre ei.
Mugur Isarescu este varful de lance al CFR in Romania. Evident ca este si in Clubul de la Roma, si astfel discursul lui Calin Georgescu (sef al clubului pe Europa)chiar daca este exceptional inclusive in problema gazelor de sist si Rosia Montana, devine „nefrecventabil”.
Acest cercetator in economia mondiala inainte de rebeliune (oare ce cerceta el pe vremea lui Ceasca ???)a devenit un mugur degerat dar toxic precum bomba cu hydrogen. Unul dintre vicepresedintii unei banci straine a fost lasat fara aviz 2,5 ani din partea BNR pentru ca nu indeplinea conditiile legale. Nu le indeplineste nici acum, dar degeratul de mai sus a „inchis ochii”. Oare de ce ? Oare despre ce banca este vorba ? Una care tocmai a cumparat City Bank in Romania si si-a tras cel mai mare turn de biz din tara … exact in varful crizei.
––––––––
Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediţia din 16.01.2012
ZVONURI, BÂRFE, ŞUŞANELE
Pătratul Bermudelor din Raiffeisen Bank
Tot soiul de zvonuri circulă prin, pe lângă şi pe deasupra Raiffeisen Bank Româ¬nia, zvonuri din care un ziar cu pretenţii de specialitate financiară a ales ce i-a plăcut şi a publicat, săptămâna trecută, ceva, cu pretenţia c-ar fi o ştire:
„Olandezul Steven van Groningen, 53 de ani, care din 2002 este preşedintele Raiffeisen Bank Româ¬nia, şi-a negociat la Viena cu austriecii de la Raiffeisen Bank International un nou mandat la conducerea băncii locale, candidând astfel la titlul de cel mai longeviv şef de bancă locală.”
Ştirea este falsă.
E frumoasă, e împodobită ca bradul de Crăciun, dar e greşită.
Cel puţin, Michael Palzer, purtătorul de cuvânt vienez al Raiffeisen Bank International AG, contactat de ziarul „BURSA”, a dezminţit informaţia.
Ziarul acela, care a făcut obişnuinţă să servească aşa, publicase cu seriozitate:
„Potrivit unor surse bancare, odată cu mandatul lui Van Groningen austriecii l-au prelungit şi pe cel al vicepreşedintelului responsabil cu pieţele financiare, americanul James Stewart.”
Dar Michael Palzer ne spune:
„Am aflat că aceste rapoarte media sunt greşite. Ambii domni au contracte în curs de desfăşurare şi nu au existat prelungiri recente.”
Pe cine să credem?
Pe acel ziar financiar sau pe Michael Palzer?
Ezitări, respingeri, bâlbâieli
Creditul firesc pe care îl acordăm purtătorului de cuvânt austriac, ar trebui, totuşi, „pus sub observaţie” (cum ar spune o agenţie de rating), pentru că răspunsul său privitor la falsitatea ştirii şi la întrebările noastre despre eventuale decizii de schimbare a membrilor conducerii Raiffeisen Bank România, succede altuia, în care a evitat un răspuns direct:
„Mandatele membrilor din board au diferite puncte de începere şi de expirare. În mod evident, mandatele pentru domnul van Groningen şi pentru domnul Stewart trebuiau să expire în următoarele două luni, în timp ce mandatul domnului Burduja continuă până la sfârşitul lui iunie, astfel încât orice negocieri privind viitoarele condiţii ale acestui mandat vor începe în lunile următoare”.
„În cazul domnului Kalinov, mandatul a fost prelungit anul trecut şi expiră în 2015.”
Două zile mai târziu, Michael Palzer revine şi ne spune că nu, nu au existat nici negocierile cu van Groningen şi Stewart, nu doar cele cu Burduja.
La Bucureşti, Anca Haşegan, responsabilul cu relaţiile publice ale Raiffeisen Bank România, s-a declarat stupefiată de întrebările privitoare la acurateţea raportărilor băncii, pe care i le-am adresat lui Steven Cornelis van Groningen: „În doisprezece ani de presă nu am mai văzut aşa ceva!”
Înţelegem că Anca Hasegan este obişnuită să citească în presă că mandatul lui Groningen a fost prelungit.
OK, doamna Haşegan, sunteţi bună, totuşi, să-i transmiteţi întrebările noastre domnului Groningen?!
