Înarmați cu “legitimitatea” dată de alegerile locale și cu “legitimitatea” dată de traseismul din  Parlament, noua guvernare s-a pus pe treabă. Și, ca un disc stricat, această “legitimitate” e invocată de fiecare dată cînd noua nomenclatură mai dă cîte un rateu. Și un nou rateu, urmat de un alt rateu ce anunță un nou rateu. De parcă românul de rînd, încredințat cu folosirea  ștampilei de vot, a decis schimbarea unor hoți cu alți hoți, mai ‘legitimi”.

 

Educație?!

Am avut-o pe doamna înnotătoare în bazinele de la Standford. Distinsa doamnă rector de particulară, Corina Dumitrescu, încă membră a Consiliului Superior al Magistraturii din partea societății civile, în condițiile în care chiar dînsa declara că a fost susținută de PSD. S-a dus. A făcut un pas în spate și e bine merci.

A urmat distinsul profesor de renume intergalactic Ioan Mang. Acuzat de plagiat, dovedit de realitate și rămas în judecata organelor științifice. Odată cu el a fost prinsă în vrie și soția acestuia, altă mare academician. S-a ținut omul cu ghearele și cu dinții, după care s-a lăsat, pentru a nu implica ministerul în scandaluri și a atrage o imagine negativă asupra lui. Să rîd? Omul e bine merci, la locul lui.

I-a urmat ministrul sindicalist Liviu Pop. Distinsul profesoraș la liceul “SALYGNY”. E încă în funcție. Încă, pentru că azi ne va lăsa și se va retrage în postul primit la tragerea la sorți a ministerelor în USL. Nu insist asupra deciziilor domniei sale. O să revin asupra lor. Mi-e suficient să-i văd mecla de moroșan. Să rîd?

Pe margine se pregătește Abramburica. O să plîng.

 

Externe?!

Andrei Marga, fost rector al UBB, pe care mai toți îl vedeau în fotoliul Educației. S-a trezit la Externe. E bine și acolo. Important e că a prins ceva. O primă reacție a acestuia a fost să-l laude pe președinte-premier-președintele Rusiei, Vladimir Putin și să ne explice cum și cît de bună e o apropiere/reapropiere de ruși. Mai apoi, s-a făcut că plouă cînd a primit de la Cotroceni lista cu delegația României pentru summitul CE. A trimis lista cu parafa lui Ponta. Care, așa cum a arătat TVR Info, s-a cerut singur acolo. Să rîd?

 

Interne?!

Ioan Rus, pesedistul cu față umană, autoexilat în cetatea Clujului, părea să fie exponentul intelectualității PSD, retrasă în Ardeal. A fost scos de la naftalină și reinstalat în post. Imediat, metehnele de activism din vremea lui Cosmîncă i-au revenit și, după ce Înalta Curte l-a condamnat definitiv pe Năstase în dosarul Trofeul Calității, a pus mîna pe telefon și l-a sunat pe acesta. Că simțea el că e ceva în neregulă. Pesemne există o conexiune telepatică între foștii colegi. De rîs?

 

Justiție?!

Titus Corlățean se visa la Externe. N-a avut noroc. E bun și fotoliul de la Justiție. Mai ales că, precum un respectabil și independent – față de justiție, evident – om politic, Corlățean declara că procurorul ce a instrumentat cazul “Mătușa Tamara” – tot cu Năstase inculpat – ar trebui să fie arestat în cazul în care Justiția îl va găsi nevinovat pe fostul premier. O logică demnă de NKVD a un ministru al Justiției din România lui 2012. Tot el, ca nu cumva să credem că a fost o simplă scăpare din trecut, s-a apucat să-i critice pe membrii CCR, ba chiar să ceară ANI anchetarea lor. Că doar, atunci cînd emiteau decizii ce conveneau PSD erau buni, iar acum sînt niște incompatibili. Să rîdem?

 

Agricultură?!

Daniel Constantin a trebuit să-și facă stagiul pe la Antene, apoi pe la firmele de consultanță ale familiei Voiculescu, și mai apoi să dovedească excelente aptitudini în împărțirea fondurilor pentru agricultură – din postul de șef al APIA – firmelor aceleiași familii Voiculescu, pînă să devină șeful pe linie de partid al omului căuia îi e subaltern pe linie financiară. Singura certitudine din guvernul USL – înainte ca acesta să se nască – stă acum în pix cu sutele de milioane de euro destinate agriculturii. În condițiile în care fostul său angajator și cel căruia îi e dator vîndut, derulează afaceri de zeci de milioane în domeniul agricol. Să rîd?

 

Muncă?!

Mariana Cîmpeanu a ajuns deputat la restanțe, cînd s-a eliberat un loc în Hunedoara. A mai fost ministru pe vremea lui Tăriceanu și șef al Casei Naționale de Pensii. E pensionară și salariată simultan, în ciuda legii și al bunului simț. Nici măcar nu cunoaște legea, cum ați văzut în emisiuile “Pe urmele banilor” ori “Nașul”. Fiul ei e doar Consilier General în București. Dar are vreme să mai urce pe scara ierarhică. Doar vin parlamentarele și, cine știe, poate că toamna asta o să candidăm în familie. Să rîdem?

 

Economie?!

Daniel Chițoiu e om de casă al lui Crin. A ajuns chiar președinte de filială PNL, cînd Crin a ras toată conducerea din sectorul 4, care a avut tupeul de a avea propriile opinii, diferite de ale conducerii centrale. Sub vigilenta lui privire asistăm la insolvența Hidroelectrica și la posibilitatea ca băieții deștepți ai energiei să își schimbe statutul din beneficiari în proprietari ai sistemului de producție de electricitate hidro. Să rîd?

 

Transporturi?!

