Doamnelor și domnilor,

Într-un joc politic sunt multe redute, multe drumuri. Actorii disputei au grijă să lase o potecă liberă care să dea într-un alt nod, altă intersecție de drumuri cu alte începuturi. Se cheamă STRATEGIE de țară!

Din nefericire, România de după 1989 a fost supusă unor jocuri politice practicate NU de oameni politici responsabili – nici nu-i aveam în zorii democrației, iar pe bătrânii care i-am moștenit i-am persiflat, le-am dat cu flit -, ci de marionetele ghidonate de principalele servicii secrete prezente în Carpați, în frunte cu CIA, KGB, Mossad și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Securitatea.

Tot din nefericire, aceste jocuri politice, în majoritatea lor covârșitoare, au avut ținte independente de voința populară și de nevoile reale ale românilor și ale României post-decembriste.

NIMIC  nu a fost lăsat la voia întâmplării. Iar atunci când o pasăre și-a luat zborul, ori a fost doborâtă prin înfierare publică, ori a fost introdusă într-o colivie de unică folosință!

“Regionalizarea țării” – a se citi împărțirea industriei și a zonelor de influență – s-a făcut imediat după ’89. Aluminiul a luat drumul Rusiei, petrolul, gazul, electricitatea și băncile au luat calea Vestului, iar telefonia de stat și securitatea cibernetică s-a dus cătinel către Mossad.

Ce cale a rămas pentru Securitatea lui Ceaușescu divizată în două – SRI & SIE – și condusă de generali lacomi, trădători de țară? Frauda fiscală și devalizarea băncilor cooperatiste sau exclusiviste!

 

Citiți mai mult pe secundatv.ro