În curând se va declanşa operaţiunea ,,Marea Dezbrăcare”. În care se va arăta, cu lux de amănunte, adevărata faţă a personajului numit Victor Ponta. Care nu este altceva decât instrumentul televizat al unor băieţi cu bani şi epoleţi. ,,Recrutul Viorel”, aşa cum este numit de cei care l-au făcut cine este, adică preşedinte PSD şi premierul României, va fi arătat în toată goliciunea. De caracter, în primul rând. Iar totul va porni de la dezvăluirile din Dosarul EADS. Pe lângă ceea ce se află în acest dosar, afacerea Microsoft pare un filmuleţ de desene animate. Se va afla în curând şi cum au beneficiat, el şi Daciana, de apartamente de lux în complexul rezidenţial al lui Dumitru Nicolae ,,Niro” şi pe ce filieră s-au făcut aceste tranzacţii despre care noi am scris. în mare parte.

Se va dezvălui şi misterul celui care l-a livrat pe Mircea Geoană cu celebra vizită la Vântu. Pe care Ponta îl ştie foarte bine. Îl vede în fiecare dimineaţă în oglindă, când se bărbiereşte. Va fi probabil, mare bucurie în PSD atunci când se va afla acest lucru.

Aşa cum va fi mare bucurie şi în rândul celor care l-au votat pe Mircea Geoană la congresul la care a fost ales preşedinte Victor Ponta. Practic, de frica lucrurilor care se puteau întâmpla cu Geoană în fruntea statului şi stăpânind partidul, acest om a fost sacrificat cu sânge rece. De nişte asasini politici plătiţi de securiştii care s-au simţit în pericol. GEOANĂ NU A AJUNS PREŞEDINTE DIN CAUZA SECURIŞTILOR CARE PĂPUŞEAZĂ PE MULŢI DIN PSD. Cel mai elocvent exemplu este apariţia pe scena politică a lui Sebastian Ghiţă. Care, dintr-un anonim de la Ploieşti, implicat în tot felul de afaceri oneroase, cu epoleţi în spate, a ajuns patronul televiziunii de ştiri nr2 în România şi nr2 în ditamai PSD. Nimic nu mişcă fără acceptul lui şi al lui Ponta. Cunoscătorii ştiu această realitate. Iar lucrurile scăpaseră de sub control când a avut loc scandalul cu primarul de la Sectorul 3.

Cei care ştiu mai bine decât noi culisele din PSD spun că EADS va duce la implozia partidului. Unde oricum starea de agitaţie este aproape de explozie. Cine se ia despre ce se vede la televizor poate vedea cu ochiul liber ce PSD lasă securiştii să apară pe sticlă. În afară de Ponta, doar cretini care repetă aceeaşi placă. Greii stau la cutie şi aşteaptă. Cine are minte, să fie atent la aceste detalii. Este liniştea dinaintea furtunii.

Poate că se va afla şi cum a fost atras în cursă Crin Antonescu, şi mai apoi determinat să lase locul liber, pentru a se forma USL. Structura prin care i s-a conferit puterea lui Victor Ponta. Pentru asta nu băgăm mâna în foc.

Şi nu în ultimul rând, se va afla şi cine este candidatul acoperit. Fost ofiţer acoperit SIPA. Cei care fac acum pe proştii şi spun că magistrat a fost şi Monica Macovei, uită deliberat că preşedintele a vorbit despre unii candidaţi că au fost ce au fost, cu mult înainte ca Macovei să-şi anunţe candidatura. Iar candidatura fostului procuror Macovei nu este întâmplătoare. Ea este cea care a desfiinţat SIPA.

Şi dacă SIPA ştia că Victor Ponta e ofiţer acoperit SIE?

O ipoteză interesantă a fost lansată pe piaţă de Emilia Şercan. Iată ce spune ea despre Victor Ponta.

Informatiile care circula prin piata baietilor informati zic cam asa: SIPA a aflat ca Ponta e ofiter acoperit SIE. Povestea, pe scurt, e urmatoarea: Victor Ponta a fost recrutat de SIE dupa ce a intrat in magistratura, in intervalul in care a activat ca procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 (1995 – 1998). In perioda in care isi facea cu sarg meseria de şpion al SIE, ar fi intrat in vizorul SIPA, care si-a dat seama ca Victor Ponta a fost recrutat de SIE.

Haide ca trebuie sa va aduceti aminte de SIPA. Stiti voi, Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie, fostul serviciu secret al Ministerului Justitiei, care se ocupa cu supravegherea magistratilor, a ziaristilor care scriau pe justitiei, a unor oameni din societatea civila. SIPA nu era interesat doar de aspectele profesionale, ci mai ales de viata privata a celor pe care-i lua la ochi si timpan.

Victor Ponta ajunge in 1998 procuror la Sectia de Anticoruptie, Urmarire Penala si Criminalistica, specializata in domeniul infractiunilor economico-financiare din cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Curiosi si bagaciosi din fire, cei de la SIPA ar fi fost foarte interesati sa afle cine e baiatul cu mutra de tocilar care dupa trei ani ca procuror la un parchet de judecatorie ajunge direct, dar direct la Parchetul General.

Si uite asa, cei de la SIPA ar fi dibuit relatiile neprincipiale pe care Victor Ponta le avea cu SIE. Iar lucrul acesta ar fi fost scris in niste rapoarte/note informative. Aceste rapoarte/note informative ar putea fi cam singurele probe evidente ale faptului ca Victor Ponta a fost ofiter acoperit al SIE. Ca altfel am ramane doar la vorbe.

Ce s-a intamplat cu SIPA? Haide ca trebuie sa va amintiti ca a fost desfiintat in 2006 de Monica Macovei tocmai din cauza ca facea politie politica si devenise un serviciul secret abuziv (cunoscatorii zic ca Doi s’un sfert e mic copil la capitolul intimidare si santaj).

Ce s-a intamplat cu arhiva SIPA? Zace ferecata din 2006 sub zece siruri de lacate si trei randuri de camere de luat vederi la Administratia Nationala a Penitenciarelor. Si niciunul din guvernele de dupa 2006 sau vreunul din cei noua (9) ministri ai Justitiei de dupa 1996 nu a dat vreo hotarare in privinta acestei arhive pentru ca, deh, nu-i usor sa-ti asumi rezolvarea unei chestiuni explozive. http://emiliasercan.blogspot.ro/2014/09/si-daca-sipa-stia-ca-victor-ponta-e.html

Comentariile sunt închise.