Ovidiu Ioan Silaghi, despre ale cărui aventuri în lumea bugetelor publice ați putut vedea în cîteva din emisiunile “Pe urmele banilor”, tocmai a anunțat că s-a schimbat modificarea iar inaugurarea autostrăzii A3 se amînă. Ba chiar autostrada nu-i autrostradă și că va mai dura, chiar după inaugurare, pînă să primească statutul de altceva decît drum național. Să rîd?

 

Mediu?!

Rovana Plumb. Ce-ar fi de zis? Tocmai s-a dat liber, printr-o lege trecută de Parlament, la pescuitul sportiv și vînătoare în Delta Dunării. N-am auzit ca Rovana să se agite, să se opună ori măcar să ia o compresă rece pentru eventuale dureri de cap. Să rîd?

Cultură?

Nici nu i s-a uscat bine cerneala pe decretul de numire, că Puiu Hașoti și-a dat examenul de habotnic. A oprit niște lucrări de cercetare a unor istorci care voiau să determine dacă domnitorii români se trag sau nu din neam de cumani. Nu care cumva să aflăm că tot ce am învățat despre istoria noastră, încă de pe vremea cînd Iosif Constantin Drăgan o reinventa, astfel încît să-i facă pe plac lui Ceaușescu, e greșit. Să rîd?

Și dacă mă străduiesc puțin, cred că aș găsi cîte ceva de zis și despre Helvig, Dobrițoiu, Cepoi – despre ale cărui proiecte cu bani europeni ați putut vedea tot în emisiunea “Pe urmele banilor” – Nica, Orban, Dușa, Paul Dobre sau Lucian Isar. Probabil că ei urmează să dea o palmă la rahat în următoarele luni, conform cincinaului de tîmpenii, ce trebuie dus la îndeplinire în doar cîteva luni.

 

Dar, vai! Ce era să fac? Să-l uit taman pe premier. Vitor Ponta, un om pentru a cărui viitor luminos trebuie să privești în trecut. Distinsul fost prim-procuror, pupil al lui Năstase, crescut și format în epoca și mandatul primului vînător, colecționar de taboluri și agricultor din Cornu. Pentru că deja mi-e lene să mai scriu, dar mai ales greață să mai gîndesc la acțiunile acestui Guvern “legitim”, o să enumăr pe scurt cîteva din realizările lui Victor:

 

– Inspectoratul de Stat în Construcții a fost trecut de la MDRT la Guvern.  Balaban Grăjdan a  fost numit în fruntea lui, iar ce a urmat șitți bine: retragerea ISC din dosarul lui Năstase, apoi renunțarea la Grăjdan – sub presiunea mass-media – și cercetarea lui de către DNA.

– trecerea Institutului Cultural Român de la Președinție la Senat și modificarea structurii acestuia, nu carecumva să mai chițăie anumiți intelectuali.

– acuzațiile de plagiat la adresa lui Victor Ponta, ajunse în toate publicațiile de renume din lume. Înțeleg că CNATDCU a decis în dimineața aceasta că lucrarea de doctorat a lui Ponta e plagiată. Ponta e încă premier.

– nerespectarea deciziei CCR, care a zis în mod clar că Președintele e cel care trebuie să reprezinte România la CE.

– mutarea Monitorului Oficial de la Camera Deputaților la Guvern și nepublicarea deciziei CCR, astfel încît vizita lui Ponta la Bruxelles, la CE, să aibă loc înainte de intrarea în vigoare a deciziei.

– reorganizarea CNATDCU – un ultim act de slugărnicie al interimarului de la Învățămînt, Liviu Pop – chiar în ziua în care se analiza lucrarea de doctorat a lui Ponta și acuzația de plagiat.

 

Sper să nu fi uitat ceva, deși, cum ziceam mai deunăzi, ăștia atîtea tîmpenii au făcut în două luni încît nu-ți ajung două luni să le enumeri. Păi, dacă ăsta e cel mai cinstit Guvern din istoria postdecembristă a României, atunci, vă rog, opriți cîteva minute țara și guvernarea, că eu vreau să cobor. Sau, dați-mi, domnilor guvernanți, instrumentele de răbufnire ale lui Năstase, că eu promit să nu ratez.

73 COMENTARII

  1. Ce ziceti de 1.5mild euro pentru 54 km de autostrada adik aprox 30 mil eur pentru 1km, e pret de 40 de ori mai mare fata de cat au platit vecinii nostri BUlgari cu exact aceiasi firma mult cunoscuta Behtel asa ca mai lasati-l pe nasul basis…t (cel real de la tv e basit) in pace ca are dreptate cum sa dea handicapata de Boagiu 1.5mild pe 54km asta e hotie curata asa ca nu-i mai bagati sula in coaste lu base sa nu mai zic de afacerile udresei care a luat cu cocosul care o gadila un hotel care face aprox 3mil euro la jumate de milion plus ca a facut contracte false la minister de aprox 1 mild euro sa nu mai zic de stema cu romania carpatina care a fos 8 sute de mii de euro sau afacerile lui videanu cu energie vanduta in cipru la jumate pretu si cealalta parte la piatra neamt la pinalti(fisu cu tot neamu) si multe alte inginerii financiare basiste asa ca mai lasati-ma cu caseta cu voiculescu basisti basiti si idioti ca nu tine nu zic ca e vina lu nea base e a voastra ca l-ati pus sus, v-ati pus clovn sa va umple coitele cu aur asa ca cine e cu PARAZITIII formatie 100% anti basista asau cu bug mafia sa zica cu mine jos cu pulele basiste!!!!!!!!!!!!!! si HAI ROMANIA!!!!!!!!!

  2. Dl.Radu Moraru nu stiu ce te determina sa aduci in emisiune pe acest nenorocit de Ghise care a enervat pe ceilanti interlocutori si asta face de fiecare data a facut din emisiunea ta un terci ,eu nu stiu ce fel de moderator esti de nu i-ti dai seama ca el urmareste sa enerveze pe toata lumea care e in studio si in felu acesta se alege praful de emisiune ta.Am stat la Turcescu care s-a prins ca Tusa de la PNL incerca sa procedeze la fel ca Ghise si a dat-o afara din emisiune De ce ai lasi sa vorbeasca incontinu si nu ai opresti.

