Toata lumea stie cine e Omar Hayssam si de ce a fost condamnat la 20 de ani de puscarie in Romania. Pentru cei putini – care confirma regula, Hayssam este un domn de origine siriana care a fost implicat direct in celebra telenovela a rapirii jurnalistilor romani in Irak.
Administratia prezidentiala anunta ca, dupa evadarea miraculoasa a lui Hayssam – petrecuta in urma cu sapte ani, infractorul a fost adus in tara si isi va ispasi pedeapsa intr-o inchisoare romaneasca.
Siria este o tara care supravietuieste cu greu unui razboi civil de durata si in care sunt rezidenti foarte multi romani. De la escaladarea conflictului o parte au revenit in tara, ajutati si de Ministerul de Externe – condus in acea perioada de Teodor Baconschi.
Sa ne amintim ca in 2010, presedintele sirian a vizitat Romania si a fost de acord sa semneze un document oficial prin care Omar Hayssam putea reveni in Romania prin eliminarea interdictiei ca o persoana cu dubla cetatenie sa poata fi extradat de statul care i-a acordat a doua cetatenie.
Tratatul romano-sirian a stat mult timp la sertarul Comisiei de politica externa din Senat. Presedintele de atunci al Comisiei – actualul ministru de externe, considera ca acest tratat este inoportun avand in vedere “evolutiile din ultimul timp de pe scena politica din Siria si izolarea tot mai pronuntata a guvernului acestei tari”.
Tot Titus Corlatean spunea ca am putea atinge un subiect delicat in conditiile in care “regimul de la Damasc reprima din ce in ce mai dur manifestarile celor care i se opun in multe tari ale lumii. In aceasta situatie, Siria ar putea cere Romaniei, in baza unui asemenea tratat, extradarea unor exilati din opozitie, aflati in Romania”.
Sa ne amintim cate capete au cazut dupa fuga lui Hayssam din tara, inclusiv seful SRI de la acea vreme – Radu Timofte, dar nu prin aplecarea Comisiei de politica externa din Senat sirianul, condamnat pentru infractiuni la Legea sigurantei statului, a ajuns in Romania.
“Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, multumeste institutiilor si ofiterilor implicati in aceasta ampla operatiune, care, timp de mai bine de 5 ani, au urmarit cu tenacitate sa-l aduca in tara pe domnul Omar Hayssam pentru ispasirea pedepsei”, se spune in comunicatul de la Cotroceni.
La o simpla citire si folosind logica rudimentara, niciodata Parlamentul nu a fost interesat sa il repatrieze pe Hayssam – mai ales pentru ca avea un trecut “nefericit” in relatiile cu PSD. Sponsor in campaniile electorale, un obisnuit in avionul prezidential in vremea cand Ion Iliescu era Presedinte. Un personaj ale caror afaceri au inflorit semnificativ in timpul guvernarilor partidului condus acum de Victor Ponta.
Daca e sa ne raportam acum la traiectoria pe care au urmat-o cei trei jurnalisti rapiti in Irak putem spune ca Marie Jeanne Ion, fiica senatorului (pe atunci) PSD Ion Vasile – prieten apropiat al lui Hayssam, a iesit din presa si s-a reprofilat in domeniul comunicare-public relations.
Ovidiu Ohanesian – fostul jurnalist al Romaniei libere – este in prezent purtatorul de cuvant al senatorului exclus din PSD Valer Marian, cunoscut pentru orientarea moscovita si citat cu savoare de “Vocea Rusiei”, care nu inghite derapajele pro-occidentale ale Guvernului Ponta.
Sorin Miscoci este cameramanul oficial de la Cotroceni, devenit dupa “rapire” finul Presedintelui.
Intrebarea de final este evident retorica. Dupa telenovela nationala – in care toti stateam cu gura cascata, cu sufletul la gura in speranta ca vom avea vesti bune si ca oamenii se vor intoarce intregi acasa, de ce doar unul singur a fost angajat la Cotroceni?
Solidaritate de breasla da, dar pana unde?
Fapt este ca sefii serviciilor secrete ale Statelor Unite si Rusiei au fost la Bucuresti, in urma cu putin timp. Multi s-au intrebat de ce. Poate fi si acesta un raspuns. In vreme ce SUA au condamnat regimul opresiv al lui Al-Assad, Putin l-a sustinut neconditionat. Poate ca serviciile de pe axa Washington-Moscova si-au dat mana si au aratat Romaniei un gest de bunavointa sau deloc intamplatoare a fost vizita ministrului de Externe, Titus Corlatean, in capitala Rusiei.
P.S.
Si inca o intrebare: cu cati ani isi va micsora Hayssam pedeapsa daca vorbeste? Se pare ca Justitia lucreaza la foc continuu zilele astea.
Inca odata premierul pixel a cazut de fazan si a intrat ca Ieremia cu oistea-n gard. A vrut sa puncteze mediatic, cu gargara lui cu pioneze dar a dovedit in final ca n-are habar nici macar de tratatele publicate in MO. Drept care Presedintele l-a facut knock-out fara macar sa-i pronunte numele.
Afirm cu toata convingerea ca-l vom regreta pe Traian Basescu cand i-i va expira mandatul.
Dureri de cap, reactivarea ulcerelor stomacale pe fond nervos, palpitatii si alte probleme cardiace, hipertensiune, lesinuri, diabet galopant etc, iata doar cateva din problemele medicale ce vor izbucni, exponential, in randul politicienilor daca Hayssam decide sa „cante”…
Este meritul incontestabil al Presedintelui Basescu si al serviciilor secrete. Asta arata ca, in ciuda eforturilor unora, serviciile si justitia inca nu sunt supuse grupurilor de interese. Asta nu inseamna ca trebuie „sa ne culcam pe-o ureche”. Felicitari institutiilor implicate!
Se pare ca nu le cade bine celor de la Antena 3 , atatea intrebari si vaicareli , de ce acum si nu altadata , cine a picat si o sa pice . etc .
CINE URMEAZA DUPA EL???ILIESCU ????NASTASE???20 DE PUSCARIE P.
inca nu!ne invirte pe degete
felicitari Cristina pentru articol
Comentariile sunt închise.