Ca istoric al clipei, indiferent la soarta Codruței Kovesi, dar preocupat să știu Adevărul, pentru a cărui aflare în nici un caz taberele în conflict nu se dau de ceasul morții, nu pot să nu observ că nu se vrea prăbușirea șefei DNA, ci doar aplecarea ei suficient de tare într-o rînă pentru a putea fi folosită din nou de Sistem în interesele sale politico-mafiote.
Știam că Codruța Kovesi, stîlp al Sistemului care a călărit și călărește România, nemulțumise profund prin tendința sa din ultima vreme de a acționa pe cont propriu. Ea fusese inventată însă pentru a fi folosită ca unealtă. Mai întîi ca procuror general și mai apoi ca șefa DNA. După venirea lui Klaus Iohannis la Cotroceni, scăpată de autoritatea lui Traian Băsescu, care o umilise deseori chiar în public (vezi scena în care o calcă în picioare pentru albirea lui Ion Iliescu în Dosarul Revoluției), Codruța Kovesi s-a crezut independentă și, luînd în serios (ca toate personajele fără prea multă minte) Cultul personalității făcut de Divizia Presă la ordin, fără a conștientiza că laudele ofițerilor acoperiți nu erau expresia unei credințe sincere, ci a executării unuia dintre Ordinele pe Unitate, și-a zis că-și poate face jocurile proprii.
Prin Sebastian Ghiță Sistemul i-a reamintit că nu e de capul ei.
Operațiunea Sistemului nu viza însă omorîrea Codruței Kovesi, ci doar rănirea ei. Pe de o parte pentru a o face să revină în genunchi la Sistem, pe de alta, pentru a-i pune la îndoială imaginea – creată de Divizia Presă, de Jeanne D’Arc a României cu WC-ul în curte.
Așa se explică seria de acțiuni prin care se evită din răsputeri declanșarea verificării oficiale a acuzațiilor de plagiat.
Regizorilor care au pus la cale Operațiunea S-o rănim, dar să n-o omorîm! le-a fost limpede că declanșarea verificării oficiale de către un organism cu autoritate în domeniul tezelor de doctorat înseamnă în chip automat scăparea de sub control a Operațiunii. Dacă CNATDCU ar începe verificarea, nimeni de pe lumea asta n-ar putea garanta salvarea Codruței Kovesi, lucru de la sine înțeles văzînd dovezile zdrobitoare publicate de cei care o acuză de plagiat. În aceste condiții, cea mai bună soluție, soluția la îndemîna Sistemului, e blocarea prin toate mijloacele a oricărei verificări oficiale.
E nevoie însă de aburirea Opiniei publice.
De aceea, organismele responsabile cu verificarea plagiatului trebuie să se facă că lucrează.
Și profitînd de complicitatea Presei, care nu se interesează, fie din lipsă de profesionalism, fie din Ordin, organismele joacă din plin comedia numită Fă-te că lucrezi!
Într-un Gând numărul anterior al cristoiublog.ro am atras atenția asupra trucului prin care CNATDCU încearcă să nu treacă în veci la verificarea tezei de doctorat a Codruței Kovesi.
Cîtă vreme, teza e nu e verificată, prin Divizia Presă Codruța Kovesi poate fi albită cît de cît.
Un rol însemnat în această comedie l-a jucat așa zisa sesizare făcută de sesizatorul de profesie Cristian Dogaru. Acesta a făcut mare caz de trimiterea din Marea Britanie a unei sesizări către CNATCDU. Era o sesizare de tot rîsul. Cel care se dăduse de ceasul morții să-l vadă pe Victor Ponta verificat, preciza în sesizare că după el Codruța Kovesi n-a plagiat, dar, avînd în vedere funcția, teza trebuie verificată bla, bla, bla. Orice om cu mintea deasupra epoleților își dă seama că nici un organism oficial din lume nu poate lua în considerarea o astfel de sesizare. Potrivit Regulamentului, CNATDCU nu se poate sesiza decît dacă autorul sesizării o însoțește de documente care dovedesc plagiatul. La un talk-show la Realitatea Tv, sesizarea lui Cristian Dogaru putea fi luată în serios. Nu însă la CNATDCU. Și astfel s-a creat impresia că, gata, în cazul Codruța Kovesi, a început verificarea!
La fel a procedat și Universitatea de Vest Timișoara. Documentul pe care-l public mai jos arată cum s-a jucat la Timișoara comedia Fă-te că lucrezi!
Plecînd de la declarațiile GRAUR (Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară), Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat din Universitatea de Vest trimite pe 4 octombrie 2016 către Departamentul de școală doctorală al Facultății de Drept (departament condus de Viorel Pașca, conducătorul tezei de doctorat a Codruței Kovesi), Adresa cu nr 146.
Tot pe 4 octombrie 2016, cu nr. 2758, Departamentul de școală doctorală, trimite CSUD răspunsul, publicat de mine mai sus.
Din acest răspuns, dat în aceeași zi, fără să se fi trecut serios la verificarea tezei, se vede clar că Departamentul s-a făcut că lucrează.
Răspunsul constă în precizarea că nu se poate răspunde!
Sursa: cristoiublog.ro