  3. ACEST ARTICOL TREBUIE TRADUS IN LIMBA CELOR CARE VOTEAZA USL PE INTELESUL LOR ..DIN POPOR ,CUVINTELE DURE SA PREDOMINE :HOT ,TALHAR NEMERNIC ,MINCINOS,BULANGIU,FRICOS,LAS,MITOCAN ,ETC….SI NU CUVINE¡TE GRELE CA ASTIA NU INTELEG: DEMAGOGI, MANIPULATORI ,ABERANTI ETC……….OAMENI BUNI DOAR ASA VOM PUTEA SCHIMBA CEVA IN TARA ASTA DE MANCATORI DE MICI ,BERE SI MANELE…DOAMNE AJUTA…JOS USL…IN STRADA POPOR CA E JALE

  4. CEVA FOARTE IMPORTANT!!!

    Noi, intreaga natiune, ba si intreg mapamondul asistam de ceva vreme la incercarile penibile ale USL sa spele „CHILOTUL NATIONAL PATAT” si sa il prezinte fiind de un alb impecabil … adica un fel de „ALBA CA SCUFITA ROSIE” … 😛

    Chestia care ne-a scapat la toti, este ca in timp ce ne tin ocupati cu can-can-urile lor mizerabile, „BAIETII DESTEPTI” DIN ENERGIE PUN GHEARA FARA RUSINE, SI FARA VREO OPRELISTE, PE HIDROELECTRICA!!!

    Daca la factura la gaz suntem la mana si bunul plac al Rusiei putiniene, sa vedeti cum o sa fie CAND LA FACTURA ENERGIEI ELECTRICE VOM FI COMPLET LA MANA VARANULUI FELIX SI A COMPLICILOR LUI DIN ENERGIE !!! …

    Oare ce este de facut ca sa oprim hotia asta efectuata sub acoperirea tuturor diversiunilor mediatice ale mafiei stacojii?

  5. Radu, traim si simtim comentariul tau, putem sa te asiguram de un lucru ca vom lupta impreuna cat ne tin puterile nu vom ceda usor pt ca am ingaduit si trait prea multe.
    Si uite asa sub pojghita fina de mizerie s-a descoperit ce duhoare se ascunde. Tot respectul meu !

  6. Mihai, sandukan foarte bune observatiile voastre, va sustin . Mult respect !

  7. Eu Nu vreau sa cobor. Mie imi place aici in Romania, oricat de rau ar deveni. Dar sunt convinsa ca sobolanii vor pleca la timp pentru a-si pastra averile si titlurile si aparenta prezenta respectabila

    • Ps pentur situatia in care am fost prea criptica, cred ca acest carusel ar trebui facut sa se invarta si mai repede pana cand se strica si se rupe in bucatele, altfel nu vad cum

  8. Incompetenta este caracteristica de baza a acestei uniunii care intruchipeaza perfect Dictatura NAZISTA !!!

    Cand m-am exprimat cu lunii in urma in fata unui mai mare usl IST spunand ca in fiecare saptamana ajutati cate o litera in IST si iata au ajuns la NAZIST.

    Trebuie sa se stie ca mediul academic nu iarta GOLANIA NAZITO COMUNISTA LIBERALA a baieteiilor ponta si antonescu.

    Un descipol al nebuniei nazisto liberale, Puiu HASOTI compara academicienii astfel, «Îl acuză pe Ponta de plagiat oameni care n-au scris în viaţa lor decât o scrisoare».

    Este GROTESC si INADMISIBIL !!!

    RAZBOIUL VALORILOR a inceput, MUNCA si MERIUL trebuie respectat !!!

    • Felicitari ! O vrem am zis ca doar Crin seamana cu Adolf: lenes, mincinos, obraznic, sufocat de ura, rarat profesional ! Constat ca TOT USLul are apucaturi NAZISTE ! Pe cand Noaptea de Cristal ?

    • Domnule Radoveanu, ati incurcat tarile, nazistii au fost la nemti, nu la noi decat prin ocupatie. Iar ati inceput cu mesajele dragute

  9. Cand guvernul Ponta incalca constitutia, legile si regulile democratice, cand distruge sistemul democratic din Romania, ce fac ONG-urile alea asa de grijulii sa nu faca Basescu dictatura … unde este societatea civila? … si unde este „madame Lippiddi” … de ce nu-l ia „la melitat” pe Ponta pentru derapajele grave? …

    TAC PRECUM „WAS IST DAS”-ul in iarba si devin astfel COMPLICI AI INSTAURARII DICTATURII MAFIOTE STACOJII!!! … RUSINE SA LE FIE!!! …

    • Pai, hai sa traducem, ca e interesant:

      „Ultimului Consiliu European de la Bruxelles ar fi fost legal invalidat din cauza unei dispute politice din România soluţionata prin fax, în mijlocul nopţii. În cea mai mare parte a reuniunii, prezenţa în capitala UE, a unui prim-ministru ar putea fi considerata irelevanta dintr-un anumit punct de vedere, a anulat toate deciziile luate de către ţările membre. Litigiul fratricid dintre preşedintele român, Traian Băsescu, şi nou-alesul prim-ministru Victor Ponta, a păstrat totul pe aripa pana la sosirea unui fax de la Bucureşti.

      Prim-ministrul a dispus preşedintelui român de a nu părăsi ţara

      Totul a început cu insistenta lui Ponta de a participa la Summit in locul lui Basescu, care a avut până în prezent sarcina de a reprezenta România. De fapt, serviciile Consiliului a trimis invitaţia de a participa Preşedintelui iar numele şi imaginea lui au fost pe lista de participanţi. Cu toate acestea, primul-ministru a declarat ca era treaba lui şi a spus preşedintelui sa nu părăseasca ţara.

