Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) desfăşoară, de câteva zile, un control la Televiziunea Română, verificând contracte din ultimii ani, relatează reportervirtual.ro
Potrivit surselor citate de Mediafax, Oficiul de Combatere a Spălării Banilor, o instituţie de specialitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Guvernului, ar efectua acest control la TVR în urma unor sesizări.
Totodată, echipa de la Oficiul de Combatere a Spălării Banilor a solicitat şi a primit un birou în TVR în care să poată să îşi desfăşoare activitatea şi să consulte documentele solicitate.
Specialiştii ONPCSB ar verifica inclusiv contracte de colaborare încheiate de TVR în ultimii ani şi plăţi făcute direct prin casierie, au mai spus sursele citate.
Contactat de agenţia Mediafax, Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, a confirmat controlul desfăşurat la Televiziunea Română de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
Stelian Tănase a spus că acest control este efectuat „de două doamne foarte drăguţe”, care au venit la TVR la începutul acestei săptămâni.
De asemenea, Stelian Tănase a spus că nu ştie ce documente sunt cercetate. „Nu e treaba mea. Le-am făcut contact cu directorul economic, cu toţi, şi ei acolo cer ce doresc şi le vom da tot concursul. Tot ce vor cere vor primi”, a spus Tănase.
Comentariile sunt închise.