barack_obama

Un interviu acordat de presedintele american a starnit reactii aprinse atat in Statele Unite, cat si pe scena internationala. potrivit stirileprotv.ro

Interviul, parte dintr-un articol publicat in “The Atlantic” de jurnalistul Jeffrey Goldberg, se refera mai ales la deciziile de politica externa ale Casei Albe. In primul rand, Obama si-a aparat decizia de a nu interveni militar in Siria, spunand ca este “foarte mandru” ca nu a trimis trupe in aceasta tara, asa cum cerea abordarea conventionala.

Referitor la Libia, presedintele american a spus ca acolo este “un haos” si a dat vina pentru instabilitatea din aceasta tara pe statele europene, care nu au gestionat bine situatia dupa rasturnarea lui Gaddafi. „Aveam mai multa incredere ca europenii, data fiind apropierea de Libia, vor implicati in ceea ce a urmat‘. In privat, Obama ar fi descris actuala situatie din Libia drept „a shit-show”.

David Cameron „a fost distras de o serie de alte lucruri„, a adaugat Obama, pe acelasi subiect. De asemenea l-a criticat pe Nicolas Sarkozy, afirmand ca fostul presedinte francez „a vrut sa se laude cu zborurile din cadrul campaniei lor aeriene, desi de fapt noi am distrus intreaga aparare aeriana„. Obama a mai vorbit despre faptul ca statele europene si cele din Golf au cerut o interventie impotriva lui Gaddafi, dar a precizat ca de mai multe decenii exista „obiceiul sa ne ceara noua sa actionam iar apoi sa arate ca nu sunt dispusi sa se implice„.

Liderul de la Casa Alba a avut o abordare pitoreasca si a Statului Islamic, comparandu-l cu Joke, personajul din Batman. „E o scena in film cand sefii de bande din Gotham se intalnesc Si-au impartit orasul, sunt talhari, dar e ordine”, ar fi spus Obama. „Apoi vine Joker-ul si da foc orasului. ISIS e Joker-ul, poate da foc intregii regiuni, de aceea trebuie sa-i combatem”.

Despre Vladimir Putin, Obama a spus ca e „extrem de politicos, foarte franc” si ca actiunile acestuia in Ucraina si Siria sunt generate de slabiciunea Rusiei. „Nu e complet stupid. Intelege ca pozitia globala a Rusiei a slabit”, a spus Obama despre omologul sau de la Moscova. „Rusia era mai pternica atunci cand Ucraina parea independenta dar era de fapt o cleptocratie unde Putin tragea sforile”. Insa Obama a recunoscut ca „indiferent ce facem, Ucraina va fi vulnerabila in fata dominatiei militare rusesti”.

Declaratiile lui Obama au starnit reactii la Londra. Cabinetul britanict a evidentiat intr-un comunicat comentariile pozitive ale Casei Albe privind relatia dintre Cameron si Obama. „Suntem de acord asupra faptului ca exista inca multe provocari dificile in Libia dar, asa cum prim-ministrul a spus-o de mai multe ori, sa venim in ajutorul civililor torturati sau ucisi de liderul lor a fost un lucru care trebuia facut”. Guvernul de la Londra mai precizeaza ca Marea Britanie „a incercat sa sprijine poporul libian” si „depune in continuare mari eforturi pentru a sustine procesul coordonat de ONU pentru a forma un guvern stabil si incluziv”.