Poate că domnia sa le va înţelege…
Într-un târziu, ne-a sosit un răspuns, pe care suspectăm că l-a întocmit singură:
„Situaţiile financiare ale băncii sunt auditate – atât cele după standarde româneşti de contabilitate, cât şi cele după standarde internaţionale, atât cele raportate de bancă (la Bucureşti), cât şi cele raportate de grup (la Viena). Dacă acţionarul majoritar ar fi avut vreodată cea mai mică îndoială cu privire la acurateţea datelor raportate, ar fi trimis propria echipă de control la Bucureşti, ceea ce nu s-a întâmplat.”
Interesant.
Nu ştiam.
În douăzeci şi unu de ani de presă financiară, nu am aflat că băncile sunt auditate.
Nu ştim nimic despre Enron şi Arthur Andersen, nu ştim nimic despre grămada de manipulări în datele raportate de bănci şi companii enorme, nu ştim nimic despre furturile şi şpăgile din bănci imense şi prestigioase, făcute cu auditorul de mână.
Ne aflăm în anul 1990 şi deci nu ştim nimic despre aşa ceva.
Da, pe atunci ţineau răspunsurile astea – „Vai, dragă, dar cum poţi să întrebi aşa ceva?!”
Timpul a trecut, doamnă…
Rapoarte fardate?
Se spune, se vorbeşte, se şopteşte (adică, spuneţi-i cum vreţi, dar ceea ce urmează de acum încolo, nu este nicidecum informaţie, ci informare asupra a ceea ce se bârfeşte) că, la vârful Raiffeisen Bank România, s-ar fi hărţuind două grupuri adverse, care totuşi colaborează când este vorba să cosmetizeze raportările asupra performanţelor băncii, dar s-ar fi luptând pe şpăgi: de o parte s-ar fi găsind grupul mai consistent al lui van Groningen (Steven Cornelis, preşedinte), Stewart (James Daniel, vicepreşedinte, director de Trezorerie şi Pieţe de Capital), Rossey (Carl, vicepreşedinte, şef al Diviziunii de Operaţiuni şi IT) şi Puha (Mugur, director de achiziţii şi proprietăţi), iar de cealaltă parte, Burduja (Marinel, prim-vicepreşedinte, şef al Diviziunii de Corporate) şi Kalinov (Vladimir, vicepreşedinte, şef al Diviziunii de Retail).
Bârfele susţin că oricât s-ar detesta unii cu alţii, vor fi colaborat, totuşi, să păcălească centrul de la Viena, raportându-i că s-ar fi încadrat în bugetul anului trecut, când, de fapt, cheltuielile operaţionale ale băncii din România, în primele trei trimestre, vor fi fost duble (ba chiar mai mult decât atât), faţă de cele comunicate.
Şmecheria ar fi fiind realizată cu participarea lui Heinz Wiedner, şeful Comisiei de Audit, care este, de altfel, şeful Raiffeisen din Ungaria (cea la care s-a constatat, în decembrie, necesitatea unei „injecţii” de 350 de milioane de euro – ca să acopere o pierdere de 320, pe anul trecut – , concedierea a 350 de angajaţi – adică, milionul şi angajatul – şi închiderea a zece din cele 144 de sucursale).
Se spune că şmecheria din raportarea românească le-ar fi cunoscută lui Karl Sevelda, vicepreşedintele Consiliului de la Viena şi lui Peter Lennkh, director pe segmentul de Corporate de acolo, care, cică i-ar fi amici lui van Groningen (dar nu pe gratis) şi i-ar fi ascunzând situaţia lui Herbert Stepic – preşedintele a tot şi toate de la Raiffeisen Bank International AG – , cu care aceşti stimaţi domni nu s-ar fi având prea bine (ce credeaţi?, că numai la noi ar fi fiind aşa?!).
Credite pe sprânceană?
Combinaţia dintre grupul lui van Groningen şi amicii săi de la Viena, se spune – desigur, o spun guri foarte, foarte rele – că ar fi finanţată de şpăgile consistente primite de conducere la acordarea de credite pe sprânceană.
Aici apare în scenă – este un scenariu, e clar – celebra firmă de cabluri RCS & RDS, care nu se mai ocupă de cabluri şi clienţi, ci de inginerii financiare, cu cele 50 de milioane de euro drept linie de finanţare (5 ani, pentru care, în primii 3 ani, plăteşte doar dobânzile curente, proiectată să se adauge celorlalte 900 de milioane datorii ale companiei către diverse alte bănci), sub justificarea că banii le-ar fi necesari la achiziţionarea UPC România SRL Bucureşti, principalul lor concurent, dar justificarea este falsă, pentru că operaţiunea nu ar putea fi aprobată de Consiliul Concurenţei, deoarece, în urma cumpărării, RCS & RDS ar deţine 55% din piaţa de telecomunicaţii prin cablu din România, ceea ce nu permite legea (de fapt, ce-i aia „LEGEA”?, hai să fim serioşi!)
