Monica Macovei, candidat independent pentru funcția de președinte al României, susține astăzi, 11 septembrie 2014, la ora 14.00, o declarație de presă pe tema “ofițerului acoperit”- candidat la alegerile prezidențiale. Declarația a fost transmisă în direct pe Nașul TV și pe www.nasul.tv

Bună ziua tuturor și mulțumesc că ați venit.

1. Spun de la început foarte ferm: nu am fost și nu sunt ofițer acoperit sau în orice alt fel al vreunui serviciu de informații român sau străin. De altfel, Președintele sau instituțiile au avut posibilitatea de a verifica acest lucru în 2005, când am intrat în Guvernul Tăriceanu ca ministru al Justiției, și apoi în 2008, când Președintele și Emil Boc mi-au propus să fiu din nou ministru al Justiției, precum și în 2009, când Președintele mi-a propus să fiu candidat de premier al României.

2. Dacă există un ofițer acoperit între candidați, acesta este un lucru foarte grav și este un atentat la siguranța națională a României și la democrație.

3. Singura cale instituțională de urmat – și insist pe calea instituțională pentru că aceasta este singura de folosit într-o democrație – este următoarea: comisiile permanente din Parlament de control ale SRI și SIE să lămurească astăzi acest subiect discutând și chemând la comisii pe directorii celor două servicii de informații.

4. ACL a cerut o comisie specială de anchetă. O comisie specială de anchetă ia timp, ia numai câteva zile până când se stabilește, și se repartizează locurile între partide. Nu aceasta este soluția. Știm cu toții că, de multe ori, în România când ceri o comisie specială de anchetă, de fapt se amână tot subiectul și uneori se și îngroapă subiectul. De aceea, repet, calea instituțională este ceea ce avem deja astăzi: comisiile permanente de control ale SRI și SIE din Parlament, care trebuie să lămurească astăzi – repet: astăzi – acest subiect ca să se încheie.

Fac un apel la acel candidat, dacă există, care este ofițer acoperit să nu-și depună candidatura pentru funcția de Președinte al României și să se retragă din politică.

Mai cer politicienilor să se comporte responsabil față de serviciile de informații. Avem servicii de informații care s-au reformat în procesul de aderare și apoi de colaborare cu NATO și nu trebuie implicate în jocuri electorale. Ele trebuie să acționeze instituțional. Dacă sunt chemate și trebuie să fie chemate la comisiile permanente de control ale acestor servicii din Parlament, atunci acolo se discută. În rest, politicienii, și nimeni altcineva, nu au dreptul să le folosească pentru că asta le vulnerabilizează, asta afectează întreaga imagine a țării noastre. Și să nu uităm că avem un conflict la granița de est a României și este cel mai nepotrivit moment să vulnerabilizăm serviciile de informații.

Să nu uităm că există încredere, așa cum ne-au spus de multe ori, de exemplu, partenerii americani, există încredere în serviciile de informații românești, cu care statele NATO colaborează foarte bine.
O să închei repetând, pentru că sunt o persoană responsabilă și serioasă și care urmează mereu traseul legii: trebuie să acționăm instituțional și comisiile de control ale SRI și SIE din Parlament, care deja există, sunt comisii permanente, trebuie să lămurească acest lucru astăzi. Este singurul mod în care putem rezolva această chestiune într-un mod legal și instituțional. Și spun asta eu pentru că respect legea și instituțiile statului.

Pentru că astăzi este 11 septembrie, aș vrea să închei cerând tuturor românilor să reflecteze la victimele terorismului, să înțeleagă importanța faptului că astăzi suntem în NATO și suntem împreună în lupta împotriva terorismului; și desigur să aducem un omagiu celor care s-au jertfit sau au fost jertfiți, și un omagiu poporului american care dorește în continuare dreptate, democrație, și așteaptă să se facă justiție în toate aceste cazuri; și care nu a renunțat la democrație și care nu a cedat șantajului terorismului.

1 COMENTARIU

  1. multumesc pentru aceasta repprezentatie penibila, doamna Macovei! acum sunt mult mai sigur ca nu am sa va votez!

Comentariile sunt închise.