S-a întâmplat ceva inimaginabil. Cei mai mulţi dintre britanici au votat în favoarea ieşirii din UE. Dar UE ar face bine în situaţia dată să-şi reprime setea de răzbunare, consideră Christoph Hasselbach.
Rezultatul este o catastrofă. Şi anume pentru toţi. În urma votului vor exista numai păgubiţi. Cei care au votat pentru ieşire se simt acum probabil mai independenţi, dar vor constata rapid că este numai o iluzie. Ţara va deveni mai săracă. Şi, foarte important, Regatul Unit ameninţă să se destrame, fiindcă scoţienii vor să rămână în UE. Şi vocile care reclamă o Irlandă unită se vor auzi tot mai tare fiindcă, după Brexit, graniţa externă a UE va tăia Irlanda în două.
Consecinţe la fel de dramatice sunt de aşteptat şi în restul UE. Nu numai că dispare un important contributor la bugetul Uniunii, dar va lipsi o ţară cu pondere însemnată în domeniile politic, diplomatic şi militar, care şi-a adus o importantă contribuţie la edificarea instituţiilor europene. Mai ales Germania va duce dorul britanicilor. Există deja destule state care vor să pună UE la adăpost de imperativele globalizării şi pentru care disciplina bugetară este un termen necunoscut. Londra şi Berlin erau parteneri de nădejde în această privinţă. Dar acest parteneriat aparţine deja trecutului.
Dar poate că principala consecinţă a Brexit este una politică. Exemplul britanic poate face şcoală. Nu neapărat în sensul ieşirii altor state din UE. Dar alte ţări ar putea organiza plebiscite sau ar putea ameninţa cu ele pentru a obţine drepturi speciale şi scutiri. Într-un astfel de scenariu, UE s-ar transforma într-o entitate căreia nimeni nu i s-ar mai simţi dator cu nimic. La nivel global nu ar mai fi un factor de decizie demn de a fi luat în serios.
Care este plusvaloarea UE?
„Mulţi în Europa vor să se răzbune pe britanici pentru decizia lor. Afară înseamnă afară, gata cu concesiile. Vor să statueze un exemplu şi să le arate statelor cu tendinţe asemănătoare ce păţesc „dezertorii”, după cum s-a exprimat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Din punct de vedere omenesc, această pornire e de înţeles, dar ar afecta propriile interese ale UE.
Cine vrea răzbunare nu ţine cont de euroscepticismul, ba chiar adversitatea faţă de UE care s-au lăţit în numeroase ţări europene. Ameninţări sau acţiuni împotriva Marii Britanii nu ar face decât să otrăvească suplimentar atmosfera. Mai degrabă este nevoie de calm şi de încercarea de a stabili noi legături cu britanicii. Sigur că acestea nu vor putea înlocui pe deplin calitatea de membru al UE, dar a cere totul sau nimic nu este de niciun ajutor.
În fine, UE ar trebuie să-şi pună o serie de întrebări critice. Cetăţenii nu mai acceptă poziţia Bruxelles-ului, potrivit căreia toate problemele se pot rezolva doar „cu mai multă Europă”. O chestiune arzătoare este criza refugiaţilor. Din perspectivă germană, „mai multă Europă” a însemnat mai ales solicitarea ca un număr nelimitat de imigranţi să fie distribuit în toată Europa, inclusiv în ţări care nu vor să-i primească. Şi în chestiunea nerezolvată a crizei datoriilor de stat, „răspunsul european” a provocat mai multă dezbinare decât concordie între statele membre. Statele bogate se simt folosite iar cele sărace supuse unui diktat.
Plusvaloarea cooperării europene trebuie în oricare din cazuri mai bine fundamentată pe viitor. Nu mai e de ajuns să se spună că UE este un proiect al păcii şi să se facă abstracţie de probleme. Da, decizia britanică este un coşmar. Dar este în acelaşi timp semnalul că trebuie să ne trezim. Este nevoie de autocritică şi de reflecţie. UE trebuie să se gândească ce vrea să obţină, împreună, pe viitor.
Sursa: dw.com/ro