Cică negocierile ar fi fost sprijinite şi de Mihai Ionescu (vicepreşedinte pe segmentul Investiţii în cadrul Sucursalei din Marea Britanie a Credite Suisse Group AG Elveţia), pentru un milion-două, pe care Ie-ar împărţi cu managementul Raiffeisen.
Chirii umflate?
La sfârşitul anului trecut, prin octombrie, se pare că Marinel Burduja i-a pârât, la Viena, pe Mugur Puha şi James Daniel Stewart că-s vinovaţi de pierderile din închirieri, că, începând cu 2007, Raiffeissen plăteşte chirii la noi sucursale de aici, la preţuri cu circa 50% mai mari decât cele ale pieţei, diferenţa care este împărţită între proprietarii spaţiilor şi chiriaşi (prin reprezentanţii lor legali, în calitate de persoane private – înţelegeţi, nu-i aşa, ce vor să spună zvonurile…)
Se spune că Mugur Puha şi-a tras avion privat.
La scară.
Se spune că van Groningen s-a îngrăşat dublu.
Asta, în mod evident este o minciună.
În ciuda vârstei, olandezul are siluetă.
Marinel Burduja, disponibil?
Lumea zice că van Groningen ar vrea să scape de Burduja şi că ar urmări să-l înlocuiască, întâi cu prietenul lui Marinel – domnul Vladimir Kalinov -, zice-se, ca să bage zâzanie între ei, după care s-ar scăpa şi de Kalinov, urmând să-l pună în loc pe fidelul său, Carl Rossey.
Strategie pe termen mediu.
Marinel Burduja n-ar sta cu mâinile-n sân, după cum se şopteşte, ba chiar ar da din ele şi din picioare să-şi găsească viitoarea slujbă, încercând să vină la conducerea BCR, în locul lui Dominic Bruynseels, mizând pe faptul că directorul executiv al BCR ar urma să fie eliberat din funcţie, din cauza performanţelor slabe pe retail.
Atribuirea acestui vis lui Marinel Burduja invocă legătura sa cu Ionuţ Dumitru, economistul şef la Raiffeisen Bank SA, (care, la rândul său are legăturile sale cu băieţi din BNR, care, la rândul lor, au legăturile lor cu băieţi din conducerea Erste Bank de la Viena – ah!, Viena!, din nou Viena!) şi legătura sa cu Florin Pogonaru (membru în Consiliul de Supraveghere al BCR, acel Florin Pogonaru, care ne este atât de cunoscut de pe piaţa de capital, despre care s-a spus, săptămâna trecută, că ar fi „arhitectul” grupului de brokeri de vopsea bancară, care a reuşit răsturnarea lui Stere Farmache de la conducerea Bursei de Valori Bucureşti şi înlocuirea lui cu economistul şef al BCR Lucian Anghel – deci, Pogonaru nu-i chiar nimeni, ci un „arhitect” de succes).
Oricum, legături cu legături, „Planul A” pare o himeră, o pălărie cam prea mare pentru Marinel, aşa că Burduja şi-ar fi făcut şi planurile B, C, D…X, Y, Z, după cum susţin rumorile, astfel că ar fi acordat consultanţă unor saudiţi şi unor qatarezi, între care National Bank of Qatar (băgată la Alpha Bank, unde-i Stere Farmache vicepreşedinte), ca arabii să intre pe piaţa noastră bancară.
Îi urăm lui Marinel mult succes.
Retrogradarea ratingului Austriei – o ştire sigură
Dacă toate astea ar fi adevărate (şi este sigur că nu sunt adevărate, după cum reacţionează Anca Haşegan, iar supraveghetorii din Banca Naţională ne-au spus că nu ştiu nimic din chestiile astea şi că nici nu intră în atribuţiile lor să le ştie, aşa că nu care cumva să credeţi vreo iotă din zvonuri, bârfe, şuşanele), ei bine, dacă ar fi ele adevărate, atunci este evident că bancherii de la Raiffeisen Bank n-ar mai avea timp de afacerile Raiffeisen Bank, ci de probleme personale.
Acest lucru s-ar reflecta în insatisfacţia clienţilor, dar toţi clienţii Raiffeisen Bank sunt satisfăcuţi (cu excepţia unor clienţi mărunţi, precum Vodafone România şi Romtelecom SA – ah!, am zis mărunţi?, da, în definitiv sunt doar doi).
