Imaginea-emblemă pentru cea de-a 20-a zi de proteste îl înfățișează pe un medic rezident care, după 24 de ore de gardă, în loc să meargă acasă să se odihnească, a preferat să ajungă în Piața Victoriei și să țină ritmul manifestației, scrie b1.ro
Fotografia a fost distribuită de mii de ori pe Facebook și a primit alte mii de aprecieri.
Autorul, Mihnea Dumitru, a scris că pentru el aceasta este poza serii de duminică.
”Nu stiu cine este, dar este super tare. Ne-a tinut pe toti in priza toata seara! Bravo omule! Multumim!!!”, a comentat Cristina Trifu.
Și Vlad Voiculescu, fostul ministru tehnocrat al Sănătății, a comentat imaginea. Acesta a scris că nu a trecut nici măcar o singură seară de proteste în care să nu întâlnească medici.
”Pentru cei care cred cu adevărat în ceva.
Medic rezident, după 24h de gardă, astăzi.
#rezist
–
PS nu a fost nici măcar o singură seară în care să nu întâlnesc medici aici. De obicei tineri, dar nu numai”.