04051303-2127175434Peste 7.000 de persoane au luat parte, duminică dimineaţă, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, la prima slujbă de Paştele Catolic, oficiată în aer liber, şi la tradiţionalul ritual al sfinţirii bucatelor, care marchează încheierea Postului Mare.

După ora 7.30, oameni din toate colţurile oraşului au venit cu coşurile încărcate cu bucate pascale tradiţionale pe platoul din faţa Palatului Administrativ, în centrul reşedinţei judeţului Harghita, în pofida frigului.

„Noi aşa am crescut, că de fiecare dată, de Paşte, am adus mâncarea de sărbătoare la sfinţit, vrem ca acest obicei să trăiască şi de aceea am venit cu băieţii mei. În coş am pus din fiecare câte puţin, câteva ouă roşii, drob şi friptură de miel, şuncă, ridichi, castraveţi, roşii şi ceapă verde, cozonac, pâine, sare şi vin”, a spus Csucs Maria, una dintre participantele la ritual.

Oamenii s-au aşeazat apoi pe rânduri, într-o ordine desăvârşită, lăsând jos coşurile cu bucate, acoperite cu şervete brodate, păstrate tot anul pentru acest prilej, şi cu flori de primăvară.

Prima slujbă din ziua Paştelui Catolic, cea de sfinţirea bucatelor, se ţine în aer liber, de la ora 8:00, iar la finalul acesteia preoţii merg printre oamenii asezaţi pe rânduri şi sfinţesc mâncarea din care trebuie să guste fiecare membru al familiei, la micul dejun.

Episcopul auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, Tamás József, s-a adresat credincioşilor, împreună cu un sobor de preoţi catolici, de la altarul improvizat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. După tradiţionalele urări de Paşte, i-a îndemnat pe credincioşi să celebreze cu bucurie, pentru că „sărbătoarea Paştelui este premergătoarea bucuriei veşnice, aici, pe pământ”.

„Pentru noi este o bucurie foarte mare că oamenii sunt credincioşi, că vin la biserică, la slujbe, iar astăzi în număr atât de mare la ceremonialul sfinţirii bucatelor. Credinţa trăieşte în poporul nostru. Vă doresc toate cele bune de la Hristos, care a Înviat”, a mai spus episcopul romano-catolic Tamás József.

Slujba de sfinţire a bucatelor, oficiată în limba maghiară, a durat aproximativ 40 de minute, iar la finalul acesteia au fost intonate de preoţi şi de credincioşi imnul Ungariei şi cel al secuilor.

Ceremonialul sfinţirii bucatelor reprezintă sfârşitul postului Paştelui, care a durat 40 de zile.

Sâmbătă seară, mii de oameni au luat parte la slujba de Înviere în toatele bisericile din municipiul Miercurea Ciuc, au înconjurat lăcaşurile de cult, cu lumânări aprinse în mâini, pe care le-au dus apoi acasă. Potrivit tradiţiei, oamenii au dus Lumina acasă, de la ea urmând să se aprindă lumânările care vor sta timp de trei zile pe masă.

În satele din Haghita, oamenii au petrecut noaptea de Înviere la biserici, iar duminică dimineaţă preoţii au sfinţit bucatele.

În judeţul Harghita, 85 la sută din populaţie este de rit catolic, reformat şi unitarian şi sărbătoreşe duminică Paştele.

În România, aproximativ un milion de catolici sărbătoresc duminică Paştele, cele mai mari comunităţi fiind în Transilvania. O importantă comunitate de catolici de etnie poloneză şi germană se găseşte, de asemenea, în Bucovina.

sursa: voceatransilvaniei.ro

2 COMENTARII

  1. Dacă nu
    sunteţi extraordinar de inteligenţi sau talentaţi, trebuie să fiţi sinceri cu
    voi înşivă şi să acceptaţi că, dacă scopul merită să fie îndeplinit, merită să
    munciţi pentru acesta cu răbdare şi perseverenţă. Asta scrie celebrul Brian
    Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care
    vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial.
    Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul
    PROIECT la adresa de email: [email protected]

Comentariile sunt închise.