Elon Musk, CEO și unul dintre proprietarii companiei Tesla, cel care a anunțat că va lansa până în 2017 o mașină electrică cu un preț accesibil, ar fi vrut să vândă compania către Google în 2013, potrivit lui Ashlee Vance, autorul noii cărți despre Musk.
Pe atunci, modelul S al Tesla era foarte nou pe piață, iar comenzile erau în scădere. În primelezile din martie, în 2013. Musk a ajuns la o înțelegere cu șeful Google Larry Page spun persoane apropiate discuțiilor.
Până atunci, atât de multe persoane renunțaseră la comenzile pentru Tesla, încât Musk a închis fabrica.
Acesta a propus ca Google să cumpere Tesla – care la acea vreme valora circa 6 miliarde de dolari – și să mai investească încă 5 miliarde de dolari în extinderea business-ului. Musk a mai cerut garanții că Google nu va închide fabrica înainte de producția celei de-a treia generație de mașini electrice. A mai cerut ca Page să îl lase la conducerea companiei pentru opt ani sau cel puțin până când punea pe piață un model cu un preț accesibil pentru cât mai multă lume.
Page a acceptat propunerea dar afacerea nu a fost niciodată încheiată deoarece au început dispute asupra detaliilor, iar în timp ce negocierile continuau Tesla începuse să vândă suficiente mașini cât să treacă pe profit. În prezent, capitalizarea Tesla a urcat de la 6 la 26 de miliarde de dolari.
sursa: evz.ro
Pentru care toate buzunarele. Ale lor? Vorbesc ca si hotii d la noi, la care milioanele de euro sunt mizilicuri. Discutiile serioase incep de la sute de milioane de (?)…
La mana a 2-a pleaca de la $75.000… cele noi sunt peste $150.000…
Cemai incoace si-ncolo, sunt chiar pentru toate buzunarele, nu? LOL
ce fac fostii angajati otv.. baga spaima in cititorii nasut tv
ms. dar eu nu subscriu la nici o tembeliziune
La cum arata masina (daca asta din poze este) oare ce inseamna pret accesibil ?Cam ce ordin de marime ar fi….. ?
Comentariile sunt închise.