      Litigiul a ajuns la Curtea Constituţională, care săptămâna trecută a trebuit să lucreze în regim de urgenţă să emită o declaraţie in care rea de acord cu Băsescu. Asta nu a oprit prim-ministru de a păstra planurile lui de călătorie, astfel cum a raportat la Consiliul European ca el e responsabil pentru scaunul rezervat pentru România. Şi, în fapt, a zburat la Bruxelles, joi.

      Prezenţa „nelegitim”

      Cu toate acestea, de la Bucureşti, Traian Băsescu a afirmat că prezenţa în Consiliu a lui Ponta a fost „gasita nelegitim de către Curtea Constituţională”, astfel că toate acordurile în care isi pune semnatura pot fi anulate în mod legal. Având în vedere importanţa reuniunii, problema românească părea cel puţin a preocupărilor de servicii de protocol, dar nu a experţilor juridice ale Consiliului a solicitat clarificari prim-ministrului român. Acesta a avut ideea de a telefona adversarului său politic, şi l-a rugat să trimita o scrisoare de urgenţă, care sa-i dea un mandat pentru a reprezenta Romania la Bruxelles. Scrisoarea lui Băsescu a ajuns prin fax, în mijlocul nopţii, cu un eseu în care acesta este obligat ca Ponta să accepte faptul că concurenţa este pentru preşedinte.

      La sosirea în Bucureşti, Ponta sa întâlnit cu inculparea de a fi copiat teza sa de doctorat. Agenţia este responsabilă pentru verificarea calificărilor academice si a solicitat Universităţii din Bucureşti, eliminarea titlului de doctor prim-ministrului.”

      In concluzie, Basescu i-a semnat delegarea, deci, vrand-nevrand el a recunoscut ca asta era treaba presedintelui.
      Intr-adevar, asta nu am vazut-o pe nici un canal de stiri.

  10. Eu nu l-aş întreba de plagiat deoarece cunosc răspunsul. L-aş întreba cum explică el retrogradarea ratingului de ţară, cu toate implicaţiile sale?
    Si legat de titlul articolului..Nu văd reacţia asociaţilor de revoluţonari, cei care urlau că ne-au adus democraţia şi noi nu le suntem recunoscători.

    • E normal sa se ascunda ca acum ziaristii il vor intreba iar de plagiat.
      Trebuie sa inventeze alt scandal ca plagiatul lui sa fie iar pus pe plan secundar.
      PANA CAND ???

