Cea de-a treia licitație dedicată obiectelor care i-au aparținut lui Corneliu Vadim Tudor, organizată de Artmark în Capitală, a avut vânzări de peste 23.000 de euro, cel mai bine vândut lot fiind o limuzină Chrysler LX 300C, achiziționată la prețul de 12.000 de euro, anunță Realitatea, conform b1.ro
Limuzina a avut un preț de pornire de 3.000 de euro în licitație.
Între loturile achiziționate la această sesiune, organizată vineri seară, s-au mai numărat relicva din Gorunul lui Horea de la Țebea, primită cadou de senatorul Corneliu Vadim Tudor de la Fundația Dacia, în anul 2000, adjudecată la 312,5 euro, o carafă Louis XVI pentru vin, care ar fi aparținut lui Alexandru Ioan Cuza, la 600 de euro, „Strajnicul” tipărit la Blaj în 1817, la 300 de euro, o scrisoare dactilografiată a pictorului Marc Chagall cu semnătura olografă, la 350 de euro, tablourile „Flori de câmp” de Nicolae Ambrozie, la 600 de euro, „Întoarcerea de la câmp” de Ludovic Bassarab, la 1.400 de euro.
Sesiunea Colecției Corneliu Vadim Tudor — partea a III-a a conținut peste 80 de obiecte, vânzările ridicându-se la 23.533 de euro.