Acest lucru s-ar reflecta în cifrele performanţelor Raiffeisen Bank, deoarece Raiffeisen Bank are un auditor şi dacă cei de la Viena ar fi avut vreo suspiciune, atunci ar fi făcut un audit suplimentar.
Dar, n-a făcut.
Deci, Viena nu are nici o suspiciune.
Deci, toate mizeriile astea sunt false.
Uf, ce bine!
Între atâtea zvonuri false, o certitudine este reconfortantă.
Standard&Poor’s a coborât ratingul Austriei, suspectând slăbiciunea sistemului bancar austriac, expus în Ungaria şi Italia.
Este sigur că Austria nu a coborât de la AAA, la AA+, din cauză că S&P l-ar fi suspectat pe van Groningen.
Nu, Austria a fost retrogradată la grămadă, cu încă alte opt ţări europene, între care şi Franţa.
Nu, van Groningen nu este nicidecum vinovat de starea Europei.
Viceversa.
MAKE
16.01.2012
Venitul operaţional al băncii a stagnat la 342 milioane euro.
Activele totale ale băncii austriece în ţara noastră au crescut de la 5,674 miliarde euro, după primele nouă luni din 2010, la 6,292 miliarde euro, în la sfârşitul aceleiaşi perioade din 2011.
(Elena Voinea)
Opinia cititorului
…
4. Comisioane ascuse la raiffeisen.
(mesaj trimis de Daniel Iancu în data de 16.01.2012, ora 15:39)
Sunt un Fost client al serviciilor „raiffeisen premium banking”. Asta dupa banca & raiffeisen asset management s-a pretat la a-mi lua din cont 300 usd pentru un comision despre care nimeni nu m-a anuntat de existenta lui, nici macar „bancherul personal” pe care-l aveam gratie serviciului numit „premium”. Desi sefa de sucursala de la raiffeisen a recunoscut initial ca a fost greseala „bacherului personal”, pana la urma nu s-a intamplat absolut nimic si eu am fost mai departe bun de plata.
Intr-o banca care se respecta si-si respecta clientii, m-as fi asteptat ca in momentul in care se comite o eroare a unui functionar din banca, atunci banca sau societatea de asset management sa despagubeasca clientul. Nici vorba de asa ceva!
Drept urmare eu mi-am inchis toate conturile de la raiffeisen (si am facut transfer la o alta banca) si le-am spus ca in viata mea Nu o sa mai fac nicio tranzactie cu raiffeisen sa fie ei sanatosi daca asa au gasit de cuvinta sa se bucure de aia 300 usd care i-au luat de la mine. Si pot sa va spun ca aveam o suma foarte mare in conturi, mult mai mare decat suma minima la care un client ar primi serviciul „premium”.
Eu investesc pe piata din capital din 2001 si exact din asta traiesc: din profiturile obtinute la bursa. Intentionez in viitor sa scriu o carte despre investitii la bursa si vreau sa va spun ca atunci voi da ca exemplu de ineficienta managementul actual al raiffeisen.
Pe de o parte managementul raiffeisen chetuie aiurea banii actionarilor pe o groaza de proiecte „civice”, cum ar fi: oferirea de biciclete prin parcuri, avand ca target cetatenii care nu-si permit sa plateasca 1,2 euro pe ora pentru inchirerea unei biciclete. Pe de alta parte arata o lipsa totala de respect fata de clientii cu sume mari in cont pe care ii forteaza sa plateasca greselile functionarilor lor. Nu doar ca prin asta pierd clienti mari (asa cum a fost cazul meu), dar ignora faptul ca un client multumit de serviciile banci ar putea recomanda la alte 10, 20 de persoane si astfel afacerile bancii ar putea sa creasca fara a mai chetui bani aiurea pe biciclete si alte prostii.
In regulile de investitii ale marelui investitor Warren Buffett, la capitolul reguli pentru management, pe primul loc gasim intrebarea „Is Management Rational?” (1), aceasta fiind o intrebare fundamentala inainte de a cumpara actiunile companiei respective.
Pentru raiffeisen romania, raspunsul la intreabarea lui W. Buffett este foarte clar: NU, managementul nu se comporta deloc rational, iar eu nu as cumpara niciodata actiuni la aceasta banca.
P.S. (1) am citat din cartea: The Warren Buffett Way – by Robert Hagstrom – 1995 editura John Wiley & Sons – paginile 80-82
Toate cele bune va doresc,
Daniel Iancu
[email protected]
Te pomenesti ca-i pentru „ză fazăr ănd ză mazăr”
Exact aceeasi idee nastrusnica am si eu d-na Savin. Oare pentru cine se gandeste defat acest loc?
Comentariile sunt închise.