  11. Despre nesimtirea si mitocania romaneasca
    De ce ne mai miram de nesimitirea ,mitocania,marlania,hotia lui Victor Ponta?De ce ne miram ca toata aceasta formatiune socialista numita USL nu misca nimic in front,in sensul ca ar putea sa-l domoleasca macar cat de cat pe acest PONTA si sa-l faca sa inteleaga ca greseste prin modul in care face politica?De ce ne mai miram ca in jurul nostru de cand iesim din casa si pana ajungem la servici NESIMTIREA este o mare calitate a majoritatii care ne inconjoara.Credeti ca englezii,americanii,germanii,norvegienii,si alte natiuni nu au nesimtitii lor?Vai Doamne si inca cati!!!!!!Problema nesimtirii este urmatoarea:in marile natiuni ale acestei lumi exista legi care functioneaza ,care sunt facute de oameni pentru oameni.La noi in Romania,stim cu totii cum functioneaza legile.De fapt nu prea se mai respecta nici o lege!Pentru daca s-ar respecta ar fi mai putin romani nesimtiti pe acest pamant.Nesimtirea poate fi eradicata prin doua moduri:educatie(inclusiv cei 7 ani de acasa) si amenzi.Amenzi usturatoare la buzunar pentru cei care arunca gunoaie pe jos,pe trotuar,pe strada,in parc,pentru cei care isi lasa animalele sa-si faca nevoile pe trotuare,pe strada,pe langa autoturisme .pentru cei care incalca regulile de circulatie pe drumurile publice,pentru cei care care fura dela un mar pana la un million de euro.In Romania cine a furat cel putin un milion de euro ala nu e hot,e un om destept si trebuie protejat si ajutat sa scape de justitie.Asta a fost sistemul creat dupa’89 de ION ILIESCU!Politia romana a ajuns sa faca miting pentru ca au fost deconspirati politisti asociati cu infractori penali.Au trecut 23 de ani de la caderea comunismului,iar politistul comunitar din Romania sta ascuns la umbra pe o banca in parc si-si face siesta ragaind si scobindu-se in nas dupa ce si-a consumat parizerul cu paine sau sandvisul cu salam.In loc sa patruleze pe strazi prin parcuri ,in locurile publice si sa intocmeasca amenzi celor care fac mizerii in locuri publice ,el politistul comunitar ,nu stie cum sa mai traga de timp pe la umbra si prin masina cu scaunele date pe spate si sforaind cand pe dreapta ,cand pe stanga,eventual mai trage o basina,doua,ca vorba aceea ce bine e la servici. Iar intelectualii si nu numai(sunt si oameni fara 12 clase,fara facultate cu mult bun simt care se mira),stam si ne uitam si ne MIRAM.Ne miram ca un prim-ministru se face ca ploua,sfideaza presa care nu e de partea lui ,sfideaza Curtea Constitutionala,sfideaza academicieni,intelectuali,oameni simpli,tarani,vacari si alte categorii.Ma intreb oare intelectualilor din PSD,din PNL,chiar nu le e rusine cu acest Victor Ponta??Eu cred ca nu!Nu le e rusine cu el pentru ca sunt insetati de putere,de bani,ca vorba aia au stat atata amar de ani in opozitie!Pentru oamenii din PSD si PNL care chiar au un doctorat luat pe bune ,cu ani de munca in spate,eu cred ca lor le este rusine acum dar nu au ce face,nu pot sa cracneasca in front PENTRU CA STIU CA ISI VOR PIERDE PRIVILEGIILE!CE PRIVILEGII: e simplu oameni buni:privilegiul de a avea cel putin o firma in famila lor,privilegiul de a-si face concediile,vacantele,chiar si weekend-urile in strainatate,privilegiul de a-ti putea permite sa cheltuiesti intr-un weekend 10000 de euro,privilegiul de a avea cel putin 2 terenuri,2 case,2 conturi in lei si valuta si asa mai departe.Privilegiul de a merge la servici cand vor ei,la ce ora vor ei.DEGEABA NE MIRAM SI NE REVOLTAM PE AICI PRIN MEDIUL VIRTUAL,UITATI-VA CU ATENTIE PE STRADA,in jurul vostru,la servici unde lucrati,care lucrati, IN MEDIUL REAL si o sa intelegi mai bine ce am vrut sa va spun. Din pacate acesti oameni UITA CA JUMATATE DINTRE ROMANI NU AU MERS LA VOT la locale !Si uita ca puterea este vremelnica!Uita ca vor intra in istorie cu o pata mult mai urata si mai mare decat a celor care au fost pana acum!Nu s-a mai vazut pana acum ca un prim-mistru sa atace o hotarare a Curtii Constitutionale !in fiecare zi membrii psd si pnl dovedesc ca sunt la fel de nesimtiti precum acest PONTA.Ca sunt din acelasi aluat cu el!!!!Setea lor de putere si de a acapara statul cu totul este atat de mare ca nu-i mai intereseaza sa respecte institutiile statului roman.De cand au ajuns la putere nu stiu ce sa mai faca si cum sa mai faca ca sa-si scape coruptii si hotii de ghearele justitiei care iata a inceput,incet ,incet si timd sa scoata capul la lumina dupa 23 de ani si asta pentru ca au inceput sa apara oameni tineri,din alta generatie la justitie.ACEST PRIM-MINISTRU CRESCUT LA UMBRA LUI ADRIAN NASTASE SI ION ILIESCU nu mai poate fi inlaturat decat daca cei 50 la suta dintre romani care nu au iesit la vot la locale ,vor iesi la parlamentare. Daca nu o vor face la toamna atunci trebuie sa ne acceptam nesimtirea in care traim cu totii alaturi unii langa altii si ne vom merita conducatorii.Daca pensionarii disperati care au votat USL de foame vor intelege ca sleahta mafiota USL-ista nu e catusi de putin interesata de binele lor,al pensionarilor,daca vor intelege pentru a nu stiu cata oara ca au fost iarasi mintiti frumos!VOM TRAI SI VOM VEDEA!NESIMTIREA NE-O VOM ACCEPTA!!!!
    SUNT UNII CARE CHIAR CRED CA AR PUTEA AVEA UN DRAM DE ONOARE ACEST PONTA!SUNT NAIVI SI UITA DE CINE A FOST CRESCUT PONTA!PONTA A FOST CRESCUT NU DE MAMA LUI,CI DE ION ILIESCU SI ADRIAN NASTASE!MAMA LUI SARACA A RECUNOSCUT PUBLIC ACUM CATIVA ANI CA LA UN MOMENT DAT NU MAI PUTEA SA SE INTELEAGA CU EL SI A TREBUIT SA-L DUCA LA DOCTOR LA PSIHIATRU!DIN PACATE NU A AVUT EFECT TRATAMENTUL FACUT ATUNCI DUPA CUM SE VEDE!

  12. Eu nu vreau sa cobor.
    Vreau sa-i arunc pe astia din tren, sa ne lase in pace!

  13. Astazi ,la antena3,in timpul discursului lui Blaga dupa investitura ca presedinte PDL,A APARUT PE ECRAN URMATORUL MESAJ:PRESIUNE-REZISTENTA,MARTI 3 IULIE.Atentie-pare un mesaj de mobilizare tipic securist.Vigilenta maxima.

    • Astazi, la ora 20.00, in Piata Universitatii, in fata Teatrului National erau 10-20 de pensionari care scandau „Jos Basescu”, dovada ca USL a sunat mobilizarea.

      Eu am fost alaturi, la fantana, cu un mesaj imprimat, incercand sa descopar pe cineva care protesteaza impotriva guvernului actual, eventual pe cineva care sa mi se alature. AM FOST SINGUR !

      Ma duc si maine…

  14. cand PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU participa la intalnirile oficiale de la uniunea europeana,vedeam la televizor filmari si fotografii cu toate ipostazele in care aparea PRESEDINTELE,alaturi de presedinti sau premieri din europa.acum NIMIC!dece ?simplu ca buna-ziua.sugestiva a fost fotografia in care ponta intindea mana catre premierul LITUANIEI,care nici macar nu i-a aruncat o privire.MAI CLAR CA ATAT NICI NU SE POATE!SA ARATI CA ACEST nimeni NU E BAGAT IN SEAMA DE CEI DE ACOLO,E PREA INJOSITOR PENTRU usl.derbedeii care voteaza,au votat si vor vota usl-ul,ar trebui sa intre in pesteri si sa stea acolo vreo 50 de ani(cel putin).

    • am mai vazut o poza cu 3 persoane, printre care si dl Barosso, trecand pe langa poanta cea de toata jena. Cei 3 evitau sa-l priveasca, iar dl Barosso si-a ascuns chiar cu mainile fata. Ce vreti mai mult ?

      Pe domnul Presedinte l-am vazut insa in cateva randuri la masa oficiala asezat intre Agele Merkel si dl Barosso. Enorm pentru demnitatea Romaniei !

