Pe măsură ce lupta de clasă se ascute, ies tot mai mult în evidență ofițerii acoperiți ai presei române. Pe scurt, putem să le spunem ofițeri de presă. Ei au fost strecurați de-a lungul timpului, mai întâi în redacțiile ziarelor și revistelor, și, apoi, din ce în ce mai substanțial, în cele ale televiziunilor de știri. Rolul acestora este complex și merită să fie pus în discuție.

Cine sunt acești ofițeri acoperiți? Unii dintre ei, cum este Robert Turcescu, au avut un moment de demnitate, o tresărire a conștiinţei, după unii, iar, după alții, un moment de rătăcire, și s-au pârât, singuri, în fața opiniei publice. Alții, stau înfipți în redacții, viermuiesc acolo, ies pe sticlă de câte ori pot și își produc dejecțiile, în slujba serviciului secret care i-a angajat. Iar numărul lor este îngrijorător de mare pentru o societate care mimează democrația și occidentalismul.
De ce vorbim de ofițeri acoperiți ai mai multor servicii secrete? Dintr-un motiv cât se poate de simplu. Pe parcursul ultimilor douăzeci şi cinci de ani, pe măsură ce au fost create mai multe servicii secrete și ele au intrat în concurență, fiecare încercând să acopere o plajă cât mai largă, au fost recuperaţi sau recrutați și acești falși jurnaliști.

Unii au fost preluați direct din structurile fostei Securități, din rândul informatorilor acesteia, și transformați în cârtite sau agenți de influență sau simpli delatori, care, din redacțiile în care s-au aflat, au colaborat, evident, contra cost, cu serviciul secret care i-a tutelat și îi tutelează. Sunt lupii bătrâni ai presei paralele. Începând din 1990 însă, serviciile secrete au trecut la recrutări masive, din rândul acelor tineri care au îmbrățișat, cel puțin aparent, profesia jurnalistică. Profitând, pur și simplu, de faptul că presa scrisă, în special, și apoi presa TV, dezvoltându-se exploziv, a primit, fără prea mult discernământ, un mare număr de tineri în rândurile ei.

Primul serviciu secret care, încă din primăvara lui 1990, a înfiltrat redacțiile și a recrutat ziariști, a fost faimosul 0215. Serviciul secret al Ministerului de Interne. Care, de la bun început, în loc să se ocupe, exclusiv, de supravegherea personalului acestui minister, așa cum scrie în lege, a desfășurat operațiuni de largă anvergură, pe suprafața întregii societăți românești. Următorul serviciul secret, în ordine cronologică, preocupat de infiltrarea presei, a fost, oricât ar părea de ciudat, Serviciul Secret al Armatei. Oare de ce? Vrăjmaşii României erau înăuntru sau în afara granițelor? Răspunsul îl putem afla printr-o simplă consultare a arhivelor. În primii ani, după evenimentele din decembrie 1989, în Armată au avut loc frământări de mare anvergură, extrem de profunde, iar tema schimbului de generații din Armată și, evident, de mentalități a preocupat, în mare măsură, opinia publică. Prin urmare, Armata a simțit nevoie influențării opiniei publice, prin intermediul presei, și, din acest motiv, a înfiltrat, cu agenți, redacțiile ziarelor.

De-a lungul timpului, atât infiltrările din Ministerul de Interne, cât și cele din Armată au fost devoalate și chiar asumate de reprezentanţi de vârf ai celor două instituții. Dar adevăratele, masivele și periculoasele infiltrări ale redacțiilor au fost operate de Serviciul Român de Informaţii. Și, parțial, de Serviciul de Informații Externe. De ce afirm acest lucru? Pentru că, Serviciul Român de Informaţii, spre deosebire de celelalte servicii secrete, care au încercat să devină influente în perimetrul restrâns al activității ministerelor de care aparțineau, avea o vocația, să-i spunem, națională. Terenul de luptă al Serviciului Român de Informaţii a fost și este întregul teritoriul național și întreaga națiune română. De câteva ori în ultimii douăzeci şi cinci de ani, Serviciul Român de Informaţii a îndeplinit și rolul de jucător de marcă în politica românească. Schimbând cursul evenimentelor în funcție de interesele, fie ale instituției, fie ale conducătorilor instituției, care nu coincideau decât uneori cu interesul național.

În paranteză fie spus, chiar în această perioadă, în care un regim se prăbușește, iar alt regim se construiește, Serviciul Român de Informaţii joacă în forță, încercând să consolideze poziția unor dintre conducătorii săi. Evident, nu mă refer la noul director al Serviciului Român de Informaţii, care, chiar dacă ar fi dorit, nu ar fi avut timpul fizic să se prostitueze. Culmea este că, venind mai târziu, dar tot în forță, până și Serviciul de Protecţie și Pază a intrat în această competiţie, infiltrând redacțiile, tot sub pretextul că în acest fel își îndeplinește obiectivele cu mai multă acuratețe. În realitate, încercând doar să spioneze și să influențeze, prin intermediul presei, opinia publică.

Redactorii, ofițeri sau informatori ai serviciilor secret, reprezintă doar unul dintre fenomenele la care mă refer. Mai grav încă este situația, din ce în ce mai des întâlnită, în care serviciile secrete dețin, prin intermediul unor ofițeri acoperiți ori agenți de influență, chiar și acționariatul ori managementul unor redacții din presa scrisă sau din televiziune. În asemenea situații, fără să știe, grupuri întregi de redactori lucrează, de fapt, ca agenți de influență ai serviciilor secrete. Ei bine, acest concurs, în care responsabilii de sistemul de siguranţă națională încearcă să se joace cu conștiința publică, este extrem de periculos și extrem de nociv pentru democrație și ar trebui să înceteze. Dar, pentru asta, cineva ar trebui să pună capăt acestor operațiuni. Cine ar putea să o facă? Parlamentul. În măsură în care nu este prea slab și prea înfiltrat, la rândul lui. Sau acel centru de putere care se cheamă Administraţia Prezidențială și care, cel puțin la nivelul enunțului, dorește o resetare și o însănătoșire a societății românești.

 

Sursa: ziuanews.ro