  15. Asa este dle A Cristorian, un guvern in toata splendoarea lui INAPT.
    Nu stiu cat de linistiti vor sta Europenii la prezenta unui Premier hot si santajist de a-si favora participarea la Consiliul European, sa afle tot ce se dezbate acolo . Foarte ciudat !
    E suficient sa stii ce Prim-Ministru ai ca sa iti dai seama ce echipa curata are !

    • isi dau seama, dar ei actioneaza in limitele diplomatiei. In plus ei nu-si pot exprima clar, direct, dispretul pentru persoane din grija ca acesta sa nu se rasfranga asupra tarii pe care o reprezinta, chiar prin uzurpare. E delicat.

  16. Fiti atenti si la urmatoarele mesaje si miscari ale lui MRU. Aseara l-am vazut la emisiunea lui Cristoiu. Printre altele a spus si ca primeste foarte multe mesaje in sensul iesirii in strada si a spus ca se impune acest lucru. De ce nu un mars impotriva actualei guvernari? Trebuie organizat ceva „mare”. MRU este extraordinar!

  17. R.Teodorescu crede ca mai sintem in 1990 cind a manipulat lumea cu tv.publica .Sa stea in banca lui, si sa-i fie rusine ca apara un hot dovedit de oameni nu competenti ci super competenti, si cu verticalitate nu ca el.

  18. Admin.raportez:STERGE comentariile clonelor,care se constituie ATAC LA PERSOANA celor autentice!
    CER sa fim respectati,pe acest forum!

    • Mark, nicio sansa….Admin si-a luat o limonada, si-a pus o palarie de paie

      peste fata si se lasa mangaiat de razele soarelui 😆 ,doar e vara, nu ?

      Admin e in vacanta 😆 ne-a lasat de izbeliste….si, cand pisica nu-i

      acasa, clonele joaca pe masa. 😆 😆 😆

  19. MARGA, PRIETENUL LUI PUTIN …

    [QUOTE]
    … s-a făcut că plouă cînd a primit de la Cotroceni lista cu delegația României pentru summitul CE. A trimis lista cu parafa lui Ponta. Care, așa cum a arătat TVR Info, s-a cerut singur acolo.
    [/UNQUOTE]

    O FI PRIMIT LISTA DE LA FILIPOV, prietenul comun al lui Putin, si al lui personal, cu care se lauda mai deunazi … 😉

  20. Totzi o apa si un pamant!
    Umbla zapacitzi ca TZANTZARII dupa ce dai cu SPRAY in toate partzile 😆 )) nu stiu incotro sa mai apuce :).

  21. DECRET DE LEGE.
    DRAGI TOVARASI SI PRETINI, incepand cu azi 29.06.2012, eu cetatean onest si cinstit, NEVOTANT AL VREUNUI EROU MARCANT AL VECHII NOMENCLATURI COMUNISTE MARCA FSN+PNL, in numele tuturor romanilor ONESTI, decretez:
    ART. 1. Sa se numeasca “prosti cu acte in regula” toti cei care vor vota USL.
    ART. 2 Exceptie fac tiganii, care au fost defavorizati de natura, dar avand in vedere ca si ei iau votat si ii vor vota, se aplica art. nr. 1.
    ART. 3. Cei care vor face actele prevazute la art. 1, pentru bani sa fie numiti “prosti cu acte in regula de natura financiara”, cei care o fac pentru razbunare sa fie numiti “prostii prostilor” iar cei care o fac pentru a schimba tanda cu manda sa se numeasca “prosti cu acte in regula de la tanda la manda”.
    ART. 4 Denumirea oficiala a tarii sa fie “PROSTIMIA” cu accentul pe primul i, pentru ca punctul pe i nu vor fi in stare sa-l puna.
    ART. 5. INVATAMANTUL sa se numeasca TAMPENIE, iar cei care-si iau doctoratul, sa o faca obligatoriu prin metoda de plagiat copy/paste. Recunoasterea plagiatului, denota lipsa de caracter si se va sanctiona prin puscarie. Nerecunoasterea plagiatului se va recompensa prin denumirea oficiala de ZEITATE ULTRAUNIVERSALA si va fi recunoscuta inclusiv de catre CEL ATOATESTIUTOR CREATORUL CERULUI SI PAMANTULUI.
    ART. 6. Zeitatii Ultrauniversale i se vor aduce elogii de catre televiziuni, care vor avea obligatia sa-i pupe dosul onorific 23 din 24 de ore. Programul se prelungeste, expres, la 24 de ore in cazul in care zeitatea are diaree prelungita. In caz de nesupunere se taie timpul de antena.
    ART. 7. Am obosit va caut mai incolo.
    SEMNEAZA
    UN CETATEAN ONEST.

    • ce onest D-le! nu vezi ca sunt spalati la creier? de slugile lui felix dana grecu si radu tudor duca-se pe pustii cu felix!!

  22. Ce coincidenta!!!!!!
    O alta decizie luata in absenta lui VP!
    TOT PENTRU A FI SALVAT CINEVA!!!!!!!!!!!!!
    Grajdan a luat o decizie cand era el in AFGANISTAN… ca era o deosebita urgenta sa plece!
    Acum , chestia aia de POP , nu pot sa ii spun ministru , pentru CALATORUL NOSTRU!
    Nu credeti, ca , daca s-ar face o verifivare a mesajelor telefonice a dlui trubadur am alfa mai multe??
    L-am vazut cititnd mesaje pe telefon…..in aceasta plimbare! parca plecase cu treaba acolo!?

    • Ii descria Daciana „dezabieul” cu care il asteapta la hotel, sa-i mai treaca plictiseala…

  23. Intr-o interventie telefonica la b1tv, domnul academician Razvan Teodorescu a afirmat ca daca este adevarat ca a plagiat Ponta ar trebui sa vina in fata natiunii sa-si ceara scuze, dar nicidecum sa-si dea demisia. Cand reportera a spus ca in Germania si Ungaria plagiatorii si-au dat demisia. Raspunsul a fost uluitor : da, dar romanii nu sunt ca alte natii. Pentru romani e suficient scuzele.
    Cocluzia d-lui Teodorescu ca suntem o natiune de prosti.

    • Lucia.Mai degraba acest individ este de factura joasa,daca crede ca poate convinge pe cineva cu aceasta asertiune.

    • Il ascultam pe acelasi domn, intr-un interviu difuzat strategic de Romania Cultural (nu ma asteptam la asa ceva de la ei) chiar in ziele cand se ducea si nu se ducea Bombonel la zdup. Spunea ca el a lucrat personal cu Nastase si il cunoaste si stimeaza, ca pe cel mai integru om din PSD si cel mai abil si inteligent. INterviul fusese realizat, tot strategic, cu cel mult doua saptamani inainte de pronuntarea sentintei. Stimatul academician sa mai plece la Moscova si sa ne lase.

    • cutot respectul!dar ma dezamagiti d-le profesor!!!! daca sustii asta de aia am ajuns aici ;halal moncher!

    • @ Lucia si voi, ceilalti prieteni,
      Cred ca dezamagirea dumneavostra vine de la … o amagire.

      L-am cunoscut pe Razvan Teodorescu si viata a facut ca din anii 80 pana recent fie sa ni se intretaie drumurile, fie sa-l urmaresc ca personaj public.
      Spicuiesc din amintiri :
      – prin anii 80 l-am scultat conferentiind – spunea lucruri interesante, dar am remarcat ca prima buna impresie se estompa in masura in care repeta merau aceleasi lucruri, pana si aceleasi citate. In aceasta perioada dl Teodorescu curcula in Europa de Vest si USA, ceea ce ar fi fost total imposibil unui intelectual necooperant cu partidul sau/si securitatea ;
      – in 89 s-a victimizat strident si indelung in mass media repetat etalandu-si niste vanatai ca „victima” a comunistilor/securitatii.
      A fost imediat rasplatit de catre Ion Iliescu cu functia strategica de presedinte al televiziunii si al radioului. Si asta spune mult. A lucrat deci intens si eficace la manipularea romanilor si la instalarea sistemului care a distrus Romania ;
      – a lucrat indeaproape cu Adrian Nastase nu numai la inceputul anilor 90 dar si in 2000-2004 ;
      – pe la sfarsitul anilor 90 l-am reintalnit la Paris, ca Ambasador la UNESCO. N-am sa uit niciodata o intalnire a institutiei culturale in care lucram cu Razvan Teodorescu – era vorba de un proiect cultural care ar fi putut include Romania. A aparut cu aceeasi infumurare pe care i-o stiam, s-a bucurat chipurile sa ma revada. Discutiile cu francezii au evoluat relativ banal, dar RT isi dadea mai mult importanta siesi decat era interesat de promovarea tarii. La un moment dat si-a amintit de o expozitie superba, facuta de o colega si amica de-a mea la Bucuresti, pe la mijlocul anilor 80. Ei bine, din prietenie, lucrasem, ajutasem la aceasta expozitie, deci stiam ce s-a facut si de catre cine. RT a spus cateva cuvinte, printre altii, la deschidere. Dupa ani, la Paris, el ma intreba in fata francezilor daca imi amintesc despre expozitia grozava pe care a facut-o EL !!! Asta-i omul Razvan Teodorescu. Cred ca povestea cu expozitia LUI este revelator nu numai pentru el, cat si pentru mediul neocomunist care l-a promovat si din care a facut totdeauna parte.

      Cat despre proiectul cultural cu francezii … a facut cateva promisiuni dar n-a miscat nimic. Stiam si de la delegatii altor tari la UNESCO pe care-i cunosteam, ca Teodorescu la Paris, numai de promovarea culturala a Romaniei nu se ocupa.

  24. Decizia CCR de reprezentare la CE nu putea fi publicata in MO deoarece CCR nu a dat inca motivatia.
    ” Cainii latra si ursul isi vede de drum.” Cred ca Ponta nu isi va da demisia si mai mult,va continua sa ia decizii prin care sa slabeasca statul de drept, sustinut de parlament, de USL, de televiziunile pe care le stim.

  25. Ce este greu de inteles pentru orice om cu creier in cap cum pot sa mai existe oameni care sa fie pro USL? Singura explicatie este ca acestia fie sunt ei insisi USL-isti fie au creierul spalat.

  26. Oriano…s-au cum drk te vei numi tu esti un hoit USLinos(USLinoasa)comunista si o mizerie crasa mars dracului de pe acest forum ca nu ti-e locu aici

  27. Pt autorul articolului:
    Mirosul tau de hoit portocaliu bolnav razbate prin semnalul wireless pana aici . Asta nu ma impiedica sa te trimit la produs , dupa dusul de rigoare, desi duhoarea gurii tale lingatoare de dosuri pedeliste s-ar putea sa sperie vizitatorii acestui blog! ESTI O MIZERIE!

    • Si tu ce esti? Este chiar atat de greu sa fii tu insati… sau insuti…fara a fura nick-ul altuia? Fugi si pupa papucul… ti-ai facut datoria pentru argintii primiti. Marsh la cotet!

    • Clona Oriana.Tu insuti esti un hoit in putrefactie!Te agati de identitatea curata a altora,doar,doar scapi de putoare!Nici o grija:Hoitul de la groapa nu se mai intoarce!Il maninca viermii!

        • Dute unde a intzarcat ‘mutum iapa’ ce cauzti clona printre noi?!(lingau,lingoaica) esti tu,care ati prostit poporul roman pe 2 bani sa va aparatzi bogatziile FURATE .

        • @CLONA Oriana.HOTIA sloganul USL.IMPOSTURA diploma USL.Ignoranta si prostia,stindardul USL.Si tu,cireasa de pe tort:vidanjorul latrinei 3.

          • MULTUMESC TUTUROR PRIETENILOR pt sprijin !

            Sper sa-si de-a seama ca nu mai are ce cauta pe aici…

            IESI, CLONA ODIOASA !!!

          • @ markwilliams. Esti doar un biet dobitoc, dar cred ca ti se spune zilnic asta.

          • @ markwilliams. Nu mai semna ba dobitoccule cu cu numele ala ca poate adevaratul Mark Williams vrea sa comenteze si el pe blogul asta de pupincuristi basisti retarzi

        • Oriana cea ascunsa, fara coloana, lingai sunt cei care n-au argumente si chiar cand evidenta e cat casa si se vede si din avion, cauti sa scoti basma curata individul. TI SE POTRIVESTE PERFECT CUVANTUL LINGAU. pas. N-ai nici curajul raspunderii faptelor tale, sau identitatii tale.Ce mai vorbim?

        • Hai ca au schimbat tactica latrinele de pe aici.
          Acum au inceput sa se semneze cu numele noastre.
          Oriana o cloneaza pe oriana.
          Acum e una timisoara care o cloneaza pe autentica timisoara care nu scrie niciodata atat de vulgar.
          Bravo ma! Unde va credeti? La latrinele voastre?
          Mars, afara de aici, sau scrieti cu nick-uri unice, nu preluate de la oamenii care posteaza aici.

          ADMIN, AR TREBUI SA IEI MASURI URGENTE PENTRU CA SE INMULTESC !!!

          • da, ai dreptate, de un timp timisoara si oriana, maine, poimane apare mihai, viorica etc. Trebuie sa rezolvam problema. Incearca sa bage deruta postacii de serviciu diversionist.

        • CLONA DEZORIENTATA!
          NU VEZI CA DERANJEZI?ESTI NESIMTITA CA STAPANUL TAU PONTA!
          TU NU ESTI NICI timisoara si nici oriana.
          Esti un biet agarici.

  28. Ati uitat ca mutarea MO la Guvern a fost la 2 capete:
    1. pt a nu publica decizia CCR cu privire la reprezentarea la CE.
    2. pt ca Felix sa aiba la dosar decizia in MO cum ca nu mai e senator si sa fie judecat de o instanta inferioara! fix cu o zi inainte de audiere!!!

    • Ţi-a scăpat 3. Desfiinţarea Comisiei … de validare a doctoratelor, titlurilor ….

      Cu asta au pus capac. Au dat în oameni care nu au niumic comun cu politica şi care se simt lezaţi de furăciunea lui Copy Lot.

  29. De pe Politeia:

    ” Dragi prieteni,

    A venit timpul sa ne dezmortim picioarele! A venit timpul sa ne aparam drepturile cetatenesti! A venit timpul sa iesim in apararea statului de drept si impotriva celor care doresc sa-l anihileze.

    A venit timpul sa aparam Curtea Constitutionala a Romaniei si pe judecatorii ei, sa aparam Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Cultural Roman, judecatorii onesti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ANI si DNA sunt institutiile care merita sprijinite pentru noi, copiii si nepotii nostri.

    NOI NU aparam politicieni, noi nu aparam partide – pana una alta, toti sunt la fel. Pana cand clasa politica nu se va primeni, nimeni dintre ei nu merita sa iesim pentru ei in strada. Noi aparam Constitutia Romaniei si pe cei care sunt garantii acestei Constitutii.

    Parlamentul declarat de USL acum doua luni nelegitim a devenit legitim cand majoritatea a fost obtinuta la modul cel mai fraudulos posibil. Acum acelasi Parlament a devenit legitim, cum?

    Dana Rainov, Radu Botezatu, Gabriel Carbunaru, Eduard Wagner si Felician Bajenaru, ne-au invitat luni 02.07.2012, ora 19:00, in fata Muzeului de Geologie din Piata Victoriei sa ne strangem pentru o ”plimbare” prin Piata Victoriei si sa aducem cu noi niste mesaje.

    Rog pe membrii comunitatii Politeia si pe cei care ne citesc si rezoneaza cu opiniile noastre sa se alature. Promitem sa ne revansam fata de initiatori si sa-i ivitam la randul nostru peste alte cateva zile.

    Rugam pe toti cei care doresc sa traiasca intr-un stat de drept si nu unul acaparat de o mafie transpartinca sa se alature. Nu stiu cati suntem, a venit timpul sa stim!

    Do you dance? Hai sa dansam! – Vrem o ţară ca afară!

    Postarea zilei va urma mai pe seara!

    P.S. Rog blogurile prietene sa preia aceasta invitatie”

    • pentru cei care sunt departe de tara, dar va sustin din tot sufletul, ne putezi relata luni, dupa acest protest cum s-a desfasurat si cam cati oameni s-au strans ? Saca aveti si poze, n-ar fi rau sa deschideti un subiect pe forum. Aceasta prima tentativa poate determina si pe altii sa participe la urmatoarea. Bulgarele de zapada pe masura ce se misca, sa ingroasa si se intareste !
      Felicitari pentru initiativa si la cat mai multe cu cat mai multi ! Va sunt alaturi !

    • SALUT! PONTA LA BRUXELLES, PONTA IN JUSTITIE, PONTA IN PARLAMENT, PONTA IN EDUCATIE, PONTA IN CONSTRUCTII, PONTA LA PUTERE, PONTA IN OPOZITIE, PONTA LA GUVERN, PONTA LA RALIU, PONTA LA URGENTE, PONTA IN ATAC, PONTA IN APARARE, PONTA LA EXTERNE, PONTA IN SUS, PONTA IN JOS, PONTA, PONTA…PONTA E IN TOT SI IN TOATE. NASTASE ERA DENUMIT „EL INSUSI”, PONTA ESTE „ABSOLUTUL” !

Comentariile sunt închise.